Cuvânt și iubire

Sublimă iubire

 

Sublimă iubire, îngerul meu păzitor

Șed, pare  că vine vremea să mor…

M-ai păzit ani lungi

Și atunci când am fost în dungi

M-ai păzit și după aceea

Când mă mânca sărăcia

Mi-ai fost prietenă și amantă

Eu te-am botezat Samantă

Acum e clipa crucială

Mă lași să plec fără șovăială

Ori mă, ții în brațe cu drag

Și nu mă dai morții,

Care  stă în prag

Iubire sublimă

Te rog cu adâncă stimă

Nu mă așeza în pământ

Tu-mi ești salvarea și tot ce-n lume-i sfânt

 

 

Lanțul

 

E lung și strălucitor

Fiecare verigă e o comoară

Este lanțul care ne ține împreună

Să nu ne pierdem în univers

Are mii de ani, și a trecut prin furtuni și glorii

A fost terfelit, pârjolit

Blestemat

Dar el a rezistat

De fiecare verigă atârnă un suflet

și de fiecare suflet un sentiment

un avertisment

pagini de istorie

a unui popor urgisit, alungat din patria sa,

Ars pe rug, gazat, exterminat

Dar lanțul niciodată n-a cedat

Dumnezeu însuși a meșterit la el

și l-a făcut din cel mai bun oțel

Nu înercați a-l desface

În  trupul lui puterea lui Israel zace

 

 

Ideile

 

Ca niște fluturi colorați, ideile

Se rotesc în jurul meu,

Cătându-mă sau  găsindu-mă întâmplător

Senzația este fenomenală

În idei mișună lumi necunoscute

Bătălii fără arme și muniții

Săbiile sunt din cuvinte, adică din alte idei

Ești spectator sau interpret

Treci prin ziduri inexistente

Și totuși te afli pe un alt tărâm,

Mai pur, mai neted, mai plin Neștiute imagini

Iubesc ideile

Sunt amantele mele iluzorii

Facem dragoste

Dansăm și în final

Ne atașăm unii de alții

Ca într-un balet de Ceaiko

 

Căutând ce?

 

Sînt paşi înainte şi paşi înapoi

Sînt priviri înainte şi priviri înapoi

Ne balansăm între astăzi şi ieri

Căutând ce?

Un petec de lumină,

O coajă mai caldă de pâine

Un prieten, o femeie nurlie

Un arbore de aur

Un vis ameţitor

Mereu vrem ceva

Ce n-am avut şi, poate, în veci Nu  vom avea

 

E viaţa care nu stă pe loc

Mintea care n-are tihnă

Sufletul nesătul de joc

 

 

Totdeauna

 

Totdeauna ne lipsește ceva  de la fericire

Un nimic, un fleac, un punct sau o virgulă

Așa e făcută  viața din lipsuri mari sau mici

La fericire nu trebuie

Cine știe ce

Un zâmbet șăgalnic, o privire caldă

Poate o îmbrățișare

Sau chiar mai puțin: un cuvânt înaripat.

Un strop  de iubire

 

Suntem nefericiți pentru acel

Puțin care ce nu cade din cer,

Nu răsare dintr-o stea

Ori dintr-un stih de poezie.

 

Harry Ross

Israel