Daris Basarab
David Boris, alias Daris Basarab, s-a născut în Basarabia, în oraşul dunărean Ismail, veche cetate moldovenească, la 10 mai 1929.
În anul 1941, la 12 ani, aflat cu familia sub ocupaţie sovietică, scapă, ca prin minune, dintr-o coloană de deportaţi. Războiul de eliberare se termină lamentabil pentru basarabeni care, în 1944, sunt nevoiţi să ia drumul pribegiei.
Un lung şi istovitor periplu – Călăraşi, Râmnicul Sărat, Beiuş, Oradea – se încheie în Cetatea Episcopală unde, sub protecţia, încă influentă a episcopului de Oradea, familia este ferită de urmăririle “Comisiilor mixte de repatriere”.
Inginer chimist din 1954, se dedică cercetărilor din domeniul metalelor rare şi radioactive – publicaţii, comunicări, brevete. În paralel, continuă visul din adolescenţă, scriind, de dragul scrisului, păstrând cu sfinţenie acest “secret”, dar cu gândul mereu la pseudonimul “Daris”, propus de talentatul său prieten şi coleg de liceu, idolul adolescenţei sale, şi el în căutarea unui pseudonim, la care nu a apelat niciodată.
O întâmplare fericită, o întâlnire de 50 de ani, şi, un coleg şi prieten, fac posibil un debut întârziat prin apariţia romanului Povod, la Editura SEMNE 2004 Bucureşti, sub pseudonimul Daris Basarab. Sertarul ce păstrează versuri şi proză, este mărturia unui vis adolescentin.
*
Eu sunt ?!…
Eu sunt nebun?!, lumea-i nebună?!
Mă-ntreb neştiind a răspunde-
Un frig de morminte pătrunde,
Căci soarele-i gata s-apună.
Mă port ca o fiară rănită-
Rănesc şi m-arunc înainte-
Nimic bun nu-mi vine în minte
Şi hău-i suprema ispită.
Şi ce e mai rău decât răul
Ce-şi face chiar omul cu mâna?!
Aştept să mă-nghită ţărâna
Ce-ascunde-n morminte tot hăul.
De-acolo nu scapă-ntuneric,
Acolo nimic nu pătrunde!…
Nu moartea…
Nu moartea-n sine ma-nspăimântă,
Ci-al ei mister de nepătruns-
În lumea asta infinită,
’Ntrebarea nu are răspuns.
Plecarea asta fără ţintă,
E-aspectul morţii cel mai greu-
În lumea noastră nesfârşită,
Să piară nu poate vreun ”Eu”.
În ieri şi-n mâine viaţă este,
Prin moarte, tot de viaţă dai-
Chiar de nu ştii care-i tărâmul,
De viaţă-n moarte parte ai.
Rămâne,totuşi, o-ntrebare:
În viaţă, sau în moarte-i Rai ?!…
Destinul
Destinul, soarta, cum se spune,
E-o forţă ce trasează drumul,
Ce îl urmezi de singur unul,
Din zori la soarele apune.
Ce forţă! Câte componente!
Un vector pentru fiecare!
Traseu cu bucurii, zile amare,
Săpat adânc în unice amprente.
Destinul nu se-abate niciodată-
Destinul e-o fatalitate!
O forţă ce te mână-n spate,
Prin lumea asta-atât de-organizată.
E-o forţă ce-ţi trasează drumul-
Dar cum s-o facă, oare cine-i spune?!…
Dor
Dor de mare, dor de toate
Ce-au trecut pe nesimţite-
Zarea-mi pare mai aproape
În imagini ameţite.
Cât vedeam eu de departe!
Parcă, azi, nu-mi vine-a crede:
Viaţa era nemurirea,
Ignoram ce nu se vede.
Astăzi, îmi încrunt privirea-
Dioptriile-s de vină-
Când zăresc lucruri iubite,
Inima-mi de dor suspină.
Nu mai cred în nemurire-
Viaţa doar de-un fir s-anină…
Interferenţe
Stări de bine,stări de rău,
Se succed, se întretaie –
Cer senin, zile cu ploaie,
Paradis, sau numai hău.
Mă cufund şi mă ridic
Dintr-o apă-nvolburată,
Văd ce-a fost ca niciodată,
Şi-apoi iar nu văd nimic.
Nici nu zbor, nici nu mă-nec –
Sar ca peştele din apă –
El cu aer se adapă,
Eu, sub ape vreau să plec.
Stări de bine, stări de rău,
Se succed, se întretaie…
Durerea
Durerea-n toate e prezentă –
Latentă-aşteaptă un semnal –
Pornită, vine ca un val,
Şi la nimic nu e atentă.
Că-i fizică, sau mai profundă,
Stinge lumina de cristal –
Lovind ca apa într-un mal,
Ea se propagă ca o undă.
Femeia naşte în durere,
Iubirea piere-ntr-un suspin –
Transformă moartea într-un chin,
Strivind ce-a fost mai ieri plăcere.
Durerea, când nu e absentă,
Te-apropie de Dumnezeu!…
Bucureşti
11 aug.’96
Daris Basarab
