DESTINE UMBRITE

10 Jan 2012 by m.gurza, Comments Off

 


 

 

 


Mărturie…

 

Cine sunt, nu ştiu…O frunză în bătaia vântului, o ramură de alun, sau un nuc fraged crescut lângă cel bătrân….

Imaginea nucului din copilarie îl port cu mine, un nuc bătrân, cu multe ramificaţii ascunse ce duceau până în Bucovina…

Seva tainică, transmisă din generaţii , cred binecuvântată, o păstrăm în noi. Altfel cum s-ar explica dorul după acele locuri pline de istorie şi tradiţie?

Avem un pământ bogat, bogat prin sfinţenia celor care au fost, a celor care au rămas.

Şi dacii venerau nucul, un arbore magic, frumos, impunator cu ramuri puternice şi un frunziş verde, sănătos. Considerat rege al tuturor pomilor fructiferi, denumit ştiinţific de savantul Carl Lionne “Junglgans regia”(glans-nuca, regia-regesc), în splendoarea sa este totuşi un arbore singuratic. Un “zeu” ce nu acceptă pe alţii în jurul său, îşi iubeşte teritoriul…Umbra sa răcoreşte sufletele…. Vai de cel ce încearcă să-l schilodească, sau să-i schimbe locul…prin hăţişul de frunze cheamă forţe nevăzute în ajutor…

Şi nucul nostru a fost rănit …nucul fără vârstă, nucul pierdut în negura  vremurilor…

Fiecare sânge vărsat pentru binele Neamului Românesc a însemnat “locul”, ne-a legat şi pe noi cu o pecete nevăzută. Ne-a insuflat iubirea, iubirea de neam şi de glie.

De la Sfinţii Părinţi ce au vieţuit în aceste locuri am primit “marea taină”. De la voievozii ţării, putere, mândrie şi onoare. Pagini de istorie, de tradiţie, un sanctuar al Neamului.

Am devenit dintrodată mai sensibili, mai vulnerabili în faţa realităţii. Ne doare fiecare “copac” tăiat aiurea, ca şi cum alţii ar vrea sa rupă un pergament vechi…Şi mereu ne este dor…Dor de acele locuri sacre ce au făcut istorie…Dor de ai noştri…

În drumul meu, de la Sarmisegetuza şi pâna în locul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, însoţită de Domnul Eminescu, mereu urmărită de îngeri nevăzuti, m-am înfruptat din frumuseţile acestui pământ încărcat de trăiri şi semnificaţii. Fiecare freamat, fiecare murmur de izvor, deveniseră semne discrete de la natură spre mine, “omul călător”, în această viaţă unduioasă şi surprinzătoare.

Ciripitul păsărilor pentru mine era o “doină”, doina noastră ce aminteşte mereu de satul mamei, de fluierul de nai ce răsuna în toate văile, de râsul fecioarelor care dansau desculţe în iarba udă de roua dimineţii. Vai, dar ce plăcută era hora odată! Hora noastră ţărănească! Feciori cu palmele bătătorite de coasă, uitau de greul zilei, şi mândri ca brazii, roteau fetele într-o seninătate azi de invidiat. Verdele naturii, apa din fântâni şi izvoare tămăduitoare, limbajul nedefinit al necuvântătoarelor,  veneau spre ei şoptit, întărind “viiul”. 

Există un mister al cerului.Un dans al norilor. Un limbaj discret fără cuvânt între mine şi restul lumii încremenite în taină. O legatură sfântă pornind de la rădăcină la cer, de la străbuni spre mine, de la acel loc mirific al părinţilor mei spre sufletul meu fremătător.

Mă mistuie un dor…Un dor “de loc”, de oameni, cer şi pământ, cu faţa doar spre Dumnezeu.

Destine diferite,  venite parcă să ne amintească că suntem datori de a fi “străjeri”, noi cei iubitori ai locului, ai Neamului Românesc.

Mariana Gurza

***

Opinii despre autor

       Prea putin cunoscuta mai ales din motivul lipsei de staruinta in a o propaga , eseistica Marianei Gurza , afirmata mai intai in poezie unde exista o anumita continuitate in expresia neo-romantica , ar merita o soarta mai buna daca autoarea o va culege odata in ideea unei carti cu caracter de expunere de metoda . Bibliografia , desi nu vasta , arata formule diferite insa reductibile la “pagina de jurnal ” ce se intalneste deopotriva in reportaj si recenzie , insemnare de lectura fara organizare sistematica , “portret ” sau panegiric . Insa , la drept vorbind, acestea sunt ” eseuri ” , adica ” incercari “. Felul insusi cum se naste un “text ” confirma aceasta impresie de creatie impulsiva si episodica , indicand fulguratii si ganduri succinte care esteticeste se organizeaza in modurile unui fragmentarism de “caiete ” al caror sens sta mai putin in detaliu si mai mult in impresia de ansamblu unde staruieste interogatia frecventa . Caci scriitoarea a carei opera de seama ar putea fi mai degraba o evocare nesistematica de senzatii , ganduri , amintiri si chipuri , isi lasa materia sufleteasca sa se desfasoare fara nici o constructie planuita anterior ci numai in seama unei nelinisti continue ce nu isi afla limanuri si unde orizonturile insele par succesive panze de iluzii intr-un infinit impenetrabil .

ARTUR SILVESTRI – 12 iunie 2008

POETA CU SUFLET DE ÎNGER

 

Prin bunăvoinţa scriitoarei Mariana Gurza, În octombrie 2009 a intrat, cu titlu de donaţie, În colecţiile Bibliotecii Judeţene „Nicolae Milescu Spătarul” din Vaslui un exemplar din cartea Destine umbrite, apărută la Editura Atticea, Timişoara, 2008.

Lecturand cartea m-am dus cu gandul la ceea ce spunea Sfantul Antonie:  „Dacă vom privi cu băgare de seamă şi vom descrie, fiecare după putinţă, faptele şi mişcările sufletului nostru, ca şi cum ni le-am dezvălui unul altuia, putem fi siguri că, din ruşinea de a fi cunoscuţi în întregime, vom înceta de a mai adăposti în inimă ceva necurat.”

De obicei, trăirile şi  mişcările sufleteşti le păstrăm fiecare în unghere ascunse ale minţii şi inimii noastre. Oamenii duc vieţi de tăcută disperare. Cei care au avut experienţe dintre cele mai triste pot dobandi şi manifesta compasiune, pot dărui înţelegere şi iubire. Astfel se îmbunătăţesc şi se îmbogăţesc  duhovniceşte  şi prind puterea şi înţelepciunea  de a dezvălui amarul şi tristeţea. Acest lucru încearcă şi reuşeşte, cu măiestrie şi pioşenie,  Mariana Gurza în cartea ce poartă un titlu atat de sugestiv Destine umbrite.  întalnim aici mărturisiri şi confesiuni veridice despre  fragmente din viaţa sa şi a altor semeni,  umbrite de vicisitudinile istoriei, de întunericul minţii şi micimea sufletului unora sau, pur şi simplu, de încercări ale destinului. De asemenea, autoarea ne prezintă bucuria trăirii întru Hristos, într-o Romanie binecuvantată de Dumnezeu, Care, după opinia sa este Roman.

Spiritul cărţii Marianei Gurza lucrează pentru realizarea unui minus de durere, a unui minus de nepăsare şi egoism şi a unui plus de înduhovnicire.

Lucrarea este alcătuită din 4 capitole: I. Spiritul locului, II. Romania tainică, III. Feţe bisericeşti, IV. Sărbători în clepsidră.

Sensul principal al primului capitol este nevoia de identitate a fiecăruia dintre noi. Autoarea consideră că pentru a-ţi cunoaşte identitatea este nevoie de  căutare, raportare şi  întoarcere  întotdeauna la rădăcini: „Există un mister al cerului. Un dans al norilor. Un limbaj discret fără cuvinte între mine şi restul lumii încremenite în taină. O legătură sfantă pornind de la rădăcini la cer, de la străbuni la mine, de la acel loc mirific al părinţilor mei spre sufletul meu fremătător”.

Căutarea după 1990 a propriilor rădăcini a înălţat-o spiritual. Descoperindu-şi obarşia, a căpătat şi propria-i identitate.  E drept că nu a găsit răspunsuri, aşa cum şi-ar fi dorit la toate întrebările. De ce? Pentru că acestea se află în afara oricăror raţiuni, a oricărei logici umane. Însă a realizat un lucru esenţial. Descoperind-şi filonul familiei, arborele genealogic, i s-au mai potolit dorurile de tată, de moşi şi strămoşi, de neam şi a căpătat putere sfantă de a înfăptui cate ceva în memoria înaintaşilor. Neastampărul interior de a-l descoperi şi cunoaşte pe  unchiul Vasile Plăvan – avocat, publicist, gazetar, a motivat-o  să scotocească continuu prin cărţi, publicaţii periodice şi alte documente, dar să şi  discute cu diferite persoane care ştiau  cate ceva despre el. Descoperă astfel  informaţii despre viaţa şi activitatea  lui  Vasile Plăvan,  despre lucrările sale,  despre moartea prematură la numai 49 de ani.  Marele Om Vasile Plăvan a luptat pentru unirea  romanilor din Bucovina, vorbind şi  revoltandu-se  pentru toate faptele privind dezrădăcinarea romanilor din locul naşterii şi strămutarea pe pămantul aceleeaşi ţări, dar ei fiind consideraţi străini. Mariana Gurza reuşeste să facă o restituire a memorie sale prin publicarea lucrării „Boabe de lacrimi” a unchiului său.

 Al doilea capitol  al cărţii este o mărturisire de credinţă şi izvor de bucurie duhovnicească: „Da, îmi iubesc ţara! Un sentiment  înălţător! Îmi iubesc neamul!  Îmi sunt dragi munţii, apele, pădurile şi oamenii. Avem o ţară minunată şi refuzăm să o vedem dincolo de aparenţe. Dumnezeu este Roman. Aşa îl simt. Dumnezeu ne va ţine de mană aşa cum a făcut-o de ani. Nu ne va lăsa să risipim istoria, tradiţia, credinţa noastră ortodoxă”.

În acest capitol, scriitoarea aduce un „Argument” inspirat povăţuindu-ne că, numai prin  „Identitate şi valoare”  vom putea scrie o „Epistolă” cu  „Ţara în suflet”. „Clipa sacră, în loc sacru” se întalnesc pe  „Piatra nestemată a Moldovei” şi  prin  „Metania Cuviosului Peon  Sihastrul” vom nădăjdui să ajungem „Spre rădăcini spirituale” pentru a evita „Insomnii cu întrebări”.

Şi cum altfel ne-am putea păstra identitatea de neam, ţară, limbă,  dacă nu printr-o biserică sfinţitoare şi lucrătoare. În bisericile şi mănăstirile cu adancime de zile şi trăire, sau în cele mai nou zidite şi sfinţite, slujesc sfinţi părinţi, despre care povesteşte cu evlavie şi smerenie Mariana Gurza în capitolul „Feţe bisericeşti”. Întalnirea autoarei cu sfinţii părinţi romani (arhimandrit Arsenie Papacioc, arhimandrit Iustin Parvu, mitropolit  Antonie Plămădeală, mitropolit Nestor Vornicu, arhimandrit Ciprian Zaharia, protoiereu stavrofor  Milovoi Stoin ş.a.) au sporit-o în credinţă şi iubire, iar din acestea dăruieşte la randu-i celor care vor dori să se aplece asupra cărţii domniei sale.

Şi parcă, nu ar fi atat de armonios alcătuită lucrarea Marianei Gurza, dacă nu şi-ar fi dezvăluit, în ultimul capitol al lucrării sale, trăirile duhovniceşti cu ocazia celor două mari sărbători ale creştinătăţii: Învierea Mantuitorului nostru (Sfintele Paşti) şi Naşterea Domnului Iisus Hristos (Crăciunul). Spiritul acestor sărbători la romani  este  profund, ne îmbie la iertare şi iubire, la pregătire pentru a primi lumină în sufletele noastre şi a lumina la randu-ne. „O lumanare nu pierde nimic dacă aprinde altă lumanare”. Autoarea, ea însăşi o rază de lumină gata oricand să ajungă la sufletele celor care au deschiderea de a cere şi a primi lumină.

Cartea prezintă o vizibilă armonie  a sufletului său  cu lumea, cu semenii, dar şi cu Dumnezeu. Proza Marianei Gurza are aceeaşi muzicalitate şi culoare ca şi poezia sa. Volumul Destine umbrite,  asemenea poeziilor sale, este un cantec care  mangaie şi  alină  sufletul, este lumina discretă care te acoperă de speranţă şi bunătate.

Lucrarea Destine umbrite nu trebuie doar citită, ci este ca o carte de rugăciune, pe care s-o ai permanent la căpătai. Are rol mesianic, de a dechide drumuri noi, de a îndrepta pe cei rătăciţi pe calea dreaptă şi adevărată, aduce cititorului o clipă de uitare de sine, un zambet sau o lacrimă de înduioşare pentru suferinţele altora.

Citind cartea, putem cunoaşte sufletul autoarei. Cunoscand un suflet înălţător, putem prinde aripi pentru a ne înălţa noi înşine, pe aceeaşi cale: apropierea de Dumnezeu, sporirea în credinţă, dobandirea smereniei şi a adevăratei iubiri, a păcii inimii. Este o carte de profundă  revelaţie.

Acest volum este o sinceră călătorie în  spiritualitatea romanilor de ieri şi de maine, prin trăirile de azi,  durabilă în timp şi spaţiu.  Este este o  pledoarie convingătoare pentru însuşirea şi interiorizarea  adevăratelor valori umane, spirituale. Este un fel de fir al Ariadnei pentru ieşirea din imensul labirint pe care-l reprezintă viaţa noastră actuală prin care rătăcim fără noimă.

Se cuvine să spunem cateva cuvinte şi despre autoarea volumului Destine umbrite. Poetă şi scriitoare, cu 8 volume publicate, care s-au bucurat de cronici generoase bine meritate. Arta scrisului este pentru Mariana Gurza un mod de viaţă, un motiv de bucurie şi împlinire. Tematica abordată în scrierile sale se desprinde din viaţa umană dar şi din planul ceresc, iar inspiraţia este divină.

Este un fin psiholog, un „cititor” al stărilor sufleteşti ale oamenilor, „scanează” repede şi bine omul. Fire blandă şi îngăduitoare, are darul de a pătrunde în cutele cele mai ascunse ale sufletului omenesc. Un suflet bun, îngeresc de bun şi de o modestie aşa de atrăgătoare încat oricine se apropie de ea  se simte prins în mrejele unui farmec nespus, aproape ireal de frumos.

Dacă o cunoşti pe Mariana Gurza, de la început îţi poţi da seama că este o persoană foarte bogată sufleteşte. În timp, cu migală, răbdare, smerenie şi multă ravnă,  şi-a construit „o făbricuţă de ganduri bune”, precum spunea Cuviosul Paisie Aghioritul. Însă ceea ce este înălţător, este faptul că aceste ganduri le oferă  semenilor săi, astfel ele fiind „sămanţa” care poate rodi în mintea şi sufletul celor care o primeşte, dar este adevărat că, această rodire, depinde de „pămantul” în care a ajuns. Astfel poţi învăţa de la autoarea Mariana Gurza că atat culmile cat şi văile parcurse în viaţă se află sub binecuvantarea Domnului.

Ştim cu toţii că empatia este rar întalnită în zilele noastre. Trecem liniştiţi pe langă oameni cu diverse nevoi, necazuri, lipsuri, cu  dureri trupeşti şi sufleteşti fără să  reacţionăm. De la o simplă răsfoire a cărţii, orice cititor, şi cel avizat şi cel mai puţin cunoscător al tematicii abordate, va observa empatia autoarei faţă de semeni, aceasta fiind  una dintre virtuţile sale. Empatizand cu personajele reale ale cărţii, Mariana Gurza  demonstrează că se cunoşte foarte bine pe sine, însă îi cunoşte şi pe ceilalţi, are capacitatea şi abilitatea  de a intra în relaţie cu semenii, de a  „intra în pielea lor” şi se comportă în consecinţă. Astfel nu intră cu bocancii în gandurile şi sentimentele celorlaţi, ci dimpotrivă şi ascultă, şi înţelege, şi mangaie şi în măsura în care poate şi ajută.

Pentru Mariana Gurza, nu este suficient doar să cunoască şi să emane compasiune pentru  nevoile oamenilor, ci gandul bun trece la faptă. A încurajat şi ajutat tineri poeţi şi scriitori  să-şi publice şi să-şi  lanseze cărţile. Este implicată în activitatea filantropică a Asociaţiei „Învierea” de la Biserica din Şuşenii Bargăului, judeţul Bistriţa-Năsăud. Şi exemplele ar putea continua.

Aş putea conchide că virtuţile personale le-a transferat acestei cărţi. Aşa cum te simţi  în preajma Marianei Gurza, tot atat de bine te simţi şi citind cartea, în care sunt îngemănate trăiri personale, reflecţii, meditaţii, experienţe de viaţă, asigurand cititorului pacea sufletească pe care ne-o dorim cu toţii.

Şi, Doamne, această linişte, pare luminată de toate gandurile bune, privind-o c-un suras pe micuţa Atticea cuibărită în sufletul meu… “ încheie minunat Mariana Gurza cartea Destine umbrite.

 

Vasilica Grigoraş

 

 

 

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi

Comments Off
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Statistici accesare

Online: 0
Vizualizari : 8951

Ultimele Comentarii