Adrian Dinu Rachieru – Opinii despre autor

11 Jan 2013 by admin, Comments Off on Adrian Dinu Rachieru – Opinii despre autor

,,După o febrilă șarjă poetică (rodind editorial în câteva titluri) și un răgaz prielnic, trebuitor chiar unor firești acumulări, MARIANA GURZA „recidivează”; vizitată, din nou, de „gânduri nocturne”, ne propune, așadar, un alt volum, adunând un buchet de tablete și ele inevitabil amprentate de fiorul liric. Fiindcă sub titlul Destine umbrite noul op se vrea o carte de neuitare, aparținând unui suflet fremătător și suferitor, o carte-mărturie, reverberând cu patos o trăire sinceră, o devoratoare iubire pentru neam și glie.

Fie că discută despre Spiritul locului sau despre România tainică, fie că portretizează admirabile Fețe duhovnicești sau reconstituie Sărbători în clepsidră (cum sunt botezate cele patru secțiuni ale cărții), autoarea – o insomniacă vizitată de întrebări – se împotrivește, spuneam, uitării. Veghează ca memoria nației să nu fie amenințată de eclipse amnezice. Pricină pentru care creionează portretele unor figuri luminoase, prigonite de Istorie, adevărați păstori ai neamului, culegând cuvinte de folos și luminându-ne calea cu puterea rugăciunii. Și părintele Țârovan și preotul Adrian Făgețeanu și preotul poet Megheleș ca să nu mai vorbim de patriarhul Teoctist (smulgându-i, la despărțire, gânduri cernite), de Antonie Plămădeală, Nestor Vornicescu, Gh. Calciu Dumitreasa, dar și Ciprian Zaharia ori Milivoi Stoin intră, scrie apăsat d-na Gurza, în șirul învățătorilor neamului. Sau întâlnirile cu Arsenie Papacioc, cu Iustin Pârvu ilustrând rodnicia pildei, aspirația spre celest și pacea sacră, puterea credinței și armonia ființei. Sunt cuvinte de învățătură prețuind clipa și veghind trecerea, inevitabila „mare plecare”, izvodind însă lucrarea, șirul faptelor spre binele neamului. Evident, în galeria personalităților care îi confiscă interesul nu putea lipsi unchiul Vasile Plăvan. Cel venit din Cupca, un idealist incurabil, om blând și iertător (cum l-au văzut contemporanii) a fost avocat și ziarist, moșind Sindicatul ziariștilor din Bucovina. Ale sale Boabe de lacrimi vădesc, deopotrivă, soarta provinciei (ruptă din trupul Țării) dar și dezrădăcinarea autorului, rămas „un suflet nepătat”. Ca gest pios, doamna Gurza alătură propriilor texte și pagini recuperate, vorbind pilduitor despre strădaniile înaintașului. Și tot aici așază meritate cuvinte de laudă la adresa inimosului inginer Petru Ciobanu, dispărut și el, semnatarul unei monografii închinată satului natal (Cupca), un veritabil „ambasador bucovinean”, răsfoind pentru noi paginile dureroase ale încercărilor vieții, înstrăinându-ne. În fine, putem citi cartea d-nei Gurza și ca un jurnal de vacanță. Am în vedere, desigur, secțiunea care vorbește despre România tainică. Născută în Caraș, autoarea simte chemarea unor locuri mirifice, sacre, călătorește „cu țara în suflet”, se regenerează poposind la Sucevița, la Sarmisegetuza ori pe Ceahlău, în Țara Orașului sau peste tot pe unde o poartă pașii, căutând cu credincioșie locurile de veci ale străbunilor (bunica Trandafira). În fond, chiar autosuspectându-se de conservatorism, autoarea cere imperativ să învățăm turismul, vrea o Românie curată, deplânge amorțirea civică a societății. Și, mâhnită, se întreabă pe bună dreptate: unde ne sunt intelectualii? Ce face elita? Concluzia se desprinde fără mari eforturi ori speculații metafizice. În plin nomadism planetar (cum spun sociologii), confruntați cu păcatele unor elite infidele, ticăloșite, supuși tăvălugului globalizării noi trebuie să redescoperim iubirea de glie. Să ne apărăm culturalicește cinstind națiunea-pom, scrie Mariana Gurza, mare iubitoare a locului, știind prea bine că trecutul ne urmărește. Și că alerta identitară nu e o invenție. Suferind, desigur, când țara e defăimată de neprieteni, când apetitul demolator face ravagii dovedind că nu știm să ne prețuim valorile. O carte, așadar, scrisă ca o urgență, revărsată din prea-plinul unei iubiri suferitoare, cu risipă de vorbe mari (să recunoaștem), fără economie de superlative. Dar o carte necesară, invitându-ne să nu uităm osuariul strămoșesc pe care ctitorim speratul mai bine al unui neam urgisit, dator să nu-și uite rădăcinile. Scriind-o, Mariana Gurza a împlinit, la rându-i, o datorie de suflet.”

(ADRIAN DINU RACHIERU- Destine umbrite)

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii