Vasile Plăvan, un „autor de epocă“

24 Nov 2012 by m.gurza, Comments Off

VASILE PLĂVAN
(24.11.1889 – 23.01.1939)

Boabe de lacrimi

          Scriu despre un om cât o… Epocă Istorică. Un om cât sufletul neamului meu. O epocă în care se prelungeşte viaţa mea, un şir lung de mătănii…

           Undeva, înapoi, ca o verigă dintr-un lanţ care merge în adâncul unei fântâni.

     Vasile Plăvan s-a născut la 24 noiembrie 1889, în comuna Cupca, judeţul Storojineţ, într-o familie de ţărani înstăriţi. Avocat, gazetar şi publicist a fost un entuziast şi un idealist de o aristocratică nobleţe sufletească, de distincţie morală, de bunătate şi necuprinsă omenie.

Un tânăr ager, de o statură potrivită, cu alură nobilă, având ochii calzi, migdalaţi.

O mustăcioară elegantă, care îi sporea farmecul.

„Blând cu cei netrebnici, conciliant cu cei răi şi ignobili, blajin faţă de toţi hulitorii şi certătorii de profesie şi iertător faţă de toţi cari l-au nedreptăţit sau persecutat şi l-au jignit, Vasile Plăvan a fost întrega lui viaţă un îmblinzit fanatic al idealului şi în acelaşi timp o nefericită victimă a credinţei lui sufleteşti că oamenii sînt mai buni decât se învederează în josnicia lor de toate zilele.”
(Ziarul „Suceava”, nr. 20, din 27 ian. 1939, din Cernăuţi)

La 49 da ani s-a stins, lăsând în urma o luminoasă pilda de virtute, un nume de o rară puritate şi un exemplu de adevărat românism.
În cartea sa Boabe de lacrimi, include cele mai frumoase articole din ziar caracteristice prin căldura şi sinceritatea stilului.
Vasile Plăvan a iubit mult ţăranul român. Nu a uitat niciodată de unde plecase. Nu şi-a uitat imaşul şi toloaca. A ştiut să fie prezent, printre ţărani, printre elitele vremii, la fiecare eveniment.

A publicat Cele dintâi împroprietăriri în Bucovina — Sf. Ilie, Rarancea, Calafindeşti, Prisăcăreni. (Calendarul „Glasul Bucovinei” pe anul 1923, Cernăuţi, p. 59– 69)
A scris despre împroprietăririle din Bucovina, Mihova, Gura Humorului, Crasna, Rădăuţi, Berhomet, Selectiu. (Calendarul „Glasul Bucovinei” pe anul 1924, Cernăuţi, p. 41–49).

Vasile Plăvan a fost preocupat de a doua reformă agrară în Bucovina, de „Şcoalele de meserii şi de negoţ” (Calendarul „Glasul Bucovinei” pe anul 1925, Cernăuţi, p. 138–140).

S-a vorbit mult depre dezrădăcinare, despre suferinţă şi lacrimile tăcute ale celor ce şi-au lăsat în urmă vatra strămoşescă, căutând în zadar „mlădiţe de săcară”.

Nu putem uita, nu avem voie să ne uităm rădăcinile. Trecutul revine, ne urmăreşte, ne aminteşte de cei care şi-au lăsat „cuvântul” din dragoste pentru neam, în lupta pentru păstrarea identităţii noastre româneşti.

Cei dezrădăcinaţi, au găsit doar boabe, „boabe de lacrimi”, răzleţite într-o lume, poate rău întocmită de noi, de sisteme bolnave, de mentalităţi otrăvite.

Aşa a rămas şi Bucovina, „o lacrimă” a neamului românesc, „o lacrimă” pe care o ţin strâns în pumnu-mi de copil, ca să-i simt mângâiera. „Ţara Fagilor”, locul mirific al cărturarilor, al frumuseţii pure, a creştinismului înălţător.

Iată de ce am considerat că este bine să conturez imaginea omului Vasile Plăvan, prin texte vechi, completându-i portretul.

«În cursul celor 13 ani de muncă în redacţia ziarului „Glasul Bucovinei” am stăruit pentru întărirea elementului de baştină aici în Bucovina, pe temeiul credinţei străbune în Dumnezeu, în cinste, corectitudine şi mai ales în jertfă neprecupeţită pentru interesele superioare ale Statului. M-am încredinţat că meşteşugul scisului zilnic mistuieşte puterile omului mai mult decât alte îndeletniciri» — aşa se destăinuia în anul 1936, odată cu apariţia volumului său. (Vasile Plăvan, Boabe de lacrimi)

Citind cele scrise de unchiul meu Vasile Plăvan, după atâţia ani, am ajuns să cred, că acele „bobiţe”, acel plâns, mi-a urmărit existenţa mea, a părinţilor mei. Dacă Vasile Plăvan îşi găsea „săcara” înverzită, destinul familiei ar fi fost altul...

Şi noi cei pribegi, am fost ca „nucul cel fraged” scos din rădăcină. Istoria ne-a aruncat, ca pe nişte străini, devenind venetici în ţara noastră.

Dar când scoţi din rădăcini nucul fraged şi-l muţi în alt loc, la început el îşi păstrează în sălaşul său proaspăt verdeaţa sănătoasă a vieţii. Gospodarul care se razimă pe această spoială de gând şi nu grijeşte la vreme de pomul cu rădăcinile însângerate, bagă de seamă după un timp cum frunzele nucului se lasă în jos triste, îngălbenesc şi apoi cad la pământ. Cu mâhnire vede că tulpina nucului închirceşte şi prinde a se usca, se încredinţează că pomul nu s-a prins, rădăcinile bolnave şi necăutate la timp neavând puterea de a suge din mana pământului binecuvântarea vieţii.” Scria Vasile Plăvan.

Asemenea nucului fraged mutat, mulţi nu şi-au putut găsi locul. Am rămas mereu în căutarea „sevei pământului strămoşesc”. Soarta sau voia Domnului?

Mariana Gurza

http://www.youtube.com/watch?v=A6tKRyLTkMM&feature=relmfu

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi

Comments Off
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Statistici accesare

Online: 0
Vizualizari : 11517

Ultimele Comentarii