Grigore Vieru: “Limba este însăşi istoria vie”

30 Aug 2013 by m.gurza, Comments Off

“… Limba unui popor este istoria lui. Limba nu este a scriitorilor, a savanţilor lingvişti, a învăţătorilor de limbă şi literatură, ea aparţine poporului, celor care au trudit la ea de-a lungul veacurilor, înălţându-i strălucitoarea fiinţă, adică aparţine strămoşilor noştri. Şi mai ales celor care vin după noi. Vorbindu-ne corect şi frumos limba, tinzând a o vorbi corect şi frumos, pomenim astfel pe străbuni, pe cei pe care au creat… societatea cuvintelor civilizate. Uitând un cuvânt trebuincios, o expresie din comoara graiului, uiţi ceva din istoria poporului tău.

Locuim o istorie vie. Victorioase vorbe, dar şi dureros rănite de-a lungul vieţii lor în istorie, fac parte din curgerea sângelui prin trup, din, cum ar spune Cantemir, nedezrupta-continuaţie, parte din aerul nostru, devenit prin ele un aer personal. Iată de ce, dragă cititorului, fiinţa mea, care e a fiinţei strămoşilor mei, este atinsă-n adânc de – cum să-i spunem? – hai să-i zicem îngândurare, dar să înţelegem durere.

Avem un grai cu ochi umezi de dor şi istorie… Un grai cu tâmple îmbrobonate de roua trudei creatoare. Nicăieri dorul nostru de desăvârşire nu s-a arătat mai clar şi mai cu tărie ca în cuprinsul limbii. Limba este cea mai mare dreptate pe care poporul şi-a făcut-o sieşi.

Frumos trebuie să vorbim cu toţii – elevul, studentul, agronomul, inginerul, dascălul de fizică, muncitorul simplu – pentru că maturitatea culturii publice, a spiritului poporal, spunea marele Eminescu, se manifestă cu deosebire în limba sa şi între culţii unui popor se numără cu deosebire numai aceia care au suit înălţimea şi domină terenul întreg. Frumos nu în sensul în care înţeleg unii să vorbească, adică de-a folosi la fiecare pas câteva neologisme pe care nu le înţeleg ceilalţi, iar uneori nici vorbitorul chiar, ci în accepţia superioară, adică de-a logodi plastic, armonios în vorbirea orală ori scrisă cele mai obişnuite cuvinte. Să fiu înţeles drept, nu ne războim cu neologismele. Limba este o fiinţă vie, mereu în dezvoltare, şi ea trebuie mereu să fie sensibilă la toate înnoirile economice, sociale, culturale ale vieţii. Adică trebuie să altoiască în cuprinsul ei toate cuvintele noi, necesare, restructurându-le, bineînţeles, după firea şi legile ei. Limba noastră, spunea acelaşi Eminescu, nu este nouă. Ea e pe deplin formată în toate părţile ei, ea nu mai dă muguri şi ramuri nouă şi a o silnici să producă ceea ce nu mai e în stare înseamnă a abuza de dânsa şi a o strica.

Limba este comoara cea mai de preţ a poporului şi veghea asupra strălucirii ei nu trebuie să pirotească nicicând.”

Grigore Vieru

1988

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi

Comments Off
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Statistici accesare

Online: 0
Vizualizari : 9983

Ultimele Comentarii