Gabriela Vasiliu – Festivalul Naţional „Ana Blandiana”, sub semnul Anotimpurilor Poetice

14 May 2015 by admin, Comments Off on Gabriela Vasiliu – Festivalul Naţional „Ana Blandiana”, sub semnul Anotimpurilor Poetice

În cadrul Şcolii Gimnaziale „C. Sandu- Aldea”, s-a desfăşurat, la Brăila, cea de a IV-a ediţie a Festivalului Naţional „Ana Blandiana”, sub semnul Anotimpurilor Poetice, binecuvântate de prezenţa invitaţilor de onoare  – scriitorii Ana Blandiana, Romulus Rusan şi Nicolae Băciuţ.

Anul acesta, 1252 de elevi, din 36 de judeţe, au abordat tematica Concursului de Creaţie şi Interpretare, ce s-a aflat sub aureola a două spirite poetice – Ana Blandiana şi Rainer Maria Rilke. În urma evaluării, au fost acordate 92 de premii şi de menţiuni, susţinute de Asociaţia Culturală „Ars Poetica”. Premiile au fost obţinute de către participanţi din 29 de judeţe: Alba, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Bucureşti, Buzău, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Gorj, Hunedoara, Ilfov, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Suceava, Satu-Mare, Sibiu, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vâlcea şi Vrancea.

Marele Premiu „Ana Blandiana” a fost câştigat de eleva Alina Dumitrescu, clasa a X-a, de la Liceul Pedagogic ”Carmen Sylva”, din Timişoara, coordonator prof. Elena Jebelean.

Lucrările elevilor premiaţi au fost publicate, sub atenta şi inspirata îngrijire a scriitorului Nicolae Băciuţ, la Editura Nico, din Târgu-Mureş, în patru antologii: „Copilul din anotimpuri”(poeme), „Dincolo de anotimpuri” (proză/eseu), „Vârsta anotimpurilor” (analiză literară) şi „Ana Blandiana – Octombrie, noiembrie, decembrie” (traduceri). Preşedinţii comisiilor de evaluare au fost inspectorii de specialitate: prof. Daniel Kiţu, prof. Mircea Bogatu şi prof. Anca Lipan.

Momentele artistice au fost susţinute de către elevii Şcolii „Constantin Sandu-Aldea”, de membrii Cenaclului „Nicolae Băciuţ”, precum şi de elevi ai Şcolii „Mihai Eminescu” şi ai Colegiului Naţional „Gh. Munteanu Murgoci” – coordonatori: prof. Gabriela Vasiliu, prof. Dumitra Schipor, prof. Alina Merişor,  prof. Valentina Botea, prof. Tatiana Daniela Bercariu; consultanţi artistici: prof. Gheorghe Antonescu şi prof. Nicoleta Brânzia /Liceul de Arte „Hariclea Darclee”.

În parteneriat cu Muzeul Brăilei „Carol I”, s-a organizat şi Simpozionul „Vârstele poetice ale  anotimpurilor”, care a fost moderat de conf. univ. dr. Zamfir Bălan. La dezbatere, au participat profesori universitari, critici literari şi de artă, istorici literari, scriitori, elevi: Silviu Angelescu, Pavel Şuşară, Lucian Chişu, Radu Voinescu, Paul Dugneanu, Dalina Bădescu, Corneliu Goldu,  Valentin  Popa, Irina Anghel.

Ediţia 2015 a Festivalului Naţional „Ana Blandiana” s-a distins printr-o emoţionantă manifestare culturală şi artistică.

 

 

Prof. dr. Gabriela VASILIU

14 mai 2015

Brăila

 

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii