Emilia Ţuţuianu – Poeme
VISUL MEU
Tu cauţi aur,
Eu caut armonie –
La fel de năprasnic, căutăm
Amândoi.
Visul, fără să-mi răspundă acum,
Se-ascunde sub perna nopţii,
Şi-l legăn, pe şoptite, l-adun –
Să-l dărui mai târziu vieţii.
Tu cauţi aur,
Eu caut armonie!
Năprasnici suntem,
Amândoi.
DESTIN
Păşesc, privind tot înainte,
Prin frunzele ce cad foşnind-
Crâmpei de vise ostenite,
Tresar sub pasu-mi obosit
Zadarnic ochii mei mai cată,
Prin vechiul Aladin ochean –
O razã limpede, curatã,
Pe care-o vreau…dar n-o mai am!
Stingher tu treci pe lângă mine,
Şi ierni aduci şi vânturi reci…
Oh !…te cunosc atât de bine,
Destin al meu, la cine pleci?
SECVENŢE
De câte ori ninge cu flori de măr,
simt că trăiesc miracolul devenirii…
Le iau în palme, le sărut
dar ele se metamorfozează
În lacrimi, ce cad una câte una…
pentru a îmbrăţişa pământul
cu flacăra Iubirii…
EL
În tolba inimii, ascund
zâmbetul lui.
În caseta anilor adun boabe
de smarald şi imagini.
Apoi, avântându-mă din iarba deasă
a pământului,
Mă furişez în noaptea albastră,
alergând bezmetic spre ceruri.
Caut fericirea ce s-a destrămat
sub pleoapele îngreunate de lacrimi-
Caut parfumul mâinilor sale
pocal revărsat din beţia inimii-
Şi simt, cum din trup cresc,
aripi lungi de mătase
Şi sufletul îmi transformă trăirile în rouă
SALCIA
Pletoasă, gânditoare , cu pleoapele închise
Şi vântul dezmerdându-i faldurile grele,
Pe malul solitar al unui râu rămase,
O salcie pletoasă, sub cerul plin de stele.
Era sublim sub lună, când briza ne cuprinse,
Cu braţele ei grele de frunze şi-nfloriri…
Ne-nfioră tainic de amintiri apuse,
Şi-n oglinda apei se-apleacă murmurând:
Tu la izvor, Eu la vărsare
ne legănăm cu vise şi iubiri,
.. cuprinşi de neuitare!
ZEFIRUL
Zefirul mi-aduse pe aripă,
Un gând de iubire stingher –
Timid, el se arată o clipă
În blânda lumină, pe cer.
Şi, vântul se plimbă prin păru-mi…
M-atinge cu pasu-i uşor,
Mă-ntreabă:
„-Cui vrei să te dărui,
Cu-atâta iubire şi dor ?”
Ş-atunci, murmure sfinte, curate –
Buzele-mi calde-ţi şopteau
Regretul, că nu eşti aproape,
Spunându-ţi mereu …că te vreau!
INIMA MEA
În inima mea,
sălăşluieşte un petic de cer
şi un pumn de pământ…
Pentru a-mi proteja inima,
de buruieni omeneşti,
Desţelenesc pământul cu eclata carului mic,
pentru a afla în adâncuri Misterele Eleusine,
Ce le ascund apoi fericită,
în al meu petic de cer.
ACCEPTARE
În intervale de ani
tipicul Vis se repetă,
şi-ntr-o lume paralelă,
cu umerii plecaţi păşesc
potrivindu-mi paşii
cu tăcerea din regresul cuvintelor…
Un vânt pribeag mă poartă
peste pământul verde,
zămislitor de viaţă
şi-n mâini cuprind înfiorată
izvoarele cu apă cristalină
în care mă privesc ca-ntr-oglindă…
Aştept şi Tac,
Plâng şi Zâmbesc
…Trăiesc!
RODIA
Ah, rodie… rodie
cu fructe dulci, fructe amare,
Gustul tău e iubirea
cu sâmburii întunecaţi,
Ce-mi gonesc pe orbită trăirea,
în paşi de Lumină şi Umbre purtaţi.
PESCĂRUŞUL
Cu aripile evantai,
În adieri de lună clară,
Deasupra apei înspumate,
Un singur pescăruş, mai zboară.
E freamăt de închipuiri,
Şi doruri nemărturisite,
În zborul lui spre împliniri,
De vise, gânduri tăinuite.
Se-nalţă iute din durere
Zburând mai sus, tot mai uşor,
Sorbind a cerului putere
Şi aripi…pentru noul zbor.
PETALE DE TRANDAFIRI
Într-o dimineaţă de septembrie trecut,
Când ramuri grele, podoaba-şi scutura,
Cu rozalbe petale grădina s–a umplut
Şi-n foşnet de frunze, lin toamna cânta.
Se-mbată pământul şi-ncet cerul clipeşte,
Privind la trandafirii ce tremură uşor
Sub ploi, sub vânt şi ceţuri, ei luptă nebuneşte,
Ca alţi boboci de floare să simtă un fior.
Cu argintate frunze, le-ngreunează ceaţa..
Şi înşelând durerea şi aşteptarea lungă,
Gândesc: ce vis frumos le-ar fi viaţa,
Când bruma grea nu poate să-i atingă.
DURERI
Perfida urmă a Durerii..
ca o regină tronează,
peste pâcla roasă
din piscul Puterii.
Doar surâsul fugar,
născut din amar,
l-ascunde sub pleoape,
să-i fie aproape.
NOAPTEA
Mai vine o noapte –
şi afară plouă.
Des şi mărunt,
din empireul de plumb.
Nesfârşită singurătate
mereu ne-ntâlnim,
În noaptea cenuşie,
mereu ne iubim.
Cutreier în noapte,
pe drumuri pierdute,
Stropi blânzi s-adună, în şoapte
cu vise şi doruri tăcute.
STIHIA ÎNVINSĂ
Du-te, du-te noapte…
zorii să se-arate.
În drumul spre cer,
leapădă-ţi, eu vreau,
haina-ntunecată.
Şi-n val de lumină,
soarele să vină.
Du-te, du-te …te înalţă,
din adâncul pământului
din tristeţea gândului.
Şi, vino… iubeşte,
La soare zâmbeşte!
PIOŞENIE
Motto: Ieşi-va duhul lor şi
se vor întoarce în pământ.
În ziua aceea vor pieri
toate gândurile lor.
(Ps.145,4)
Mă-ndrept spre casa bunicilor,
Dar ea mă primeşte pustie şi goală.
Mă-ntorc spre căminul părinţilor
ca o pasăre care,
după ce şi-a luat zborul,
îşi caută cuibul plin de
penele ce i-au căzut din aripi.
Mă-ntorc la fiinţa iubită,
cu sufletul plin de dragoste,
să-i spun c-a fost cu mine mereu!
Mă-ntorc, spre tot ce-a fost
tristeţe şi bucurie…
şi
Vreau să retrăiesc totul…
pentru că timpul devine un hoţ
al vârstelor şi fuge…fuge…fuge
şi
Atunci, mă voi întoarce către
pământul care mi-a dat fiinţa…
„din pământ eşti
şi în pământ vei merge!”
CHEMAREA MĂRULUI
Creanga îmi este prea
încărcată de flori.
Vreau să le dăruiesc,
să simt fiori.
Să-mi salte trupu-mi prea lemnos,
în faţa visului frumos
Acelor ce cuprinşi de dor,
cu şoapte dulci îşi spun ce vor…
Să se-mplinească-n viaţa lor.
Şi-atunci îi chem:
„Veniţi cu toţi la umbra mea –
Parfum de măr şi flori de nea,
Sfinţi-va gândul, dragostea,
Şi taina ce se-ascunde-n ea!”
TRADIŢIE
Cerul e un covor plin de stele
Unele surâd, altele sclipesc sau zâmbesc
Vorbind oamenilor despre marea taină a lumii,
dar
Ei nu ştiu ce-nseamnă mişcarea
unei stele pe bolta cerească,
Ei nu ştiu dacă stelele mor câte puţin
sau deodată
dar
Ei ştiu că sufletul este stea
Care, atunci când va cădea,
Se stinge-ncet …şi el şi ea
Emilia Ţuţuianu
