Editura Muşatinia – Regal cultural la Muzeul de Artă din Roman, lansare carte, autor Gh. A. M. Ciobanu

30 Sep 2012 by admin, Comments Off on Editura Muşatinia – Regal cultural la Muzeul de Artă din Roman, lansare carte, autor Gh. A. M. Ciobanu

Sâmbătă 29 septembrie 2012 la Muzeul de Artă din Roman, într-o ambianţă culturală deosebită au fost lansate volumele “Mecena medic şi misionar Teodorescu” şi “Portrete printre rame” semnate de publicistul romaşcan Gh. A. M. Ciobanu. Au fost prezenţi la manifestare primarul de Roman prof. Dan Laurenţiu Leoreanu, publicistul Gh. A. M. Ciobanu, criticul de artă Valentin Ciucă, Arhidiaconul Ciprian Ignat din partea ÎPS Ioachim Băcăuanul, pictorul Nelu Grădeanu, editoarea volumelor Emilia Ţuţuianu. Din publicul prezent la manifestare amintim pe dna. Elena Ciobanu, soţia Maestrului Ciobanu, dna. dr. Sofia David, prof. Vasile Ursachi, prof. Minodora Ursachi, prof. Cecilia Bănică Pal, dr. Larisa Schuster, poeta Violeta Lăcătuşu, poetul Mircea Bostan, pictorul Florin Mircea Zaharescu, pictorul  Iosif Haidu, ing. Toader Dumitrache, muzeograf Mihaela Ciobanu.

 

“Acum, în al zecelea an de activitate al Editurii Muşatinia cu cele o sută de volume purtând sigla editurii, pot să mărturisesc că am parcurs un drum lung şi deloc facil, ţinând cont de existenţa marilor edituri, de perioada dificilă economic  etc.

Împreună cu poeta Cecilia Bănică Pal, Felicia Dumbravă şi diaconul Ciprian Igant am format la începuturi o echipă responsabilă, capabilă să încredinţeze tiparului opere de mare valoare pentru cultura românească.

În ambianţa oferită de Muzeul de Artă din Roman, înconjuraţi de plastica oferită de pictorul Nelu Grădeanu, îl sărbătorim astăzi pe patriarhul culturii romaşcane, ca o încununare a activităţii noastre de până acum.

Domnia sa ne-a încredinţat, în cei 10 ani de activitate, şapte manuscrise, de fapt celebrele notiţe cu creionul, care au prins viaţă prin Editura Muşatinia. Vibraţia primilor fiori, apoi fascinanta ţesătură a unui Mioriţa-Mit triadic, trilogia Mileniul trei pe portativ, iar astăzi avem în faţă încă două realizări editoriale de excepţie una cu ramă şi una fără. Prima carte, “Mecena medic misionar Teodorescu”, este o carte pe care autorul o dedică unui foarte bun prieten dr. Constantin Teodorescu, ataşat şi de oraşul nostru muşatin, plecat din păcate prea curând dintre noi. Felicitări doamnei Sofia David şi domnului Nelu Grădeanu pentru realizarea acestui volum omagial care cu siguranţă se va înscrie în circuitul valorilor culturii române.

Al doilea volum, “Portrete printre rame”, include o suită de personalităţi ce au trezit interesul Maestrului Ciobanu de-a lungul timpului.

Trăiri unice, clipe retrăite din memorie, portrete bine definite, prin tuşe de condei, se constituie într-o adevărată galerie de imagini ale personalităţilor de diverse facturi întâlnite de Maestrul Ciobanu in timp, ce au jucat un rol important în viaţa autorului. Am încercat să dezvoltăm simpla expunere de personaje  a Maestrului Ciobanu şi am incercat să dăm o linie beletristică discursului literar îmbogăţindu-l şi cu imagini.

Mulţumesc domnului profesor pentru încrederea acordată editurii Muşatinia pentru bucuria şi onoarea de a-i edita opera. (Emilia Tutuianu).

Un minirecital de muzică clasică a fost susţinut de Raluca Tihon, clasa a XII-a, Liceul de Arta Octav Bancila, Iasi, prof. Alin Apetroaiei,: DUTILLEUX, “SONATINA” PENTRU FLAUT, si ILANA MARINESCU, “MIORITZA” – piesa aleasa special pentru dl. profesor Ciobanu.
Ana Maria Tihon, clasa a VIII-a, Scoala de Arta Sergiu Celibidache, prof. Viorel Vanzariuc, : BRUCH, “CONCERT” PENTRU VIOARA .

 

 

 

 

 

 

 

 

 

O mare şi plăcută surpriză făcută de pictorul Nelu Grădeanu doamnei editor Emilia Ţuţuianu a fost un portret în semn de preţuire şi recunoştinţă pentru periplul editorial Mecena medic misionar Teodorescu.

 

Emilia Ţuţuianu

 

 

 

Sursa: Revista Melidonium

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii