MAria RUgină – O carte scrisă cu sufletul nu poate fi citită decât cu inima

10 May 2013 by m.gurza, Comments Off

Două nume tipărite cu caractere identice — unul privind spre est, iar celălalt spre vest, dar ambele îmbrățișând în lumina ochilor clarvăzători un spațiu larg de strămoșească glie — ne deschid, cu ospitalitate românească, ușa cărții în care destinele lor s-au întâlnit și apropiat.
Întâlnirea vestită de Artur Silvestri—care îl anunță pe  VASILE  PLĂVAN  ca ,,un fel de  SLAVICI  DE  BUCOVINA” – este pusă în pagină de către mult-sensibila și luminat-pioasa Mariana  Gurza — poetă, editoare și eseistă creștină, nepoată, pe linie maternă, a lui Vasile Plăvan.
Născut în 1889, la Cupca, județul Storojineț —o așezare în care istoria s-a simțit la ea acasă încă de pe vremea costobocilor și a dacilor mari, intrând în hrisoave sub  ,,Alexandru  Voievod, Domn al  Țării  Moldovei”—Vasile  Plăvan, ,,avocat, gazetar și publicist a fost — apreciază autoarea Mariana  Gurza — un entuziast și un idealist de o aristocratică noblețe sufletească, de distincție morală, de bunătate și necuprinsă omenie.La 49 de ani s-a stins, lăsând în urmă o luminoasă pildă de virtute, un nume de o rară puritate și un exemplu de adevărat românism” . (p.8)

                Despre îndârjirea, demnitatea și dăruirea cu care generațiile lui Ioan  Slavici și  Vasile  Plăvan au apărat identitatea românească, spălând trupul și inima țării dragi în ,,BOABE  DE  LACRIMI” , s-a scris mult și autorizat, în ultimele luni.

                Rândurile mele se vor destinate deslușirii personalității atât de fragile ( ,,nucul fraged”, dezrădăcinat), dar cu atât mai vrednică de ,,binecuvântarea vieții” , a autoarei acestei cărți—așa cum am reușit s-o percep din lectura unora dintre scrierile sale, din convorbiri, atitudini și, mai ales, din aplecarea atentă asupra acestei biografii de familie—în sensul cel mai larg posibil—apărută la  Editura  Fundației pentru  Cultură și  Învățământ  ,,IOAN  SLAVICI”  Timișoara—Ed. EUROSTAMPA, 2013.

                Gestul recuperator săvârșit de urmași, întru păstrarea ,,mănunchiului”  de neam al unui popor, este, în zilele noastre, tot mai anemic și mai rar. Cu atât mai sfântă apare declarația de credință a  Marianei  Gurza : ,,nu avem voie să ne uităm rădăcinile” (p. 9) – un avertisment autentic și demn de ascultat, care vine din partea unei persoane trăind dezrădăcinarea, fără a risipi niciodată pumnul de țărână neaoșă, udat cu ,,boabe de lacrimi”  fierbinți și repede curgătoare .

                Cobor cu emoție treptele templului istoric al  României răsăritene. Cel puțin de la  Dimitrie  Cantemir încoace, această binecuvântată parte a țării a rămas cea mai săracă, deși a dat oamenii cei mai aleși! Explicația vine și prin  Vasile  Plăvan, Mariana  Gurza și câți alții (!):nevoile exterioare sunt echilibrate printr-un interior de o bogăție, o forță și o tenacitate rare și recunoscute.

                Alături de filiația literară evidentă, se poate distinge în paginile cărții și o apropiere de destin biografic în căutarea și descifrarea drumului drept, necesar și definitoriu.

                Nemângâiata ,,condamnare” la viață după pierderea unuia dintre părinți, ,,amarul despărțirii de locurile unde-și depănase firul zilelor de copil” (p.18), ieșirea ,,din cătușele” realității, spre a visa ,,dulce și mângâietor”  (p.19), ,,jindul nestâns după pământul și aerul”  (p.20) pierdute, ,,sentimentul singurătății și al părăsirii, cu care…făcuse prea de timpuriu cunoștință” (p.20) și încă altele, pecetluite parcă de cumpăna destinului citit în capriciul ,,boabelor de săcară”:,,M-am născut să rătăcesc în lume fără noroc” (p.22), apăsări sfâșietoare pentru sufletul copilului  Radu din povestirea  ,,Boabe de lacrimi”, par desprinse de pe coperta inimii  Marianei  Gurza.

                Agitația, fierberea interioară, neacceptarea distrugerii marilor valori materiale și spirituale în aventurile unor sisteme politice iresponsabile, stări des întâlnite în poezia  Marianei  Gurza, sunt similare cu cele trăite de înaintașul său, atunci când descria ororile primului război mondial:,,Sufletul plin de milă și bunătate, iubitor de adevăr și dreptate este exterminat” (p.23).

                Participant direct în corpul de voluntari la luptele pentru întregirea neamului,  Vasile  Plăvan revarsă testamentar în sufletul nepoatei sale dreptul sacru ,,ca pământul străjuit și apărat cu îndârjire de arcașii lui  Ștefan cel  Mare să fie readus sub oblăduirea noastră” (p.29).

                Versul  Marianei  Gurza stăruie legănat pe cea mai caldă și aleasă muzică a sufletului său, așa cum textele lui  Vasile  Plăvan unduiesc precum spicele pe nelipsitele armonii ale doinelor românești sau pe trilurile privighetorilor, aducând lumile în armonie.

                Dedicând fiicei sale (Geta) o povestire pilduitoare (,,Două lumi” ), autorul înalță țăranului român un monument, având ca soclu triadic  Munca,  Ordinea și  Credința.  Nu-i iartă însă străvechea și dăunătoarea atitudine refractară față de carte și învățătură, înțelegând că numai ,,truda fără răgaz, atât pentru cărturari cât și pentru plugari” , poate duce la ,,consolidarea morală și materială a scumpei noastre Țări” (p.35).

                Ceea ce a înțeles  Vasile  Plăvan, acum circa un veac, mai bine decât unii ,,responsabili”  ai zilelor noastre, este faptul că extazul religios (,,Obrazul drept al  Maicii Domnului lipit în fericire negrăită de căpșorul pruncului divin, gura întredeschisă puțin și umbrită de o ușoară durere eterică, frumusețea palidă a feței și capul înclinat cu o grație care îți aduce aminte de femeia de pe pânzele  Renașterii italiene—toate sunt învăluite într-o atmosferă de resemnare dumnezeiască și de cucernicie înălțătoare” p.36) înalță sufletul, dar nu hrănește mintea și trupul. Într-o țară fără industrie, dependentă de ,,fabricile din străinătate” , exportatoare de materii prime (,,Românul nu contribie decât aproape numai cu mânuirea țapinei” –este vorba de exploatarea lemnului—p.35), ,,folosul rezultând din această operație economică îl trag intermediarii, tot ei” (p.35).

                Murmurând, precum odinioară , apele noastre povestesc ,,de vremile cari au fost, când liota străinilor nu vermuia ghiftuită pe meleagurile acestea” (p.36).  ,,Un popas la mănăstirea  Moldovița, care-ți grăiește de trecutul nostru bogat în oameni și fapte mari” , ,,te îndeamnă să-ți faci și tu datoria, sporind pe cât se poate creația cinstită și curată a  Românismului” (p.37).

                Evocând figura directorului de școală din  Cupca, autorul vorbește cu evlavie, recunoaștere și recunoștință despre ,,luminătorii” ,,care au stăruit cu osârdie și tragere de inimă, ca să samene sămânța culturii și să spargă paragina ce se împotrivea cu îndărătnicie” (p.39). ,,Obiectivul său principal a fost de a primeni viața satului, de a arăta foloasele învățăturii” (p.40).

                O altă coordonată pe care s-a înscris cu vădită pricepere și perseverență  Mariana  Gurza, ducând mai departe idealurile înaintașului său, este presa. Vorbind despre rolul acesteia, Vasile  Plăvan numea ziarul (,,Glasul  Bucovinei” ) ,,crainicul neadormit al ideilor frumoase, pe cari le duce în casa celui bogat și în coliba săracului”, idei pornite ,,dintr-un suflet curat și plin de dragoste pentru tot ce-i românesc, suflet mai stăpânit de dorul celei entuziaste propășiri” (p.44).

                Ca publicist online și în format tipar,  Mariana  Gurza și-a creat o vastă rețea de colaborări la nivel național și în diaspora, manifestă o exigență selectivă demnă de tot respectul, știe să cultive și să întrețină o atmosferă relațională care îi face cinste!

                Și sigur ar trebui să luăm aminte la observația cu care se încheie ciclul povestirilor lui  Vasile  Plăvan, aceea că ,,Banul era ispita și rădăcina tuturor păcatelor de pe lumea asta, când el ajunge să fie stăpân pe om” (p.57).

                În partea a doua, cartea conține  FOTODOCUMENTE aparținând lui  Vasile  Plăvan, începând cu  Certificatul de botez, actele de studii, legitimații,  Certificat de cununie,  Cartea de identitate,  Ordinul de mobilizare, abonament CFR, Certificat de voluntar în lupta pentru întregirea neamului ș. a., iar în final,  Extrasul din  Registrul  Stării  Civile pentru morți, pe anul 1939.

                Următorul capitol, intitulat DRUMUL  SPRE  VEȘNICIE, cuprinde extrase din presa vremii cu privire la tecerea în ,,veacul cel fără sfârșit”  al acestui ,,suflet nepătat”—,,unul din cei mai cinstiți și iubiți ziariști bucovineni:VASILE  PLĂVAN” (p.77), ,,un îmblânzit fanatic al idealului și, în același timp, o nefericită victimă a credinței lui sufletești că oamenii sunt mai buni decât se învederează,în josnicia lor de toate zilele” (p.79).

                Capitolul  REFERINȚE  CRITICE  evidențiază ,,limba neaoș moldovenească”, ,,stilul clar și concis” (p.91), nota de tristețe rămasă în sufletul său după pierderea timpurie a mamei.

                În  Postfața la volumul ,,Boabe de lacrimi” (2007),  Artur  Silvestri evidențiază inițiativa ,,urmașului veghetor”  (Mariana  Gurza), în contrast cu indiferența forurilor literare, ,,unde uitarea și risipa au devenit regulă de fier și atitudinea cea mai răspândită” (p.95).

                Volumul de referință confirmă un ,,autor de epocă” .  ,,Proza lui este în chip izbitor sămănătoristă, eticistă și  <<iorghistă>> ,arătându-ne un fel de  Slavici de  Bucovina” (p.95) . Ca elemente sămănătoriste, Artur  Silvestri reliefează: ,,O reverie a sufletelor candide se observă adeseori, iar semnele originarului  apar din toate părțile și se impun. Secera totemică, satul mitic, <<soroacele>>, ursita, mulțimea de superstiții, de frici parcă de om din neolitic și de reacții codificate se includ aici, dar în felul unui <<sadovenism congenital>>. Prozatorul…picură în substanța lui afectivă multă doctrină și element de tradiție regională” (p.96-97).

                ,,Eminescianitatea” lui V.  Plăvan se impune ca atitudine (vezi evocarea ,,drumului de fier” , prezența ,,Doinei” )și presentiment (drama colectivă, ,,blestemul sub-istoriei” , regimul de ,,supus austriac” , stârpirea elementului românesc, ,,babelismul’’ de imperiu în amurg (p.97).

                ,,Accentul acestei literaturi este eticist și doctrinar, cultivând un rousseauism etnic izbitor” (p.97).  ,,Modelul” și ,,exemplul” sunt capitale. ,,Cărturar de speță practică, în tradiție bucovineană, unde știința de carte nu a condus la un gen contemplativ”, Vasile Plăvan ,,era, deopotrivă, un om citit” (p.97), ,,având înțelegere vie a vieții, pătrunzător… , cu un talent simțit printre rânduri” (p.98).

                Georgeta Plăvan Ștefănescu – fiica scriitorului – face o sinteză a vieții și activității acestuia, încheind cu aprecierea: ,,A fost un om integru, cu o judecată cumpănită, fără patimi, stăpânit de imperativul conștiinței, al datoriei și al onoarei. Conciliant și blajin, sărac în bunuri materiale, el a lăsat în urmă o luminoasă pildă de virtute, un nume de o rară puritate și un exemplu de adevărat românism” (p.103).

                Un amplu articol de presă semnează în ,,Foaia națională” (2010) și Vasilica Grigoraș, propunând tineretului de astăzi modelul Vasile Plăvan.

                Un auxiliar explicativ de termeni, necesar nu atât pentru înțelegerea textelor, cât pentru a marca particularismul și evoluția lingvistică în ultimul secol, vine să ajute cititorul și să îmbogățească dotarea întreprinderii de înaltă excepție a ,,urmașului veghetor” – Mariana Gurza. La aceasta contribuie și Nota Editorului, care prezintă tipărirea volumului drept ,,un eveniment deosebit” prin implicarea ,,distinsei Doamne a scrisului – Mariana Gurza”, ,, prin aplecarea către o operă trecută prea usor cu vederea”,care oferă cititorului ,,o lume, poate nu demult petrecută, dar de puțini români știută”, o rădăcină din neam, care explică firea firavă, dar cutezătoare a urmașei (p.123).

                Aceleiași neobosite poete, editoare și eseiste creștine – Mariana Gurza – întreaga gratitudine a cititorului și pentru zona ilustrativă a lucrării, bogată, bine dozată, sugestivă și absolut binevenită.

MAria RUgină

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi

Comments Off
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Statistici accesare

Online: 0
Vizualizari : 13753

Ultimele Comentarii