Harry Ross: Versuri

29 Mar 2016 by m.gurza, Comments Off

Imagini pentru HARRY ROSS

Să zburăm

 

Să zburăm!

Era visul nostru milenar:

Să zburăm

Pe un nor fermecător

Să trecem deasupra piscurilor înzăpezite,

A mărilor albastre

Să ne uităm la furnicarul de oameni

Ca la un miracol.

Să fim desprinşi de gravitaţia terestră

fie şi pentru o clipă

Să atingem cerul cu mâna,

Să desenăm pe el

Chiote şi zâmbete de copii

Să deschidem porţile ploilor

Şi să uităm de nevoile pămînteşti

Pun pariu pe tot ce vrei

Că zborul acesta fără zmei,

Ne va aşeza în inimi

Ca o lumină sacră

Ce-i menită să ardă

Să încălzească

Să stăpânească

Toate zilele ce ne-au rămas

Până la judecata de apoi.

 

 

Nu știu

 

 

Nu ştiu pe unde trec

firele ce ne leagă

unul de altul,

într-un nod cosmic

sau subteran

Să fie în priviri,

în sfintele mângăieri nocturne,

în dimineţile înruorate

ce alunecă prin crăpăturile uşii

ori în tăcerile inculcate între noi?

 

Nu ştiu nici din ce sunt alcătuite

de-s vizibile, pipăibile, colorate?

Sunt, desigur, fire  meşteşugit lucrate

din ochiuri de viaţă

şi tainice lumini

ivite din zări îndepărtate

şi pulberi de amintiri

 

Iată ce am descoperit,

jucîndu-mă cu poezia

patroana noastră

de-dintotdeauna.

 

 

Se crapă de ziuă

 

 

Pândesc ca un vultur

dimineţile, când se crapă de ziuă

E ca un izvor ivit din albatsrele zări

din care curg picături de lumină

adevărată reînviere

pentru ziua ce pătrunde,

pură şi neîntinată,

în pridvorul meu.

 

Va fi mâine la fel sau, cine ştie,

zorile amorţite

vor uita să-şi deschidă porţile

şi ne vor lăsa într-o beznă parşivă?

 

Nu, e imposibil,

de la facerea lumii,

dimineţile, ca nişte clopote de aramă,

ne trezesc din visare

şi ne picură în ochii setoşi de viață

sfânta sărbătoare a clipelor ce stau şi se miră

 

 

Mereu plec

 

 

 

Mereu plec

şi mereu revin

la aceeaşi femeie

din cremene iţită  scânteie

Departe mi-e,

aproape mi-e,

unde o vreau nu prea e.

 

Las ploile să cadă,

verile să ardă

oile să pască,

fecioarele să nască,

vinul să curgă în pahare

beţivii să cânte fără-ncetare

 

Iar eu plec mereu

şi revin cu greu

la aceeaşi femeie

Oh, Doamne, ce odisee!

 

 

Am rămas aici

 

Am rămas aici

unde n-am rădăcini

nici părinţi,

nici amici,

doar steaua lui David

închis în inimă şi în piept,

ca şi sulul strămoşesc

pe care  scrisă-i istoria

de la geneză, până azi.

 

Trăiesc  un vis?

da, şi încă unul măreţ

atâtea-mi lipsesc

după atâtea tânjesc

dar glia mă ţine în loc

şi jurămîntul de a nu fi-n veci

 supus altuia,

 în bătaie de joc.

 

 

 

De ce?

 

De ce nu lăsăm aripile

Să crească?

Picioarele să se odihnească

După nesfîrşite marşuri

Prin istoria bătută de furtuni ?

 

Gândurile caută

Zările  luminii

Şi porţile spre o eră nouă

 

Avem nevoie de aripi

Să ne înălţăm pe piscuri de clarviziune

Să ne întîlnim cu Domnul,

Să fim deasupra tuturor

Nimicniciilor  terestre

 

Doar înălţimile ne pot salva

De ţintele duşmane

Atât de multe,

Atât de otrăvite.

 

 

Dincolo de ape

 

Câte ape sunt dincolo de ape?

navigator m-aş face

să colind mările

de la un port la altul

să cunosc culorile tuturor răsăriturilor

să simt asprimea furtunilor

braţul trăznet al zeilor

şi poezia  ţâşnind

din spuma valurilor locuite de sirene

 

Din apă ne-am născut,

În ape plutesc  arterele noastre

şi-n ape ne vom întoarce

căci nicăieri viaţa

nu e mai cristalină

decît în lumea mărilor

străbătute de auritele raze  ale soarelui divin.

 

 

Trenul vieţii

 

Aşa mi se pare viaţa:

o lungă călătorie

din gară în gară.

cu opriri fugare,

zdruncinături fără încetare

şi reporniri amare

Trenul nu urcă mereu

şi nici nu coboară într-una

iar noi privim afară

spre o nouă gară

mai primitoare, mai ademenitoare

Ni se oferă însă adesea

una pustie,

alta murdară,

uneori prost luminată

în care orbecăim exact ca-n viaţă

Trenul pufăie şi se arată voios

De parcă ne-ar duce în locul cel mai frumos

Îi place să fie în veşnică mişcare

Şi noi la fel

Până cădem de pe șinele vieții

și ne ducem de-a dura unde-i  veșnica nelumina

 

 

Harry Ross

Israel

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi

Comments Off
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Statistici accesare

Online: 0
Vizualizari : 8239

Ultimele Comentarii