Dimitrie Grama: ,,Să nu uitam că purtăm o mare răspundere!”
Societatea umana s-a dezvoltat lent si organizarea sociala se bazeaza pe o experienta de convietuire si de supravietuire indelungata, de cel putin cincizeci de mii, poate chiar o suta de mii de ani. Fiinta umana, spre deosebire de alte animale, a putut sa transmita urmasilor, generatiilor viitoare, experiente acumulate atit inconstient, arhaic-genetice, cit si experiente noi, de invatatura constienta, dezvoltate si acumulate intr-o perioada limitata de timp, de exemplu o singura generatie umana. Acesta a fost si este in continuare, meritul unui intelect superior, cu care fiinta umana este inzestrata si procesul de transmitere directa a tuturor invataturilor s-ar putea denumi ”educatie”. Se poate trage concluzia ca educatia nu este o activitate noua, moderna, ci un proces vechi, inceput acum zeci de mii de ani si care avind la indemina obiceiurile si traditiile ca fundament incontestabil, nu numai ca a contribuit dar as putea spune chiar ca a fortat omenirea spre evolutie sociala si prosperitate materiala. Din aceasta stradanie imemoriala de a duce mai departe tot mai bogata si variata experienta si invatatura umana, s-au dezvoltat in timp institutiile de educare, institutii care la inceput erau doar simple intruniri in care ”profesorii” erau oameni cu anumite cunostinte sau calitati practice sau spirituale; batrini intelepti, razboinici, preoti si vraci, iar mai tirziu , si in zilele noastre, institutii academice faloase, exclusive, conduse de ”experti”.
In trecut, in acele simple, chiar primitive, centre de educatie, invatatorii faceau parte, ca si elevii de altfel, din acelasi neam, din aceiasi experienta si traditie umana, iar scopul educatiei era un ”interes reciproc”, bazat pe un tel comun, bazat pe ideia fundamentala si democratica de prosperitate a intregii societati. Educarea individului , ca sa poata deveni un cetatean functionabil si folositor societatii in care traia, era asigurata, in cea mai mare parte, de angajamentul social si altruistic al tuturor membrilor acelei societati, si de aceea orisicine si orisicind putea deveni un dascal, daca avea cunostinte abstracte sau experiente practice din care si altii puteau trage foloase. Toata lumea era angajata in toate activitatile societatii si de aceia, toate atitudinile sau tendintele extravagante si daunatoare societatii respective, puteau fi direct controlate si corectate de orisicine, fara angajarea unor intermediari obscuri si, din diverse motive strict personale, corupti. Si acum in diverse societati ”primitive” notiunea de ”TABU”, are un rol decisiv in formarea unei atitudini favorabile dezvoltarii armonioase a tuturor membrilor societatii respective.
Nu cred ca gresesc prea tare atunci cind afirm ca asa stateau, in mare, lucrurile pina acum vreo suta de ani, ca apoi, ca ciupercile sa apara sute si mii de ”invatatori” revolutionari, fiinte umane care sub umbrela unei notiuni violate si terfelite :”democratie”, sa intimideze si in mare parte sa distruga stradanii de invatatura milenara.
Scoala moderna, raspunzatoare de educarea copiilor nostrii, a devenit un organ indiferent, neangajat si citeodata direct daunator evolutiei atit intelectuale cit si spirituale a generatiilor viitoare. False teorii psihologice, promovate de adepti incompetenti si simplistici, creiaza o bariera atit intre elev si profesor, cit si intre parinte-copil-si-profesor. Atitudinea de indiferenta, neangajare si pina la urma chiar frica domina, atmosfera lacasurilor unde se formeaza ”omul nou”, acel om pe umerii caruia se sprijina viitorul omenirii. In ambitia prosteasca de ”globalizare” si de ”corectitudine politica”, se distrug, prin interdictie, in mod activ, religia, obiceiurile si traditiile milenare. Copiii nostri, ”omul nou”, creste fizic, dar ramane imatur filozofic si spiritual deoarece el este, in fond, o fiinta umana depersonalizata, fara o identitate clara.
Statul, societatea actuala, este dirijata, condusa, de asa-zisii reprezentanti alesi in mod democratic dar care ,in mod consecvent, isi reprezinta doar interesele lor proprii, constituind o noua clica, o noua clasa dominanta, corupta de putere si interesata sa-si mentina privilegiile. Acest fenomen, din pacate, este universal si se pare ca fiinta umana devine tot mai indiferenta la atitudinea etica si morala la care sunt inflacarati adepti, ”in mod teoretic” adepti, pentru ca realitatea ii divulga la adevarata lor valoare.
Indemnul meu este: ”Sa deschidem ochii si cu ei larg deschisi sa vedem si sa judecam situatia in care am ajuns. Sa judecam, nu numai ca martori, ci si ca fauritori, contribuitori la formarea viitorului omenirii. Sa nu uitam ca purtam o mare raspundere!”
Dimitrie Grama
