Cuvânt și iubire

 Daris Basarab alias Boris David

 Post Postume

Mă-ntorc…

Mă-ntorc,…la ce?!

La ce am fost cândva –

Când orice vis ocult,

În gol se avânta…

Cu capu-n nori

Pluteam în utopii – În lumea de nebuni,

În care parcă-s vii.

Acolo nu sunt legi, Şi nici principii noi –

Acolo te dezlegi

De jurăminte-n doi.

Prietenia?!…vai!

Ce vorbă-n desuet!

Îi spui că ’am plecat’,

Sau simplu…’te aştept’…

N-o crezi nici tu,

La fel, nu crede ea –

O întâmplare doar,

Ca-n vis, vă va lega.

Veţi încerca în van,

Să vă şi regăsiţi –

Dar faţă-n faţă stând,

Veţi fi doar stânjeniţi.

Nu ştiu dacă…  

Nu ştiu dacă voi mai scrie,

De mă-ntorc să fiu ce-am fost –

Am trăit ca-n poezie,

La o vârstă cu alt rost.

Chiar de şi atunci scriam eu,

O făceam să mă complac –

Astăzi scriu, zic, poezie,

Şi încerc să fac să plac.

Pe atunci zâmbeam, pe bune,

L-al meu vers prea înrimat –

Astăzi mă aplec smerit eu,

L-albul stih eliberat.

Tineri plini de armonie,

De talent de-nvidiat –

Liberi scriu o poezie,

Cu un conţinut mascat.

Stai şi te frămânţi cât zece,

Cauţi gândul să-l dezlegi –

Ce vrei Gurza, ce vrei Dimi,

Ce vreţi toţi, cum să alegi?!

Alte legi, ce ne-nspăimântă –

Pentru voi, e-un joc sublim –

Astăzi voi purtaţi cununa,

Ce n-am da ca voi să fim…

13 februarie 2014

În Postume…

În Postume, vii…sau moarte,

Am scris şi lacrimogene –

M-am pierdut în vremi pierdute,

Ca în noaptea de sub gene.

Am plâns moartea cea haină,

Ce mi-a smuls amici din suflet –

Am cântat iubiri eterne,

Ce ţâşneau din al meu cuget.

Toate au fost pământene,

Cu speranţe, cu confuzii –

S-a-ntâmplat să cred în ele,

Confundând simple aluzii.

Dar mi-au dat prietenia,

Unor oameni de poveste –

Erau tineri, plini de vervă,

Erau ce azi, nu prea este.

Toţi cu cântecul pe buze,

Aşterneau totu-n poeme –

Şi-asumându-şi libertatea,

Construiau visuri boeme.

De-oi cerca să las ’postume..’,

Să mă-ntorc la vremi apuse,

Toate cele pomenite,

Ca de vânt s-or lăsa duse…

13 februarie 2014

Lumea-n care…        

Lumea-n care-am poposit

Vrând să-ngrop trecutul

Chiar dacă am fost primit

M-a plesnit cu cnutul.

E mai altfel ca a mea

Plină de ispite

De te-ncumeţi să şi guşti

Şansele-s finite.

Crezi c-ai prins ceva în zbor

Vremea e grăbită

Iute sufletul îl dai

Pentru o ispită.

Lumea Nouă e altfel

Nu are iertare

Chiar ispita-ţi spune clar

Că-i prostie mare.

Şi-asta fără de ocol

Chiar în văzul lumii

Ce n-ai da să te întorci

Iar la sânul mumii.

Şi ai face-o de-ai putea

Dar ţi-e peste mână

Şi sperând că s-o-ndrepta

Spui că se…amână.

17 februarie 2014

Cine…

Cine viaţa a-ndrăgit

Şi-o iubeşte încă

Va rămâne dependent

De-a ei vrajă-adâncă.

Cine ne-a făcut ăst dar

E o întrebare

Dacă-i dar, să-l onoram

Orice dar e mare.

Viaţa-ntreagă-i un mister

Ne-nţeles el pare

Totuşi, e ceva real

Făr’ asemănare.

Chiar şi-n suferinţă e

Urmă de speranţă

Toţi se roagă pentru-o zi

Ca de o vacanţă.

Nu e drum să-l poţi dori

Când duce niciunde

Viaţa-i viaţă, e aici

Dincolo-s doar unde.

Aici dragoste, trăiri

Fizica-i o joacă

”Dincolo”, îl construim

Doar să ne şi placă.

Dar departe n-am ajuns

Totul doar visare

Cu „Aici” ne bucurăm

De-o rază de Soare…

18 februarie 2014

 Zic că m-am întors…

Zic că m-am întors

Dar nimic nu-mi pare

C-ar fi cum a fost –

Amintirea moare.

Nu e cum ştiam –

Unde-i lumea-n care

Visul se-mplinea

Alergând spre zare.

Şi acum visez

Câte-n lună, stele…

Dar nu regăsesc Sclipiri, ale mele.

Mă întreb, ce-a fost,

Oare-a fost pe bune?!

Dacă nu a fost,

Cine-mi poate spune?

Şi atunci mă-ntreb:

La ce a mă-ntoarce?!

Gândul la ce e,

Creierii mi-i stoarce.

Dar şi de rămân,

Cine-s eu anume?

Cel ce-am fost cândva?

Cine să m-adune?!…

21 februarie 2014

 Ce mult…

Ce mult te-am iubit

N-ai să ştii niciodată –

Nu-n ceea ce-am scris

Simţirea-mi stă toată.

Cu felu-mi de-a fi

N-o spun niciodată –

Căci totu-n priviri

Ascund eu de gloată.

Doar noaptea o strig –

Mi-o dă libertatea –

Prin visuri plutind,

Cu imunitatea.

Atunci, chiar şi tu,

Asculţi fermecată –

O spun, chiar o strig –

Căci lumea-i plecată.

Şi-n vis, că e vis,

Se-ntâmplă de toate –

Şi tu îmi răspunzi,

Că totul se poate.

Iar eu, te ascult,

Cu pleoapele-nchise –

Să nu mă trezesc

Uitând cele zise…

23 februarie 2014

 Noaptea Mărţişorului…

Nu mi-e în fire să ofer

Simbolul unor amintiri –

Stângaci cum sunt, de felul meu,

Nu mă supun la amăgiri.

M-am învârtit şi am gafat

Cercând să-mpac lumea din preajmă –

De-o carte nouă-am profitat

Şi-am folosit-o ca pe-o armă.

M-am dus cu ea pe la vecini,

Dornici s-o aibă-n bibliotecă –

Cu-n şnur alb-roşu printre foi

Ea s-a oprit pe-o discotecă.

Apoi, cum vinu-era în toi,

Au pus paharele pe carte –

Toţi stam pe-aproape, ca la bar,

Porniţi pe-o bârfă, mai aparte.

Cam toţi vorbeau, şi nu pe rând,

Pân-a vărsat unul paharul –

Dar nu pe jos, cum aţi crezut,

Umplând cu vin, ce a fost darul.

De carte nici că s-au atins –

Nici nu aveau ce a-i mai face –

Vinul cam negru, vin pelin,

A-nceput versul să-l atace.

‚Lăsaţi’, am spus, ‚alta v-aduc’

‚Ei, totuşi, chiar aveţi mai multe?!’ –

‚Când n-am ce face, versuri scriu,

Chiar dacă unele-s oculte…’

‚Şi nu vă plictisiţi scriind?!…’ –

‚De ce?, nuu!, eu scriu, eu nu citesc –

‚Cu cartea nu vă faceţi griji,

Eu am s-o calc, s-o dichisesc…’

La ora când mă tot frământ

E noapte, iar eu chiar citesc –

Căci fac ce fac, la Mărţişor ,

Încerc să nu mă  mai gândesc…

martie 2014

De vârsta treia…

De vârsta trei-am auzit

De când aveam şase decenii –

Era pe când m-au pensionat,

Să nu apuc alte milenii.

Pretexte-au scos de prin CiVi –

Şi eu, şi Marga, plini te pete –

Dar mai aveam şi-un ginere,

Considerat a fi scaete.

El ca să fie mai cu moţ,

S-a însurat pentru-o plecare –

Pe tatăl său l-au coborât,

Ca fiul să-i dea ascultare.

Acasă pruncul a rămas

Chemat la Secu , aşa zisu –

Divorţul, tata l-aranjat,

Iar fii-mea a cules proscrisu.

De dezidenţa-i am aflat,

Târziu, post factum, eu aş spune –

Noi la Soveja am plecat

Şi-acolo l-am găsit, pe bune!

De-atunci nu ne-am mai despărţit –

El grijuliu să nu transpire –

Fără inel, logodna-a plănuit,

Şi a lor lui le-a dat de ştire.

Ce veselie!, viaţa-i Circ!

Scăpau de-o grijă, sărbătoare –

Poftiţi la noi, venim la voi,

Să facem nunta cât mai mare.

Şi am făcut-o, şi-am plătit… –

Cuscrul versat, juca cam tare –

Dar ce-a contat, eram părinţi,

Iar dragostea, era chiar mare…

Formal, chiar dacă am aflat,

Din multele ce nu le-aflasem,

Nu mai conta ce-a urmări

Scaetele, în joc intrasem.

Şi am jucat cum ne-a cântat

Odorul, prunc în devenire –

În el n-am mai crezut nicicând,

Citindu-l chiar dintr-o clipire.

Şi-aş fi rămas aşa, dacă-n ajun,

De ce-am crezut, naiv, că-i o-mplinire,

La Secu m-au făcut să înţeleg,

Că-s prea bătrân şi rău din fire.

Cu-n ginere, un dizident,

Ce poate-afla secrete multe,

Ori o despart pe ea, de el,

Ori mă retrag fără insulte…

Şi-am înţeles, şi m-am retras,

În rândul celor vârstnici –

Şi Ing.-ul l-am schimbat pe vers,

Dar fără să mă-nchid la pustnici…

 martie 2014

 Va fi ?!… 

Va fi tunelul reclădit?

Dar cine să o facă?!

S-a prăbuşit, castel din cărţi,

Ca lumea să mai tacă.

Era acolo-un atelier,

Dintr-alea, de creaţii –

Doi, cam ciudaţi, de felul lor,

Făceau chiar demonstraţii.

El, un poet întârziat,

Rachmaninoff, romantic –

Ea-l îndemna mereu la scris,

Uitând că-i un tomnatic.

Alunecând spre amintiri,

Cerca el să imite,

Dar l-a adus ea pe pământ,

Trezind în el ispite.

Şi aruncând la coş ce-a fost,

S-a apucat să tune –

Ea lăudând scrisu-i duios,

L-a îndemnat s-adune.

Şi-a adunat el de-un volum –

Poeme romanţate –

Ea lacrimi calde a vărsat,

Fiindu-i dedicate.

Era un teatru dus în doi,

El îl dorea în proză –

Ea s-a speriat şi s-a retras,

Strivind sublima roză.

De-atunci nimic nu s-a schimbat,

El, tot visând un iluzoriu,

Tandem, cum alţii l-au clamat,

Sperând că totu-i, provizoriu…

3/4 martie 2014

La mulţi ani, Femeie!…      

La mulţi ani, Femeie!

La mulţi ani, soţie!

La mulţi ani, iubito,

Cea de azi, de ieri! –

Am ajuns la vârsta

Când să fac bilanţul

Şi speriat de moarte,

Te rog să nu pieri.

Ce m-aş face oare

De-aş rămâne singur,

Când de-o viaţă-ntreagă

Tu m-ai protejat?!

Fire zvăpăiată,

Sclav al poeziei,

Dus de-un dor de ducă,

Am tot fost plecat.

Ştiu că mi-am dorit-o

Şi-urmărind Himera,

Marea am urmat-o

Până-n Austral –

Dar cum n-am aflat-o,

Morgana ispită,

M-a întors la dorul

De-al meu mal natal.

Am simţit acolo,

Chiar iubindu-mi Eul,

Cât sunt de departe,

Cât sunt de stingher –

Şi legat de vraja

Unei lumi aparte,

Te-am adus în ţara,

Plină de mister.

Da, vechea ispită,

Dorul meu de ducă,

N-a şters amintirea

Celor ce am fost –

Venind lângă mine,

M-ai trezit din visul

Ce-o luase razna

Pe-un drum fără rost.

Eu iubeam mirajul

Unor locuri calde,

Fauna şi flora,

 Şi-un Ocean întins –

Tu ai stins tot dorul

Ce-l aveam în suflet,

Îndrăgind misterul

Care m-a cuprins…

martie 2014

De dor…

De dor, eu ştiu, nu poţi să mori –

Cel mult, cred, poţi să suferi –

Şi-atunci, de ce, în doru-ţi vezi,

Cum se îneacă nuferi?!

Cum tot ce-a fost un vis plutind

Pe ape liniştite,

Dispare brusc într-un abis,

De vise ofelite?!

Cine nu ştie ce-i un dor,

Cu greu va face faţă,

La ce-a visat, dac-a visat,

Sperând într-o povaţă.

Căci cine ar putea s-o dea

Când doru-i o amprentă?! –

Nu seamănă un dor, cu-alt dor,

La o-analiză-atentă!

Şi-atunci, de dor, nu poţi scăpa –

Nu-i cale omenească –

Îl porţi în tine făr’ de leac,

Sperând să nu mai crească…

 martie 2014

Doamne!,…

Doamne!, adu-o Înapoi –

M-ai făcut să nu fiu singur –

Fă-o să privească-n doi,

Ce părea atât de sigur.

Doamne!, adu-o în tunel,

Unde glasu-i mai răsună –

Unde îmi spunea s-adun

Tot ce-i scriu, o încunună.

Doamne!, nu poate uita,

Bucuria ce-a cuprins-o,

Când i-am dedicat ceva –

Versuri care au surprins-o.

Era darul aşteptat,

Care nu se mai repetă –

Ce-a făcut?, l-a aruncat?!

Mi-a vorbit de o cometă…

Apoi brusc, totul s-a stins –

Vorbele-i scrise din suflet –

Eu le-aud şi-acum în gând,

Şi în suflet, ca pe-un tunet.

Cum să înţeleg ceva

Ce nici alţii nu vor crede?

Doi ciudaţi, într-un tandem,

Ce-n ’postume…vii’, se vede.

S-a crezut că-i un roman?!

Da!, l-au scris precum poeţii –

Ce?!, chiar nu s-au mai văzut

Ateliere de Creaţii?!…

13 martie 2014

Acum…

Acum, când totul intră-n ceaţă

Când amintirile pălesc

Mă strădui să păstrez frântura

A ce-am crezut că-i pământesc.

Era şi vis şi utopie –

De-aceea poate nu-nţeleg –

Să fi fost doar o nebunie

De care-ncerc să mă dezleg?!

Dar dacă n-a fost chiar nimica –

Închipuirea unui vis –

De ce nu mă trezesc aievea

Din ce-am crezut că-i Paradis?!

A fost un dialog în glumă?! –

De ce-am luat-o în serios?! –

Mă-ncuraja în vis întruna

Iar eu pluteam pe-un cer noros.

Şi o luam tandem cu mine –

Ea mă urma prin utopii –

Eu o-nvăţam ce e iubirea

De parcă eram doi copii.

Era un joc?, copilărie? –

Nici nu putea fi altceva! –

Noi nu gândeam ce va să vie,

Ba ne-mbătam, cu-aşa ceva.

Dar s-a-ntâmplat s-o spună alţii –

Şi încă foarte răspicat –

Treziţi-vă, lăsaţi Facebook-ul!

Speriată, ea, chiar l-a lăsat…

Furtuna se dezlănţuise –

Tăcerea-i a pătruns în vis –

Eu am rămas cu întrebarea

La care ea nimic n-a zis…

20 martie 20014

Timpul curge…

Timpul curge, nu-l opresc

Plece amintirile

Dacă stau sa mă gândesc

Piară amăgirile.

Că-s mai vechi, că sunt mai noi

Țintesc ne-mplinirile

Ce-a fost bun, a fost în doi

Nu și despărțirile.

Dar să-l lași să curgă-i drept?

Rămân întrebările

Dacă fuge, ce s-aștept?

Liniștea, uitările.

Dacă, totuși, îl oprești

Dai liber speranțelor

E utopic, să-ndulcești

Și, contrar uzanțelor.

Și atunci?, ce poți să faci?!

Lasă întrebările

Dacă nu-ți răspunde, taci!

Nu și așteptările…

aprilie 2014

 S-a întors…

S-a întors un pescăruș

Cam mirat el pare

De plecări s-a săturat

Dar ce vede-n zare?!

Unde-i chipul ce mai ieri

Era-n așteptare

Ce-i cu harta unui dor?!

I-a ars de plecare?!

Cum să plece dus de dor

Chiar dacă-i de ducă?!

Nu părea a fi un om

Fugind, când l-apucă.

Asta-i tot ce mai găsesc?!

Eram ca acasă

N-a crezut c-am să mă-ntorc?

Astăzi, chiar nu-i pasă?!

Ce e rău că zbor mereu

Într-un du-te, vino?!

Am și eu un of al meu

Și-aștept un ‘revino!’.

Cum să-l caut, unde-o fi?

Pleacă-așa, în vrie?!

Atunci visul ce a fost?

Simplă utopie?!

E-un semnal că ce a fost,

Cum n-a fost, nu este –

Dorul care l-a mânat

Pare o poveste…

11 aprilie 2014

Că-s ciudat…      

Că-s ciudat, i-am spus de mine

A recunoscut pe loc

Nu mi-a spus că nu e bine

Doi ciudați se-aruncă-n foc.

Și-am luat-o ca atare

Și-am intrat în noul joc

S-a alăturat și-n zare

Am văzut un cer de foc.

Cum ne portiveam în multe

Nu ne sinchiseam de loc

Alții, bântuiți de-oculte

Au și pus paie pe foc.

Au văzut în noi un cuplu

Așteptând un nou joc

Noi, zâmbind mereu la dublu

Ne-am aprins intrând în foc.

Eu am scris stihuri duioase

Ea le-a acceptat pe loc

Lâudând porniri spinoase

S-a încins de-atâta foc.

A fost joacă de creații

Un roman creat ad hoc

Dar n-au priceput confrații

Și-au turnat și gaz pe foc.

Ce-a ieșit, cin’ să dezlege?!

Ea a amuțit pe loc

M-am făcut a nu-nțelege

Și-am păstrat în suflet foc…

17 aprilie 2014

Să nu-ți dorești…

Să nu-ți dorești ceva prea mult

Nu-i cale să câștigi în toate

Cum n-ai cum ști ce-n fapt se poate

Provoci în suflet un tumult.

Și suferi așteptând în gol

Și stai cu sufletul la gură

O așteptare făr’ măsură

Căci nu găsești niciun ocol.

Așa e și cu cel sau cea

De ți-au pătruns adânc în suflet

Trimite-un ‘send to’ înspre cuget

Când e la mijloc, El, sau Ea.

Ce simplu-mi pare, măi, să fiu!

Te lepezi de-orice utopie

Speranța nu te mai îmbie

Cam cum e-ntr-un cadavru viu…

21 aprilie 2014

Eu nu mai cred…         

Eu nu mai cred în oameni

Cum nu mai cred în mine –

Spuneam că am principii

Gândind la ”lucru-n sine”!

Era cam filozofic –

Un moft, aș putea spune –

Dar e vreun mod în care

Ai vrea altfel să sune?!

Nu!, cred că-n mintea celor

Ce vor a se ascunde

Știind că-n lumea lor

Nimeni nu va pătrunde

Stă și secretul care

Pe mine mă frământă –

Ce e prietenia?!

O vorbă fără țintă?!

Păi dacă asta este

Atunci clară-i rezerva

Ce-mpiedică credința-mi

În dragostea eternă…

 mai 2014

vrea…

vrea, cumva, sa pot iubi –

În dragoste-i ascunsă viața –

S-alerg zburdând prin utopii

S-aștept să vină dimineața.

Și tot visând să reclădesc

Speranța spartă în neștire –

Cum să-nțeleg un ne-nțeles

Care frământă-a mea gândire?!

Mânat de-un vis ce a murit

Să-ncerc  a-l prelungi oleacă –

Dorul, durerea, ce te-au dus

Tot sper că ar putea să treacă.

Da, asta-nseamnă-acest ”aș vrea”

Ce-ntinde coarda utopiei –

Cu ochi-nchiși, la orizont

Apare umbra nebuniei.

Și merg hai-hui, mânat de vis

Și caut urmele privirii

Ce-n zborul unui pescăruș

Mi-au dat speranța revenirii…

 mai 2014

Încet, încet…

Încet, încet, dispare urma

Acelui ce-a-ncercat să fie

O mică stea, între o mie

Ce fac orice să lase turma.

Sunt mulți ce fac așa ca mine

Visând în noapte, -n plină zi

Cercând ca alții a nu fi

Spre-a nu rămâne de rușine.

Dar ce-i rușine-n ce am fost

Când stam cuminte-n banca mea

Când nu visam a fi o stea

Când ”Dor de Ducă”-avea un rost.

Și o zbugheam pe-un du-te, vino

Iubind tot ce era frumos

Nu mă opream fără folos

Dar nici nu prea spuneam ”revino!”

Și lumea m-accepta pe bune

Căci o iubeam, și mă iubea

Și când greșeam nu-mi reproșa

Ba chiar știa frumos a-mi spune.

Și când plecam de pe-undeva

Lăsam o urmă-n amintire

Și o citeam ’n-a ei privire

Că nu se uită-așa ceva.

Mai nou provoc dezamăgiri

Ce mă-nconjoară cu tăcerea –

În vorbe eu gustam plăcerea

În lipsa lor gust ne-mpliniri…

mai 2014

 Încerc…

Încerc să scriu ceva duios

Și făr să vreau gândesc la tine

Și chiar de ce-a fost, nici n-a fost

Mă-mbăt din zilele senine.

Și chipu-ți drag îl văd zâmbind

De câte îmi treceau prin minte

Când totul îți suna frumos

Și savurai ce sta-n cuvinte.

Erai o stea ce lumina

Adâncul unui suflet rece

Când dispăreai după vreun nor

Știam că umbra lui va trece.

Și-n clipe de-astea, de-așteptări

Îți închinam vers de iubire

S-a întâmplat să lăcrimezi –

Eu doar sorbeam, nu-mi sta în fire.

Și ne-am ascuns într-un tunel

Sperând să n-afle gura lumii

Tu-ai strâns la pieptu-ți darul meu

Uitând că ești sub vraja lunii.

De fapt uitat-am amândoi

Și am transpus visu-ntr-o carte

Dar tâlcul cărți-a fost străpuns

De semeni cu-o gândire-aparte.

Demersul lor a-avut ecou

Ce-a stins duiosul dintr-o carte

Acum ea zace în Recycle Bin –

N-a fost s-avem de bucurie parte…

 mai 2014

Amintirea lui Mihai stăruie!

15 mai

Mâine ar fi împlinit

Mai puțin cu șapte decât mine

Din păcate s-a grăbit  –

Soarta m-a împins spre tine.

Au trecut deja cinci ani

Noi îl proslăvim în toate –

A fost el cum l-am văzut?!

Unii spun că nu se poate…

Dintre mulți, l-am cunoscut

Când și singur, și retras

Se lupta pentru-a sa viață –

Câți și-au amintit de el

De-a sa unică povață

Sau de ce-a lăsat la ”AS”

14 mai 2014

Se sting…

Se sting luminile din suflet –

Mă uit și nu mai văd nimic –

Mai ieri zburdam prin el și-n cuget,

Fixam orice-amănunt, oricât de mic.

Un labirint plin de-ascunzișuri

Le-ascunde-n bezna de coșmar –

Prin colțuri ce păstrau atâtea visuri

Azi amintirea are-un gust amar.

De ce s-a stins oare făclia

Ce lumina ca-n zori de zi?!

M-apucă-n beznă nebunia

Și în zadar încerc a mă trezi.

Gândesc cumva la ce-o să fie,

Când bezna va domni și peste zi?!…

22 mai 2014

Eu nu predau…

Eu nu predau tristețea –

Habar n-am de-unde vine –

Sunt plin de contraziceri

Când stau singur cu mine.

Atunci închid și ochii

Și-ncerc să scap de tine –

În noaptea de sub pleoape

Ba-i rău, ba-mi este bine.

Deci iarăși contraziceri

Ce bântuie în mine –

De-ncerc să plec departe

Nu-i chip să scap de tine.

Atunci te simt aproape

Și nu mai știu ce-i bine…

24 mai 2014

Când scriu…       

Când scriu ceva de dor

Tristețea și iubirea se îmbină

Și-oricine știe cine se ascunde

Când pomenesc mereu de ’mine’.

Dar ce se face-acel oricine

Când versul introduce și un ’tine’?!

Cum să explic că eu trăiesc

Și-n ieri, și-n azi, și char în mâine?!

Un ’tine’ poate fi și cea de ieri

Și cea de azi și chiar un vis de mâine –

 Am un trecut, trăiesc prezent

Poet fiind, visez la cea din ’tine’.

Și-atunci la ce atâtea presupuneri?!

N-ai cum să precizezi, în fine!…

24 mai 2014

Tu, pasăre…

Tu, pasăre, ce-ntruchipezi azi libertatea

Te du dacă aceasta-ți este vrerea –

La ce să-ncerci să îndulcești plecarea

Cu gesturi ce-ar diminua durerea ?!

Te du, spre zări unde te cheamă-a ta visare

Și nu întoarce capul peste umăr –

În urmă va ramâne amintirea

Din multele ce nu mai au un număr.

Că vei lăsa un gol, pe ici, pe colo,

Ce-nseamnă-un gol în vidul ce-mpresoară?!

Sunt sigur că au fost astfel de clipe

Ce le-ai cântat în versuri, bunăoară.

Și-atunci, cum pot striga eu, pasăre, revino!?

Când asta-i viața, care ne-ncojoară…

24 mai 2014

 Prietenia, nu-nseamnă menajarea…       

Prietenia, nu-nseamnă menajarea

Căci poate-aduce o frustrare –

De-ți sunt prieten, lasă ocolișul

Și-asumă-ți orice gest, și împăcarea.

Căci da, eu înțeleg că se întâmplă

Să ai și alte puncte de vedere –

De te întorci din ce, nu-i rătăcire,

Nu te-obliga la ce, nu ți-e în fire!

Păstrează ce a fost, dar nu mai este,

Privind cu ochi deschiși trecutul –

Privirea ta nu va avea ce a ascunde

Și nici nu va nega avutul.

Da, menajarea, nu-i prietenie

Și nici n-are nimc cu alinarea…

26 mai 2014

Stare…

Stare de bine, stare de rău…

Oare a mea cum mai este?

De caut să aflu în sufletul meu

Răspunde-o-ncâlcită poveste.

De vreau s-o dezleg mă izbesc de cărări

Ce străbat fără sens labirintul –

Buimac caut drumul pe unde să ies

Drept fir folosindu-mi avântul.

Când cred c-am scăpat, aud glasul meu

Ce-mi spune s-ascult cu răbdare –

Vorbesc eu cu mine?!, mă-ntreb eu speriat

Și-n sec înghit lacrimi amare.

Ce stare de bine sau, stare de rău?!

Sunt stări ce oricum coexistă –

M-ascult, deschid ochii și-ncep să-nțeleg

Că-i dorul ce-n mine persistă…

27 mai 2014

 Să te întorci       …

Să te întorci nu din voință

Ci dintr-o altruista vrere

Nu-nseamnă să ridici stindardul

Acelui ce acceptă-a sa cădere.

Apreciind a ta purtare

Nu-nseamnă că o și acceptă –

Ai revenit să umpli golul ne-mplinirii

Dar golu-i gol, nu ceea ce așteaptă.

Cu vorbe de încurajare

El simte că-l confunzi cu-n oarecare –

El vrea ce-i tot, nu ceea ce-i nimica,

Și-un laudatius nu-i face-onoare.

Așa cum a știut să urce

El știe și în vrie să coboare…

29 mai 2014

 Vorba lui Mușatescu –

”Politica stimată Doamnă…”

N-am vrut…

N-am vrut să abordez subiect politic

Dar ce se-ntâmplă este peste poate –

Ce nu a reușit nici măcar Ilici,

Se-nfăptuie de către-un ’goale-coate’.

Că scriu greșit, o fac din a mea vrere –

Păi ’Crinul’ nostru-i specie de floare?!

nu!, e-o a naturii mare-ncurcatura

Iar în politică, o buruiană-n soare.

Ce vrea să facă, el fiind istoric(!?),

E greu de spus când uită ce-a fost PNL-ul –

Tradiție, istorie, prestigiu –

Nu-nghite vorbe de-astea derbedeul…

Mai grav e că-l ajută și-o femelă

Ajunsă ’pe-ne-ve’, de la gamelă…

30 mai 2014

O rază de lumină…

O rază de lumină

Pătrunsă într-un suflet

Trezește o speranță

Sau bâjbâie-n penumbră?.

Acolo unde norii

Se zbengue în voie

Lăsați vraja Pandorei

Să spulbere cea umbră.

Căci ce-i mai rău de este

Să-nchizi la rază ochii?!

Lumina chiar se stinge

Păstrând o stare sumbră.

Mai bine lărgiți fanta

Lumina să pătrundă…

 iunie 2014

Sirena…

Acea sirenă ce mai ieri

Dădea târcoale să mă-mbie

Cu-n sunet de prin mare răsărit

A revenit cu-o formă vie.

Cu lecția-nvățată am zâmbit

Mai sigur ca oricând de mine

Dar sunetul ea l-a-nsoțit

Cu-n chip ce semăna cu tine.

În apa mării se făcea

Cum chipul tău străluce

Erai aevea, chip gingaș,

Ce vrea a mă seduce.

Am mai zâmbit eu înc-odat

Încrezător în mine

Dar mi-ai răspuns și tu zâmbind

Ca-n zilele senine.

Am strâns eu pleoapele să sting

Acea închipuire

Să n-aud sunet, să văd chip

Să-ngrop a mea iubire.

Dar n-a fost chip și-a doua zi

M-am dus la malul mării

Era un luciu nesperat

Pân la sărutul zării…

 iunie 2014

În miez de noapte…

În miez de noapte-ncerc să scriu

Despre ce-a fost un vis aparte –

Nu mai e vorba de-amintiri

El a rămas în mine-o parte.

Și zace-n suflet cuibărit

Și bântuie-ntreg labirintul

Ar vrea să scape, și nu prea

Căci dând de-un capăt, pierde-avântul.

Și se oprește într-un colț

Să depene, din amintire –

Aude vorbe din ecou

Ce-i povestesc de o iubire.

Se întâmplase-ntr-un tunel

Ce nu părea avea ieșire –

Cei doi, căci doi erau, uitai s-o spun,

Se complăceau ’n-a lor neștire.

Cu vorba lui ea se-mbăta

Cerând mereu să nu se-oprească –

Duios în versu-i o-nălța

Țesând o aură cerească.

Dar visu-i vis, nu ține mult

Se-oprește cum e omenește –

De fapt, a fost chiar întrerupt

De zvonul cum că se șoptește.

El n-a mai scos niciun cuvânt

 Ea i-a făcut semnul să tacă

Tunelul a încremenit

Iar visul fără de ecou,

… ce mai putea să facă?!

 iunie 2014

Sunt și zile…

Sunt și zile-ntunecate

Ce în noapte mă trimit –

Chiar cu pleoape ridicate

Îmi simt sufletul rănit.

Bâjbâi prin ce e acolo –

Labirintu-i de ne-nvins –

Mă lovesc doar de păcate

De regrete sunt cuprins.

C-am făcut verzi și uscate

S-au pierdut prin amintiri –

Dar ce caută în suflet

Șiru-ntreg de amăgiri?!

Am crezut, și a fost bine,

În nespuse plăsmuiri…

iunie 2014

 Amurg de foc…

Amurg de foc pe-un vârf de deal

Ce-ar mai putea să-nsemne oare?

Eu am vorbit de o plecare –

A fost pretextul ideal?

Amurgu-nseamnă un sfârșit –

Adio!, pronunțat de-a ta privire –

’Cel chip gingaș mi-a dat de știre

Că-n ce am spus, m-am cam pripit?

Ar fi nespus de dureros

Dacă am da curs supărării –

A apărut semnu-ntrebării –

Dar eu n-am spus-o arțăgos…

S-o spun cinstit, nici n-aș putea –

Când te privesc, sunt dus de val…

 iunie 2014

 Să nu spui…

Adio să nu spui când pleci –

La revedere te întoarce –

Chiar dacă astăzi tu n-o crezi

Trecutu-i cel ce toarce.

Ne-am cunoscut cam PeNeVe –

Pe internet se pare –

Aveam în urmă amintiri

Sperând că nu mai doare.

Tu-ai scris în vers lacrimi ce dor –

Cântând în fapt iubirea –

Dar printre clipe cu-nțeles

Ai înfruntat durerea.

Eu răsfoiam al meu trecut –

Tu m-ai oprit pe dată –

M-ai îndemnat la cel prezent

Trecutul ca să tacă.

M-am prins la jocul diafan –

Suna a re-nviere –

Și-am scris cumva, cum n-am mai scris

Era peste-a mea vrere.

Dar s-a-ntâmplat să ne și-oprim

Și s-o zbughim pe unde

Și-apoi să mai și revenim

Tăcând, pentru-a ne-ascunde.

 Deaceea spun, fără ocol

Adio nu-i de tine

Căci poți să pleci, să și revii

Știind că dai de mine…

 iunie 2014

Nu știu…

Nu știu de vreau să mă întorc

La cel ce-am fost odat’ –

La anii ce i-am adunat

Distanța le cei ce-am lăsat

Prins de plăceri noi ce-am aflat

Simt c-am strivit din amintiri

Și-atras de noile iubiri

Nu mă îndur s-o iau din loc…

Mai bine pun paie pe foc

Și mă aprind în noul joc

Să scriu poeme de amor

Să nu mai spun că vreau să mor

Din suferințe noi să țes

Covor de vise de poet

Având utopic înțeles

Și-un iluzoriu dor de dor

 Nu de ceva dintr-un trecut

Ci de-o-ntâmplare, ceva nou,

Ce încă nu s-a petrecut…

iunie 2014

Până când…        

Până când să mai aștept

A românilor trezire?!

Anii care azi îi am

Nu mai rabdă-a mea uimire.

Timișoara a căzut,

Bucureștiul e în doliu

Dorm copii în cimitir

Iliești-s în fotoliu.

Când a fost să ne unim

Trecând Prutu-n plină pace

Un Snegur s-a repezit

Să ne spună că nu-i place.

Și așa s-au înfrățit

Consfințind iar despărțirea

El lupta pentru-a păstra

De la Stalin, moștenirea.

De Trtansnistria legat –

Ce n-a fost nicicând a noastră –

 Două perle le-a uitat:

Cernăuți, Dunăre-Albastră.

Nici o vorbă din bătrâni,

Nici un gând dus la Ștefan –

Ce Istorie?!, ce Mit?!

Pentru el, vorbe în van.

Ce să spun de ce-a urmat

Cu o Cioară cam roșcată?!

Cu-aberații de ’alt neam’

Țara era împroșcată.

Un Milică,-un înțelept,

A semnat cu Ucraina –

Am srprins un mucalit

Spunând simplu, bată-l vina!

Ce aud și-acum, la noi,

Când trădarea e la modă,

Scot un urlet auzind

Cum un alt spune, că-i Vodă…

Și din nou asistăm

La un pact cu Ucraina, Hai la Kiev, să serbăm!

Fără să ne asumăm noi, vina…

 iunie 2014

 Întrebărilor fără răspuns…

Uneori…

Uneori chiar n-ai ce scrie

Dar te pomenești scriind –

Obsedat de ce-o să fie

Tu tastezi, ca-n vis, plutind.

Un trecut ce-i dus departe

Tulbură prezentul viu –

Judecățile deșarte

Mă împiedică să fiu

Realist, căci nu-mi convine,

Să iau vin-asupra mea –

Ce a fost, chiar de-a fost bine,

Cu ce e, nu-i de-o cafea.

La o ceașcă, într-un tandem,

Mai spui tu, mai spune ea –

Chiar de-acord dacă nu suntem,

Pot să-mi schimb părerea mea.

Dar când vrei, dar n-ai ce scrie,

Și stai singur cu-o cafea –

Te gândești că nu te-mbie

Să accepți cam ce-ar vrea ea…

12 iunie 2014

 Să nu spui…

Să nu spui faptelor pe nume

Când faptele se vor uitate –

Poți provoca tăceri oculte

Și nimeni nu-ți va da dreptate.

Am încercat, deunăzi, teste

Cu cei, ce-i știu, gândesc ca mine –

Dar cu-o tăcere vinovată

Ei mi-au șoptit că nu e bine.

Voi căuta acele ziceri

Ce-au provocat nedumerire –

Le-oi șterge ca-ntr-o ’mea culpa’

Dar, vor risca o revenire?!

Nu cred, ’Politica-i o curtezană’ –

A spus-o parcă Mușatescu…

13 iunie 2014

 Apropo de Julio Iglesias…

”Soy un Ttruhan, soy un Senor…”

(O temopora!…)

Sunt și nopți…

Sunt și nopți în care visul

Se transformă în coșmar

Vrei s-alergi, să deschizi ochii

Încercarea-i în zadar.

Nu știi ce-i, dar te-nspăimântă

Te ridici, dar nu și-n fapt

Totu-n tine-i neputință

Vrei să strigi, dar ești inapt.

În vâltoarea încercării

Simți că-n spate sunt mai mulți

Chipuri, parcă, cunoscute

Și te-ntrebi, cum să-i înfrunți ?

Ceața pleoapelor închise

Se destramă, și ce vezi ?

Sunt frustrații unor vremuri

Ce-au pierdut cândva, ochi verzi.

Ochii lor cer răzbunare

Pe-acel veșnic visător

Ce scriind versuri oculte

Se credea Zeul Amor.

 Ale lor ‘iubiri deșarte’

Se topeau de vorbe dulci

Se-ntâmpla să le și-atragă

În plimbările din lunci.

Știu și-acum o întâplare

Cu-n prieten părăsit

Când a lui ‘iubire dulce’

Lângă mine-a poposit.

Că-s mai bun la matematici

C-aș putea s-o și ajut

Și-am căzut în plasă frate

Și-un prieten am pierdut.

Când ajuns la facultate

Și-o colegă m-a străpuns

Am uitat de matematici

Dar, cu-n tren ea m-a ajuns.

A aflat și-al meu prieten

Și în glumă mi-a șoptit :

Ce te faci cu două frate ?!

Și deodată m-am trezit…

14 iunie 2014

 M-ai oprit…

M-ai oprit din amintire

M-ai adus în ce-i prezent

Unde ce-a fost, e absent

Cel mult ce-a fost amăgire.

Acest ultim sentiment

Se repetă în neștire

Și-n trecut era iubire

Doar că nu eram atent.

Nu-mi păsa și-acum îmi pasă

Dacă nu e cum vreau eu

Azi sunt sclav, nu mai sunt Zeu

Iar trecutul nu mă lasă.

Doamne !, cât eram de rău !

Nu-mi păsa, n-aveam regrete

Chiar dacă-mi spuneau scaiete

Eu zâmbeam, în felul meu.

Era bine căci nici una

Nu se lepăda de joc

Se-ntâmpla chiar să ia foc

Mie îmi era totuna.

Când ți-am spus cam cum am  fost

Mi-ai spus ”dragă, las-o baltă”

Am simțit că nu ești ”altă”

Și că am în fine-un rost…

 De aceea nu mă-mpac

Astăzi cu dezamăgirea

Că ce-a fost, n-a fost iubirea

Cea în care mă complac…

16 iunie 2014

Din ce a fost…

Din ce a fost, tu, te-ai trezit

La zgomotul stârnit de alții

Și derutată de ecou

N-ai hotărât, ci PreaÎnalții.

Erau de-ai casei, și străini

Și ai uitat chiar și de mine –

Din amintiri m-ai alungat

Și mi-ai cerut să uit de tine.

Dar oare tu te-ai întrebat

De pot să uit totul pe bune?!

Un tandem liric cum n-a fost

Nicicând, ’n-a nostră lume.

O lume, poate, de ciudați,

De visători, ce scriu postume,

Făcând creații, literați,

Și nu îndrăgostiți anume.

 ca în visul lor nevinovat

Vorbesc de-o dragoste imaginară

Păi asta-i lumea ce-o striviți

Făcându-vă o viață-amară.

Ei ziua, noaptea, cu-ochi-nchiși,

Plutesc în lumea lor astrală

Și chiar de calcă-acest pământ

Desfid în vis, viața banală.

Lăsați-i, Doamne!, nu-i corect,

Să-i confundați cu ce nu-i cazul –

Eu sunt cel fript și vă desfid

Nu v-aruncați în joc, obrazul.

De nu-nțelegeți, veți risca

Să fiți striviți de ce-i penibil –

Nu noi, trăind un vis sublim,

Ci voi, scornind, ce-i incredibil…

16 iunie 2014

Sunt sclavul…

Sunt sclavul unui fel de-a fi

Încă din copilărie

Mi-amintesc de-a mea pruncie

Când ’sfidam’ a suferi.

 Totul mergea foarte bine

Când eram cel ascultat

Eram mult prea adorat

Ca să nu ‘ascult’ de mine.

Toți știau a mea meteahnă

Și o respectau zâmbind –

Doar cu-n zâmbet cucerind

N-acceptam nici o pomană.

Era dreptul cucerit

Ce-i plăcea în răsfățare?

Moment liric

Că m-ai vrăjit…

Că m-ai vrăjit

N-o voi ascunde

Dar nici n-oi spune-o

Orișicui

E prea, cumva,

S-o scald în vorbe

S-o scriu în vers

Ar fi banal

Și-atunci aștept

Să cați privirea-mi

 Ce nu prea știe-

A se feri

Unde vorbește insomnia

Din nopți în care

Un utopic

Se pierde-n vise

Fără sens

Dar pline de ’cea încântare

Ce doar în vrajă

O găsești

Când urmărești discret

Un chip de înger

Ce stârnește

Iubiri cum numai

În povești

Ce pot sfida chiar

Fantezia

De care-n vis Nu te ferești…

Da!, n-am de ce ascunde

Dar nici n-oi spune-o

Orișicui

La mine-orice secret

Păstrat e bine

Chiar de trădarea Se-ascunde, da!,

În ochii mei…

29 iunie 2014

Sosește timpul…

Sosește timpul când mai spui și un ”adio!”

– Asta se-ntâmplă-n viața orișicui –

Nu-nseamnă o plecare fără urme

E doar ceva ce aparține nimănui.

Se-ntâmplă să rostești cuvântul magic

Nu-n vorbe, ci-n privire, sau tăcând –

Cel ce-l ascultă, e-n nedumerire

Căci s-a crezut o forță, nu plăpând.

Și-atunci începe caruselul întrebării –

Cu ce-am greșit visând în plin nesomn?! –

Cu pleoapele săltate-n miez de noapte

Chiar n-am văzut că-s sclav, nicidecum Domn?!

Dar sclavul nu prea are drepturi –

El cântă ce-l îndeamnă-al său stapân –

Și-n vers se pierde-n ceea ce nu este

Și speră în cuvântul ”mai amân”…

Credul el luptă cu-a sa fire –

Nicicând n-a conceput a fi perdant –

Dar ce se-ntâmplă nu-i din a lui vrere

Iar când insistă, e chiar arogant.

Și-atunci când zorile-l apucă

Închide pleoapele spășit –

Adio nu-i nețărmuire

Ci doar lumescul ”s-a sfârșit…”

30 iunie 2014

 Am încercat…

Am încercat să uit trecutul

Să trec spre ce nu știu cum o mai fi

Dar între ele-am întâlnit prezentul

Pe care-am încercat aiurea a-l trăi.

M-am străduit să-l fac în ton cu mine

Păstrând, măcar ceva, din ce am fost

Și-atras de farmecul adus de tine

Ți-am scris crezând că toate au un rost.

Și-n versuri renăscute parcă

Dintr-un trecut naiv de-adolescent

Purtând în ele-o nouă marcă

Eu am crezut că nici n-am fost absent.

Da, am uitat de anii ce m-apasă

De pruncul care-n tine-am întâlnit

De cei din jur știam că nici nu-mi pasă

Simțind căldura sângelui urnit.

Și ai răspuns, nu-mi vine-a crede

Uitând la rându-ți că eram în vis

Dar te-ai speriat, sau te-ai trezit, se vede

Și din romantic, am ajuns proscris.

Ce-a fost, sau nu, nu se repetă

Tu crești, eu mă retrag ’n-al meu abis

C-am fost, ce-am fost, n-am fost vedetă

Dar am aflat cam cum e-n Paradis…

 iulie 2014

 De ce?!…

De ce să plâng ceva ce-a fost?

De ce să plâng ce va să vie?

Prezentul dintre ele e un vis

O punte plină doar de nebunie.

Ce-a fost e dus fiind trecut

Ce va să vie-i doar speranță

Ce este-i viață cu tumult

Un vis ce-i plin de cutezanță.

Și-atunci mă-ntreb, de ce să plâng

Când totu-n jur înseamnă viață?!

Iubesc și simt că sunt iubit

Chiar de-i închipuire, e-o povață.

Căci ce n-am spus, o spun acum –

De viața asta-oricine se agață…

iulie 2014

Trecutul…

Trecutul l-ai cântat cu măiestrie

Nu știu nimic din el dar înțeleg

Ce-a fost cândva acea mare iubire

Din lacrima iubirii o dezleg.

 În strigătul din urmă simt durerea

Căci soarta ca și pe alții te-a lovit

Dar ai găsit cărarea împăcării

Spre Domnul cel de Sus tu ai privit.

În dragostea de mamă e-a ta forță

Și o arăți la fiecare pas

Dar porți pe-ascuns povara ne-mplinirii

Ce-oricât ai vrea, în suflet a rămas.

Sonet să fie astă constatare?!

Sau un regret, c-am fost doar un popas…

iulie 2014

Încerc…

Încerc să rup prezentul cam în două –

Cum a-nceput, și cum se va sfârși –

Am cunoscut o lume, parcă nouă

Acum alunec înspre-a nu mai fi.

Împins să las ce-a fost mai ieri arhivă

Am alergat în lumea-unor copii –

Din versuri noi creștea încet, firavă

Oculta stare-nvăluită-n utopii.

 Și timpul a-nceput să se contracte

Nu-mi ajungea simțind că s-o sfârși

Speriat grăbeam a mele fapte

Chiar dacă visul îmi șoptea, nu te pripi.

Și s-a-ntâmplat ce-avea să se întâmple –

Postumele s-au stins, chiar de-au fost vii…

 iulie 2014

De ce-ai plecat?!…      

De ce-ai plecat curmând un vis

Când visul ne învăluise pe-amândoi?!

Visam în tandem, zbor spre Paradis,

Fără să știm prea multe de noi doi.

Totu-a-nceput speriind pe cei din jur-

Stârnind un zgomot plin de suspiciuni –

În timp ce noi, căciula nu mi-o fur,

Credeam,  cum cred copiii, în minuni.

Cuvinte calde-n vals de mângâieri

Duceau spre-un tango argentinian

Pasiuni stârnind, venind de nicăieri,

Pierdute într-un dans aerian.

Și deodată somnul s-a curmat –

Căci doar în somn puteam visa –

 Și ai uitat și dans, și ce ar fi urmat,

Și faptul c-am dorit, așa ceva.

………………………………………………

Un tandem ce s-a prins în a crea

Scriind în vis, cel mai sublim poem

Ce poate-n alte vremi putea plăcea

Căci unul din cei doi, era boem…

 iulie 2014

Sunt zile…

Sunt zile-n care mi-amintesc

De ce-am lăsat în pas grăbit

Când zile, nopți am irosit

Sperând în ce am să găsesc.

Și am trecut de amintiri

Ce-a fost sublim, ce am iubit

De tine n-am mai pomenit

Și m-am scăldat în amăgiri.

Și doar când alți-au întrebat

Cum a fost viața mea de ieri

În gând mi-am spus nălucă pieri

Nu vreau să știu cum s-a-ntâmplat.

 Căci zile, ani, s-au perindat

Regrete pentru ce-ar fi fost

De n-aș fi căutat vreun rost

În felu-n care ai plecat.

Eram ciudat și posesiv

În felu-n care te iubeam

Și nici în gând nu concepeam

Că-n fond eram un agresiv.

Tu așteptai vorbe de-amor

Cu vraja clipelor de vis

Eu nu pluteam în Paradis

Grăbindu-te cu al meu dor.

Dor de ceva mult mai lumesc

De-mbrățișări fără sfârșit

De ochii tăi inchiși spășit

De trupul tău  cel pământesc.

Și s-a-ntâmplat ceva firesc

Ce-abia acuma înțeleg

Din ce a fost încerc s-aleg

Doar vina mea, să mă căiesc.

Când te-am pierdut n-am priceput

C-am fi putut rămâne-n doi

De-aș fi-nțeles ce-nseamnă noi

În orice vis, la început…

10 iulie 2014

Nu vreau…

Nu vreau să scriu de dragul de a scrie

Dar tot mă macină un gând ascuns

Să aflu cum de m-am pierdut pe mine

Când eu eram de mine doar pătruns.

Știam ce vreau, îmi cunoșteam puterea

Cu ea jonglam privind pe toți de sus

Nu acceptam să mi se taie vorba

Nici să-nțeleg că-n toate-i un apus.

Când îmi plăcea apusul unui soare

Îl căutam precum Exupéry

Știind că neoprindu-mă din cale

Îl voi întoarce, oricât s-ar piti.

Dar ceea ce se-ntâmplă azi cu mine

Mă-ndeamnă să privesc într-un trecut

Și făr’ să vreau îmi amintesc de tine

De ceea ce de fapt s-a petrecut.

Atunci, azi știu, n-am înțeles făptura

Ce se-ascundea sub chipul tău frumos

Era un suflet ce-aștepta iubirea

Și nu dictatul unui tip fălos.

Tu-nțelegeai iubirea-n paritate

Eu o tratam În felul meu de-a fi

Ne-nțelegând că tu erai cea tare

Tu ai plecat, n-aveai cum reveni…

11 iulie 2014

Am spus-o parcă…

Am spus-o, parcă, și-o mai spun

Nu poți uita iubiri din urmă

Păstrează-le în amitiri

Ce-i nou, vechiul nu îl curmă.

E o arhivă,-un seif ascuns

În sufletu-ți plin de speranță

Și-oricât ai fi sclav în prezent

Trecutu-i plin de cutezanță.

Și-apare când nici nu te-aștepți

Cu semne de-ntrebare persistente

Și-oricât încerci să le-ocolești

Te-oprești la clipele absente.

Și-așa apar clipe de vis

Nostalgice, și insistente…

12 iulie 2014

Timpul meu…

Timpul meu se scurge

Ca mânat de vânt

Nu e timp de vise

N-am ce să mai cânt.

 Ce a fost trecutul

Nu e și prezent

Până și-amintirea

Sună a absent.

Dorul de-altădată

Dor de ce-am trăit

De iubiri hoinare

De un drum grăbit

Astăzi vrea să uite

Chiar ce-a fost mai ieri

Cruntă amnezie

Cum poți Dor, să pieri?!

Făr-un dor de mâine

De necunoscut Unde-i viitorul?!

Nici nu s-a născut.

Cum să se mai nască?!

Bat pasul pe loc

Fără dor iubirea

Nu mai prinde foc.

Nici prietenia

Nu e ce credeam

Vorbă ce maschează

Tot ce ne spuneam.

Am pierdut prieteni Ce-au rămas în piept

 Toți erau mai tineri Ce să mai aștept?!

Cum timpul meu curge

Nu pot a-l opri

Încerc să uit dorul

După a  trăi…

15 iulie 2014

Păstrez…   

Păstrez ascunsă lacrima durerii

În suflet stă, eu nu știu de-i de șters

Ea zace-acolo, nu se poate pierde

Iar eu aștept să se usuce-n vers.

Și-ncerc să fac să nu se vadă

În vorbe, sau în ochii mei

Răspunsuri dau zâmbind șăgalnic

Să pară că mai fac parte din Zei.

Doar când încerc să sting durerea

Se-ntâmplă să trădez ce țin ascuns

Un vers nu-i vers când vrea să spună

Mai altfel decât e în gând pătruns.

 De-aceea, poate, nu mai scriu ce-aș scrie

Cu firea-mi aș întoarce-o-n felul meu

Mi-e dor de ce a fost, ce va fi mâine

De-un Dor ce m-a-nsoțit, mereu…

15 iulie 2014

Uită!…

Uită ce-ai spus

La ce am îndrăznit a-ți scrie

Uită ce-am scris

Visând la ce-ar putea să fie.

La început

S-a întâmplat să plângi de bucurie

Ai vrut mai mult

Să fie-o carte, dedicată ție.

Ai așteptat

Am așteptat, în tandem, să apară

Dar s-a-ntâmplat

Ca cei din jur, să strige cu ocară.

Ai înțeles

Și-ai dat tăcut vina pe mine

M-ai izolat

Să par, un fel de obsedat, în sine.

 Ce-a fost de fapt

N-am înțeles și-am scris un iluzoriu

Tandem, care

L-ai acceptat în blog, drept provizoriu.

Am înțeles

Că ți-a fost greu, și-ai pus și-o completare

Și versu-ți alb

Strigat cândva, găsit-a căutare.

Și tot sperând

Am folosit și chipu-ți de-altădată

Un chip gingaș

Ce-a scris cândva, de-o lacrimă scăpată…

Tu uită

Ce ți-am spus, ’n utopica-mi visare!

Eu voi lăsa

Ce am mai scris, ‘nainte de plecare…

20 iulie 2014

Uitarea

Uitarea nu-i pentru-a uita –

E doar o vorbă inventată –

Din ce a fost, sau nici n-a fost,

Chiar de nu vrei să mai persiste

Rămâne-n creier, undeva

 Printre-amintiri bune, sau triste

Și stă la pândă căutând

Moment propice ca s-atace

O slăbiciune, un ceva

Ce pe ascuns zace și plânge

În labirintul fără fir

Din care nu ai cum scăpa

Căci sufletul nu-l poți învinge.

Da, sufletu-i un labirint

În care-n van încerci a stinge…

27 iulie 2014

Mi-am tot propus…

Mi-am tot propus să nu mai scriu

Nici vers, nici proză, să rămână

M-am săturat să tot explic

De câte ori ceva mă mână.

Sunt mulți din cei care citind

Aruncă-n aer ipoteze

Mai pe-ocolite, mai subtil

Se mulțumesc să bavardeze.

Cei care nu-nțeleg nimic

Din rostul sfânt al poeziei

Nu știu că-n suflet de poet

Se-ascunde arta nebuniei?!