Camelia Cristea: Versuri
Am înflorit
Am înflorit în liliacul din grădină
Şi-n tei mi-am pus sărutul de cu zori,
Din meri bătuţi cu frunză de sulfină,
Trimit spre tine calde îmbrăţişări.
Mă – alintă o iasomie despletită
Mirată-n râsul ei mă regăsesc,
Miresme dulci, cu iz de sânziene
Mă poartă pe tărâmul cu poveşti.
Mă vei afla albită în cireş
Şi-n clopotul de lăcrămioare,
Adorm în trandafiri şi mă trezesc
În lujerul din fiecare floare.
Mai naşte-mă
Mai naşte-mă Mamă o dată
Şi spune să fie sorocul,
În zori când floarea zâmbeşte
Şi crapă în zece bobocul.
Mai naşte-mă Mamă o dată
Când rouă în lacrimi se scurge
Şi spune-i ursitei s-o ţină
În cupă de crin şi de sânge.
Mai naşte-mă Mamă o dată
Când vulturul taie văzduhul,
Să-şi lase visul pe clanţă
Ca uşa să-mi fie deschisă.
Mai naşte-mă Mamă o dată
Atunci când se crapă de ziuă,
Să scriu cu lumină – cuvinte,
Şi-n veac să rămân doar lumină!
A trecut
A trecut în grabă vara peste noi,
Toamna din penel frunza’ ngălbenește
Bat în geam cu lacrimi ploile șuvoi
Parcă ar fi un râu gata să se verse.
Iarba se usucă, crengile se frâng,
Dorul mi-a rămas învelit în șoapte,
La un țărm tomnatic salciile spun
Că aș fi un mal tare singuratic.
În căușul palmei am găsit o scoică,
Marea îmi vorbește, valurile-s reci
Simt nisip pe talpă și un colț de stâncă,
Pescăruși în zbor visul mi-l petrec.
Am aprins în mine candela speranței
Și-am să scriu cu via strugurilor copți,
Furii vor să vină iar în miez de noapte
Eu rup un chiorchine și-i hrănesc pe toți!
Visul meu de vară a plecat lunatec,
Am rămas în toamna frunzei arămii
Adun în panere fructele ce-s coapte
Și le dau în dar celor ce sunt vii.
M-am născut
Din puterea rugăciunii
M-am născut a mia oară,
Gândul bun în mine crește
Și îmi cântă a primăvară.
M-am născut din foc și apă
Când ruinele din oase
Îmi intrase pân la sânge
Și dospeau în strâmte vase..
M-am născut iar din țărână
Ca un bob micuț de grâu
Să țin răul la distanță
Și tot binele în frâu.
M-am născut în dimineață
Pe un clopot alb de crin,
Vorba mea să fie dulce
Ca durerea să-ți alin.
M-am născut din rugăciunea
Sfinților ce știu a ține
În pocal iubirea-naltă
Și o floare-n piept de bine.
Și dau slavă pentru toate
Câte sunt și-or să mai fie
Un ochi plânge, altul râde
Și mă-aprind în bucurie.
Mamă
Mamă pace vreu să-mi dai
când coboară înserarea,
pe cărări și văi abrute
craiul negru ține calea.
Mamă, doar în poala ta
îmi găsesc iertările
și pe treptele de foc,
mi se ard durerile…
Mamă, doar în ochii tăi
văd albastrul cer senin,
când furtunile lovesc
eu tăcerii mă închin.
Mamă, doar pe brațul tău
un copil își pleacă tâmpla
și în ochii vii din el
arde-n verde iarăși lunca.
Mamă, doar cu vorba ta
toți ghețarii se topesc
și în locul lor izvoare
curg din ochiul omenesc.
Mamă dă-mi din forța ta
când doar sforile mă leagă
și mă – ajută după viscol
să rămân mereu întreagă…
Mamă, tu auzi vioara,
corzile în inimi plâng
prin decorul freneziei
uneori am pasul strâmb…
Mamă, pace vreau să-mi dai
c-am plătit tribut cu anii…,
doar în parcul tinereții
înfloriți mai sunt castanii…
Mamă, pace vreau să-mi dai…
Camelia Cristea
