Camelia Cristea: Mai are-un singur dor…
Mai are-un singur dor…
Mai are-un “singur dor” Poetul nepereche,
Ca liniștea să-i curgă prin flaut la ureche
Prin foșnetul pădurii să cânte ciocârlia
Să știe că e vie și astăzi România!
Un Mircea să se nască atât El ar mai vrea
Să apere poporul și Sfântă Țara sa (mea)
Păstorul înțelept să lumineze turma,
Pe unde calcă el să înflorească urma!
Toți brazii noștrii falnici să se întoarcă acasă,
Chiar de e viața grea e totuși mai frumoasă!
Să nu cerșim o pâine la porțile străine
Din piatră seacă crește mai glorios un Mâine!
În schituri și biserici se roagă însăși sfinții
Să ne cinstim Poporul, Credința și Părinții,
Căci valuri de întristare adesea trec hotarul
Și-n inimă de țară jelește iar amarul.
Poetul nemuririi privește chiar din cer,
Prin stihuri ne vorbește de marele mister,
O flacără mai arde în pieptul de viteaz
Să treacă biruința de orișice necaz!
Mai are-un singur dor Poetul să “Rămâi”
La starea de iubire cum a fost cea dintâi,
Sărutul să nu-l dai ca Iuda ce-a trădat
Și a căzut în iad prin marele păcat!
“O somnoroase păsări” din cuiburi dezgolite
Purtați în piepturi inimi ce sunt încă rănite
Poetul vă așteaptă cuminicat la masă…
Iar pâinea aburindă sfințește sfânta casă!
Din “cercul nostru strâmt” vedem că ești lumină
Că ai scăpat de patimi, dureri și chiar de vină,
Veghează Țara Sfântă să treacă drept prin vremi
Știm că acum de rele nicicum nu te mai temi!
Camelia Cristea
