MAria RUgină:,,Unde vis nu e…” – Reflecții despre volumul ,,În spatele oglinzii”, de Eugen Emeric Chvala

30 Jan 2013 by m.gurza, Comments Off

 În limbajul sufletului, POEZIA ar putea fi definită ca aspirație de atingere a lucrurilor neatinse, poet find doar acela care nu poate trăi fără această încercare.

            Eugen Emeric Chvala – deschizător recent al Anului de Poezie 2013 la atenta și competenta Editură Mușatinia din Roman– ne propune un inspirat exercițiu de înălțare și pătrundere prin VIS în VIS, străpungând portalul limitativ al ,,oglinzii”, care încearcă să ne oprească la suprafața lucrurilor. N-o putem condamna pentru strădania sa protectivă. Însăși oglinda este, n forma sa concretă, creația omului, poate una dintre ,,armele” sale defensive în fața hăurilor amețitoare din lăuntrul și din afara noastră!

            Volumul ,,ÎN SPATELE OGLINZII”, beneficiind de cutezanța curgerii în sus a autorului, urmat cu fidelitate de linia sigură a graficianului Iosif Haidu, trasează o perpendiculară fără abatere de pe orizontala realului pe suișul posibilului. În acest incurs – excurs, Cuvântul se însoțește cu Forma, oferind cititorului proiecția une hărți existențiale în baza ,,TREI”: ,,Eu, tu și IUBIREA”.

Fără a strivi ,,corola de lumini a lumii” (L. Blaga) ,,ochiul sinelui” (D. Hawkins) – Chvala străbate clar-obscurul acestui trinom, în care ne pierdem adesea, pentru a ne demonstra că el ne permite accesul la una dintre căile fundamentale ale esențializării, dându-ne șansa refacerii din ,,cioburi”, întru continuarea drumului, dar de pe o treaptă superioară a spiralei.

            Urmând parcă geometria poetica barbiliană –  ,,Simbolica … formelor posibile de existență” – poetul extrage competent și inspirat Cuvântul-simbol al ,,facerii” sale: VIS (,,fulg de suflet” – p.17) și , dându-i cele mai adînci și largi conotații îl metaforizează într-un perpetuu Pom al Firii, înălțând, prin IUBIRE, ,,coloana fără sfârșire” (p.17) a lumii.

            Este iubirea o simplă expresie a legii atracției universale? O putem aduce si reduce la numitorul fizic al existenței noastre formale ? Este vina poeților că aruncă ideile în plămada cuvintelor, precum aduce viața pe unii oameni în situații din care ei ajung Eroi, Sfinți, Lumini !?

            Căutarea, Frumosul și Depășirea sunt atribute umane care, fără a face din noi excepții, ne individualizează în noianul formelor care ne atrag, ne includ și ne suportă.

            Într-un moment de grație supremă, omul-Chvala – ca formă a formei din care purcede – simte nevoia înălțării, ars de setea neopririi, a unirii esenței sale cu esența pereche, spre întregirea visată. Și atunci, așezându-și ,,aripa” peste VIS, ,,pipăind cerul cu dorințe” (p.18),  crezând în ,,jocul gândurilor” (p.19), risipește frunzele căderii, usucă lacrimile ce rod, ,,făcând găuri în univers” (p.22), reîncarcă ,,clepsidrele fără clipe” (p.23), se oferă întreg Neatingerii întru Atingere, precum ,,golul” din geniul eminescian se lasă absorbit în ,,dorul de desăvârșit”.

            Zbaterea sa în echilibrul precar al viselor vagi, biciuit de febra neajungerii, este însă compensată de certitudinea faptului împlinit (,,bucuria mea de tată” – p.30).

            Dar cum frumusețea basmelor adevărate vine din faptul că ele nu se sfârșesc niciodată și pentru călătorul Chvala ,,spatele oglinzii” (mai mult ferecate decât fermecate) întinde o a treia capcană: ,,cum să iubesc…, să visez… , să adorm… , să sper” (p.32), când TREI-ul (,,Eu, tu și IUBIREA”) rămâne în urmă, când ,,atingerea-ți (atât de râvnită! – n.n.) doare “ (p.36), iar ,,timpul mă cerne, mă cerne mereu” (p.37), picurând în suflet necruțătoare ,,impresie” ce ,,rimează cu pensie” (p.30) !?

            Este momentul când poetul operează distincția între IUBIRE și DRAGOSTE.

            Ce preț are dragostea? Este ea deposedare, închidere, pierdere de sine, ,,o colivie” (p. 42)? Poate ea fi spartă cu un ,,ciocan”, pentru ca, din ,,cioburile” ei, omul să se reconstituie după vrerea sa, eleminând ,,tristețea” (p.45)? Ce poate face ,,pescărușul căzut”, devenit «fost», când ,,văzduhul și norii,/ marea și valul/ nu se opresc,/ nu văd” cum ,,labirintul închide visele” (p.46) ?

            Răspunsurile există, dar sunt relative și mereu disipate în neputința omului de a se asuma pe sine, de a înțelege diferența dintre iubire și dragoste. E.E. Chvala a sesizat-o, trăind-o sau intuind-o. Este problema fundamental a cărții și, probabil, a existenței noastre.

            Nevoia de celălalt, neajungerea de sine, neputința de a depăși zona critică în care extremele (vis- realitate) se ating, fără a se putea nici împăca, nici elimina, uzează și epuizează specia, făcând stringentă o nouă duplicare a genei inteligenței!

            Oare eșuarea noastră în moarte nu poate fi pusă în legătură cu această neputință de întregire deplină? Cel puțin mitologic (Haos știa că, ,,dacă zeii sunt nemuritori, atunci zeii sunt oameni”), am avea o șansă.

            Câtă energie s-ar prezerva dacă omul ar reuși să se înscrie în proiectul inițial (probabil și posibil) al perechii nepereche, funcționând pe principiul autoregenerării, ca parte și ca întreg!

            Sunt întrebări și vise la care intuiția umană, prin artă și de ce nu, mai ales, prin poezie (hrana primordială a ipotezelor), încearcă să întrevadă răspunsuri- soluții, iar poetul gălățean este un îndrăzneț prestator!

            Mulțumesc frumos și cuminte ,,Omului anormal de normal”, pentru prilej,

MAria RUgină

Sursa: Revista Melidonium – Emilia Țuțuianu Dospinescu

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi

Comments Off
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Statistici accesare

Online: 0
Vizualizari : 9983

Ultimele Comentarii