LUMINAŢIE LA BIUŞA

1 Nov 2012 by admin, Comments Off on LUMINAŢIE LA BIUŞA

***

                       LUMINAŢIE LA BIUŞA

 

 

Coborât-am dintre munţi

S-ajungem lângă părinţi

S-aprindem facla vie

În zi de luminaţie.

 

Şi satul mi s-a părut pustiu

Şi casa parcă plânge

M-am simţit străin

Şi lacrima îmi curge.

 

Ard lumânările pe deal

Lumina să-i cuprindă

Pe cei din neam în neam

Ce zac tăcuţi în cripte

 

Şi crucea pare mai rece

Şi totul pare nefiresc

Căci iată vremea trece

Toţi pe rând ne părăsesc.

 

Nu ştiu de ce timpul

E crud şi nemilos

Ne lasă-n urmă  dorul

Şi-un gol imens…

 

Lumina lină se ridică

Spre cer cu implorare

Să-i ierte pe cei duşi o clipă

Şă-şi găsească a lor iertare.

 

Vocea preotului te-nfioară

Trimiţându-ţi ruga-n ceruri

Şi dorul de părinţi te doare

Vai, cât suntem de singuri…

 

Odihna să le fie liniştită

Şi pacea să-i mai liniştească

Dumnezeu pe toţi îi iartă

Prin puterea sa cerească.

 

Coborât-am dintre munţi

Pentru ai noştri dragi părinţi

Iertăciune să-le-aducem

Prin lumina de la cruce.

 

Aşa a fost din neam în neam

Aşa îi datina-n Ardeal.

 

                             01.11.2001

Mariana Gurza

 

 

O LACRIMĂ ARZÂND

ÎN ,,LUMINAȚIE LA BIUȘA”

                                          de Mariana Gurza

,,Lumină din Lumină” sfințește, la Biușa, apa lutului din care purcedem. Un fir de fum se-înalță prin aerul arderii noastre, ducând neliniștea unui suflet ales – Mircea-Eugen Craioveanu – spre nesfârșita grădină a împăcării depline.

Fie-i călătoria precum i-a fost viața printre noi: o ecuație limpede, în care, între fapta și esența sa umană, semnul egal avea putere de lege și simetrie fără echivoc!

Supuse arderii tăcute a durerii, încercatele culmi sibiene își acordează formele cu clipirile temătoare ale lanului de aur pâlpâietor, hrănind cu neuitare clipa despărțirii.
Luminație…
Vechimea și simbolistica obiceiului vine să ne amintească, în clipe de amară restriște, forța, bogăția și armonia spiritualității românești – coloana vertebrală pe care s-a înfășurat, întru verticalitate, rezistența milenară a poporului român pe meleagurile sale natale.
Versurile Marianei Gurza adună, într-o personificare unanimă, tăria pietrei, elanul viului, libertatea veșniciei, spre deschidere de cale, descriind circularitatea, sensul închis al ființării:,,La început a fost lumină”, la depășirea unui prag – ,,Luminație”.
Lumina este, în fapt, substanța care hrănește viața. Ea limitează moartea.
Ofranda de lumină dăruită sufletelor călătoare în văzduhul Nesfârșirii capătă, sub înalta simțire a poetei, proporții nezăgăzuite.
Simplitatea limbajului, în cernit suspin de durere, apelul spre trezire și participare către elementele din firescul nesecat al naturii, ruperile de ritm, impuse parcă de trecerea textului din voce-n voce, dau versurilor liniștea Neliniștii concentrate și dissipate, ca într-o litanie.
Sorbind lumina despărțirii întru neuitare, cei rămași, ,,tot mai singuri”, sunt îndemnați să iasă din ,,golul imens”, depășind legea trecerii prin speranța reîntâlnirii.
Lumina simțirii gurziene dă Luminației de la Biușa fiorul înalțării, fără abatere, a sufletului celui drag, spre întâmpinarea Voinței Divine, în necuprinsul Dincolo.
Aureolat de îndrăzneala risipirii cu folos a timpului hărăzit, de căldura lacrimii supreme a despărțirii, de neliniștea Tainei împărtășite, un suflet se desprinde, pornește, dispare …
O suspendare, în care predicatele se supun, lăsând încremenirea clipei să concentreze Fostul în măreția Devenirii !

Maria Rugină

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii