Spune-mi cine sunt…
AUTOPORTRET
Sunt ceea ce nu voi şti
niciodată…
O frunză verde rătăcită
spre piscul tău iubite
c-un dor ce nu mă iartă.
Sunt ceea ce nu voi şti
niciodată…
Clipă minusculă în timp
zâmbet,
lacrimă curată,
sunt doar anotimp…
SPUNE-MI CINE SUNT
Am crezut că ştii
cine sunt.
Eu mă credeam,
deopotrivă că sunt
şi umbră şi fiinţă.
Până când mi-am dat seama
că-n oglinda timpului
nu eram mai mult decât
un strigăt,
un hohot de râs,
o rochie albă,
o flacără de lumânare,
un ou roşu,
o bucăţică de prescură,
un ochi de lumină.
ZBOR PRINTRE NORI
Se făcea că sunt pasăre-n zbor.
A câta din numărătoarea
lui Dumnezeu?
A câta întoarsă de vânt?
Pe mine ar trebui
să mă recunoască
după gânguritul meu sălbatic,
după cuiburile ascunse
în clepsidra
timpului vameş.
TRECE TIMPUL
Tu şi timpul
aţi trecut unul pe lângă altul,
neştiindu-vă.
Până-ntr-o zi…
când el s-a numit altfel
decât timp, s-a
făcut culegător de stele,
inimă,
trandafir,
scoică…
Şi zbuciumul inimii
şi chinul trupului pălmuit,
avea urme de sfâşiere…
DURERE
Am crezut că dragostea ta
are gust
de păpădie,
apoi de apă de mare,
sau de nucă de cocos.
Dar avea gustul coclelii
arginţilor lui Iuda.
Pe chipul meu
dus-întors
trecuse viaţa…
ÎN CĂUTAREA LINIŞTEI
Când voi fi întrebată
de ce-am trecut munţii
voi aşterne pe albul cerului
povestea melcului care-şi
poartă visu-n spinare,
sperând
să poposească şi el,
aidoma mie,
în lăcaşurile sfinte.
Acolo, la picioarele Tale,
Doamne,
smerită,
mi-a fost dor de mine
cea de la început,
când am cunoscut lumina,
şi pace, şi încrederea
în puterea Ta,
Doamne al meu.
Acum, mă rog Ţie…
Mariana Gurza
