Un alt fel de paşoptişti români în Franţa, Canada şi Statele Unite

12 Apr 2012 by admin, Comments Off on Un alt fel de paşoptişti români în Franţa, Canada şi Statele Unite

Uitaţi într-un apus de soare, răsfiraţi pe tot globul, românii tot îşi amintesc cu drag de obârşia lor, chiar dacă le-a fost greu în ţara natală. Suspendat într-un tărâm al inocentei este Mitică, sau sub numele lui adevărat Dumitru Sinu, indiferent pe ce meleaguri s-a rătăcit, pentru puţin sau mai mult timp. Călătoria lui în timp şi spatiu este a celor cutezători şi dornici de a încerca soarta pe toate fateţele şi a-i smulge chinului un zâmbet timid. Autorul cărţii “EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX- Un alt fel de paşoptişti români în Franţa, Canada şi Statele Unite” – Octavian Curpaş surprinde cu măiestrie în condeiul său zbuciumul sufletesc al celor dezrădăcinaţi dar netemători de un viitor mai puţin clar. Tragedia românilor  se transcrie în învingerea sinelui, oriunde s-ar afla.

Aura Imbarus, PhD
Author of Pulitzer Prize memoir entry “Out of the Transylvania Night”.

Revista Phoenix Mission Magazine, Arizona

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii