Ecaterina Cîmpean: „Acasă în Valea Jiului” – 6 ani de Radio Diaspora

13 May 2015 by admin, Comments Off on Ecaterina Cîmpean: „Acasă în Valea Jiului” – 6 ani de Radio Diaspora

În urmă cu şase ani s-a născut un proiect la care doi oameni au rezonat din plin. Şi vorba poetului, „acesta trebuia să poarte un nume”, aşa că i s-a spus „Radio ProDiaspora”. Acest post de radio – „ProDiaspora”, după cum îi spune şi numele, a fost înfiinţat din dorinţa de a aduce clipe de bucurie în sufletul romanilor de peste hotare, a românilor oriunde s-ar afla ei, dar şi celor de acasă. „Părinţii” spirituali şi promotorii acestui proiect, Ecaterina Câmpean (originară din Valea Jiului) împreună cu Robert Landmann din Germania, şi-au propus să creeze în anul 2009 un spaţiu informaţional şi cultural unic în care valorile să circule nestingherit, cu obligaţia păstrării tradiţiilor şi obiceiurilor – adevăratul tezaur al sufletului românesc. Misiunea noastră este de a le păstra şi de a le duce mai departe fiindcă doar aşa vom fi demni să vieţuim pe plaiurile unde s-a zămislit neasemuita alcătuire de cuvinte româneşti, să supravieţuim uniformizării culturale, efectelor globalizării şi a noilor tendinţe de minimalizare a valorilor spirituale, a identităţii naţionale.

Ceea ce ne dorim noi, ca post de radio este să intrăm în casele oamenilor, în sufletul romanilor aflaţi în diaspora să-i facem să se bucure, să ne aprecieze, să rezoneze alături noi, să ne caute, să fie alături de emisiunile noastre, să-i facem mai buni, mai iubitori, să-i asigurăm de solidaritatea noastră în sentimentul apartenenţei la cultura românească şi la consolidarea stabilirii reperelor într-o societate în plină schimbare de paradigmă. Planurile noastre în 2009 erau de a cuceri Mapamondul… şi colţurile cele mai îndepărtate ale acestuia unde locuiesc conaţionali romani. Planul nostru explicit pentru primăvara lui 2015 este de a ne întoarce la originile culturale măcar pentru două zile prin organizarea spectacolului aniversar „6 Ani de Radio ProDiaspora” în Valea Jiului. Prin organizarea spectacolului aniversar „6 Ani de Radio ProDiaspora” dorim să împărtăşim cu publicul din Valea Jiului bucuria şi satisfacţiile profesionale, ideea de coerentă şi continuitate în ceea ce priveşte misiunea proiectului cultural „Radio Pro Diaspora”.

Am ales acest spaţiu de desfăşurare a evenimentului din mai multe motive, toate argumentele înglobând acea energie pozitivă şi acel optimism de care are nevoie orice proiect aflat în diferite stadii: fie de început, fie de ascensiune sau de maturitate. Faptul că există un precedent, în sensul organizării unor astfel de evenimente în anii precedenţi sau legătura spirituală şi de apartenenţa originară precum şi identificarea cu aceste locuri a câtorva membri din echipă, o bună comunicare cu publicul de aici – pot fi argumente suficient de solide pentru alegerea de a sărbători 6 ani de Radio Pro Diaspora – ACASĂ, în Valea Jiului.

Anul acesta dorim să organizăm acest spectacol pe data de 23 mai 2015, în municipiul Vulcan – judeţul Hunedoara, un loc minunat – din punct de vedere turistic – un colţ de rai, o oază de optimism şi energie, locul unde poţi să-ţi încarci bateriile şi să mergi mai departe. Nu este pentru prima dată când „truditorii” de la „ProDiaspora” se întâlnesc pe acele meleaguri. Vin cu plăcere de fiecare dată. Principalii beneficiari sunt oamenii locului familiarizaţi deja cu tipul de evenimente pe care le organizăm, prin prisma spectacolelor din anii anteriori.

În plan secund se pot situa persoane din afara spaţiului, respectiv ascultători fideli ai postului de radio, oameni care rezonează cu valorile promovate de proiectul nostru. Aceştia reprezintă un segment important în sensul familiarizării cu locurile, persoane care se pot transforma în turişti în Valea Jiului. Interacţiunea cu locuri noi, cu înalta vibraţie constituie o provocare pentru acest tip de public, iar reuşita evenimentului îi poate motiva să revină pe aceste meleaguri. Dorim să facem un spectacol de calitate, cu muzică de calitate din cele mai diverse genuri şi cu artişti de înaltă ţinută.

De scenariul şi regia spectacolului se va ocupa Vlad Dan Tătaru, grafica afişului va fi realizată de către Rodica Micu din Timişoara. Invităm deci, pe data de 23 mai, orele 19:00 pe toţi ascultătorii (care au posibilitatea să fie prin preajmă), pe prietenii noştri de suflet din Valea Jiului şi nu numai la spectacolul aniversar organizat de Radio ProDiaspora, la Cinematograful Luceafărul, din Municipiul Vulcan, judeţul Hunedoara. Acest eveniment va aduce în faţa publicului artişti consacraţi din domeniul muzicii populare, folk, country şi din alte domenii artistice, se va desfăşura pe parcursul a aproximativ 3 ore, fiind segmentat în reprize muzicale pigmentate cu momente umoristice.

Radio ProDiaspora şi-a propus să-i apropie pe romanii răspândiţi prin toate colţurile lumii călăuziţi de dragostea faţă de aproapele lor, cu încredere în propriile forţe şi, de ce nu, cu ajutorul celor care îndrăgesc şi apreciază proiectul nostru, speram să reuşim.
Considerând că vă număraţi printre susţinătorii noştri de suflet, vă asigurăm că împreună vom putea aduce un plus de valoare, un plus de simţire românească, un spectacol de calitate şi multă bună dispoziţie.

Ecaterina CÎMPEAN

Director General

Radio ProDiaspora

Bucureşti

mai 2015

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii