,,Omul are dimensiunile intenţiei divine: centrul şi sinteza creaţiunii Sale”

11 May 2013 by m.gurza, Comments Off

Fiecare dintre noi visează  ca măcar odată în viaţă să ajungă la Sfântul Mormânt, în locurile binecuvântate din Ţara Sfântă.

Dumnezeu mi-a rânduit să ajung şi anul acesta pentru a treia oară, sperând să primesc Sfânta Lumină a Invierii Domnului Iisus Hristos din Biserica Invierii.

Pentru a descrie sentimentele ce m-au năpădit ar fi prea mult, păstrând încă sfinţenia locului în sufletul meu de umil pelerin. Sunt trăiri care nu pot fi descrise, le putem regăsi poate prin file de pateric a celor ce s-au nevoit de veacuri prin acele locuri.

 

M-aş opri însă la atitudinea organelor de ordine faţă de cei veniţi din zorii zilei, aşteptând să pătrundă în Cetate prin una din porţi. Modul umilitor în care am fost trataţi m-a determinat să-mi pun mai multe întrebări.

De ce românii sunt atât de huliţi ? Îmbrânceli, garduri de fier pentru a ne limita accesul, aroganţă şi injurii…Din loc în loc acele garduri pentru a ne determina să ieşim din cetate. Eram ca animalele în ţarcuri…

Doar o parte din noi am reuşit să ne apropiem de Biserica Învierii. M-am numărat printre cei care au reuşit să ajungă undeva “între cer şi pământ”, pe o terasă amplasată undeva, deasupra locului unde se aștepta Sfânta Lumina în Biserica Invierii, într-un loc destinat creştinilor greci. Încercând să merg mai departe, am constatat, că, în general se intra pe baza unei legitimaţii gratuite din partea organizatorilor. Pentru români nu exista aşa ceva…Vina nu aparţine Biserici Ortodoxe Române…

Trăiri unice şi plină de lumină… M-am trezit ieşind prin Biserica Invierii alături de alţi credincioşi greci.

Faptul că România nu își are și ea locul ei printre celelalte biserici ortodoxe, în incinta Sfintei Biserici, nu mi se pare drept. Ţările Române nu au putut rămâne indiferente de-a lungul vremurilor când se impunea păstrarea Ortodoxiei la Mormântul Domnului Hristos. Mărturia daniilor se regasesc în Biserica Învierii, așa cum mii de pelerini români își regăsesc pacea în acel loc binecuvântat.

,,Pe lângă ajutoarele în bani şi tot felul de danii, domnitorii români au închinat Patriarhiei din Ierusalim venitul mai multor mănăstiri din ţară. Din venitul acestora Patriarhia din Ierusalim întreţinea aşezămintele ortodoxe de la Sfintele Locuri şi achita dările din ce în ce mai mari impuse de către turci, sau de către alţi stăpânitori ai vremilor.
Deseori domnitorii şi ierarhii români organizau colecte pentru ajutorarea aşezămintelor de la Locurile Sfinte sau ei înşişi făceau donaţii considerabile. Amintim aici pe domnitorii Vasile Lupu, Matei Basarab, Constantin Brâncoveanu, şi alţi binefăcători de neam român, voievozi şi domniţe, boieri sau oameni înstăriţi, care în mod constant făceau danii importante către aşezămintele mănăstireşti de aici.Şi astăzi se mai pot vedea în bisericile ortodoxe de la Sfintele Locuri şi în tezaurul Bisericii Sfântului Mormânt diverse odoare preţioase şi acte de danie din partea acestora către Patriarhia din Ierusalim.Cu toate acestea, la acea vreme, Biserica Ortodoxă Română nu avea în Ţara Sfântă nici o aşezare bisericească proprie, şi nici o altă mănăstire sau schit în care să se înalţe rugăciuni şi slujbe în graiul credincioşilor români. Desigur că şi mijloacele vremii făceau să se ajungă destul de greu la Sfintele Locuri, şi numai oamenii foarte bogaţi sau credincioşi îşi îngăduiau o astfel de călătorie. Mulţi dintre ei rămâneau acolo pentru totdeauna trăind cu bucurie în marile lavre duhovniceşti de pe valea Iordanului sau de pe tot cuprinsul Ţării Sfinte.” http://www.jerusalem.ro/ierusalim_ist.htm

Şi cu toate acestea, noi, nu suntem toleraţi. Nu ştiu să avem un loc al nostru nici în  interiorul Cetăţii. Am văzut lacrimi disperate, persoane în cărucioare înlăturate. Bătrâni ce se ţineau de ziduri implorând să poată intra. Oare chiar ne-am dezumanizat în urma acestei “globalizări” ? Cred că această criza financiară şi morală, este un rezultat al acestei  globalizări paguboase, din punctual meu de vedere, şi poate chiar o criză ,,fabricată,, pentru a ne putea lua si aerul…Uită însă aceşti domni scorţoşi, că, sunt români care şi-au păstrat demnitatea şi credinţa noastră ne mântuieşte, chiar dacă ajungem la jertfă…

Neamurile au un destin ascuns în Dumnezeu” ! Când îşi urmează destinul, au apărarea lui Dumnezeu. Când şi-l trădează, să se gătească de pedeapsă !

Faptul că din partea Sa, Dumnezeu a făcut totul pentru om, pâna şi jertfa Sa pe Cruce, dovedeşte că omul are un preţ imens, necrezut de mare.”Pr. Arsenie Boca


Revenind la globalizare, sunt multe mişcări, viziunile fiind diferite. “Sunt numai două probleme globale ale omenirii, energia şi educaţia Energia e baza existenţei materiale iar educaţia a celei sociale. Ele trebuie rezovate. Restul sunt speculaţii, afaceri!-Tetsuo Yoshiba-freelancer, despre libertatea gândirii, în cartea lui Mircea Bătrânu ,,Nea Vasile şi japonezul’’- 2009.

Profesorul de morală şi sociologie a creştinismului de la Tesalonic, Georgios Mantzaridis, expune un punct de vedere foarte critic în analiza fenomenului globalizarii care, în opinia sa, nu este decît o ideologie politică promovată de noua ordine mondială. Alături de tendinţa globalizantă în care este angrenată lumea contemporană şi provocată de această tendinţă, îşi face simţite efectele mişcarea de autolimitare promovată de naţionalismele militante, ambele orientări luând adesea dimensiuni ameninţătoare. Trecând prin comunism, popoarele respective se întorc la fondul lor etnic, în timp ce statele care nu au avut experienţa internaţionalismului promovează globalizarea. Ambele mişcări arată că nu există sinceritate pentru adevarata universalitate nici de o parte, nici de cealaltă. Totusi, Mantzaridis optează pentru o atitudine critică la adresa globalizarii care “duce la transformarea popoarelor în mase de indivizi, la nivelarea culturilor, la amestecul religiilor, la omogenizarea înfăţişării şi a comportamentului oamenilor, la americanizarea modului de viata”.

Am legat acest eveniment creștin, de  globalizare, derutată de atitudinea localnicilor față de pelerini. Nu este pentru prima daca când îmi exprim nemulțumirea personală privind ceea ce ni se pregătește. Nu aș putea renunța vreodată la credința mea primită prin Sfântul Botez. Așa cum afirmam odată, nu-mi doresc pierderea identității, renunțarea la tradițiile neamului meu iubitor de Hristos. Țara mea, a voastră, este unică. ,,Rugul aprins,, încă ne mai arată drumul de a fi mai aproape de Dumnezeu și Maica Domnului prin rugăciune. Avem o țară bogată prin sfințenia celor ce nu au renunțat la credință nici cu prețul vieții. Oare știm să apreciem?

 


Îndreptându-ne spre Muntele Sion, nume dat Cetăţii lui David (nu este propriu-zis un munte, ci un platou mai înalt, situat în partea de sud-vest a Ierusalimului Vechi), am întâlnit grupuri de tineri localnici între 8-17 ani care în engleza ne-au înjurat pe noi românii  şi ne-au scuipat. Acesta este efectul educaţiei într-o lume ce se doreşte globalizată? Am văzut atâta ură în ochii acelor copii…Ce le-au făcut românii? Pentru ce sunt pregătiţi în uniformele lor frumoase? Şi aşa am ajuns “robii albi” ai lumii…Ne conduc cum vor, suntem manipulaţi, ei fiind răspândiţi în întreaga lume, ocupând posturi cheie. Suntem controlaţi şi probabil în mintea lor, acei tineri se văd viitorii conducători.

Vorbesc de civilizație, dar nu știu să-și educe tineretul. Un popor ales, dar dominat de rău. Niciodată noi nu am putea să nu le respectăm momentele de sărbătoare. Ne-am înjosi să nu avem puterea de a ne respecta aproapele…

Poate ar trebui să am un sentiment de milă pentru acei tineri indoctrinați în rău. Noi, creștinii români ortodocși știm sa ne iubim aproapele, avem puterea de a ierta, și chiar umilința ne înalță…Ei, nu vor putea cunoaște această treaptă niciodată. Sfinții români ai închisorilor nu vor răzbunare.

Ei, acei localnici …se hrănesc din răzbunare și ură…educându-și pruncii eronat…Să aibă milă Cel de Sus de sufletele nevinovate și pierdute.

Am găsit o lume săracă şi o lume a celor ce ştiu doar să stăpânească având talantul.

 

Ironiile nu s-au oprit aici…Urcând spre Mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul din Pustiul Iudeii, beduinii ne-au întâmpinat întrebând-ne cu cine dorim să călătorim cu Băsescu, Obama sau Udrea…aşa au fost numiti asinii ce urcau pelerinii pe munte…

Nu doresc să aduc atingere nimănui. Iubesc Ierusalimul şi acest drum m-a schimbat, devenind mai iubitoare, mai îngăduitoare, plină de o pace sacră. Dar românismul din mine nu m-a lăsat să trec cu vederea umilinţa noastră, a Neamului Românesc. Am cunoscut evrei remarcabili, şi ştiu că-n ţara mea se bucură de pretuire. Îi sperie oare faptul că pământul ţării mele ar putea să fie un alt Ierusalim? Nu le ajunge că ne conduc? La noi sunt bine veniţi, au toate privilegiile din lume…si pentru toate astea merităm să fim scuipaţi? Noi nu am furat nimic din ţara lor, dar cineva de-al lor în ziua plecării noastre,  furase borseta unui pelerin…

,,Omul are dimensiunile intenţiei divine: centrul şi sinteza creaţiunii Sale: lumea văzută îmbinată cu lumea nevazută. Iată de ce suntem datori a vieţui potrivit acestei intenţii divine; adică să traim deodată, şi ca persoane văzute, şi ca persoane nevăzute, căci omul are valoarea arătată de jertfa de pe Cruce.

Când omul trăieşte în adevărata lui valoare, e subiect de istorie, pe când, dacă renunţă la dimensiunile sale divine, ajunge obiect de istorie, în rând cu oricare dintre obiecte, nu mai poartă un nume, ci poartă un număr.

Deci, ce poate să însemneze coborârea omului la simplă valoare economică, decât o degradare a lui în rândul vitelor, care se vor sălbatici întreolaltă şi-şi vor împinge conducătorii până la marginile nebuniei ?

Asta înseamnă treaba unuia, care ar încovoia crinii în gunoi, preţuind mai mult gunoiul decât mirosul crinului.

Pentru o alunecare a omului de la nume la număr, au să dea seama toţi înzestraţii lui Dumnezeu, cei cu daruri, cu răspunderi, cu măriri, cu puteri şi cu tot felul de haruri.”Pr. Arsenie Boca

Hristos a Înviat


Mariana Gurza

11 mai 2013

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi

Comments Off
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Statistici accesare

Online: 0
Vizualizari : 8951

Ultimele Comentarii