Chemări tainice

13 Feb 2012 by m.gurza, Comments Off

 

 

MOTTO:

 

De uitat, nu putem chiar daca am vrea! Uitarea sau memoria nu stau în puterea voinţei noastre. Acestea sunt însuşiri ale intelectului românesc care lucrează independent de noi, încât a spune că uităm, putem spune teoretic, dar în fond, nu uităm. Dar a te răzbuna pe răul din trecut, aceasta deja depinde de voinţa noastră.”

                                Antonie Plămădeală

 

 

Chemări tainice

 

Suceviţa! Un loc mirific care atrage şi vrăjeşte. Locul unde glasul străbun mă cheamă. O chemare tainică

Aproape de Sfânta Mănăstirea Suceviţa, pe o stradă lăturalnică, avea casa bunica mea Trandafira, mama tatei.

Am văzut-o, o singură dată…A fost una dintre puţinele mele zile fericite din copilărie.

Era iarnă! Iarna superbă a copilăriei mele, cand am simţit căldura bunicii.

 Am invidiat întotdeauna copii care au avut parte de bunici. Neavandu-i, îi căutam. Îi caut şi acum prin documente vechi, refăcându-le drumul umbrit de tulburătoarele vremuri, sau în apropierea Sfinţilor Părinţi…

Trandafira născută într-o familie de buni gospodari, cu mulţi frati, c-un simţ al umorului dezarmant, şi-a trăit copilaria pe valea Suceviţei.

Fraţii, buni vânători, unii dintre ei răspunzând de pădurile din zonă, fetele şugubeţe, chiar mergeau împreună la pescuit de păstrăv. Una dintre surori, Eugenia, era cea mai pricepută în a prinde peştele cu mâna. Varvara era mereu veselă, şi mă aştepta cu ulcioare cu chişleac.

La vremea maritişului, doar Trandafira, bunica, a decis să meargă după soţul ei, Gavrilă, în Banila pe Siret. România era întreagă. Nu existau ghimpii otravitori de suflete…

Bunica iubea stupăritul, şi cred că făcea mierea cea mai bună din lume. Niciodată nu a avut ocazia să ne dea să degustăm din bunătatea dacică…Nu întâmplător vestigii istorice au fost descoperite în Bucovina.

Aveau o gospodărie frumoasă, nelipsindu-le nimic înainte de a începe urgia neamului.

Din cauza opresiunilor s-au hotărât să se refugieze în Ţara Mamă. Nu puteau accepta străinul în bătătură.

Energică, şi-a luat băiatul cel mic, pe Ioan, tatăl meu, hotărâtă să ocolească răul.

Era haos. Nimeni nu ştia ce are de făcut. Aproape de graniţă, Trandafira aflase că băiatul cel mare, rămas să lupte pentru păstrarea identităţii, a fost împuşcat. Nu şi-a continuat drumul. Ştia că trebuie să se întoarcă în sat să-şi îngroape creştineşte feciorul, pe Vasile. Nu a mai putut reveni în ţară…Nici nu ştiu daca are o cruce la căpătâi…

Ioan, cu mare greutate a ajuns la Voivodeasa. Era foamete în Moldova. Stând mai mult ascuns prin păduri, avea grija de rudele sale, de a-i aproviziona cu hrană şi lemne. Toţi fraţii Trandafirei rămăseseră în sat.

S-a simţit hăituit…A plecat …s-a lăsat în voia lui Dumnezeu. Aşa a ajuns în acel sat cărăşan unde a cunoscut-o pe mama.

Întâlnirea lor, o binecuvântare cerească.

Niciodată nu a dorit să ne povestească urgia prin care a trecut.

Tăcut, aştepta poştaşul, să-i aducă veşti despre mama sa, care nu a mai putut pleca din spaţiul ocupat.

Trandafira, bunica,  o singură dată a putut veni în ţară. Am asistat încremenită la acea întâlnire dintre mamă şi fiu.Tatăl venise acasă dimineaţa după tura de noapte. Nu ştia nimic. După zeci de ani şi-a putut îmbrăţişa mama.

Bunica era frumoasă! Cea mai frumoasă! Avea un păr lung, şi-n cosiţe erau ascunse ceasuri pentru noi. “Vămuirea” era grea aşa ca vremurile…Fiecare ceas un pas în timp, o secundă, o clipă, o veşnicie…Acele ceasuri să fi reprezentat anii de suferinţă ai moşilor mei? Ticăitul lor singuratic să fi fost bocet? Tic-tac…tic-tac…o secundă, un minut, ore, decenii, măsurate în acel ticăit dureros…

 Îmi adusese bunica şi o  păpuşă, mare, blondă, cu părul împletit. Era cea mai frumoasă păpuşă pe care o primisem vreodată…

Venise miliţia acasă pentru a verifica dacă bunica, se afla la noi, cât va sta şi ce are de gând… O  metodă obişnuită de a intimida. La început nu ştiam de ce se procedează aşa…   Mai târziu am înţeles însă…

Când bunica a plecat din viaţa aceasta spre alta, poate mult mai dreaptă, tata nu a putut merge să o conducă pe ultimul drum…Atunci mi-am văzut pentru prima dată tata înlăcrimat. ..Îşi plângea părinţii…

Mariana Gurza

 

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi

Comments Off
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Statistici accesare

Online: 1
Vizualizari : 9490

Ultimele Comentarii