Anna Nora ROTARU: O ceașcă de cer
O ceașcă de cer
DOAMNE…
Dă-mi de vrei, să beau măcar vreun strop de cer,
Topit în ceașca asta, cu cafeaua și rece și-amară;
Să pot simți un pic din măreția TA, să pot să sper,
Că sunt din TINE-o fibră, nu numai o umilă fiară!
Mai pune-n ea, de vrei și-un strop de soare,
Ca raza lui să îmi pătrund-adânc, în măruntaie;
Din creștet să-mi coboare-ncet până la picioare,
Să-mi încălzească iernile aride cu a lui văpaie!
Dar de-oi simți să mă topească cu a lui arșiță,
Acolo unde-oi arde pan’la sfârșit, ca o făclie,
TU… pune-mi câțiva nori să-mi ploaie-n rămășiță,
Să mă renasc din scrum, sorbind pan’la beție…
Și dacă-ncet mă va cuprinde la fereastă înserarea,
Pune-mi în ceașcă un pic de stele și de luna plină;
Să-mi fie mai dulce visul, mai dulce așteptarea,
Să-mi spun că nu contează că nimeni n-o să-mi vină…
Iar de nu pot vedea că lumea-i atât de minunată,
Doar ochii mei orbiți, poate că îmi sunt de vină…
Și de mă vei lăsa să mă renasc, cumva și-o altădată,
TU… cerne-mi DOAMNE-n ei, fărâmă dintr-a TA Lumină…
Anna Nora Rotaru
