George Anca: Lucia de adio

29 Dec 2015 by m.gurza, Comments Off

23.01. 84. D5. Delhi

Turuie plictisul miorlăitului călcat pe coadă, tot ignorând consumul devorant. De s-ar abține de la coada octopussy. Îmi spui ce-ți spun pe aceeași îmbătrânire tăiată. Te uitai lung la nala, bărbații dormeau pe țeavă, femeile scădldându-se. Te-ai îneca nevindecat cu.

24. 01. 84. R.36, D5, Delhi

Îmi închipuisem că ziua fusese bună, nu mai era nimic din ce mă temusem, mă liniștisem de moartea aceleiași ambigue vieți. Mai că aș pomeni detaliul nopții. Dincolo de conflictele neînchipuirii, revăd cățelul înghețat ieri-alaltăieri, parcă pe Chhatra. Soarele-l macină mai târziu, după ce termin întâlnirea Bacovia cu studenții de la diplomă.

Pisica ar fi găsit pe cine să muște, doar nu-i rănisem eu stăpâna. Care, abia întoarsă din Puerto-Rico, îmi recomandase să rup scrisorile. Praf pe pian. Soțul, neam, dușmani. Doamnă, n-am niciun plan. Nu pot mișca mâna nici să tai o scrisoare. Mă rupe istorioara ce-mi pare că te împiedică. Se juca bridge, se edita poezie.

N-am trișat la șah nici în metastază. Pisica și are habar. Merci de traducere. Ne despart speciile acum turcite, acum corcite. Uită-te că asiaticilor nu le-ajunge pe-o măsea Europa, iar europenii dumneatale în Asia au pus-o de mămăligă. N-ai recluzat concertul. Mă mir că nu te-ai dus la Octopussy, te delectai sigur, uite-așa.

Aștept și eu o scrisoare. Nu știusem că e noon, 12 nu 2, și bine s-a nimerit. S-ar fi conciliat zodii orfane. Tare mi-aduc aminte de gloria voastră la interne. Ați rămas trei femei să răsfățați un birocrat, iar își preferă, până la divinizare, mama, după tipic. De ce n-om fi spunând nimic despre asta, nu știm tot fiecare? Doar acum am aflat când e noon. Nu va mai fi. A fost o dată.

25. 01. 84. Delhi

„prin târgu-nvăluit de sărăcie”, „spațiu infinit de tristețe armonioasă” , „o, plânsul tălăngii când plouă”. Darya Ganj, Model Town, via Kamla, zonele mausoleului și jamiei. Revelația trișului fără alin.

nu mai număr palmieri nu trec de ei țestos zbor de țânțari îmbălează așteptarea

ia numai palmierii ce-ți trebuie obraz cerul e cald n-o răsări luna a te-mpinge-n prăpastie

bună era numărătoarea depresiunea palmierilor vocile premaritale soarele complice

îngăduiții pași grădina glorificându-i prologul papagalului în ritmul umbrei neduse la cinema

papucii șterși cu hârtie de ziar apoi iarba traversată-n alee între jumătate din palmieri

28. 01. 84. D5. Delhi

limpede vedere până la film prin mori de dinți fărâmând dulcele bețelor

costumierii cerșetorilor șomeri ochii orbi de-o vrajă nemaianotimpurile lui Chandu Mian

Rafai netrădându-și sentimentele când cerșește față de cal căruia îi cere karma dharam

Hera Peri unka kam hai pe 2000 de rupii și-ar pune ochi noi nu s-ar mai muțumi cu

palatele astea de-ar câștiga la loterie ar da banii guvernului în numele lui Mahatma Gandhi

diformitatea-i e tichet de drum Rafai ar construi ceva ca ăst masjid spre Meena Bazaar

hai utni i karib mant în ziua de azi sunt mai mulți hoți decât bani maan maryaada ho gayi

30. 01. 84. R.35. D5. Delhi

Lucia. Voi începe astăzi un text, pe sărite, cu lecturi din ziare și apariția Luciei. Cât am regretat a nu fi întrebat-o de Ion. Deci și copiii, ieri dimneață, la cântece, apoi, după amiază, la vedere, mă urmăreau în uitatul suflet. Doar uitasem și că Lucia fusese asasinată. Ani după Iorga și Gandhi. Ion se născuse înainte de asasinatele acelora.

Nelămurirea mi-e ca o groază și o risipă, de-aia aș scri-o oricum, pe scurt, ca o scrisoare lui Ion. Cu măsura lungului timp ce s-a spulberat între noi. Cred că anii ăștia, în vreun fel, el a făcut ceva, poate un parastas, pentru Lucia, maică-sa. Era frumoasă și tânără. N-o fi fost ea.

Paranteza a rămas deschisă. Cum intrase Bector și am citit, curând, Spune-o-ncet n-o spune tare. Autorul o cunoscuse pe Lucia. Eu i-am văzut doar portretul îndoliat. Parastas pentru Lucian convenisem încă mai din timp, când îi filmasem mâinile alea de pianist.

Rajesh nu va auzi decât numele de Lucian. Cazurile, îndeosebi genitiv-dativul, întrebări de sintaxă, teste-India (în materie de predat, reamintesc, punând și de la mine, că un lab ultra-modern nu face cât un teacher așa și așa) – de-astea-mi ardea, decât de nenorocirea atâtor pagini ținute la icoană.

Nu, Lucia era o plăsmuire neangajată. Stătea-n picioare și o fi fost jucând în vreun film – nici Shabana Azmi, nici Julie Christie, nici hindus, nici semit. N-aș putea preciza în termeni pozitivi, ci tocmai vreau s-o exprim altfel decât aș fi încercat înainte de a o visa, înainte de a mă obliga, practic, s-o visez.

Doar îi proiectasem o scrisoare despre o – adjectivul îmi scapă, hai, călătorită imposibilitate. Să-mi fie secretară la Paris, nu la Roma. Își trimisese fetele ieri dimineață mai mult să-mi strice bruma de cerc rodarian, pe care îl reîncropisem din cenușa ranchiunoasă a unei neînțelegeri. Tema revoltei copiilor față de adulți, cum un adult nu prea se poate revolta dinaintea puștimii.

Ailaltă tăbărâse cu fiii, plini de zăbale, să transforme, mongolic, totul în cai. De i-ar fi folosit mama lor. Îmi puteam permite fie s-o vizitez – a, ți-au venit fetele – fie de ce nu? – s-o aștept. Mai e timp. Mai era. Că visul ăla m-a pus pe alt foc. Și nu dintr-odată.

Pierdusem – după înjumătățitu-ne rodarianism… nu… încă nu pierdusem… iar de la revedere ajunsesem… de-do… egalitate. Uitasem că India a inventat șahul, iar Sudeep, că asta s-ar fi întâmplat pentru a-i face pe indieni nefericiți, el fiind indienii.

Neavând, prin tradiție, ca temă de conversație, ceea ce se cheamă prietena mea, ori girl friend, tot n-aș avea cum i-o povesti, domnule, pe Lucia. Cum jucam și întrerupeam jocul, mai și discutam în ultimul timp. Eu unul n-am stofă de atacant, el, da, zic.

Nu se luminase de ziuă în Jaipur. Eram, să zicem, cu Lucian. Am luat-o pe străzi și am ajuns la pușcărie. Scria mare: prison. Eu m-am speriat. El, că de ce? Ce dacă? Parcă după aia… dacă nu cu o zi înainte… ceea ce înseamnă că încă și mai târziu… cum ziua aia fusese rândul meu să înving… și doar nu-nvinsesem… pentru subiectul cenzurii… tot ieri… tot…

Că mă interesa Ardha Satya, filmul, nu, citez din el, „brutalitățile reale” ale poliției. Uite, cenzura și închisoarea din Jaipur le-am discutat în aceeași întrerupere, mi se pare sigur. Nici nu trebuie s-o aștept pe ea neapărat. În film se îmbolnăvea de cancer.

Întâlniri strămutate. Prin campus, sistemul e că băieții stau tolăniți pe spate, iar fetele așezate pe iarbă ca-ntr-un tron. Dacă sunt mai intimi, atunci se află prin apropiere și vreun copac. Probabil, să nu fie văzuți din toate părțile. Ori să ofere iluzia că ei înșiși se ascund unii de alții. Au o îmbrăcăminte de lemn auster, pedepsitor la câte-o vorbă lunecată.

Lucia evolua în sine. Mi-e și necaz că se eclipsa numai prin irealitatea aia alungându-te de la treburile somnului și necugetării. Ce să mai zic de revisata vecinului. Acum costă trei rupii. O citisei când costa una singură, și tocami pe vremea aceea mi se vădise povestea Luciei.

De-o pățesc din veme-n vreme iarăși, mulțumită unor discontinuități care, evident, te infatuează ca de altă, vai, altă viețuire… nicicând aceeași Lucie… să nu-ți mai vină să te duci la operă. Schimbarea revistelor pe ziare, care și ele se scumpiseră.

N-am mai zis nimic de absența tenorului. Ca să n-o mai spun nici cum poliloghia asta a unui viol, cam așa, sub-masculi violează super-curve de aiurea… nu mi-e clar… nicio paranteză… nu saree… femei-orhidee… nici visate… da’ tenorul, unde se strămutase?

Tema diferă, uite-o. Tot ieri era și asta. Cam înainte de vizita a doua a copiilor. Expirase programul muzical. Lucia ieșise, deci, în balcon și defilase în T. Se așezase, sărise. Iar se așezase. Desfășurase o eșarfă roșie. Se privea în sân. Apoi privise lung eșarfa. Mai paradase de câteva ori. Își luase fața în palme. Se uitase și-ncoace. Se lăsa soarelui. Până a venit fata ei și au dispărut eșarfa, sânul, soarele.

Chipurile, se odihnise ieri, o știu prin mesager. Altă cale s-o întâlnești n-ai. Te vede, te aude și din vis umbra acelei Lucii fără eșarfă, fără fată, fără Ion. Azi a dat o oră – de vânzare, are obiceiul -, dacă ar fi tot ea. Să se grăbească și se grăbește de obicei atât de tare să plece încât nici nu mai vine.

Sigur că e și periculos, cât că greșește. Îți râde-n nas și-ți întoarce spatele în același timp. Depășește balconul și, când s-o ia pe terasă, iar îți râde. Desigur nu toate femeile cred în zodii. Parcă n-ai avea surori, Ioane, și-ți ai referință doar Mama, Lucia asta asasinată.

Iar întrerupem șahul. Taică-tău are fason de astrolog. Nu ți-o mărturisesc, mă gândesc abia acum, că-n cazuri, o lungisem cu o teorie la minut, anti-frecvența fondului străin. Mă-ntorsesem la feminin și imperfect. Azi, iar mistica asta a vieții noastre de stele. De stai în dezacord cum nu poate fi dovedită. Cât că e mai veche decât moda dovedirii.

Foștii dușmani reîncarnați rude apropiate – tot din ziarul de ieri. Pe-aici s-ar desluși sfârșitul săptămânii de ieri. Mereu de ieri, ah, Lucia, trecusei de miezul nopții luminoase. Nu-ți face iluzii de amor. Uită-te la mine ce te-am mai visat în hazardul cosmic de-o conversație la șah.

Refuz explicații. Nu mă-ncred în vizita plătită. Am mai și cheltuit bani. Îi fumezi. Mi s-a întâmplat când era cald și acum încă ar fi frig să fi convenit. Zisesem, peste o oră. Am început un text de nu se mai sfârșea. Noroc de-un dușman.

A, p-ormă că oricând, adică niciodată, că nici în vis nu puteam merge prea departe. Nu rețin atâtea coduri. Numai represiuni de sine ne sunt hărăzite. Ce minciună rotundul dramelor de mainte. Așa și cu uvertura de acum, încă mai nelămurită. Am catadaxit să n-o premăsor și iar n-am ghicit.

O, cum mi-am biciuit, o vară, cerșetorii imaginari. Iar ieri ne-am pomenit cu ei și ziariștii de duminică judecându-mă ca pe hoții de cai. Noaptea, visându-te, închipuindu-mi că te visez, Lucia, în picioare, nu în balcon. Ori eram și eu tot acolo. Nici pe terasă. Morala e spațială, frumoaso.

Distanța și întreruperile alea ne muncesc pe neanunțate. Atât că nu mai putem, demult, de sentimente. Hotărât, ori sentimentele colcăie cu praful cât îl pompam cu fostele existențe, veacuri. De-am schimbat gândul, Lucia, când mături tu, diminețile, și numai noi parcă ne-am întâlni.

Ce-mi stăteai cu spatele mai adineauri. Nu înțeleg, ai un soi de recunoaștere. Cam respectuoasă. Nu știu eu de unde vii. La intersecția cu Mallroad, cred că îți consideri datoria împlinită. Cu toate că acum două ore năzărisei în alee, spre gulmohar.

În chip de greșeală, ori minciună, ca-n visul nostru, tu, așa cu spatele, ești mai religioasă. Nu te joci cu dharma. Dar am impresia că ai greșit-o, luând și dharma mea în serios, ceea ce eu, să-ți spun drept, n-am chef.

Să zicem că te-aș scrie. Ce-ar zice lumea, și chiar ce-ai zice chiar tu, care-ai fi a doua. Măcar ți-aș da și ție țigări, nu numai primei. De n-am scris-o eu. A scris-o Ion. Să-ți dea el, atunci, țigări că și eu îi dau alei lui și-am și visat-o pe maică-sa, când el nici nu se născuse.

Nici ea nu fusese asasinată (glumesc – mi se pare că eu îmi fac astfel datoria). Parcă tu te-ai simți datoare să nu te-nfățișezi decât în cine știe ce vis și chip, de-o-ncercare. Tocmai asta vream să probez și eu. Cum stăm cu încercatul ăsta de ieri până azi, măcar, dacă nu ne dă mâna să fim epici.

Mi-oi fi exteriorizând, îmblânzită, schizofrenia. Ne-om fi împăcând oricum și nici nu ne zdrobim de ceasurile morții. Prânzului. Prinderii. Nici eu doar nu te-am prins, mizerabil asasin. Ți-a fost scris. Nu-i mai scriu lui Ion.

Genoveva. Dacă regizez cumva o proză de Handke, nu alta, chiar pe plăcerea ta, aș vrea să dansăm împreună, să joci ca azi-dimineață. N-am luat seamă cu cine erai. Ți-am auzit însă, din bună vreme, tocurile pe ciment. Nu așa de năpraznic – mi-a fost și jenă – ca acum trei zile.

Vinerea trecută, dacă nu mă înșel. Când erai singură. Te-aș ruga să accepți chiar să joci desculță. Merci de fața aia de-un perfect artificiu traductibil într-o întârziată adolescență de inocent surâs. Cam greoaie complimentare.

Pentru că mi se întâmplă să distribui, în ultima vreme, în piese nescrise, persoane pe care nu le-am văzut. Ne-am scris, ne-am schimbat un fel de încurajări. Dar n-am avut cum ne întâlni. Nici n-o să ne permitem asta.

Acum, că te-am salutat de câteva ori, hai să ne tratăm, într-adevăr, fără povara cunoștinței. Și-ți propun rolul ăsta, încă nearticulat, cu precizarea, rugămintea, cum vrei, să nu mai faci, dracului, uz de pantofii ăia asurzitori. De-aia oi fi și abuzând de surâsul ăla de Genovevă, că dregi hărmălaia dusă la un bun, nebun sfârșit.

Puteai să te oprești și vineri și luni. Dacă ai trecut, măcar de ce n-ai troșit ca înainte? Treaba ta, la ora asta, îți joc eu rolul. Încă nu m-am descălțat, îți pășesc partea silențioasă, de după surâs. Lucia s-a înființat în balcon Azi are sari verde. Nu iese din casă. Da’ îmbracă zilnic alt sari, pentru fata ei. Asta s-a retras, până să ajungi, în camera germană.

Abia când vei ajunge te vei preface preocupată. Acolo, cu Martin Luther și harta voastră. Fata secretarului arată, în fine, dezvirginată, via ghetto. Te-ai învățat să stai cu spatele la zid. E ca la voi. Când ne-am privit, dincolo de zid, nu zâmbeai.

Trecusem probele de repertoriu. Eu propusesem metoda surâsului. Chiar râs, ca activând mai mulți mușchi. Nu știu dacă am zis plânsul, ori încruntarea. Tu mi-o repasasei la momentul oportun, pe culuoarul pașilor nebocăniți. Asta ar apărea altă metodă. Da’ eu port tălpi de elefant.

Nu-ți pot răspunde. Iar rolul ce-ți gândesc e, pe potriva ignoranței, cu căprioară. Să n-o sperii. Iar eram cu persoana aia de legătură. Înțeleg că nu de-aia ai și bocănit. Ai și surâs. Astea aveau de a face cu mine personal, dacă-mi pot visa atâta. Înseamnă că ai purces la vreun gest acolo, cu spatele la zid.

Stai, să mă uit. Sunt amândouă. Cred că și-au luat prânzul. Se soresc. Lucia e mai puțin săltăreață ca ieri. Tot desculță, însă, ca tine, în rolul Genovevei, cu spatele la zid. N-ai nimic de spus, ori spui ce catadicsești.

Până la urmă – că e posibil -, părerea mea e că nu eposibil să spun nimic. E o părere. Ține-te desculță. Chiar bărbatu-tău se purta în sandale locale, vădindu-și degetele picioarelor, roșietice, încât s-a și însurat cu o capră neagră. De-ai ajuns să calci așa-nțepat și cât p-aci să accepți un rol de la mine.

La asta te gândești cu spatele la zidul marxist. Ce-ți zici? N-a venit nimeni. Ai bătut pașii pentru urmașii fostului tău bărbat. Ăla umbra cerb ovrei, cum vă nimeriseți. Chemase regizorul de peste zid. Și ăla, numai catifea aproape toată încărunțită.

Totuși, când tu ai ajuns la picnic, ți-au adus pantofii din vacanța germană. De-ai coborât și prin Goa, comparând vremea și constatând că e ca aici. O fi. Descălțarea… Măcar eu fac râie cât tot zidul ăla. De-aia m-am gândit să-ți ofer un rol.

Mă mai gândesc, nu ce rol – te privește -, cum să te fac să nu-l poți refuza. Să-l exiști de comun acord. Să-i capitulezi – surâsul rămâne. Uită-l pe bărbatul tău cu toată stânga lui și-a ta, cu Hemuddth Smith faimos în Rodope, nu și în Pădurea Neagră, cum suna o tiradă a lui la lansarea revoluționarului din Brăila.

Mâine, bagă de seamă la pantofi, ne mutăm pe Criș. Știi să înoți. Nu-ți stă bine. De-aia nu mai poți – ai fi, însă, în stare să înoți cu pantofii. Se poate? Șalvarii te prind păpușă. Grație surâsului. Da’ oricum, ai potrivit-o. Ai schimba acești șalvari, Genoveva. E mult Beethoven bașca de Imperial.

Doar nu-ți asculți numai pantofii și, în spate, rinichii zidului. Personal, îți schițez participarea la micul program în onoarea Genovevei, a ta, fără să mă fi schimbat. Scuză-mă, anume, văd acum, nu ți-am răspuns asemenea la zâmbet, ți-era zâmbetul de pe tot parcursul pașilor bocăniți, dinaintea camerelor slave.

La urma urmei, o țineai așa. Eu stăteam pe loc. Tot așa m-am ținut și mă țin și acum, când te destăinui neantului. Observi că nu-mi sfârâie călcâiele. Încerc să te înțeleg și-mi fac probleme cavalerești de recunoștință.

Pe amândouă culoarele și-n toată raza scenei mele ești cea mai cea mai, prefer surâsul, exclud culoarele, improvizăm zidul. Îți fac capul mare cu detalii care te pot și interesa. Dar nu e cazul. Două-trei glume nesărate, pe tema cine e cel mai cel mai.

Îți răspund la celelalte servicii de care ești curioasă. Pronunțăm și patul. Te dai germancă de câte ori și cum vrei. Te bucuri că n-ai copii și nu citești biblia. Te declari literată. Vânezi un apartament. Plătești taxiul. O iei pe la yogin și cățelul mort.

Ți-aduci aminte prima și a doua călătorie pe aici. Vezi ce a zis și n-a zis Gunter Grass despre poeți. Citești Indian Express. Faci conversație mamei de la voi. Faci față de zece ori mai plătită. Ironizezi reformat.

Te abții de la feminism și carieră politică. Plănuiești încă un sud, masiv, pregătitor de mărunțișuri-posibilități-plictisuri, pe urmă te descalți frumos și joci rolul Genovevei, al tău, în onoarea-ți.

Numai cerșetorii iubesc dictatorii. Rimă? Atunci, nu, cerșetorii nu-i iubesc pe dictatori. Ori, dictatorii rar iubesc (nici) pe cerșetori. Definit, indefinit. Ar fi timpul să mă întâlnesc cu maimuțele. Trec printre ele în mare grabă. De-aia le-o fi și cuprinzând mirarea. Adică, la ce-oi mai fi trecând, cu atâta dor – ducă-se. Chiar aud: Hanuman.

Le bat. Altceva n-am să-le dau. Trec repede, să nu mă ia de dictator, ori eu sle văd cerșetoare. Puterea e a lor. Cum se mai miră. Singure comandante cu haz. Nici câinii n-au nas să le latre. În ce le privește, adevărații dictatori au apus, nu mai au loc de mainuțe.

Sosește vânzătorul de semiprețioase. Coboară de pe scuter și-l trădează valiza diplomatică, altfel îl bănuiam a fi tipograful romanului cu dictatori. I se aude motorul de plecare. Se întoarse – cum să ajungă la casa străinilor? Cum te uiți, în wood land, la maimuțe, în stânga, ai casa lor. Am dat chix, țipă papagalii la motorul ăluia.

Mă duc, da’ n-ajung. Această întrebuințare de sine nu mă înverzește. Palmierii. Umbră peste iarbă. Nu-s mere-n jungla sprâncenelor de palmieri, nu e femeie, nu e șarpe. Târziu, după cântare și predică, mă-ntrerupsese Lucia cu un verset din Gita.

În pantă, adjunctul controlorului de examene, urcă fiul lui Lucian pe bicicletă, salutându-ne. Tinere flori mă luaseră cu unchiule, la venire. Când pe un zid, pe alt zid, pe toate zidurile, zazz, roșu, sari verde alternat.

Cât îmi dictează dukha și cerșesc spectacol de uitare. Mie-n aer tema. Rost sinucigaș. Avort cu datura. Beție. Toi crickettist. Ce putea face și Christ? Da’ maimuțele verzi? Dar cerșetorii adevărați din dictatori adevărați? Întreb ca prostu’. Mâine e marți. Atât ne trebuie să fim prinși cu Hristos la zazz. Ne-ar rima maimuțele acuplându-se ambigen.

31. 01. 84. D5. Delhi

Moașa se-ntoarce de la altă naștere, ocolindu-ne. Tăiem prima oară unghiile copilului și le aruncăm într-un mușuroi de furnici. Aș duce scrisoarea-plic din etapa organizării mesei, dar n-au plecat bine vizitatoarele și mai aștept pe cineva. Gnothi seauton, ba atmanam vidhi, sanscrit Socrat.

1. 02. 84. D5. Delhi

Bine ți-a făcut Lucia. S-a frământat oriental, întinsă sub soare, sărind să facă loc îngrijitorului. Forza, conducătorule. A privit, desigur, musulmanul bengalez, de-o căutase și pentru fie-sa. Lucrează numai pentru mirese și râde.

Dă-i întâlnire Luciei prin toate fotografiile în timp ce e asasinată. Treaba nevestei colonelului. Nu i-ai zis nimic fotografului. Ne-am văzut ăi din vorbă. Uzul pumnilor te calmează. N-ai sentiment, n-ai voie. Până și Lucia s-a lăsat nărăvirii, greșelii tipografice. Nimeni din numele colonelului în alpinismul himalaian. De-i zici brigadier pe chestia asta.

2. 02. 84. D5. Delhi

Ai schimbat poza. Numai în spirit. Răzbunarea uciderii femeilor. Numai elevii. Îngere. Simetric exclusivism. Vom reveni. Din o sută, o cută. Nu, decimare. Ba argint. Locul era pământul, de ce? Străina vorbă de străina îngropăciune. Astfel te apropiasei de focul electric.

Femeile, cu picioarele prea desfăcute. Facere de-a-ndoasele. La ce-ai consuma cenușa celuilalt sex? Ordin etnic. Ba-ncă. Arde-l pe tătar. Doctorii prescriu doctorii. Schimbă de două ori accentul. Nu mai ai loc pe listă de litere.

Suprapune-ți vânzoleala sfielii. Aici te-ai dat de gol. Habar n-ai de doctorii. Nici doctorii n-au habar că n-o duci cu Lucian. Bătrâna ți s-a-ntors la mărunțiș. Se bucură deodată și de islamizarea-ți sărată sarrată nu s-arată. Ai parol.

Tot mai cântă ce-a cântat, cât nici nu te-arăți. Se-mpuținară ochii, se-mpuțiră, dușul te ciujdise, cât nu-ți dădeai seama și bunul simț al crăcirii de-o parte și de alta a unei surse de foc încă puteai să ți-l permiți. Te spurcasei brusc la sărut și tăvăleală only.

Păi ia-ți un pic seama tăieirii înăuntru. Nu te-aduna în depărtări închipuite puindu-ți facerea inversionistă, intensitățile depresive, părelnic recuperatoare, adâncind gropile capului în și mai vechi singurătăți. Pleznite arbitrar în stilul frigidității tale.

Ți-ai lăsat și chiloții-n dulap la tropic. De ziua de naștere a fie-sii, a, sunt buni de mine, și și i-a tras mă-sa. Aia cu mâna arsă, jupuită, cu buricul bulbucat, singura parte grasă a corpului ei. Iar dedesubtul ăla roz încă-i era căptușit cu albeți din ochii furați ai asasinatei. Record de furat. Judecată pentru întâietate.

Trecută purtare. Pedepsite-ar Pâna, ciot în ciot. Ăla-l trăgea pe băiat în pământul celălalt. Luase acoperișul și-l vâra pe sus, că doar nu era ziua lui de naștere. Cam de-aici se născuse un sentiment. Te-ntinsesei cu spatele la măturător, ridicasei o mână, scăpasei cleștele, să-l măture cel de jos.

Chiar nu se mai ridica. De-ar fi pornit căpătâiul, de-ar fi fost muson, și cine să-l certe, ori demoni, ori cenușă de mistuit. E vremea. Nu. Soarele se spăsi. Îți mai aduci aminte de a bătrână. E vreme de când cu recunoștința că te-a născut.

Cât ai da-o iar pe panch mahabhuti, clara-ți preferință pentru prithvi, îngânând și caldul la uitări în prana. Spațiu și licoare, nu te mai certa aici în numele preamarelui și nemainevoitorului. Crede-mă, de-ți muri și-al șaptelea soț.

Bine, ești vie, ho, lasă confuzia plătită prost cu învierea de apoi. Că nu ți-e pe gust a îngeră. Iar cazna aproapelui ți se datorează de a-l fi inspirat cel puțin a doua oară negativ. De-oi fi fost odinioară mai venerabilă decât codrii, iar zilele trecute întinerisei cu sâc pădurii negre.

28. 02. 84. D5. Delhi

Ai lăsat, domnișoară, lumina aprinsă toată noaptea-n baie. S-a ținut porumbelul cu ciocul lipit de geam până, târziu, a picat în puț. Perechea i s-a pleoștit pe balconul fals prânzul următor. Ți-a bătut vântul sariul pe pulpă. Te-ai retras. Se bălăngăne ușa.

Naționala se ecuează invazie. Vorbitor de vorbitor, nu taci și vei fi lichidat. Asta nu-ți place dumitale. Vinde din târnă și la revedere. Vezi de lubrifiant. Aliniază-te cât mai ai timp. Ți-a trimis copilul în inspecție. Probabil nu vei îndrăzni să nu-l mângâi.

Tocmai te ocupi de consoane staliniste. Schimbi amintirea. Parterul se aprinde de Shivratri. Ce să mai aștepți corespondența, de la ce guvern? Infarct repetitiv. Pe drum îți explica viața până la ora trei din noapte, de s-au tras, în lunile din urmă, concluziile corespunzătoare.

Și s-o fi-ntorcând în nord cocoana, abia ușurâdu-și bătrânul, și trebuie condusă acasă. Lecție ei inutilă, eu anticipație compradorului de odinioară, cocktail zidit în mizerie. Femeia se dedă vizibilului mai cu democrație, singuratică. Dincoace, pereche. Charpaiul strâmt. Suspiciune săgetătoare.

Împușcături din templu. Idoli tremurând în arc de murtikar. Pacea omorurilor. Onoarea națională insultată. Fervoarea religioasă în râurile sfinte. Fuga la Shankaracharya, ba-n Kailash, la Manosravar. Nu s-au ucis pe zestre. Mireasa era, în ascuns, nebună. I-au găsit loc în balamuc, unde a fost violată. A născut un copil mort și s-a făcut bine, dar n-are unde se duce.

Nu mai asculta gabrioleta, parlamentul. Nu te uita la vrăjitor doar pentru că a fost bandit și nu te uita nici la cel bandit pentru că va fi vrăjitor. Altfel, ea e o femeie. A fost o frumusețe. Nu te mai zgâi la frumusețe și lasă femeia în plata soțului, prin poștă.

Ia-o bleaura prin geometria iluziei, că tot te pierde drogat cu ceapă. Vânzătorul de ceapă ține cu ceapa. Ceapa e de apă. Criză de apă. Vânzătorul de ceapă face scandal inimii înlăcrimate. Își vâră agenții în stomac și se declară academician.

Ai apa pe foc. Noapte peste juma de oră. Obosite femei de-acum un veac, reginele, șahul. Du-te și citește până dă-n fiert. Care te-a lovit cu portocala putredă, cumpără-l pe el, n-ai cum să i-o arunci înapoi. Admiră-l, să-ți poți vedea de treabă, în balenă.

1. 04. 04. D5. Delhi

Depresia va fi având o cauză involutiv gramaticală. O intensificare a împușcării pe la spate. Bananierii pleoștiți casteist. Matrapazlâc armat. Respectă-ți suferința de dinainte de naștere, că n-ai murit. Descalță-te cât mai ai ce.

3. 04. 84. D5. Delhi

Uite-o cum se-ncinge, fără a fi nevoie, privindu-și pântecul, netezindu-l. Nu te vede peste alee prin fereastră. Stă-n picioare cu brațele goale-n șolduri. Se reașează. S-a ascuns după creangă. Privește-i degetele. Așteaptă vremea de sosire, copile.

4. 04. 84. D5, Delhi

Te întinsesei pe covor zâmbind eliberată de o primă vedere, iar bărbatul tău, cu oferta din pahare, spărsese altă prohibiție. Și copiii-și regăsiseră sfiala. Sunt ani și-atâtea mile dinspre copilăreasca toacă. Bate Raghu. Ceilalți compun o poveste în uitarea cântecelor franțuzești.

5. 04. 84. D5. Delhi

Și murind îi spui de iubire, cum iubind-o i-ai spus de moarte. Orbul nu se vede. Se știe. Nu mai ține conferința. Repari încurcătura, iar el descrie ce s-a întâmplat copilei, care se nedumirește că de unde știe de ea, că poate vede – o impresiona înfățișarea iluminată. Și vocea.

Apare și soră-sa, bine-i zici să-și mai cânte bhajanele. Femeia guru ar fi venit și la examentele ăsteilalte, dar uite ce e, să nu le uite, să le cânte iar în societate. C-ar scrie-n scriptele sanscrite de permisiunea sărutului pe frunte.

Noaptea, oarba o însoțește pe Elena în călătorie pe Chhatra și vă întâlniți. A venit în locul tău. Mareșal mai bătrân ca-n salvele plutonului. Măturătorul, permanent în casa caprelor ălora. Bătrâna, după orb, la șah. Înțepata aia își mută jyotirmaya, adică aura, în vis.

Se termină pâinea. Lângă Termini, maestra spaniolă și al ei. Că sufletul ți-ar fi afin slăbănoagei cu tată și frați fasciști. Sadhu-ul bucurând că mama, începutul vieții, e mai mare decât dumnezeu. Uitasei că ești măritată, învinuind-o pe Elena că face Chattra.

Nu prea are trotuar. Îi sufli curtezanii. Ăla cu labradorii ar face cavalerism să-i ofere unul, pentru a o ghida în locul Elenei. Amândouă sunt independente, una vede, una e văzută. Cât să vă sinucideți odată împreună, carte lângă carte, fără mai rotund bindi, inele, brățări, lanțuri, văl.

Revoltată că femeia e redusă la un orificiu sau două. Pe amintire, mama dharti, tatăl akash – mama agni, tatăl varsha – mama negrul, tatăl albul – mama sângele, tatăl oasele. Preferința bhakti din versurile lui Basavanna. Piatra din drum e dumnezeu.

I-ai cerut scuze auxiliare, ciuci după conferința brâncilor, și fata se combinase între a oarbei și a Elenei. Dansați, fetelor și pe terasă. La ce țipi trântind ușa pe-afară? Fă-o cu grație, în țigăneasca păsărilor, păsăreasca țigăncilor.

Iese cu scandal aerograma, dacă ajunge. El spune adevăruri, voi băteți-l cu minciunile. Vrei să cânte ciocârlia numai duminica. Pedeapsă luni, miercuri zdupul. Ahimsa lui Hristos. Moksha. Pește mâncat după înviere. Șir deșiri, Șișir, grec-latin, semit-protestant.

Nici balta, nici seceta. Întors pe partea intrării în cuptor. Nu te-ai sinucis înainte de trageri. Frumusețe la deal, la vale. Ai grijă, mâine nu mai e azi, cum te-ai și fofilat de ieri, las-o și pe-a geloziei, un teatru demolat, dă-ți planurile pe aramă.

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi

Comments Off
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Statistici accesare

Online: 3
Vizualizari : 13805

Ultimele Comentarii