Anahoree-poem-Sandu Tudor
Anahoree
Hai să ne împăciuim,
Fraţi ai Crucii să ne prindem.
Toată agoniseala şi dulceaţa
să ne-o vindem,
numai ca să pornim:
La neîndemânata şi neaşteptata călătorie,
fără ţintă firească, dincolo de orice bucurie.
Glodurile toate ale pământului să strivim
sub tălpile astea ale noastre.
Mai departe decât zarea nădejdii albastre,
peste câte margini de lume,
fără întoarcere şi fără urme,
Şi aşa să tot străbatem,
să ne chinuim, să ne zbatem.
Dar, mai ales, cu râvnă să ne rătăcim.
Numai aşa, pentru nimic anume.
Numai pentru nimb, dar fără faimă, fără nume.
Pentru lumina cea neapropiată,
pentru inima noastră tare uitată.
Dincolo de aşteptare,
dincolo de bunătate, dincolo de aflare,
dincolo de mierea cea albă din lună,
dincolo de-a visului fermecată furtună.
Numai cu traista păroasă,
bâta noduroasă de păr
şi ciobota spartă şi întoarsă
de căutarea neajunsului Adevăr.
Umblând pe sfârcurile singurătăţii,
către pierduta cale a Domnului,
la înălţimea morţii şi a somnului.
Fără amintiri, fără gânduri, fără plângeri.
Prin urâciunea cea mai uscată a pustietăţii,
prin care arar şi răzleţ se strecoară
numai şopârle sau doar îngeri
ce nu se mai văd a doua oară.
Şi acolo, la răspântia spulberărilor ajunşi,
ne vom face pre noi ai Nevăzutului supuşi
Azvârlind şi toată gingăşia,
şi chiar şi ce pare bun şi frumos.
Adevăraţi anahoreţi ai lui Hristos
larg îmbrăţişând nemernicia,
nu doară pentru vreo iubire,
ci pentru ce e hâd, de scandal, de oropsire,
cu aceeaşi neostenită îndârjire
ca a tuturor leproşilor sfinţi
cărora şi noi, hai să le urmăm spre mântuire
ca unor Părinţi.
SANDU TUDOR
( 22 decembrie 1953, Sihăstria Rarăului)
