Nicolae Paulescu – Noţiunile de „Suflet” şi „Dumnezeu” în Fiziologie
Lecţie susţinută la 18 februarie 1905, la Facultatea de Medicină din Bucureşti.[1]
Medici evrei m-au rugat să intervin pe lângă profesorul Paulescu şi să-l rog să nu mai combată jidovimea, ca să poată întreprinde ei, evreii, o campanie de pe urma căreia dânsul va obţine, cu siguranţă, Premiul „Nobel”. Dar profesorul a refuzat categoric şi a preferat să se lase furat.[2]
Istoria o fac şi învingătorii şi învinşii. Deopotrivă. Însă, de scris o scriu numai învingătorii. Bineînţeles potrivit voinţei lor. De câte ori voiesc ei Adevărul?… De câte ori le convine ca acesta să fie aflat?… Ori măcar căutat… Al doilea Război Mondial a schimbat faţa lumii. Şi s-a sfârşit acum mai bine de o jumătate de veac. Ştiţi asta, dragii mei. Dar ştiţi şi cine l-a câştigat? Cine l-a câştigat în fapt? Cine-i realul lui câştigător?… Încă în 1921 Profesorul Doctor Nicolae Constantin Paulescu (1869-1931) descoperă insulina. Substanţa care, an după an, salvează vieţile a milioane şi milioane de suferinzi de diabet. Care îi este brevetată de Ministerul Industriei şi Comerţului la 10 aprilie 1922, sub denumirea de „pancreină”. Dar pentru care Banting şi McLeod primesc, în 1924, Premiul Nobel.
„La 7-8 luni de la apariţia rezultatelor definitive ale lui N.C. Paulescu în presa ştiinţifică internaţională (;) F.C. Banting şi C.H. Best, lucrând în laboratorul de fiziologie al profesorului McLeod de la Universitatea din Toronto, fac publice rezultatele obţinute în aceeaşi direcţie şi revendicate ca fiind ale lor. Adevăratul descoperitor protestează şi produce dovezile necesare, sprijinit de o parte a lumii ştiinţifice a vremii, dar nu mai poate împiedica marea nedreptate abil regizată de forurile occidentale (probabil şi sub anumite presiuni evreieşti, având în vedere proasta reputaţie de antisemit pe care şi-o crease savantul român). Banting şi McLeod primesc Premiul Nobel(;). Se comitea astfel, cu o abjecţie senină, probabil cea mai mare escrocherie din istoria ştiinţifică a secolului XX.”[3] Escrocherie nici până astăzi reparată! (Oare de ce?…) Escrocherie despre care Dr. V. Trifu mărturiseşte public în 1944: „medici evrei m-au rugat să intervin pe lângă profesorul Paulescu şi să-l rog să nu mai combată jidovimea, ca să poată întreprinde ei, evreii, o campanie de pe urma căreia dânsul va obţine, cu siguranţă, Premiul «Nobel». Dar profesorul a refuzat categoric şi a preferat să se lase furat”.[4]
„Să nu mai combată jidovimea!”
Dară cum anume o „combătea”? „A adresat, în 1921, o lungă «Scrisoare către ovrei» (Paulescu, Cele patru patimi, – «Scrisoare către Ovrei», pag. 182-211), în care le arăta, cu propriile lor mărturii, intenţiile criminale şi viţiile, în care s-au scufundat, – de ce sunt urâţi de lume, – ce soartă nenorocită îi aşteaptă. Le vorbia despre legea divină a Iubirii şi-i chema în sânul Bisericii lui Christos”.[5]
„Nu mai chinuiţi Omenirea, întreţinând Discordia şi provocând revoluţii şi războaie. Lăsaţi lumea în pace, – şi binefacerile Păcei se vor revărsa asupra voastră. Dar, mai presus de toate, cereţi lui Dumnezeu să aibă milă de voi şi să vă dea puţină înţelepciune, ca să nu mai persecutaţi Creştinismul, şi chiar să vă întoarceţi la Doctrina sublimă a lui Christos… pe care, în starea actuală de turpitudine morală, în care putreziţi, n-o puteţi pricepe”.[6]
„Ovreii au rămas o naţie”.
„Această naţie e convinsă că Imperiul lumii îi aparţine. Ea nu are ca mijloc de a realiza aceasta, decât corupţia spiritelor care duce la descompunerea socială. Pentru a conchide, zicea Marchizul de la Tour du Pin, cu două decenii înainte Marquis de la Tour du Pin: Vers un Ordre social chrétien (1907).[7]
Emanciparea noastră depinde de sistemul Părinţilor noştri:
a) A nu se trata Ovreii decât ca străini, şi ca străini primejdioşi.
b) Să se recunoască şi să se abjure toate erorile filosofice, politice şi economice cu care ei ne-au otrăvit.
c) Să se reconstituie în ordinea economică, ca şi în ordinea politică, organele vieţii proprii, care ne făceau independenţi faţă de ei, şi stăpâni la noi acasă”.
Iar Voltaire, care, deşi nu era nici ateu, nici materialist, voia să combată totuşi Catolicismul, – ca să placă asociaţiei oculte a Masoneriei, – nu s-a putut împiedica să scrie categoric, cu aproape două veacuri înainte, în „Dictionnaire Philosophique”: „Ovreii cred că într-adevăr, într-o zi, prezicerile oracolelor lor se vor îndeplini şi că ei vor avea împărăţia pământului.”
Profesorul Paulescu era mult mai puţin vehement ca alţii. Totuşi, o adevărată furie a cuprins pe conducătorii Iudaismului, şi, fireşte, pe numeroşii lor „prieteni” (;). Totuşi, medicii evrei continuau să-i trimită pe coreligionarii lor, pentru ca profesorul Paulescu, bun şi iertător, în faţa durerii, să le descurce cazurile inexplicabile şi să încerce să vindece pe cele disperate”.[8]
Profesorul Paulescu, căruia „Clinica, Biologia şi Fiziologia i-au revelat cu o splendidă claritate, pe Creator, – «Cauza primară»: «Demonstraţia existenţei unei cauze primare a vieţii, nematerială, unică, înţeleaptă, este termenul sublim la care ne conduce Fiziologia. Această Cauză primară este Dumnezeu», proclama Paulescu în faţa studenţilor săi uimiţi şi fermecaţi.[9]
Dorinţa curată şi fierbinte de a Îi sluji lui Dumnezeu: iată ce-i leagă întreolaltă pe profesor şi pe tineretul naţionalist Român! Când, „la 23 martie 1924 începe la Curtea cu Juraţi din Bucureşti judecarea aşa-zisului complot al Studenţimii împotriva propriului guvern (;), are loc celebra depoziţie de martori din partea Istoriei şi din partea Divinităţii a prof. dr. Nicolae Paulescu (;):
„Onorată Curte!
Onoraţi juraţi!
Cauza ajunsă în judecata domniilor d-voastră nu este tentativa decisă sau intenţia neconcretizată a unor tineri studenţi de a întrebuinţa violenţa în raporturile dintre guvernaţi şi guvernanţi. Cauza ajunsă în judecarea domniilor d-voastră nu este vreo ostilitate mai mult sau mai puţin antisocială împotriva populaţiei evreieşti paşnice, muncitoare şi până la proba contrară prezumată a fi loială cu statul care o găzduieşte şi în care trăieşte.
Naţiunea Română a creat Statul Român. Naţiunea Română este singura răspunzătoare în Istorie. Dacă piere România, nu alţii, ci singuri noi, românii, vom fi vinovaţi. Responsabilitatea aduce dreptul de a conduce şi, înainte de aceasta, dreptul la apărare. Românii sunt un popor paşnic şi o naţiune conştientă. Suntem toleranţi cu străinii pentru că avem legitimitate pe pământul strămoşesc şi pentru că nu ne lipseşte capacitatea de a asimila de bună voie.
Onorată Curte!
Onoraţi juraţi!
Cauza ajunsă în judecata domniilor d-voastră este cea mai mare primejdie naţională şi socială din istoria de două milenii a poporului nostru. Cauza ajunsă înaintea domniilor d-voastră este conspiraţia Forţelor Oculte mondiale de a ni se lua dreptul la suveranitate şi de a fonda aici în spaţiul carpato-pontodunărean Israelul european. Israelul european: stat bi-naţional cu evreii clasă conducătoare şi exploatatoare în calitate de naţiune învingătoare şi cu noi, românii, clasă subordonată şi exploatată în calitate de naţiune învinsă. În România nu există antisemitism nativ scop în sine din ură de rasă sau ură de religie. În România există numai un antisemitism reactiv de legitimă apărare împotriva unei agresiuni din exterior în complicitate cu trădare din interior.
Onorată Curte!
Onoraţi juraţi!
Înainte de a vă retrage în camera de deliberare şi înainte de a lua o decizie, vă adresez o rugăminte. Vă adresez rugămintea să vă gândiţi că sunteţi exponenţii unei naţiuni căreia Dumnezeu îi interzice a se sinucide. Rugămintea că n-aveţi chiar dreptul să uitaţi cele 34 generaţii premergătoare de români care vă privesc din cer şi din pământ. Rugămintea să vă gândiţi că nu aveţi chiar întreg dreptul de a nu ţine seama de ce aşteaptă şi de ce nădăjduiesc de la dvoastră următoarele generaţii de români.
Onorată Curte!
Onoraţi juraţi!
Sunteţi îndreptăţiţi să judecaţi după legile în vigoare şi după propria d-voastră conştiinţă. Umila mea rugăminte şi mare rugăminte a istoriei sunt ca la criteriul legii şi la criteriul conştiinţei să adăugaţi criteriul Naţiunii care nu vrea să moară şi care nu trebuie să moară.
Onorată Curte!
Onoraţi juraţi!
Vă însoţeşte rugămintea mea şi eu alături de întreaga Naţiune avem încredere în domniile d-voastră.»”[10]
„…Bucuria vieţii tale/ Fost-a să găseşti/ Leacurile ideale/ Firii omeneşti…” rezuma, după zece ani de la trecerea în eternitate a savantului, vărul său primar, Cincinat Pavelescu. Completa-vom oare astăzi: „Stăruinţa faptei noastre/ Este să le-urmăm.”?
——————————————————-
[1] Textul se regăseşte în lucrarea: Dr. N.C. Paulescu, Fiziologie filosofică, vol. I, Noţiunile de „Suflet” şi „Dumnezeu” în Fiziologie, Ediţie îngrijită de Dr. V. Trifu, Fundaţia regală pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1944, pag. 30
[2] Dr. V. Trifu, Profesorul Paulescu 1869-1931, Introducere la volumul Dr. N.C. Paulescu, Fiziologie filosofică, vol. I, Noţiunile de „Suflet” şi „Dumnezeu” în Fiziologie, Ediţie îngrijită de Dr. V. Trifu, Fundaţia regală pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1944, pag. 26
[3] Răzvan Codrescu, Doctorul Nicolae C. Paulescu sau ştiinţa lui Scio Deum Esse, în volumul Doctorul Nicolae C. Paulescu sau Ştiinţa mărturisitoare, Crestomaţie, note şi tablou bio-bibliografic de Răzvan Codrescu, Editura Christiana, Bucureşti, 2002, pag. 19-20.
[4] Dr. V. Trifu, Profesorul Paulescu 1869-1931, Introducere la volumul Dr. N.C. Paulescu, Fiziologie filosofică, vol. I, Noţiunile de „Suflet” şi „Dumnezeu” în Fiziologie, Ediţie îngrijită de Dr. V. Trifu, Fundaţia regală pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1944, pag. 26
[5] Ibidem, pag. 45
[6] Nicolae C. Paulescu, Cele patru patimi şi remediile lor, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1921, pag. 211
[7] citat de Leon de Poncins în La mystérieuse international juive, Paris 1936, pag. 272
[8] Dr. V. Trifu, opera citată, pag. 46
[9] Paulescu, Noţiunile de «Suflet» şi «Dumnezeu» în Fiziologie – lecţie făcută la 18 februarie 1905, la Facultatea de Medicină din Bucureşti”, Dr. V. Trifu, opera citată, pag.30
[10] Dr. Şerban Milcoveanu, Pentru ce a fost asasinat Corneliu Zelea Codreanu? 30 noiembrie 1938, vol.I, Expunerea cronologică a faptelor, Editat fără scop lucrativ de Asociaţia foştilor preşedinţi ai Studenţimii persoană juridică şi Liga pentru apărarea Adevărului istoric persoană juridică, Bucureşti, 2007, pag. 13-15.
Ec. dr. Radu Mihai Crişan
