Părintele Iustin Pârvu: “Cu post și rugăciune cucerești cerurile”.

20 May 2013 by m.gurza, Comments Off

“Cu post si rugaciune cuceresti cerurile”.

Considerat urmas al parintelui Cleopa, in vindecarea bolilor sufletesti, Parintele Iustin Parvu, staretul Manastirii “Petru Voda” din Neamt, este unul dintre cei mai cautati duhovnici din Romania. Faima lui a depasit de mult granitele tarii. Mii de credinciosi din toate colturile pamantului vin sa afle sfat si binecuvantare la el. Parintele crede ca Romania se afla intr-o criza adanca, din care va iesi numai prin post si prin rugaciune. Acesta este mesajul Sfintiei Sale acum, in asteptarea Sfintelor Pasti

In urma cu 55 de ani, un calugar condamnat la munca silnica, in pantecul unui munte din Maramures, a avut un vis. Se facea ca a iesit din trup si a zburat ca o pasare peste munti si paduri, pana cand a ajuns intr-o poiana cu flori, aflata intre doua piscuri pe care se odihnea cerul. Cat ai clipi din ochi, in fata lui s-a inaltat o manastire stralucitoare, cu turle batute in arama si cu icoane bogate, din care sfintii se pregateau parca sa coboare jos, pe pamant. Calugarul a incercat sa intre in biserica si atunci s-a trezit. Patruzeci de ani a purtat monahul acest vis in inima sa, ca pe o rugaciune. Dupa ce-a strabatut timp de patruzeci de ani pustiul comunist, Parintele Iustin Parvu a inceput sa-si traiasca visul. Cu o mana de ucenici a ridicat Manastirea “Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil”, chiar pe locul poienii visate, la cativa kilometri de satul sau natal, Petru Voda – Neamt. In cei 15 ani care s-au scurs de cand a pus piatra de temelie, manastirea a ajuns o mare lavra a ortodoxiei, vestita si pretuita de romani. Obstea si-a impus un regim sever de vietuire, ca la muntele Athos. Din cei o suta de monahi, cei mai multi sunt tineri. Vanjosi si energici, invesmantati in rase negre si austere, dau manastirii un aer de tabara ostaseasca, pusa in slujba lui Dumnezeu. Rugaciunea neintrerupta, hrana cumpatata, niciodata cu carne, si veghea neincetata, nu i-au sleit de puteri ci, dimpotriva, i-au intarit. Manastirea a intemeiat un camin de batrani si unul pentru orfani, iar acum ridica un spital pentru saraci. Intr-un cuvant, aici invatatura milosteniei a fost pusa in lucrare. Duminicile, liturghia este slujita de un sobor de pana la sapte preoti, iar biserica devine neincapatoare. Acolo vezi calugari plangand de trairea puternica a rugaciunii.

Legenda vie de la Petru Voda

Mii de crestini strabat, fara frica de anotimpuri, drumul pieptis, care se strecoara serpeste pe marginea unui mic parau, printre brazi, pana la manastire. Merg sa se inchine la racla cu sfinte moaste aduse din groapa comuna a detinutilor politici de la Aiud, dar mai ales ca sa-l vada si sa-l atinga pe Parintele Iustin, sa-i ceara sfat si indreptari de viata. Parintele a devenit o legenda vie, o legenda care sporeste si se raspandeste in lume, cu fiecare impas pe care reuseste sa-l depaseasca. Acum cativa ani, a cazut si si-a rupt un picior. Apropiatii sai s-au pregatit de inmormantare. La varsta sa, doctorii ii dadeau putine sanse de vindecare. Dar parintele s-a rugat lui Dumnezeu, alaturi de zeci de preoti care i-au fost ucenici, si in scurt timp a putut merge din nou. In mai 2005, Parintele Iustin a scapat dintr-o tentativa de asasinat. Un student, iesit din fire pentru ca nu fusese primit ca frate la manastire, a vrut sa-l injunghie, dar l-a confundat cu alt preot, pe care l-a doborat cu lovituri de cutit. Aceste intamplari le-au intarit convingerea credinciosilor ca Dumnezeu il ocroteste in chip deosebit, pentru ca are un plan cu sfintia sa. Staretul de la “Petru Voda” este considerat urmasul Parintelui Cleopa Ilie, caruia i-a fost apropiat. Iar Parintele Gheorghe Calciu spunea – nu ca pe o fala, ci ca pe o taina a lui Dumnezeu – ca Parintele Iustin este cel mai mare duhovnic roman in viata.

Duhovnicie de cursa lunga

Coada de la usa chiliei Parintelui nu se sfarseste niciodata. Batranul preot ii primeste pe toti cei care il cauta, pe rand, fara graba, cu mangaieri si sfaturi intelepte, de dimineata pana seara. Isi ingaduie sa paraseasca scaunul de spovedanie doar pentru a sluji in altar si, uneori, pentru a-i da un firav tribut trupului, hrana frugala sau somn iepuresc. Cei apropiati, care ii stiu pe deplin truda, sunt convinsi ca Parintele Iustin este una dintre minunile savarsite de Dumnezeu in vremea noastra. Pentru ca nimeni n-ar rezista la un astfel de efort, ani in sir. Deseori, calugarii mai tineri incearca sa-l protejeze, sa-i ofere macar o ora de liniste, temandu-se ca altminteri se va imbolnavi. Dar Parintele ii potoleste cu un gest cald si un suras sugubat. “Oamenii va omoara din prea multa dragoste! Si ce ne facem fara Sfintia Voastra?!” – se ingrijoreaza cate un monah, exasperat de multimea de pelerini care vor sa intre la marele duhovnic. Iar Parintele rade: “Pai ce, cand o sa mor, crezi ca eu ma duc sa ma odihnesc?”. Si-l crezi. Crezi ce spune, ca tot in slujba noastra va fi si pe lumea de dincolo. Ti-o adevereste chipul sau, luminat din interior, ca o catedrala in noaptea Invierii. Parul lung, lasat haiduceste pe umeri, barba pana la centura, in contrast cu blandetea ochilor, il arata rupt din Pateric. Te primeste in chilie, cu un zambet si cu o intrebare: “Ce te aduce aicea, frate?”. In odaie, n-ai unde sa arunci un ac: carti, icoane, flori, sunt inghesuite in patru metri patrati. Parintele sade intr-un fotoliu, avand in fata doua scaune pentru vizitatori. Daca il intrebi unde doarme, spune ca are loc destul, aratand spre un pat ingust, din care mai e doar un petec de patura liber, dar nu sunt multi cei care l-au vazut vreodata intins. Vorbeste soptit, cu inflexiuni de povestitor moldovean si tonuri cand molatece, cand abrazive. Rareori, cand vrea sa-ti intipareasca in minte un adevar, rosteste cate o fraza ropotitoare, precum un torent in munte. In rest, cuvinte blande si simple, despartite de taceri adanci.
Parintele asculta cu o rabdare de fier tot necazul omului, chiar daca e unul marunt sau nu are incarcatura duhovniceasca. Si vorbeste doar atat cat sa-i fie folositor celui de dinaintea sa. La sfarsit, binecuvanteaza masurat, cu vorba atingand sufletul, iar cu mana capul crestinului. Abia atunci observi ca palmele sale uriase, tabacite de munca bruta, in 17 ani de temnita politica, par straine de trupul ascutit in asceza.

“Este o vreme de pustiire a neamului”

- Parinte, am ajuns intr-un nou post al Pastelui, in asteptarea invierii noastre spirituale si sufletesti, odata cu Inviere Mantuitorului. Cum se simte pulsul crestinatatii romanesti, din scaunul de duhovnic?

- Frate draga, este o vreme de pustiire a neamului, cand familia este risipita, scoala dispretuita si Biserica atacata. Se poarta avortul si divortul. Cele mai ascutite minti si cele mai pricepute brate merg dupa slujbe mai bine platite in strainatate. Copiii isi afla modele, nu in sfinti si eroi, ci in vedete de televiziune si in afaceristi ticalosi. Toate acestea nasc drame. Duhovnicul trebuie sa le stie tamaduirea, dar nu poate face nimic, daca in crestin nu exista convingerea ca avem o viata pentru Cristos, nu pentru a ne face de cap. Speram ca Dumnezeu nu ne va lasa, asa cum nu ne-a lasat in toate vremurile grele, cand Biserica noastra a fost prezenta in mijlocul poporului.

- Sunteti asediat de credinciosi. Spovediti si cate 12 ore pe zi. Cum rezistati sub avalansa de pacate care vi se aduc in chilie?

- Ei, parca eu le primesc pacatele (rade). Nu le iau deloc, le lasa ei aici… Trebuie sa ai constiinta misiunii, daca stai in scaunul de spovedanie, incredintarea ca Dumnezeu e langa tine si nu te lasa sa cazi sub povara rautatilor acestei lumi.

- Spuneti ca Biserica este atacata. De ce?

- Este stiut ca Biserica a fost intotdeauna forta si ramane forta unui stat. De aceea, dusmanii statului roman incearca sa paralizeze Biserica. Nu ma refer doar la straini, ci si la romanii care lovesc credinta noastra. Vedeti scandalul icoanelor din scoli sau vanzoleala din jurul legii cultelor. Credinta poporului roman a fost mult incercata, si ortodoxia a trecut prin multe persecutii. Numai ca acum, prigonirea Bisericii imbraca alta forma. Vrajmasii vin cu “drepturile omului”, cu “libertatea de constiinta”, dupa care se ascunde imoralitatea cea mai mare. Tinta este distrugerea neamului. Si suntem atacati in ce este mai profund in noi: credinta stramoseasca. S-au gasit oameni care sa apere icoanele, dar aceasta batalie nu e totul, ci doar un semn a ceea ce va veni.

“Icoana e o fereastra catre Cristos”

- De ce este atat de important sa ramana icoanele in scoli? In absenta credintei, o icoana pe un perete nu starneste nimic in sufletul omului. Biserica nici nu pierde credinciosi, daca dispar icoanele din clase, nici nu castiga altii, daca icoanele sunt pastrate in scoala…

- Icoana este martora a tuturor nevoilor si durerilor acestui neam. Icoana stie cine a patimit si cine a tradat neamul romanesc. Si nimeni nu are dreptul sa ne-o ia. Este ca si cum ne-ar lua ochii. Se tot vorbeste de statul laic. Dar statul e o vorba goala, daca ignoram oamenii care il alcatuiesc. Statul suntem noi, cei aproape 90 la suta ortodocsi. Pe iconoclasti ii deranjeaza icoanele, pentru ca ele sunt o forma de marturisire a credintei, tacuta, discreta, dar limpede. Icoana de pe peretii scolilor este raspunsul tineretului roman la dragostea lui Dumnezeu. Icoana este o fereastra catre Cristos Dumnezeu si catre sfintii Lui. Icoana este cea mai buna forma de educatie, este o invatare a iubirii. Civilizatia betonului nu poate oferi o solutie de educatie pentru tineret. Numai credinta il poate ajuta in viata, il poate dumiri pe tanar. Iar icoana este o expresie a credintei. Ca sa nu mai vorbim despre icoanele facatoare de minuni, care sunt marturii neindoielnice ale iubirii lui Dumnezeu fata de om. Iar Romania este plina de astfel de icoane. Si-apoi nu trebuie sa ingaduim un precedent primejdios, fiindca maine, poimaine, cativa atei obraznici ne vor cere sa scoatem si crucile de pe morminte.

- Credeti ca se vor inmulti atacurile asupra credintei?

- Da, dar o sa ne tinem si noi tare, o sa dam raspuns.

- Sunt in Biserica oameni care sa duca aceasta lupta?

- Este o mare lipsa de oameni cu forta teologica si cu discurs patrunzator. Nu mai avem un Staniloae, un Galeriu, un Calciu… Dar se va gasi cine sa se opuna atacurilor. Vin acum tineri foarte promitatori, si preoti, si laici.

- Multi dintre oamenii tineri, altminteri credinciosi, se plang ca viata moderna, alerta si obositoare, nu le mai da ragaz pentru trairea credintei. Nu mai tin posturile, lipsesc duminica de la biserica…

- Se intampla asa, nu pentru ca n-ar fi destul timp sau pentru ca n-ar avea suficienta putere, ci pentru ca n-au o convingere despre lumea cealalta. Daca ar fi convinsi ca dincolo ii asteapta chinurile vesnice sau bucuria vesnica, ar depasi orice bariera. Au timp pentru fumat, pentru baut, pentru televizor, pentru calculator, nu si pentru post si rugaciune. Sfantul Apostol Pavel spune ca nu atat lupta impotriva sangelui si a carnii va fi grea, cat mai ales lupta impotriva duhului intunericului, care stapaneste veacul. Nu ne e greu sa ne infranam daca avem credinta.

“Cine crede in Dumnezeu nu se teme de moarte”

- Care ar fi semnul convingerii asupra lumii de dincolo?

- Sa fii pregatit de moarte. Parintele Cleopa te intreba mereu: “Esti pregatit de moarte?”. Si cei mai multi ii raspundeau ca nu. Atunci, el zicea: “Pregateste-te! Mori maine!”. Adica, voia sa spuna ca trebuie sa fii gata pentru judecata in orice clipa. Dar omul  modern nu mai are convingerea ca Dumnezeu este prezent, ca totul e in mainile Sale.  Nu e pregatit de moarte si se teme de ea. Daca am fi convinsi de existenta lui Dumnezeu si, deci, a lumii de dincolo, n-am avea frica de moarte. Asa se explica eroismul inaintasilor nostri, al celor care au murit in prigoanele anticrestine, ori pe campul de lupta, ori in inchisori. Ei credeau in Dumnezeu si nu se temeau decat de judecata Lui. I-au pazit poruncile si au mers bucurosi la moarte. Acum, avem un gol de eroism in romanii cu varste cuprinse intre 20 si 45 de ani. E o mare lipsa de marturisire si implicit de eroism aici.

- De ce credeti asta?

- Pai, e limpede, pentru un castig material, o pozitie mai buna in societate, tinerii de azi fac orice compromis. Nu toti, dar majoritatea sunt robii materiei si ai maririi goale. Au cazut in mrejele unei structuri dracesti, care le gadila orgoliul, care ii incanta cu tot confortul. Si cei care se lasa gadilati si incantati nu-si mai pazesc simturile, ci devin sclavii lor.

- Ce-i de facut?

- Ar trebui sadite in sufletul tineretului modestia, pretuirea adevaratelor valori, respectarea unei ierarhii a valorilor, iubirea pentru parinti, dorul dupa un rost mai inalt decat satisfacerea propriului pantec. Intr-un cuvant, romanul trebuie intors la Cristos. Biserica ar trebui sa dea tonul. Aici e nevoie de o adevarata elita, care sa formeze generatii de romani crestini. Politica sa nu se bage in scoala. La noi, politicul e varat in scoala pentru a forma omul manevrabil, slab, care nu are nici o legatura cu Adevarul. Ar trebui actionat asupra mamelor, caci mamele au un rol covarsitor in educatia copiilor. Sa reconsideram familia, sa readucem in prim-plan valorile familiei crestine. Numai asta, si-ar fi destul.

“Daca nu ne vom aseza genunchii la pocainta nu vom reusi nimic”

- Familia si Biserica nu-i pot suplini pe dascali, iar invatamantul romanesc trece printr-o criza prelungita…

- Salvarea ar putea veni de la scolile particulare. Aici se va vedea cat din poporul roman mai este sanatos sufleteste si cum se mobilizeaza in caz de nevoie. Pentru ca va trebui ca oameni cu dare de mana si intelectuali crestini sa se adune si sa fondeze scoli laice, dar in care sa se dea o educatie in spirit crestin. Si nici asa nu se vor salva masele largi, dar o familie castigata pe calea dreapta e foarte mult in economia dumnezeiasca. Vor veni vremuri si mai grele. Prigoanele, puscariile, schingiuirile si tot calvarul indurat de noi in timpul comunismului au fost usoare pe langa ce va urma. Si va fi foarte greu sa-ti mentii credinta si s-o treci generatiilor urmatoare, aproape la fel de greu ca acum 2000 de ani.

- Ce ne ameninta atat de rau?

- Pai, iacata, globalizarea vine ca un buldozer care striveste totul inaintea lui. Si odata cu globalizarea, erezia ecumenismului, pofta pentru consum prostesc peste nevoie… Am aderat la Uniunea Europeana… Am zis candva: intrarea in Ue este iesirea din Ortodoxie. Dar revin si zic: depinde de noi sa nu lepadam deodata credinta. Ca si o haina nu o dezbraci dintr-o miscare, mai intai scoti o maneca, apoi cealalta. Pana atunci, s-ar putea ca poporul sa se destepte. Daca nu ne vom aseza genunchii la pocainta, dragii mei, nu vom reusi nimic. Daca ne vom ruga insa cu ravna, daca ne vom osteni in rugaciune, Dumnezeu va face ca totul sa fie posibil. Si toate aceste incercari, globalizare, ecumenism si cine stie care altele, toate vor fi spulberate de forta rugaciunii.

- Nadejdea mirenilor este ca marii duhovnici ne vor indruma…

- Ei, marii duhovnici… Daca am sti ce impresie are Dumnezeu despre marii duhovnici… (rade) Noi n-am avut duhovnici asa cum vremea a cerut-o. Si de-aia poporul a cazut.

“Frate, credinta nu e sezoniera”

- Aveti o viziune destul de pesimista despre societatea romaneasca…

- Nu e pesimista, e realista. Sa ne rugam lui Dumnezeu sa nastem eroi; cum erau inainte mamele, nasteau copii pentru martiraj, parca ar fi crescut lanuri de grau pentru a face anafura. Nu mai putem sa ne ridicam fara jertfa; nici economicul, nici politicul nu vor rezolva nimic fara oameni de jertfa. Tot crestinismul e o jertfa; post si rugaciune – care sunt oarecum indrazneala noastra catre Dumnezeu. Cu acestea poti cuceri cerurile. Nadejdea, alaturi de credinta si de iubire, sunt, nu-i asa?, cele trei fire nevazute care ne leaga de Dumnezeu. Asa incat speranta nu trebuie sa moara. Dar eu cred ca daca nu traiesti credinta asa cum trebuie, ai slabe sanse de mantuire. Pai cum sa mergi, si cu Dumnezeu, si cu Mamona?

- Ca duhovnic, simtiti in preajma marilor praznice, asa cum e Pastele, ca se mai imbuneaza omul?

- Cand duhul de sarbatoare, adica de credinta in Inviere si deci in Cristos, se afla in om in tot anul, el exista si azi, cand omul vine la mine. In cine n-a fost, rar se intampla sa fie de Pasti sau de Craciun. Ei bine, in marile posturi, cel care vine la spovedanie, care incearca sa-si curete pacatele, isi mai smereste sufletul, e mai predispus la fapte bune, dar nu e neaparat si mai tare in credinta. Frate, credinta nu e sezoniera! Nu sta tot anul in alta parte si vine la noi in suflet doar de Paste si de Craciun! Credinta e vie in tine mereu si o stii prezenta dupa cum te porti. Daca esti modest, cu dragoste de oameni, saritor la nevoie, postesti, te rogi, vii la Liturghie, inseamna ca esti pe calea cea buna. Daca nu, poti incerca sa recuperezi de sarbatori, dar ma indoiesc ca vei reusi.

- Care a fost cel mai frumos Paste pe care l-ati petrecut?

- N-am trait o sarbatoare, n-am trait o liturghie, n-am trait un moment din tot cultul nostru ortodox, cum am trait Pastele din 1951, in mina la Baia Sprie. A fost cel mai frumos Paste din viata mea. Suferinta ne-a luminat inimile si ne-am putut bucura cel mai mult de Invierea Domnului. Eram peste 400 de detinuti politici adusi din trei inchisori: Aiud, Gherla si Galati. Administratia ne dadea o mancare ceva mai buna, ca sa putem munci in mina. Dar in postul Pastelui am postit tare, am refuzat aproape toti mancarea buna. Cum v-am spus, rugaciunea si postul sunt doua aripi care te inalta catre Imparatia Cerurilor. In postul acela, toate framantarile, certurile si tensiunile dintre noi s-au stins. Desi era paza strasnica, ne-a ajutat Dumnezeu si am adunat, unul cate unul, mai multe sfredele cu care spargeam muntele, pe marimi, si le-am pus sub o bolta. Erau dintr-un otel nobil si aveau un sunet ca de clopot, fiecare cu alt glas, dupa marime, cand le loveai cu un metal. In noaptea de Paste, cand sa iesim din sut, ne-am adunat cu totii si am inceput sa cantam “Cristos a inviat!”. Unul dintre noi trecea o vergea de metal peste sfredelele acelea care se auzeau ca niste clopote de clestar. Ortodocsii eram majoritari, dar erau printre noi multi greco-catolici, romano-catolici, protestanti, chiar si musulmani si mozaici. Cu totii am cantat atunci “Cristos a inviat!”. A fost cutremurator. Gardienii au incremenit, nu indrazneau sa ne opreasca, se temeau de o revolta. Dupa aceea, pe grupuri, plecam in colivie – asa-zisul lift – sus, la suprafata, cantand toate cantecele de Paste, binecuvantari si imnuri, fiecare ce stia. Am mers la baie si apoi la masa cantand. Cei mai multi am refuzat sa mancam, desi masa era plina de bunataturi, special aduse ca sa ne castige. Si am cantat toata noaptea. Ne-au lasat in pace, credeau ca suntem fanatici si ca ne vom razvrati.

- De ce ati refuzat mancarea?

N-aveam nevoie de concesii din partea lor. Apoi au pus lacate pe baraci si nu ne-au mai dat drumul de-acolo trei zile. Cercetau sa vada cum a fost organizata “conspiratia”. Apoi ne-au scos afara. Comandantul ne-a spus cu glas usor, parca sa nu ne supere: “Aici o sa va putrezeasca oasele”. Peste inca trei zile, a venit si un avertisment mai dur. Parintele Serban, din Galati, care era de serviciu la bucatarie, a fost impuscat in timp ce ducea gunoiul, sub pretextul ca ar fi vrut sa fuga. A fost modul lor de a ne spune ca orice moment de demnitate este pedepsit.

- In inchisorile comuniste au fost martirizati multi crestini. Ma gandesc la Parintele Daniil – Sandu Tudor, Mircea Vulcanescu sau Valeriu Gafencu – cel supranumit Sfantul Inchisorilor. In biserica acestei manastiri sunt cinstite, ca moaste, oseminte din groapa comuna de la Aiud. De ce nu sunt canonizati cei ucisi pentru credinta lor?

- Cine sa-i canonizeze? Cei mai multi dintre sinodalii nostri n-au nici un fior cand aud de astfel de jertfe. Nu-i preocupa, nu-si bat capul sa le inteleaga si nu cred in sfintenia acelor oameni, care au murit pentru Cristos.

- Parinte, am vrea sa incheiem interviul in mod optimist, asa cum se cade in asteptarea Pastelui. Avem vreun motiv de optimism?

- Da, fara indoiala: Maica Domnului. Rugaciunile catre Sfanta Fecioara primesc intotdeauna raspuns.

 

http://www.formula-as.ro/2007/760/spiritualitate-39/parintele-iustin-parvu-7808

 

***

HRISTOS A INVIAT!

 

DOAMNE, Preacurata Doamna, Stapana de Dumnezeu Nascatoare Fecioara, ACOPERA-L CU SFANT ACOPERAMANT PE DUHOVNICUL NEAMULUI, IUSTIN PARVU!

,, Iar tu, ca ceea ce ai putere nebiruita, izbavste-ne pe noi din toate nevoile, ca sa strigam tie : Bucura-te bucuria noastra, acopera-ne pe noi de tot raul cu cinstitul tau Acoperamant…”

 

RUGACIUNE CATRE PREASFANTA NASCATOARE DE DUMNEZEU

“O!, Preacurata Maica a Domnului, a puterilor celor de sus, Imparateasa cerului si a pamantului, atotputernica, aparatoarea si taria noastra, primeste aceasta cantare de lauda si de multumire de la noi nevrednicii robii tai.

Inalta rugaciunile noastre la Tronul lui Dumnezeu si Fiul tau ca sa fie milostiv nedreptatilor noastre. Sa adauge harul sau tuturor celor ce cinstesc preacinstitul tau nume si cu credinta si cu dragoste se inchina facatoarei de minuni icoanei tale. Ca nu suntem vrednici sa fim miluiti de Dansul, daca tu Stapana nu-L vei milostivi asupra noastra. Tie toate sunt cu putinta de la Dansul si pentru aceasta nazuim la tine, ca esti acoperitoarea noastra si grabnica ajutatoare. Auzi-ne pe noi cei ce ne rugam tie, ocroteste-ne cu puternicul tau Acoperamant si cere de la Dumnezeu Fiul Tau, sa dea pastorilor nostri sfintenie ca sa privegheze si sa ocarmuiasca sufletele noastre; ocarmuitorilor de orase intelepciune si putere, judecatorilor dreptate si necautare la fata, invatatorilor minte si smerita intelepciune, sotilor dragoste si conglasuire, fiilor ascultare, asupritilor rabdare, asupritorilorv frica de Dumnezeu, celor scarbiti rabdare si bucurie duhovniceasca, benchetuitorilor infranare, si noua tuturor, duhul intelepciunii si al cucerniciei, duhul milostivirii si al blandetii, duhul curatiei si al dreptatii.

Asa, Doamna preasfanta, milostiveste-te asupra noastra si asupra neputinciosului tau popor. Pe cei rataciti povatuieste-i pe calea cea buna, pe cei batrani ii sprijineste, pe prunci ii pazeste si pe noi pe toti ne apara si ne ocroteste cu milostivirea ta. Pe toti scoate-ne din adancul pacatului si ne lumineaza ochii inimii noastre spre cautarea mantuirii. Milostiva fii noua aici in aceasta viata, iar la infricosata judecata sa te rogi pentru noi catre Fiul tau si Dumnezeul nostru. Ca tu, Doamna, esti slava celor ceresti si nadejdea pamantenilor. Tu esti dupa Dumnezeu nadejdea si aparatoarea noastra a tuturor celor ce ne rugam tie cu credinta. Deci ne rugam tie, atotputernica ajutatoarea noastra si tie ne incredintam pe noi insine si unul pe altul si toata viata noastra acum si pururea si in vecii vecilor, amin.

Imparateasa mea cea preabuna si nadejdea mea, Nascatoare de Dumnezeu, primitoarea saracilor si ajutatoarea strainilor, bucuria scarbitilor si acoperitoarea necajitilor, vezi-mi nevoia, vezi-mi scarba, ajuta-mi ca unui neputincios, hraneste-ma ca pe un strain, necazul meu il stii, deci il dezleaga precum voiesti, ca n-am alt ajutor afara de tine, nici alta folositoare grabnica nici alta mangaiere buna, ci numai pe tine Maica lui Dumnezeu, ca sa ma pazesti si sa ma acoperi in vecii vecilor, amin.

Preacurata Doamna, Stapana de Dumnezeu Nascatoare Fecioara, care poti face tot binele, primeste aceste cinstite daruri care se cuvin numai tie, de la noi nevrednicii robii tai, ceea ce esti aleasa din toate neamurile si te-ai aratat mai inalta decat toate fapturile ceresti si pamantesti, caci pentru tine a fost cu noi Domnul puterilor si prin tine am cunoscut pe Dumnezeu si ne-am invrednicit Sfantului Trup si Preacuratului sau Sange. pentru aceasta, fericita esti intre neamurile neamurilor, ceea ce esti de Dumnezeu fericita, mai luminata decat Heruvimii si mai cinstita decat Serafimii. Si acum, Preasfanta Stapana de Dumnezeu Nascatoare Fecioara intru tot laudata, nu inceta a te ruga pentru nevrednicii robii tai, ca sa ne izbavim de sfatul celui inselator si de toata primejdia si sa fim paziti nevatamati de toata lovirea cea veninata a diavolului. Pazeste-ne pana in sfarsit cu rugaciunile tale neosanditi, ca prin paza si cu ajutorul tau fiind mantuiti, slava, lauda, multumita si inchinaciune pentru toate sa inaltam Unuia in Treime Dumnezeu, Ziditorul tutror, acum si pururea si in vecii vecilor, amin.”

Foto: “Precum în cer, așa și pe pământ” – Cristina Nichitus Roncea

Culegere text: Mariana Gurza

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi

Comments Off
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Statistici accesare

Online: 0
Vizualizari : 13963

Ultimele Comentarii