Mugurel Puşcaş: Iubito, vine toamna
IUBITO, VINE TOAMNA
Soseşte toamna vie a munţilor sihaştri,
Cobor, încet, cărarea ce duce spre uitare…
Am zăbovit la buza izvorului albastru,
Sorbind tristeţea dulce-a iubirilor fugare.
Mă învelesc în frunze uscate ( fost verale )
Iubito, vine toamna, ceţoasă şi străină –
Ai fost mereu adepta ideilor impare
( Dând de-nţeles că, faptic, doar timpul e de vină…)
Femeie ruginie, a buzelor-vioară…
Am coborât cărarea ce duce spre uitare,
Mişcările trufaşe, intimităţi furate
Le-am contopit în mine, le-am adumbrit în zare.
Iubito, vine toamna…Ţi-am pregătit eşarfe
Din frunze seci, uscate… Sub cerul gol şi mut,
Pe ramurile-n salbe, pustii şi scuturate,
Stau sufletele noastre, strict modelate-n lut.
Privesc înspre-nceputuri…Trecutul dă năvală…
Portiţa ce-am închis-o se redeschide iar ?…
Rememorez în minte trăirea ancestrală,
Mă reîntorc în vară, romantic…Vis bizar….
Mugurel Puşcaş
( Liga Scriitorilor din România )
