NEVOIA DE A SFIDA TĂCEREA – POEME

10 Jan 2012 by m.gurza, Comments Off

 

 

Întâmpinare

Este cel puţin ciudată osârdia lirică a naţiei într-o vreme care acuză, zgomotos, dificultăţile tranziţiei.Iată, binomul tranziţie-pozie, în pofida contextului depresiv, a lamentaţiilor nesfârşite încurajează – observăm – elanul liric; chiar pană într-acolo încât densificarea poeţilor (ceea ce nu înseamnă, automat, înmulţirea vârfurilor) produce – cum zicea un critic acid – poezia fiecăruia. Adică, pentru sine şi, eventual, dacă se vor îndemna la efortul lecturii, cercul de amici. Dar azi, în plină tiranie a audiovizualului, în societatea spectacolului, sub narcoza divertismentului mai avem nevoie de poezie? Se pare că da.

Cu Mariana Gurza lucrurile stau însă altfel. Sertaristă convinsă, poeta noastră publică, se adună într-o carte sub presiunea apropiaţilor. Nu este o industrioasă.Ea îşi ascunde vulnerabilitatea acuzând răceala „stropului de lume „; se revanşează prin poezie, turnând în pagină preaplinul afectiv şi încearcă, într-o epocă ce condamnă la dezvrăjirea lumii, aruncându-ne într-o nouă glaciaţiune (lirică) să ne oblige să gustăm re-romantizarea ei. Mariana Gurza îşi scrie “cu fâşii de lumină “ gândurile. Ne face părtaşi la neliniştile care o împresoară, cheamă – cu ochii în gol, privind dincolo de suflet – cuvintele magice, îmblânzite de o inimă cântătoare. Locuieşte într-o aşteptare “chinuită de gând”. Dar bucovineanca (făcându-şi din obârşie blazon) ştie că astfel de chemări tainice nu pot opri timpul. “Clepsidra curge – ne avertizează cu delicateţe şi durând punţi între semeni risipeşte căldura, se dăruieşte, vrea să-şi înfrângă neputinţa. Oglinzile efemere, lacrimile şi chemările, bucuria renaşterii rezonează pentru cei împovăraţi. Mesajul poetei nu întâlneşte un câmp sterp, nu se izbeşte de zidul indiferenţei; mai mult, vrea să detoneze egoismul din jur. Cu această credinţă, Mariana Gurza, refuzând poezia care decapitează afectul (cinică şi gureşă, făcând reţetă) ori cea clonată, fără identitate, îmbracând uniforma generaţiei vrea să depună mărturie. Ea se încrdinţează paginii din “nevoia de a sfida tăcerea”. Răul adulmecă, teama prăbuşirii o încearcă şi, din perspectivă globalistă, poeta trage un semnal de alarmă. Dar Mariana Gurza e mai aproape de poezie cand exploatează filonul erotic. E un spirit neliniştit care suferă de prea multă iubire! Şi tot poeta ştie prea bine că “e cumplit cand suferinţa te îndepărtează“. Prin scris, protejand “lacrima iubirii” ea se livrează fără rest şi se iluzionează că într-o lume rea, plină de ură, care – prin unele voci (precum cea a semnatarei volumului) – “îşi plange dorul” şi visează, poezia ne luminează şi ne apropie.

Este, poate fi şi un leac împotriva tristeţii ? Prin versurile sale, Mariana Gurza, “culegând vis după vis” ne obligă să sperăm să să credem că poezia vindecă răul acestei lumi, o lume (vezi Speranţa) plină de erori. Să-i mulţumim pentru acest mesaj paradoxal tonic, sfidând “labirinturile fumegânde”.

                                                                              ADRIAN DINU RACHIERU

 

(Mariana Gurza – Nevoia de a sfida tăcerea, Editura “AUGUSTA”, Timişoara, 2000)

 

“…Aşadar cine este Mariana Gurza ? Deşi s-a născut în oraşul bănăţean Oţelul Roşu, este bucovineancă prin părinţii săi, avînd o vocaţie nativă pentru poezie… Pentru Mariana Gurza poezia este un mod de a trăi – a suferi, a râde, a plânge, a sfida uitarea, tăcerea…Autoarea trăieşte în poezie cele mai variate sentimente, speră şi visează, suferă şi radiază ca orice spirit profund şi vulnerabil. Poezia este o trăire totală, un univers antinomic – între bine şi rău, între lumină şi întuneric, între veghe şi somn, între tăcere şi strigăt…Imboldul creaţiei e veşnic, sufletul e mereu deschis spre lume, iar cuvântul trebuie cu asiduitate căutat…Mariana Gurza ne promite astfel că tăcerea nu-i va putea zăgăzui sufletul…

                                                Eleonora SCHIPOR

                                                                (Plai Românesc-Decembrie 1999 , Cernăuţi)


Noi, în prag de mileniu

 

 

Clepsidra curge sfidând anotimpul

nu ştiu mâine de am să mă trezesc,

lumea chinuită şi tot răul

m-adulmecă,

m-ameninţă,

deşi eu vreau ca să trăiesc.

Paşii sunt tot mai incomozi

teama prăbuşirii e aproape,

pe străzi se plimbă mulţi nerozi

dorind ca lumea s-o îngroape.

Cei ce vor globul să-l urnească

prin uneltiri,

şi alte înşelăciuni

nu au credinţă, ştiu doar să urască

nu au teamă nici de marile minuni.

Mileniul se apropie plin de sine

cugetătorii ambundă-n frenezie

sfârşitul îl prevăd din vise

şi nimeni nu mai crede -n nemurire.

Globalizarea ne pândeşte

mi-e teamă pentru Neamul Românesc

curând vom fi o filă de poveste

în almanahul pământesc.

2000

               

                            Ne-am pierdut cu firea

 

 

Ne-am pierdut cu firea,

acum

când apele sunt otrăvite

nu de cianură

ci de o otravă mult mai puternică

numită: “ură”.

Ne-am pierdut în mulţime

pentru a ne regăsi prietenii

care ne-au fost alături odată, dar

ne-am ascuns după scuze barbare

numai pentru a mai salva

un orgoliu.

Nu mai este timp pentru nimic

 poate pentru o cacialma

dacă este rentabilă şi colorată.

Ne-am pierdut şi ne pierdem

uitând să preţuim

omul de lângă noi

de dragul unui algoritm…

 2000

 

 

Paşi incerţi

 

Fulguieşte încet, zăpada se topeşte,

frigul din nou se cuibăreşte,

în casele triste, pline de amărăciune.

Nici tomberoanele nu mai sunt aşa pline,

au grijă nevoiaşii

să facă treaba altora

adunând pâinea cea de toate zilele.

Ce putem face împotriva tristeţii,

când ştim că totul merge pe dos

şi ne simţim tot mai neputincioşi

de avalanşa jucăuşă a ordonanţelor

scoase  din jobenul scamatorilor noştrii.

Am intrat în delir,

plângem şi râdem

la fiecare ridicare de baghetă…

2000

Şomerul singuratic

 

E frig în casă, în trupu-i ger,

golit de vise şi speranţe,

pierdut

se plimbă un şomer

cu lacrimile îngheţate.

E greu să meargă mai departe,

când buzunarul îi lipseşte

urzeşte iar minciuni frumose

gândindu-se la ce-o să pună iar pe masă

copiilor neînţelegători.

Şi iar privind cerul rugător

cerşind din mila cea creştină

ar vrea un trai mai bun, un ban cinstit

nu să mai cerşească în bisericile pline.

Iar nu i-a venit şomajul,

vârsta nu-i  permite să muncească,

căci vezi doamne,

dacă nu eşti tânăr

nu mai ai azi nici o şansă.

Din când în când un trecător

la fel de trist

îi pune un bănuţ în mână

Sărac şomer, umil  începi să plângi

şi fugi speriat s-aprinzi o lumânare;

căci Doamne, bine-i printre sfinţi

când doar lor poţi să le spui ce doare!

2000

 

                             Nevoia de a sfida tăcerea

 

E cumplit acum cănd suferinţa te îndepărtează

Fără putinţa de a face ceva,

Pentru cei trişti şi împovăraţi,

Pentru cei însetaţi.

Neputinţa mă înverşunează

Doar cuvântul mă descătuşează

Când singură

Cu ochii în gol

Privesc dincolo de suflet

Sperând să pot dezmorţi un orgoliu,

s-aduc lumină şi speranţă

în ţara mea azi zguduită

de politică

şi umilinţă.

2000

                            Speranţa

 

                             Spre infinit m-aş duce

                             cu un cântec de dor păgân,

                             şi-n lacrimi tremurânde,

                             aş semăna iubiri;

                             m-aş prinde printre stele

                             cu mâinile de flori,

                             şi-aş îngenunchia o lume,

                             o lume plină de erori.

*


Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi

Comments Off
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Statistici accesare

Online: 3
Vizualizari : 8951

Ultimele Comentarii