“Deportaţii din Basarabia şi Nordul Bucovinei îşi aşteaptă încă drepturile… Până când?“

4 Feb 2012 by m.gurza, Comments Off

 

“Deportaţii din Basarabia şi Nordul Bucovinei îşi aşteaptă încă drepturile… Până când?“

Acum când mama mea Plevan Viorica, după căsătorie Rizac, împlineşte 80 de ani, am un sentiment de neputinţă. Este singura supravieţuitoare a “plevenilor”.Era o fetişcană când singură, pierdută de rudenii, fusese abandonată într-un sat cărăşan, fără nimic; fără acte, fără o mângâiere.Provinea dintr-o familie numeroasă.Din cele aflate, în anii în care ne-am caştigat libertatea, aflasem lucruri cutremurătoare mergând la Cupca şi Cernăuţi. Casa mamei nu mai exista.Făcuseră autorităţile drum, o dărâmaseră.

Pentru mulţi români din nordul Bucovinei şi din Basarabia, cea mai mare tragedie a constituit-o deportarea în masă în noaptea din 13 iunie 1941, care îi viza pe cei ce au avut un rol activ la răscoala de la Fântana Albă.

Un frate, Plevan Nistor a fost arestat şi a decedat în închisoare.Un alt frate, Plevan Toader a decedat în lagărul de munca din Karelia.Vasile Plăvan, avocat-publicist, murise tanar, trudind pentru binele naţiei, participant voluntar la Marea Unire, având convingeri legionare ca toti intelectualii din acele vremuri .De ceilalţi fraţi nu stiu nimic.Întotdeauna tăcerea se instala în casă când puneam întrebări.Parinţii mei nu au dorit să se întoarcă în timp, să ne povestească despre ceea ce a fost…Era prea dureros pentru a mai retrai acele momente, sau poate frica i-a determinat să tacă. Fratele tatei, Vasile fusese împuşcat încecînd sa treacă graniţa.

Drumul pribegiei nu a fost usor.Dar, Dumnezeu prin lucrarea sa, întăreşte pe cei nedreptăţiţi de vremuri.Şi iata ca mama, va implini în 9 noiembrie , frumoasa vârstă de 80 de ani.Este la fel de vioaie ca atunci când eram copil.Împreună cu tata, şi dânsul un pribeag, ne-au dăruit bucuria vieţii, muncind doar pentru noi, pentru ca cele două fete “să ajungă în rândul lumii”. Au reuşit. Tata a luat drumul veşniciei.Prezenţa dânsului o simt mereu în preajmă. Mama mi-a rămas ca o perla bucovineancă căruia prin dragostea şi preţuirea mea, mi-aş fi dorit să-i pot reda ceea ce pe drept i se cuvine.

Prin Legea 290/2003, toţi cei care şi-au lăsat bunurile şi au fost obligati sa plece , (cred că a fost o condiţie de aderare la U.E) urmau să fie despăgubiţi şi m-am străduit să-i fac dosarul. Având o altă matuşă la Craiova, Magdalena Plevan (Ivanof), am trecut-o în acel dosar în anul 2003. Anii au trecut. Mama mă întreba adesea ce se intamplă cu dosarul dânsei…Nu ştiam ce să-i răspund.Aflasem că toata documentaţia a fost trimisă la Bucureşti, figurând şi acea matuşa ce-şi avea domiciliul în alt judeţ. În 2008 am fost nevoiţi să o aducem pe matuşa noastră în Timişoara, fiind grav bolnavă şi avea nevoie de îngrijiri, stabilindu-i domiciliul la noi..Nu avea pe nimeni.Între timp s-a stins. Mama mă tot intreba de dosar…

Un răspuns negativ, ca un boomerang, venit printr-o hotărâre la inceputului anului 2012…! I se cer documente vechi. De unde le pot procura? Am scris peste tot! Nu se  mai iau în seama declaraţiile martorilor. Din 2003, de când a fost depus dosarul, au trecut ani buni. Mulţi dintre ei , care ar fi putut declara date concrete nu mai sunt…

Ce faceţi cu noi Domnilor de la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor ? Sfidare şi umilinţă !

Poate nu aş fi scris niciodata despre acest subiect, dacă mama nu mi-ar fi spus într-o zi înlăcrimată: “Eu nu am norocM-a ocolit norocul”.

Mi-aş fi dorit ca sa-i pot face un dar la aniversarea dânsei, cînd împlinise 80 de ani. Ar fi fost darul neaşteptat, după care tânjeşte, ca o reparaţie morala pentru toată viaţa dânsei chinuită. Acum , la aproape 82 de ani, este puţin mai tăcută, mai resemnată de mersul vremurilor…

Mă simt neputincioasă. Mi se reproseaza uneori că în biserica la care merge, a cunoscut oameni care şi-au primit drepturile.Oare ce trebuie să fac? Cum aş putea să o ajut? Şi-a dorit casa dânsei pe pamant, nu o cameră de bloc în care aerul parca nu-i ajunge.Mama mea este  icoana a sufletului meu.M-aplec cu pioşenie în faţa durerii dânsei tăinuite, şi a tenacităţii de a merge mai departe cu demnitate şi credinţă. Este mama care la ceas târziu în noapte îşi apleacă genunchii şi se roagă. Pentru noi, pentru acest popor chinuit.Este un exemplu de puritate sufletească, de dăruire şi speranţă.Este încrezătoare sperând că ne îndreptăm, mai greu, dar prin credinţă, spre ceea ce noi ne dorim, fiind convinsă, de prezenţa lângă noi a Maicii Domnului , în tot ceasul.

Sunt file de istorie ce nu le pot uita.Am rămas conexată în acele vremuri  pentru a păstra vie în conştiinţa colectivă viaţa moşilor mei.

Saru’ mâna MAMA! Saru’mâna POPOR ROMÂN UMILIT!

Mariana Gurza

(13 noiembrie 2010 – publicat in “Neamul Românesc”)

_______________

NOTA:

Prin edictarea Legii nr.290/2003, Statul Român a încercat stabilirea cadrului legal pentru repararea prejudiciilor cauzate cetăţenilor români prin semnarea Tratatului de Pace între Romania şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947.

Drept consecinţă practică, romanii stabiliţi în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa au fost supuşi unor importante presiuni din partea URSS pentru a se intoarce în România.

Astfel, românii din Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, şi-au abandonat proprietăţile  agonisite prin muncă de o viaţă şi s-au refugiat în România.

Legea 290/2003 vine sa ofere unele compensaţii pentru aceste pierderi.”

Şi cum o face?

Se comercializează dosarele ! Se comercializează destine?  De ce şi în ce scop ? De ce este nevoie de a merge în instanţă pentru un drept câştigat? Şi cine îmi garantează că, cei care se ocupă de recuperarea sumelor sunt de bună credinţă? Cum reusesc? Întrebări fără raspunsPribegii Neamului, înca mai sunt umiliţi ! O palmă dată ISTORIEI, şi celor care au simţit gustul dezrădăcinării!

O aventură dacă doreşti să te interesezi telefonic de stadiul unui dosar.Ori este ocupat, ori nu raspunde nimeni. Să nu mai fie valabile datele de contact afişate pe pagina instituţiei? Sau din prea mult zel, nu mai contează ceea ce are de spus un simplu cetăţean…Pentru acest minim respect pe care îl dorim de la instituţiile statului, sa fie vinovat doar un singur om?

Ce faceţi cu noi Domnilor de la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor ? Sfidare şi umilinţă !

 

Mariana Gurza

 

 

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi

Comments Off
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Statistici accesare

Online: 0
Vizualizari : 11517

Ultimele Comentarii