Poezia Patimilor şi a Învierii
Nu l-au cunoscut
(Nicolae Iorga)
Oricât de sfânt era Iisus
Şi cât de lămurit prin lut
Vedeai pe cel venit de sus
Şi ai săi nu l-au cunoscut.
A trebuit ca trupul său
De mucenic să-l bată-n cuie
Ca să se-arate Dumnezeu
Şi ca la ceruri să se suie.
Pe cruce
(Vasile Voiculescu)
Iisus murea pe cruce. Sub arşiţa grozavă
Pălea curata-i frunte ce-o sângerase spinii
Pe stâncile Golgotei tot cerul Palestinii
Părea că varsă lava.
Şi chiar în clipa morţii huliră cărturarii
Cu fierea oţelită îl adăpau străjerii…
Râdea cu hohot gloata cu spasmele durerii
Şi-l ocărau tâlharii.
Zdrobită, la picioare-i zăcea plângând Maria
Şi-adânc zbucnea blestemul din inima-i de mamă
Alături Magdalena, în lunga ei maramă,
Ţipa văzând urgia.
Departe ucenicii priveau fără putere…
N-aveau decât să fugă în lumea cea pribeagă
Cu el se naruise nădejdea lor întreagă
Şi fără mângâiere.
Târziu, porni mulţimea în pâlcuri spre cetate
Pe drumurile-nguste cu lespezi pardosite
Trecură fariseii cu feţele smerite
Şi bărbile-argintate.
Măslini fără de frunze dormeau mocnind pe coaste
În vale,ca-ntr-o pâcla, dormea Ierusalimul,
Pe cruce somnul morţii dormea de-acum sublimul
Iisus, vegheat de oaste.
Învierea
(Mihai Eminescu)
Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii,
Al morţii rece spirit se strecura-n tăcere;
Un singur glas îngâna cuvintele de miere,
Închise în tratajul stravechii evanghelii.
C-un muc în mâni moşneagul cu barba ca zăpada,
Din cărţi cu file unse norodul îl învaţă,
Că moartea e în lupta cu vecinica viaţă,
Că de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-şi prada.
O muzică adâncă şi plină de blândeţe
Pătrunde tânguioasă puternicile bolţi:
“Pieirea, Doamne sfinte, cazu în orice colţ,
Inveninând pre însuşi izvorul de vieţe,
Nimica înainte-ţi e omul ca un fulg,
Ş-acest nimic îţi cere o rază mângâioasă,
În pâlcuri sunatoare de plansete duioase
A noastre rugi, Părinte, organelor se smulg”.
Apoi din nou tăcere, cutremur şi sfială
Şi negrul întuneric se sperie de şoapte…
Douasprezece pasuri răsună… miez de noapte…
Deodata-n negre ziduri lumina da navală.
Un clocot lung de glasuri vui de bucurie…
Colo-n altar se uita şi preoţi şi popor,
Cum din mormânt răsare Christos învingător,
Iar inimile toate s-unesc în armonie:
“Cântări şi laude-nalţăm
Noi, Ţie unuia,
Primindu-l cu psalme şi ramuri,
Plecaţi-vă neamuri,
Cântând Aleluia!
Christos a inviat din morţi,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte calcând-o,
Lumina ducând-o
Celor din morminte!”
Imn al învierii
(Valeriu Gafencu)
Vă cheamă Domnul slavei la lumină,
Vă cheamă mucenicii-n veşnicii,
Fortificaţi biserica creştina
Cu pietre vii zidite-n temelii.
Să creasca-n inimile voastre
Un om născut din nou armonios,
Pe sufletele voastre să se-mplante
Pecetea Domnului Iisus Hristos.
Un clopot tainic miezul nopţii bate
Şi Iisus coboară pe pământ;
Din piepturile noastre-nsângerate
Răsună Imnul Invierii sfânt.
Veniţi creştini, luaţi lumina
Cu sufletul smerit, purificat;
Veniţi flămânzi, gustaţi din cina,
E nunta Fiului de Impărat.
Hristos a înviat!
(Vasile Militaru)
Hristos a Inviat! Ce vorba Sfânta!
Iţi simţi de lacrimi calde ochii uzi
Şi-n suflet parcă serafimii-ţi cantă
De câte ori creştine o auzi.
Hristos a Inviat în firul ierbii,
A înviat Hristos în Adevar;
În poieniţa-n care zburdă cerbii,
În florile de piersec şi de măr.
În stupii de albină fără greş,
În vântul care suflă mângâios
În ramura-nflorită de cireş
Dar vai, în suflet ţi-nviat Hristos?
Ai cantărit cu mintea ta creştine
Cât bine ai făcut sub cer umblând,
Te simţi măcar acum pornit spre bine
Măcar acum te simţi mai bun, mai blând?
Simţi tu topită-n suflet vecea ura?
Mai vrei pieirea celui plin de Har?
Ţi-ai pus zăvor pe bârfitoarea-ţi gură?
Iubirea pentru semeni o simţi jar?
O, dacă-aceste legi de-a pururi sfinte
În aur măcar azi te-au îmbrăcat
Cu serafimii-n suflet imn fierbinte
Ai drept sa canţi: Hristos a Inviat!
Epitaf
IOAN ALEXANDRU
Mormântul aşezat într-o grădină
Până în zori s-a prefăcut pristol
Întunericul e numai rădăcină
Floarea răsare şi mormântu-i gol
În mireasmă totul se adună
Şi mireasma se predă la vânt
Cum străbate soarele pe lună
Să se vadă golul din mormânt
În grădina Ghetsimani
VASILE VOICULESCU
Iisus lupta cu Soarta şi nu primea Paharul…
Căzut pe brânci în iarbă se-mpotrivea întruna.
Curgeau sudori de sânge pe chipu-i alb ca varul
Şi-amarnica-i strigare stârnea în slăvi furtuna.
O mână neîndurată ţinând grozava cupă,
Se cobora-mbiindu-l şi i-o ducea la gură…
Şi-o sete uriaşă sta sufletul să-l rupă…
Dar nu voia s-atingă infama băutură.
În apa ei verzuie jucau sterlici de miere
Şi sub veninul groaznic simţea că e dulceaţă…
Dar fălcile-ncleştându-şi cu ultima putere
Bătându-se cu moartea, uitase de viaţă!
Deasupra, fără tihnă, se frământau măslinii,
Păreau că vor să fugă din loc, să nu-l mai vadă…
Treceau bătăi de aripi prin vraiştea grădinii
Şi ulii de seară dau roate după pradă.
Înviere
Zăceau în noi vechi stavili de păcat,
Ne ocoleau din ceruri mesagerii…
Dar Domnul a venit, le-a spulberat: trec libere-n noi căile-nvierii
Pândeşte, suflete, ia-ţi straie noi,
Cămările găteşte-ţi: poate iată-L,
E drumul Său, Hristos acum prin noi,
Prin om El suie-nvingător, la Tatăl
Nu-i scapă colţ neluminat, pustiu,
El, Fulger, cercetează pe oricine,
Aţin âte, clipa mare cât eşti viu
De-i place-şi face un popas în tine,
Şi-n volbura-l de slăvi te ia cu Sine…
