Narcisa Irina Siminiuc, poeme
Tăceri
Tainice clipe
pline de păcatul
unei iluzii primitive
izbesc malurile tăcerii
condamnând trecutul.
Zagazuri diforme
se odihnesc
cu aripile rupte
aidoma unor cocori
care nu au învățat încă
firescul zbor.
O noapte antică
coboară ca o pelerine
pe fruntea pleșuvă a munților.
Undeva,
pe un petec de bancă,
o rază de lună
și-a uitat suspinul.
Negură
Nori deșirați,
atârnă ostentativ
printre crengile
înnegrite
de ploile cerului.
Trase de corzi
iluzorii,
făpturi lunatice,
își afundă pașii
în frunzele
trecutei toamne,
stârnind,
un nor de ceață.
Agățate
de trunchiuri uscate,
rămân în urmă,
umbrele.
Descantec
Rătăcitor până mai ieri
printre filele uitării,
aduci cu tine
în pocale prăfuite,
pustiul ce-l țineai
în zeghe,
să ți-l descânte
cu fir de busuioc,
patru ursitoare.
Păsări fără contur,
clipocesc în delir
peste clapele
unui pian ruginit,
născocindu-ți o culoare.
În răstimpuri,
o mandolină,
prinsă de răceală
unei dimineți,
își cântă dorul …
Narcisa Irina Siminiuc
