Boris David – La 118 ani de la nașterea mamei, Elena David
Nu e-n lumea asta…
Nu e-n lumea asta, zâmbet ca al mamei,
Nu e strălucire, ca în ochii ei;
Nu pot da uitării, chipu-i de icoană,
Şi nici clipa-n care, a plecat spre Zei.
Zile trec în fugă, neputând să şteargă,
Lacrimile-i calde, ce au curs ades-
Anii de băjenii, fără de hotare,
O înalţă şi mai, într-un neam ales.
Nu e-n lumea asta şi nici nu va fi mai,
O fiinţă-n care să-i văd chipul ei-
Va rămâne veşnic, o făptură sacră,
Ce-a dus crucea vieţi-n anii cei mai grei.
Nu pot da uitării, chipu-i de icoană,
Şi nici clipa-n care, a plecat spre Zei…
La mormântul mamei…
La mormântul mamei, arde-o lumănare-
Cine-o fi străinul care-a poposit?!
Printr-ai noştri, nu cred s-aibă căutare
Locul unde zace, cea ce ne-a iubit.
Cum pe lumea asta, nu cunosc vreun suflet,
O fiinţă care, să-şi fi amintit,
De-al ei zâmbet suav, de-al ei molcom plânset,
Cred că-i cerşetorul, de atâţi hulit.
El îşi aminteşte de-o femeie care,
I-a dat bani şi haine şi i-a şi zâmbit,
De-acel suflet tandru, de un suflet mare,
Ce ştia s-aline pe-orice obidit.
La mormântul mamei, arde-o lumănare-
Cine-o fi străinul care-a poposit?! …
