Cuvânt și iubire

Nicolae Otto Kruch s-a născut la 10 decembrie 1932, la Sânleani, judeţul Arad. Copilăria şi-a petrecut-o la Sântana, iar cursurile gimnaziale le-a urmat la Liceul Emanuel Gojdu din Oradea, bucurându-se de sintagma ,,Copil minune” atribuită de profesorul de desen Ţârulescu.
Între anii 1953-1957 studiază la Institutul de Arte Frumoase Ion Andreescu din Cluj-Napoca, avându-i profesori pe A. Kós şi F. Servatius, bucurându-se mai apoi de îndrumarea şi prietenia marelui artist şi profesor Romul Ladea. A învăţat, dar nu s-a lăsat ,,subjugat”, intrând în viaţă pe cont propriu. Nu s-a lăsat atras de inovaţiile la modă, rămânând fidel sufletului său care l-a călăuzit până la moarte.
Din 1965 se stabilește la Ploiești, oraș care-l va adopta până la sfârșitul vieții. A fost președinte al filialei „Uniunii artiștilor plastici” din Ploiești în perioada 1981 – 1991.
Este autorul a numeroase opere de artă monumentală și reliefuri comemorative:

– efigia lui Nichita Stănescu de pe Casa memorială;
– Eufrosin Poteca, bust în piatră de calcar amplasat în satul Nucșoara (1971);
– Grigore Ion, bust din piatră aflat în localitatea satul Dumbrăvești, județul Prahova (1971);
– Mihai Viteazul, bust din piatră de calcar la Școala generală nr. 21 din Ploiești;
– Constantin Dobrogeanu-Gherea, bust din marmură de Rușchița amplasat în fața „Halelor Centrale” din Ploiești (1981);
– Ion Negulici, bust din piatră de calcar, Ploiești;
– Flacăra – Pasăre, în piatră de Tioc, Cimitirul eroilor din Sinaia;
– Monumentul ostașului român, din localitatea Cornu.

Excelând în sculptură, este autorul a numeroase busturi ale contemporanilor săi şi busturi de copii, executate în piatră, bronz sau teracotă. Desenele sale în cărbune sau creion sunt de o mare virtuozitate artistică. Artistul Nicolae Otto Kruch este unul dintre marii portretiști pe care i-au dat șvabii bănățeni României.
Este inițiator și coautor al statuii ecvestre Mihai Viteazul din Ploiești, alături de un grup de sculptori, pe care nu a reușit să o finalizeze din cauza decesului survenit prematur.
S-a stins din viaţă la 19 august 1995, în plină forţă de creaţie, la Ploieşti, oraşul care l-a adoptat încă din anul 1967.
Nicolae Otto Kruch, un artist ce a lăsat posterităţii o operă vastă: portrete, sculpturi, compoziţii, lucrări monumentale, care au îmbogăţit oraşele, muzeele şi colecţiile de artă din ţară şi din străinătate.

Editor Emilia Ţuţuianu

Boris David alias Daris Basarab

Cuvânt înainte

 De ce Ediţia a II-a ? Am pornit la drum cu prima încercare mânat, cumva, de durerea, încă neostoită, provocată de dispariţia intempestivă a prietenului meu ”de-o viaţă”, Nicolae-Otto Kruch, ”copilul minune” al Liceului Emanuel Gojdu din Oradea, talentatul student sculptor al Institutului De Arte Frumoase din Cluj, devenit peste ani, maestrul de necontestat al portretului în sculptura românească. Am spus, durere neostoită încă, deoarece am fost, şi am rămas, adeptul aducerilor aminte, al ”rememberului”, ca plecăciune adusă celor care ne- au îmbogăţit zilele cu frumosul artei lor. Se împlinesc 19 ani de la trecerea în nefiinţă a lui ”Nicolae” şi o tăcere vinovată se aşterne peste viaţa, talentul şi munca acestui mare artist plastic.
Nu s-a bucurat  prea mult, în viaţă fiind, de aprecieri ”la vedere” din partea  contemporanilor săi, purtând povara unei apartenenţe la o etnie ”vinovată”. ”Puiul de neamţ”, vorba marelui maestru al sculpturii, Romul Ladea, şi el, nu rareori, victimă a unui trecut ”vinovat”, cândva sculptor al casei regale, a studiat îndurând prezenţa ameninţătoare,   nu   a   sabiei   imaginare   a   lui Damocles, ci, a mult mai reale presiuni exercitate de slujitorii neobosiţi ai organelor de opresiune. N- a scăpat de teama ce i-a fot inoculată nici după facultate. Şi cum ar fi putut fi absolvit de vina de a fi fiul unui neamţ plecat în Germania, din calea puhoiului sovietic ”eliberator”?! Doar era un stigmat ”acordat” pe viaţă!
Nici după ceea ce ne place a fi definit drept ”revoluţie”, nu s-au petrecut minuni legate de ”aducerile aminte”. Ba, nu! În oraşul care l-a adoptat, Ploieştii lui Mihai, la zece ani trecuţi de la dispariţie, are loc un eveniment de cinstire a memoriei lui Nicolae Kruch. În Cotidianul PRAHOVA din 9 februarie 2006, apare, alături de o poză a ecvestrei lui Mihai Viteazul, ştirea:”Expoziţie retrospectivă dedicată sculptorului Nicolae Kruch
 Unul dintre cei mai importanţi artişti prahoveni va fi omagiat astăzi, în cadrul unei expoziţii retrospective, găzduite de Muzeul Judeţean de Artă. Este vorba despre sculptorul Nicolae Kruch, cunoscut pentru realizarea unor lucrari de primă mână în Ploieşti şi în Prahova, printre care se numără   impozantul   monument   al   domnitorului Mihai Viteazul, amplasat în piaţa cu acelaşi nume. Vernisajul expoziţiei va avea loc începând cu ora 13,00. La eveniment şi-au anunţat prezenţa artişti şi oameni de cultură prahoveni.
Tot astăzi va fi lansată cartea “Nicolae Kruch – periplu prin viaţa unui artist”, de Mihai Apostol, aparută   la   Editura   ”Ploieşti   –   Mileniul   III”. R.ENE”
 Un lucru meritoriu această expoziţie, la fel ca şi intenţia scriitorului Mihai Apostol de a pune la îndemâna consumatorilor de artă acel ”Periplu prin viaţa unui artist”, din viaţa lui Nicolae Kruch, numai că, ”periplu”, conform Dicţionarului explicativ al limbii române, presupune o ”Călătorie lungă pe mări şi oceane; călătorie lungă(şi anevoioasă).” Ori, acest lucru ar fi presupus o călătorie ”lungă şi anevoiasă” de documentare, ca în cazul pregătirii unei monografii, ceea ce, din păcate, nu a rezultat în cazul de faţă. Date biografice eronate, prezentare sub orice critică a materialului grafic.
O astfel de lucrare se lasă aşteptată. Cel care s-ar înhăma ar trebui să fie un profesionist,   un   adevărat   critic   de   artă, cunoscător al vieţii tumultoase şi al operei acestui mare om, mare talent artistic.
Un aspect demn de toată lauda este maniera în care prof. Eugen Stănescu reuşeşte să prezinte pe internet Judeţul Prahova prin Monumentele sale Reprezentative. Voi face câteva spicuiri, începând cu inspiratul Motto şi terminând cu Ecvestra lui Mihai Viteazul:

Moto:
”Puneţi copiii în faţa monumentelor în care este încorporată istoria… şi în felul acesta istoria poporului nostru nu va mai fi o materie de învăţat pe de rost astăzi şi de uitat mâine, ci un element de putere şi de iniţiativă în sufletul fiecăruia dintre ei.”

Nicolae Iorga” 1997, măreţul monument ecvestru închinat memoriei şi înfăptuirilor ctitorului oraşului Ploieşti, Voievodul Mihai Viteazul. Regretatul sculptor Nicolae Kruch a imaginat iniţial un grup statuar înfăţişându-l pe voievod călare, înconjurat de alte nouă statui, dintre care şase reprezentând pe unii dintre căpitanii săi, iar celelalte trei, personaje feminine simbolizând cele trei provincii româneşti: Ţara Românească, Moldova şi Transilvania. Insuficienţa fondurilor i-a determinat pe iniţiatorii proiectului să realizeze doar statuia voievodului. În luna mai a anului 1991, a fost turnată fundaţia, moment în care, la baza acesteia, a fost pus un pergament cu semnăturile a 84 de cavaleri ai Ordinului “Mihai Viteazul”, a oficialităţilor locale şi a conducerii Societăţii Cultural-Istorice “Mihai Viteazul”.
Statuia, apreciată ca una dintre lucrările de artă reprezentative ale ţării, îl înfăţişează pe Voievod călare, purtând în mână însemnele victoriei, orientat către nord, simbolizând plecarea sa de la Curtea Domnească din Ploieşti înspre Transilvania şi Moldova, în vederea înfăptuirii primei uniri. Este cea mai impunătoare operă de artă monumentală pe care o are Ploieştiul: înălţimea, inclusiv soclul,peste 15 m.; înălţimea statuii reprezentând pe domnitor – 7,20 m.; greutatea întregii compoziţii sculpturale din bronz – 16 t.; lungimea soclului – 24 m.
Din punct de vedere conceptual este opera sculptorului Nicolae Kruch, decedat înainte de finalizarea monumentului. Definitivarea lucrării a fost preluată de sculptorii Ştefan Macovei şi Justin Bratu, care au urmărit realizarea tehnică, turnarea în bronz şi toate operaţiunile privind montarea propriu-zisă pe soclu…”

Ceea ce urmăresc eu, în această a II-a ediţie a “Rugului creaţiei”, este valorificarea ajutorului primit din partea Dnei Atena Kruch, soţia regretatului Nicolae-Otto Kruch, care mi-a pus la dispoziţie noi materiale, dintre puţinele salvate în urma decesului artistului. Este vorba nu atât de o revizuire cât, mai ales, de o îmbogăţire a primei ediţii. Numărul limitat de lucrări, ţinând cont de vasta operă de creaţie a artistului, încearcă, totuşi, să prezinte cât mai cuprinzător paleta largă a preocupărilor saleartistice, cu toată calitatea precară a unora dintre materialele folosite.
Boala necruţătoare, galopantă, l-a împiedicat, în ultimele săptămâni de viaţă, să pună ordine în atelierul care i-a fost atât de drag. Din păcate, oameni de ”Încredere”, care s-au perindat în acele ultime zile prin sanctuarul creaţiei artistice, nu s-au preocupat de pericolul care păştea caracterul de ”arhivă” al atelierului printr-o devalizare a acestuia şi au permis dispariţia documentelor martor ale unei activităţi de o viaţă. Mă refer la ”marea mapă” care păstra între coperţile sale, desene, schiţe, planuri, fotografii, date privind localizarea lucrărilor. O mapă care în mâna unui profesionist, artist plastic, critic de artă, ar fi constituit firul conducător în drumul spre o monografie…
Da, iată, în câteva cuvinte, răspunsul la întrebarea ”De ce Ediţia a II-a?” şi, poate, o motivare adusă lansării romanului ”Ecvestra” pe site-ul “www.darisbasarab.com” în 2007.

Daris Basarab