Cuvânt și iubire

Îngerul

 

 

Scriu poeme cu Îngeri

pe care nu le mai citeşte nimeni –

alfabetul e vechi, mâna e singură,

prea înceată,

parcă nimeni n-ar vrea să mai ştie

lumina dintâi, necreată.

 

Numai Îngerul

se aşează lângă umărul meu

şi îmi aprinde inima

Doamne, îmi spun – e un semn –

parcă-ar ninge din vis,

parcă-aievea am fi, ne-am roti,

spre-a ne pierde târziu,

luminaţi într-un cântec!…

 

 

Mă-nchin Luminii

 

 

Manuel, zorile sunt departe,

suflete stinse pleacă pe nori,

Îngerii numără zilele toate

închise-n taină pe sub comori!…

 

Păsări pogoară din Ceruri ‘nalte

şi cern pe lume dalbe ninsori,

să ne îngroape până la pleoape,

până la ochii nemuritori!…

 

Inima-mi bate – clopot în noapte,

pământul fuge de sub păduri,

zidul se-nalţă şi ne desparte,

visul se pierde în muguri puri!…

 

Mă-nchin Luminii întru iertare,

să ardă-n rugă sufletul meu,

să crească-n taină flacără mare,

s-ajungă-n Ceruri, la Dumnezeu!…

 

Primeşte-mi, Doamne, ruga târzie,

cuvântul singur primeşte-l sus,

mă-mbracă-n rouă de apă vie

şi fă-mă jertfă întru Iisus!…

 

Manuel*

 

I

 

Manuel era fratele neştiut

însă eu îndelung l-am chemat,

până când, într-o zi,

m-a auzit Îngerul!…

 

II

 

Erai ales Manuel,

Domnul te zidise aşa,

nimic nu era împotriva

inimii Sale!…

În timp ce culegeai flori

şi ni le aşezai pe pleoape,

să nu deschidem ochii

peste umbra ce voia

să ne-ngroape,

eu încercam să înduplec Îngerii,

aşezându-mi visul în Ceruri,

pe ape,

unde Pasărea-suflet venea

şi punându-ne aripi,

ne ducea peste lume, departe!…

 

III

 

Totul era scris –

eu aici, tu dincolo,

încercam să închidem porţile

şi cu lacăte mari le-ncuiam,

să nu ajungă la noi

cei ce ne vânau inima!…

 

IV

 

Târziu,

am aflat că te-au prins

şi te-au înfăşat în pânzele morţii –

bănuiam cum te durea sângele

şi-aş fi vrut să înlătur

văl după văl,

însă teama de moarte

m-a oprit să încerc ceva!…

 

V

 

Ne-am privit îndelung

şi nu am văzut nici o lacrimă

în ochii tăi

ce mă opreau să trec pragul

şi îmi spuneau

că totul va lua sfârşit,

în timp ce zidul creştea,

frate al meu,

închizându-ne

în cetatea fără de nume!…

 

 

 

Iuliana Paloda-Popescu – selecție din volumul, Cu privighetoarea pe umăr, Editura Rawex Coms, Bucureşti, 2010