Daris Basarab alias Boris David: Antume-ntr-un final…

25 Aug 2016 by m.gurza, Comments Off

Daris Basarab alias Boris David

 (n. 10 mai 1929, Ismail – d. 1 seprembrie 2015, București)

Antume-ntr-un final…

București

2014

 Mi-am amintit…

 

 

Mi-am amintit întâmplător -

Am dat peste-un album cu poze -

Eram de-o seamă, amândoi,

Și cei din jur erau ca noi

Dar noi sclipeam cumva aparte.

 

 

 

Și-am rasfoit prin amintiri

Mânat de-ascunsele sclipiri

Și-am retrăit cu ochi-nchiși

Secretul unor amăgiri

Care nici azi nu-mi par deșarte.

Căci ce a fost nu-i de uitat

Noi am plutit prin utopie

Uitând că visu-i nebunie

Că-n fapt eram pe veci legați

De-alte făpturi nevinovate.

Cea care s-a trezit din vis

Ai fost tu, plină de principii

Și fără niciun preaviz

Ai dispărut lăsând un iz

Ce-l simt și azi din mine parte.

 

 1 august 2014

 

 

Nostalgie

 

 

Departe-s clipele când mă jucam

De-a scrie-n vers a mea iubire

Atras de chipuri ce sclipeau

În frageda-mi închipuire.

 

 

Vedeam frumosul peste tot

Pe chipuri, zâmbete-n privire

Adolescenți cu toți eram

Habar ce-i viața nu aveam

Și cu emoții antamam

Cu-o vorbă, două, de puteam

O declarație de iubire.

Roșea și ea, roșeam și eu

Și ne prindeam timid de mână

Obrazu-i cerea mângâiri

Dar hotăram că se amână.

 

 

Și ne-am retras  spre un copac

Nu pentru umbră, de rușine

Ea încercând a-mi fi pe plac

Cătând în jur să nu o vadă

Vreun trecător pornit pe svadă

S-a cuibărit la pieptul meu

M-a sărutat, ca-n prima dat

Și m-a-nvățat cât e de bine.

 

Apoi s-a smuls și-n pas grăbit

S-a depărtat strigând ‘pe mâine!

Te-aștept aicea,  sub copac

Să mă săruți și tu pe mine’…

 

12 august 2014

 

 

Cât de mullt…

 

Cât de mult te-am iubit

N-ai să știi niciodată

Nu ți-am spus-o direct

Doar cumva, voalată.

 

 

Dacă stau și gândesc

Nici n-aveam cum o spune

Te-am văzut doar în vis

Nu-ntr-o lume anume.

 

 

 

Cu o poză de ieri

Sau un  clip într-o fugă

Ce poți să înțelegi ?!

Nu-i icoană, nu-i rugă.

 

 

S-a-ntâmplat în context

E o modă de-a spune

Că în fapt și gândești

Nu-i o stare pe bune.

 

 

Am simțit că-i altfel

De ce-n sufletu-mi zace

Dar de-aici pân la cer

E-un război, nu și pace !

 

 

Am mai spus, n-ai cum ști

O știu alții, din umbră

De ne-am fi întâlnit

A fi-ieșit din penumbra.

 

 

Și aș fi spus, poate-un da

Sau un nu, pe tăcute

E un fel de-a vorbi

Despre lucruri plăcute.

 

 

Astăzi doar amintiri

Îmbrăcate-n regrete

Pe atunci mă-mbătam

Admirat pentru plete…

 

 

 

C-am pierdut, câștigat

N-o pot spune anume

Prea mulți ani au trecut

Să pronunț azi un nume…

 august 2014

 

 

Să fac… ?!

 

Să fac politică în vers ?!

E treabă perimată

Am încercat-o-n ”glas tăcut”

Și m-a costat odată.

 

 

Am repetat-o și mai ieri

Să-mi spun și eu părerea

N-aș spune c-am fost contrazis

Dar a urmat tăcerea.

 

 

Că nu-s în ton cu ce se vrea

Să stea în explicații?!

Țin minte-n Povod eu am spus

În minte-s complicații.

 

Și-am dat și-un sfat, ”Nu vă băgați!

Pe-a creierului unde”

A mele vorbe-mi aparțin

Și n-aveți cum pătrunde.

 

De vi se pare că-s ciudat

Și spun ce nu se spune

Să nu vă temeți, nu-s profet

Nu le luați de bune !…

 

 

Eu vreau doar pace-n jurul meu

Dar cum vedeți nu este

În juru-mi scapără scântei

Când s-or mai stinge,

dau de veste…

12 august 2014

 

 

Gânduri sumbre…

 

 

Gânduri sumbre m-apasă

Nu mă-mpac cu ce sunt

O epavă uitată

Pe un fund de ocean

Unde n-ai cum ajunge

Unde-amintiri zac în van.

 

 

Cin’ să vrea să privească

În ce-aduce-a ce-a fost

Totul pare-o nălucă

Pe un fund de lighean

Unde-o apă murdară

E al ei paravan.

 

 

 

 

 

N-o zărești cu privirea

Nici cu gândul n-o cați

Ce a fost nu mai este

Poate că nici n-a fost

După cum se prezintă

S-o privești n-are rost.

 

 

 

Da, așa cum arată

O epavă privești

De-acel timp ce nu iartă

Ce comori să găsești?!

 

 

Și cum timpul e money

Nici nu te mai oprești.

 

Iar năluca se mișcă-n

Unduiri  de lighean

Arunci apa murdară

Ea se-oprește pripit

Poate vei înțelege

Că și ea a trăit…

 

19 august 2014

 

Gânduri negre…

 

 

Când gânduri negre bat în geam

Cu noaptea ce se lasă

Închid și pleoapele să pot

Gusta acel ”nu-mi pasă”.

 

 

Și stau și-aștept să pot avea

Un  somn, ce nu se lasă

Și-n vis, că-i vis, să pot visa

Că-ntr-adevăr nu-mi pasă.

 

 Dar pleoapele-n zadar le-nchid

Căci gândul nu mă lasă

La ce mă bântuie de-un timp

Să spun că nu-mi mai pasă.

 

 

Și-atunci mă scol și plec hoinar

Prin ploaia ce se lasă

Și tot primind apa-n obraz

Eu simt chiar că  nu-mi pasă…

 

 august 2014

 

 

Un cântec de iubire…

 

vrea sa scriu

Un cântec de iubire -

De mic copil

Mama m-ia dat de știre.

Și m-a-nvățat

Prin vorbe și prin gesturi

Din suflet etalat

Ce-nseamnă-a ei iubire.

Dar am crescut

Și s-a schimbat învățătura

 

 

 

 

 Fără să vreau

Am depășit structura

Văzând ceva

Ce-n jur părea altfel

Și-n grija lor

De-a deturna chiar sensul

Am început să nu-nțeleg

Misterul, nici consensul

Cu cât  creșteam

Mă deruta natura

A unui chip gingaș

Ce întrecea măsura

Mi-a prins privirea

Și am rămas blocat

Ce am simțit

Nu se exprimă în cuvinte

De-aceea m-am și bâlbâit

Doar, parcă, ieri

Noi ne trăgeam de păr

Și ne-ntreceam

În vorbe răutăcioase

Și-acum, nu ca mai an

Ne-am sarutat de bucuria

Re-ntâlnirii

Dar altfel, parcă,

Chiar altfel

Dar am crescut

Cum crește iarba

 

 După ploaie

Și am uitat și de sărut

Și de sclipirea din privire

Și fiecare-n stânga, dreapta

Am privit

Spre roiul de priviri amețitoare

Din noul nost’ statut

Mai libertin

Eram adolescenți în floare

Scăpați de Cerberii

De pe la noi din casă

Eram mai mult pe stradă

Nu în clasă

Prin parcuri, vreau să spun,

Prin Cimitir

Când a-nceput Etapa suferinței

Când tandri și îndrăgostiți

Cu-amici pierduți

Din gelozie

Succese, dar și ne-mpliniri

Și jurăminte

Prin sperjur călcate

O Doamne!,

Parcă nici n-a fost

Căci a trecut

Ca tineri, aruncați în viață,

Noi am schimbat

 

 

 

 

 Nespusa libertate

Și dând de greu

Am capotat

Ce libertate?!

Încet spre cupluri am marșat

La chipuri unice-am visat

Prin jurăminte ne-am legat

Pe ici, pe colo, ne-am speriat

Și uneori am deviat

Privind prin jur

Oftând din greu

Țintind la ce nu e al tău Și uite unde am picat!

Maturi în fapte și greșeli

Un lucru singur n-am uitat -

Prietenia n-am trădat

Și la nevoie-am renunțat

Noi cei de azi

Cei care-am fost acei copii

Da, ast-am învățat

Și n-am uitat!…

 

12 august 2014

 

Să-ți scriu…

 

 

Să-ți scriu ceva proaspăt

Să-ți fie pe plac

Așa mă-ndemnai printre rânduri

Chiar dacă nu-mi place

Să știi că o fac

De câte ori cad azi pe gânduri.

 

 

Dar știi, că nu e, cum vrei tu

Nici cum aș putea a o face

Eu scriu doar din suflet dictând

Și chiar dacă-ți place, sau nu

Când scriu un poem

O fac lângă tine vibrând.

 

 

 

Și văd și imaginea ta

Din vis, sau din poza pierdută

Și-ntreb, oare cum o fi ea?

Așa cum în sufletu-mi zace?

Sau poate, e-așa cum vreau eu

Pe-un cer plin de stele, o stea?

 

 

 

 Nu!, nu e bine ce scriu

Nu asta așteaptă-o femeie

Ea vrea, pe pământ, și o cere

Iubirea ce-aduce-un oftat

Un braț ce strângând-o la piept

Să plângă, de-atâta plăcere…

17 august 2014 

 

 

Am cunoscut…

 

 

Am cunoscut o fată -

Purta numele tău -

Ne-am intalnit pe plajă…

De zâmbetu-i șăgalnic

 

Și-acum îmi pare rău.

 

Avea în el chemarea

Ce-n mare-am mai găsit

La semnul de-ntrebare

Ca doi copii de mână

Spre apă am fugit.

 A fost ea prima care

În val s-a aruncat

Și dispărând sub apă

Fără să știu ce vrea

 

Chemarea-i am urmat.

 

Sub apă nu-i de glumă

Știam ce e un joc

Am prins-o de o mână

Ma prins și ea de gât

Ne-am sărutat cu foc.

Țineam noi răsuflarea

Fără prea mult effort

Ea plină de căldură

Eu, profitam de faptul

 

Că mai făcusem sport.

 

Când, totuși, rezistența

Ne-a pus la încercat Noi am săltat afară

Și la un mic spectacol

Râzând am asistat.

 

 

Ascunși cam mult sub apă

Am fost dați dispăruți

La strigăte de-alarmă

Salvmari intrați în apă

Ne căutau grăbiți.

 

 

 

Ce furie pe dânșii

Să fie deranjați!?

Eu o luai de umeri

Și am plecat, fugind

De-ntreaga asistență,

Am fost aplaudați…

17 august 2014

 

Doar tu…

 

Ți-am spus-o eu odată

Când mai credeam în noi

Tu mi-ai zâmbit șăgalnic

În lacrimi, pentru doi.

 

 

Știam că n-am mai spus-o

Credeam că n-am s-o fac

Tu mi-ai întors sărutul

Nu pentru-a-mi fi pe plac.

 

 

Căci tu simțeai ca mine

Când te strângeam la piept

Chiar dacă din privire

Tu mă rugai s-aștept.

 

 

Și-am așteptat o vară

Și toamna a trecut

Și-alți doi, trei ani, în fugă

Părea că te-am pierdut.

 

 

Și-am înțeles atuncea

Că nu era de noi

Eram mai mult prieteni

Cu sufletele goi.

 

 

Căci tu mi-ai spus adio

Nu pot să fiu a ta

Iubirea am pierdut-o

Și nu din vrerea mea.

 

 

Cel care mă vrăjise

Mi-a spus și el ”doar tu”

Mai simt și-acum în vorba-i

Un neuitat ”te du!”

 

 

N-am înțeles plecarea-i

N-o înțeleg acum

Dar auzindu-i vorba

Mă tem că ești pe drum.

……………………………………

 

 Am înțeles mesajul

Eram și eu pățit

Cândva, tot dup-o vorbă

A plâns, m-a părăsit…

30 august 2014

 

Tumult…

 

Tumultu-i zbucium sufletesc -

Tu-ai pomenit de-această stare -

În versu-ți plin de nostalgie

Am înțeles că-i omenesc.

 

 

Și-am reflectat la ce-am simțit

Când te-am pierdut fără de veste

Căci dacă visu-i utopie

Nu-nseamnă că ai fost mințit.

 

 

 Și eu și tu, sau tu și el

Am cunoscut a vieții fețe

Și ar fi fost chiar nebunie

Să n-acceptăm pierdutul țel.

Tumultul apei-nvolburate

Se manifestă cam la fel…

 septembrie 2014

 

 

Pe ultimul drum…

 

Pe-un ultim drum, doar e firesc

Ajunge omul si la asta

C-o vreau sau nu,

Înseamnă basta

Și-nțelegând, adun un gând.

E chiar firesc la o plecare

Am tot gustat și chiar din plin

Din toate, chiar de-a fost puțin

Eu plec, ca de-obicei, râzând.

 

 

Că sunt și lacrimi e firesc

Nu plâng, eu le ascund în mine

Acolo zac să n-afle nimeni

Și ca și ieri eu plec glumind.

 

 

Plecări au fost, o știi prea bine

Totu-i să pleci lăsând un gând…

 septembrie 2014

 

 

E sărbătoare…

 

E sărbătoare și-i firesc

Să-ncerc și eu o bucurie

Marii am întâlnit mereu

S-aleg din amintiri e greu

 

Mai mult, îmi pare-o nebunie.

 

Eu cat în jur, căci mai trăiesc,

Trecutul nu mă mai îmbie

Dar în prezent mă poticnesc

Spunând direct, știu că greșesc

Iar visu-i simplă utopie.

 

 

Și cat adrese din mai ieri

Și scriu, sau sun, la întâmplare

Surprize n-am cum  provoca

Nici nu m-aștept l-așa ceva

Ce-a fost nu are cum să fie.

 

 

Și-atunci Rachmaninov e-al meu

Și-l pun mereu să se repete

Și-l fredonez, cum pot și eu

Și pe Cioran ’l evoc mereu

Și-aștept ca noaptea să revie…

 septembrie 2014

 

 

 

”N-a fost să fie…”

 

 

O sintagmă preluată

Încă din copilărie

De la unchiul, zis Alexe

Cel cu dorul său de ducă.

 

 

A-nvățat-o-n cursul vieții

De hoinar fără astâmpăr

Când pe drumuri neumblate

A-ntâlnit câte-o nălucă.

 

 

Rod al unui vis utopic

Destrămat pe nu știu unde

S-a întors din a lui cale

Căci știa că iar se-apucă.

 

 

Și se apuca pe bune

De-un nou vis, și mai utopic

Plin de amăgiri, fantasme

Cum putea să nu se ducă?!

 

 

Se-ntâmpla să eșueze

Căzând pradă unei fete

Fat-aceea zis Morgana

Mai ceva ca o nălucă.

 

Intrigat punea-ntrebarea

Cum să piară o visare?!

Renunțând să se frământe

El știa că iar se-apucă.

 

 

Unii cereau explicații

La așa-ncăpățânare

Și-a răspuns ”n-a fost să fie”

Căci așa-i  Dorul de Ducă!

 septembrie 2014

 

 

Tu nu mi-ai spus…

 

Tu nu mi-ai spus adio sau la revedere

Precipitată ai plecat fără de veste

Ți-am spus cândva că totu-i a ta vrere

Dar nu să negi un vis și-a lui poveste.

Poți pune stop spunând c-a fost o utopie

Pe unde ești mă poți păstra în amintire

Să mă convingi c-a fost o nebunie

 

 

Că ne-am lăsat împinși de-o amăgire.

Dar să dispari acoperită de tăcere?!

Doar noi clamam în tandem că suntem prieteni

Mai mult, că suntem unici, fără de temere

Ciudați, cu har, printre ai noștri semeni.

 

 

Da, era o cale de-a salva trecutul

Citind din când în când, cea unică poveste…

12 septembrie 2014

 

 

Doar pentru că…

 

 

Doar  pentru că m-am înșelat

Să nu mai cred astăzi în mine?!

Femei în viață-am adulat

Când n-a mai fost, m-am depărtat

Păstrând doar ce a fost de bine.

 

 

Când am fost eu cel vinovat

Am provocat să mă respingă

Să creadă că s-a înșelat

Că-n fapt nici nu s-a implicat

Nimic să n-o facă să plângă.

 

 

Așa crezând că sunt un Zeu

Eu ocoleam o suferință

Și îmi spuneam că eu sunt

Eu Că-n dragoste nimic nu-i greu

Din contra totu-i cu putință.

 

 

Dar oare chiar m-am strecurat

Senin la orice umilință?!

Atunci mă-ntreb, ce s-a-ntâmplat

Cu cel de ieri, ne-astâmpărat,

Ce azi e plin de pocăință?

 

 

 

Azi n-a fost vorba de amor

Eu am pierdut ce-am spus că-i Sfânt

Pe-al meu prieten călător

Mânat de nu știu care dor

Tot alergând pe-acest Pământ…

15 septembrie 2014

 

 

Cine n-a gustat…

 

 

 

Cine n-agustat o dat’

Ce-i durerea amăgirii

Riscă-un șoc de neuitat

Prin obsesia amintirii.

 

 

Vine când nu te aștepți

Căci erai imun la toate

Membru plin printre adepți

Prea convinși că nu se poate.

 

 

De aceea nu brava!

În amor, imunitate?!

Ce a fost, azi mucava

Nu-i pentru coperți de-o carte

 

 

 

Că ți-a mers, e altceva!

Te-ai scăldat în amăgire

De se-ntâmplă așa ceva

Să te-aștepți la umilire.

 

 

Dacă vraja e cu foc

Nu ai cum scăpa din plasă

Nu e treabă de noroc

Căci ispitei nici nu-i pasă.

 

 

 

Suferă cum e normal

Consecința ne-mplinirii

Nu-i nimic paradoxal

Dragostea-i în legea firii…

16 septembrie 2014

 

 

Când…

 

 

Câd m-a lovit Amocul după tine

Eu în oglindă m-am privit și mi-am zâmbit

Nu eram eu, nu era pentru mine

Și chiar mi-am spus: așa-nceput, așa sfârșit.

 

 

 Și răbdător am așteptat ca timpul

Să treacă, spunându-mi ultimu-i cuvânt

Dar chiar de el gonea ca vântul

Eu n-am primit răspuns, ci doar avânt.

 

 

Și intrigat am căutat în dicționare

O boală tropicala, Doamne Sfânt!

Cu asta m-am ales din Africa-mi, la soare?!

Din dorul ce m-a-mpins spre-acel pământ?!

 

 

Cuvântul e luat chiar din franceză

Cu Kapa-n coadă, bine de știut

El circulă pe orișice faleză

Nu doar prin Africa, cum am crezut.

 

Și te pândește frate pe-unde-apucă

Și nu prea ai cu ce a te trata

Decât să fugi c-un nou ”Dor de Ducă”

Și să-ntâlnești un nou chip, în fața ta…

16 septembrie 2014

 

 

 Ca-ntr-un final…

 

 

Mi-aduc aminte cum, demult

Am hotărât  să o sfârșim…

Întâmplător ne întâlnim

Ca în trecut ne-mbrățișăm

La braț mai facem pași în doi

Nu mulți, doar nu e după noi

Chiar indecent să ne-afișăm.

În glumă, poate chiar serios

De ce a fost ne amintim

Privirea ei o întâlnesc

Și ca și ieri eu îi zâmbesc.

Vorbesc aiurea de ce-a fost

La întrebări nu-i dau răspuns

Și-atunci se-oprește întrebând:

Tu știi ce fetele spuneau?

Că trei condiții întruneai –

Erai înalt, zâmbeai duios

Și ce mai plete tu aveai! -

Și asta-i  tot, mă minunam?!

Nu, mai aveai încă ceva

Chiar dacă asta nu-mi plăcea

Mințeai senin, iar eu credeam…

20 septembrie 2014

 

 

O fi ?!…

 

 

O fi ploaia ce se-anunță?!

O fi toamna ce-mpresoară?!

O fi sufletul gol iară

De-o dorință ne-mplinită?!

Or fi toate laolaltă!…

 

 

Copleșit sunt de-o tristețe

Ce mă-mpinge, nu-mi dă pace

Cei din jur nu au ce-mi face

Nu mă pot urni din bezna

Ce-a cuprins a mea ființă.

 

 

O fi gândul la plecarea

Ce ne este hărăzită

De ce spunem că-i ursită

Versus a mea nepăsare -

Cea reală, sau urzită?!

Nu știu!, oricum nu e bine!

Grav e că n-am  cui o spune

Și de-aș face-o,

Zău, pe bune

Cum ar ști ce se ascunde-n

Labirintul unui suflet?!

22 septembrie 2014

 

 

Mi-e dor…

 

 

Mi-e dor de ce-a fost

Mi-e dor de ce este și nu e

Mi-e dor de ce-ar fi fost să fie

Și de ce nu va mai fi…

 

 

E-o boală la mine cu dorul

Nu uit mai nimic din ce-a fost

Mă leg fără rost de ce este

Cu mâine nu poți tu a ști…

Și-tunci mă întorc la sintagma

Ce-n viață m-a tot urmărit

Aceea cu ”N-a fost să fie”

Și-ncerc supărat a nu fi…

 

 

Dar cum nu e tot ca la carte

Îmi spun că nu poți, toate-a ști…

26 septembrie 2014

 

 vrea…

 

 

Aș vrea sa-ți mai scriu versuri

Dar simt că nu se prinde

Nici toamna pe sfârșite

Și nici plecarea ta

Nu mai mi-adună gândul

Ce-atât te urmărea

Când mai speram că visul

Utopic, dar mirific

Sub pleoapele închise

În brațe te-aștepta.

 

 

În van mai închid ochii

Nimic nu se perindă

În față-i doar pustiul

Lăsat de urma ta

De ce-ai plecat iubit-o?!

Nimic n-o prevedea

Eu chiar trăiam misterul

A ce nu se-ntâmplase

A ce-aș fi vrut din suflet

Să fie vrerea ta.

 

 

 

Și toamna asta, Doamne!

La ce păstrează frunza

De-un verde de smarald?!

Sau vrea, poate, s-alunge

Tristețea-mi creatoare

 

 

 Ce mi-a dictat și versul

Și visul altădat?

Și-atunci?!

Aștept să cadă frunza

De-un galben auriu

S-alerg spre cimitirul

Într-un amurg târziu

Să calc covorul moale

Și să pândesc momentul

Atât de așteptat

Atunci când știu că scrisul

Se-așterne-nvolburat…

 octombrie 2014

 

 

Mai sunt…

 

 

Mai sunt și zile-n care

Ce-i cenușiu dispare

În roșu purpuriu

Când plin de împăcare

Privind departe-n zare

Văd astrul încă viu

Apusul se încinge

Precum privirea mea

 

 Apoi încet se stinge

Chiar dacă-l rog să stea

Pornesc spre el în goană

Să-l prind mai înc-odat

De ce dispare roșul

De cenușiu scăldat?!

Eu am crezut că rozul

Ce ieri a coborât

Pe-a sufletu-mi tenebră

Va mai rămâne-un pic.

Și m-am întors din cale

S-aștept un răsărit

Dar m-am trezit în golul

De tine părăsit.

Când am săltat din pleoape

Și te-am zărit sclipind

Am părăsit temerea

Căci nu s-a-adeverit…

 octombrie 2014

 

 

La mâine…

 


La mâine nu mă pot gândi

Nici nu pot ști cam cum el este

Pământu-i tot ce-am cunoscut

Cu ce va fi, e doar poveste.

 

Nu-i lamentare, nici regret

Cum să regreți întreg trecutul?!

Cu toți avem ceva de spus

Pământu-ntreg ne-a fost avutul.

 

Când mă gândesc la cum am fost

La visele învolburate

La utopii ce m-au hrănit

La slalomul printre păcate

 

 

Cum să mă-mpac cu ce nu știu

Cu-o lume de noi inventată?!

Să las atâtea ne-mpliniri

Ce mai așteaptă o etapă?!

 

 

Nu, nu!, nu-n mâine mă-ntrevăd

Destul că nu știm începutul

Neant a fost, neant va fi

Susțin, pământul ni-e avutul…

 octombrie 2014

 

 

Nicicum nu-i bine!…

 

 

Nu e bine nici cu versul

Nici politică de fac

Am simțit-o nu o dată

Dar continui, mă complac.

 

 

Chiar așa, sentimentalul

Mă împinge, în plin risc

Să declar ce nu se spune

Să mă cațăr sus, pe pisc.

 

 

Să arăt cât de mult sufăr

De iubire de-s respins

Să nu văd cum tulbur ape

Chiar de părul meu e nins.

 

 

Da, respins dacă-i pe bune

Nu la-ndemnul unor inși

Ce nu au nimic cu harul

Poeziei unor prinși.

 

 

E un har ce prinde-n mreje

Suflete de visători

Cu utopice speranțe

Demne de nevăzători.

 

 

 Doar că harul ăst-aprinde

Pe al simțului abis

Sentimente-nflăcărate

Despre care nu s-a  scris.

 

 

Și atunci?!, de ce se bagă

Într-o lume de ciudați?!

Lumea lor, închipuirea

E c-acelor apucați.

 

 

Dar am spus-o, parcă-n față

Eu mai am ceva, nu har

Urmăresc din zbor politici

Cu actori ce n-au habar.

 

 

Unii sunt ca Patapievici

Scriu scornind c-au fost ce nu-s

Alți, ca Pleșu, ca și Gabi

Sus pe Bistrița, în sus.

 

 

Unii-și spun că sunt maeștri

Uită ce înseamnă fum

Când mai joacă Beliganul

Ei cu neamțul, hop la drum.

 

 

Și desfid a noastră vrere

Neamțu-i, neamț, nu e

 Carol n-a fost ca și ăsta?!

Tot creștin e, nu-i păgân!

 

Gospodar ca ăsta nu e

Pe al Daciei tărâm

El ar da chiar România

La dineu, pe un tacâm.

 

 

Dar ce uită-al nostru Werner

Că și noi știm a fura

Și că-n jocul ăsta frate

Pentru Udrea va pleca.

 

 

Bătălia va fi aspră

Cu-n Traian iubit prin Vest

Va susține sus și tare

Că în fond e cel mai ”best”…

 

 

Și atunci n-ar fi mai bine

Să mă las de ce-am spus sus?

Nu, tu, versuri îndulcite

Nu, politici ce-au apus…

 

 

Să ne-ntoarcem l-ale noastre

Eu, la anii ce i-am strâns

Ei, la vechile metehne

În politică, la plâns…

octombrie 2014

 


 Toamnă cenușie…

 

 

Toamnă cenușie

Spune-mi unde-or fi

Galbenul și roșul

Cu-al lor iz fatal

Să atac cu versul

Fără-a fi banal

Inima de piatră

Ce m-a subjugat

Chipu-i fără seamăn

Glasu-i de cristal

Mersu-i de felină

De pe-un mal astral

Ce-a rămas în urmă

Printre amintiri

Unde-un Dor de Ducă

M-a făcut să fiu

Blond fără măsură

Printre negri vii

Unde o metisă

Mi-a strigat  ”Revii!”

Uitând că-i din stâncă

Cum a vrut a fi

Când seara la lună

Mi-a spus printre alte

 

 ”Nu, nu te pripi!”

Cu gândul acolo

vrea sa fiu trist

Dar unde e frunza

Cu ten auriu

Să smulgă din suflet

Ce zace-ncă viu

Să pot chiar să plâng

Înotând în pustiu…

 

 

Dar glasul cu-acel

”Să revii!”

Răsună șoptindu-mi

”Ce-ai fost, n-ai să fii…”

 octombrie 2014


 

Nu regreta…

 

Nu regreta ziua de ieri

Nu-n plâns găsi-vei amintirea

Ce-a fost, a fost, nu va mai fi

Cel mult gusta-vei amăgirea.

 

 Erai mai altfel decât ești

Să nu uiți anii ce trecură

Pe-atunci erai un blond pletos

Ce scrii, tu, azi, e doar lectură.

 

 

Amestec din ce-ai fost, ce ești

Un ”Amalgam” ai spus că este

S-ascunzi tristețe-ai scris ”Postum…”

Și s-a iscat,…ce mai poveste!

Ziua de mâine-i în program

Apar ”Antume-ntr-un final…”

Dar gându-ți zboară la ce-a fost

Iar scrisu-ți sună cam banal.

 

 

Și rupi, cum ai făcut demult

Ce-aveai de spus spuneai în față

Erai ciudat, erai credul

Ce dăruiai era pe viață.

 

 

Un singur drum mi-a mai rămas

În proză-i ultima-ncercare

Versul mi-a fost de-adolescent

Iar proza-am scris-o-n disperare…

 octombrie 2014

 

 

Mă plimb…

 

 

Mă plimb prin ce-a fost viața mea

De la copil la senectute

Vreau să aleg doar pagini dragi

Pe cele rele, la pierdute.

 

 

Nu-ntotdeauna reușesc

Nu-i internet cu-o deletare

Le arhivez, n-am ce să fac

Să zacă rău-n așteptare.

 

Viața frumoasă m-a-nsoțit

Chiar și în clipele ”fatale”

De mă certau când eram mic

Citeam pe fețele lor jale.

 

 

Vacanțele pe la bunici

Ce să mai spun?! O nebunie!

Doi cai, adevărați, și-un bici

Și colțunași, după-o prostie.

 

 

Era pedeapsa cea mai grea

Făcea bunica, chiar și-n noapte

Lingeam smântâna ce curgea

Și ascultam ale lor șoapte.

 

 

Dar am crescut și-am așteptat

Să fiu și eu parte din ”lume”

N-a fost chiar simplu, pe cuvânt

Adolescenții-s sclavi unor cutume.

 

 

M-au pus să-i spun că o iubesc

Era drăguță, rea de gură

Toți se-mbulzeau în jurul ei

S-o plimbe doar o tură.

 

 

Ce-a fost, a fost, căci m-a plesnit

Speriat, eu am sărit cu gura

Am strâns-o, sărutat cu foc

Da-n ochii ei am citit ura.

 

 

Normal, am fost aplaudat

Ea a fugit în lacrimi

Eu după ea, ca un smintit

Nu prea știind nimic de patimi.

 

 

Și Doamne!, cât am pătimit

Umblând s-o îmbunez oleacă

Ea s-a oprit și m-a plesnit

”Iubirea ca să-ți treacă”.

 

 

Spun sincer, chiar n-am mai putut

Și-am prins-o după umeri

 Ne-am sărutat, cât a durat?

Cum mai puteai să numeri.

 

 

Eram erou, eram înalt

Cu-amici ștrengari tot dând din coate

De-atunci, crescând, am învățat

Că-n viață orișice se poate.

 

 

Adolescența-a fost un vis

Cu sport, cu fete, cu de toate

Frumos a fost când am intrat

La Poli fără-a da din coate.

 

 

Și uite, altceva frumos

Pe-o bancă răsfoind notițe

Un chip de înger travestit

Ce mi-a dus gândul la fetițe.

 

 

Și-am spus o vorbă lui Orest

”Ce zici?, mă bag?”, vorbă curentă

”E-o încuiată, pentru tine-un vis

Încearcă să o faci atentă…”

 

 

”Am mai pățit-o eu cândva

Nu mă lua cu tonu-ți hâtru

De data asta-i altceva

Nu vreau s-o-ncurc să fie teatru.”

 

 Nu, n-a fost teatru, pot s-o jur

Nici vorbe nu găseam a-i spune

Eu până-n noapate o-nsoțeam

Prin parcuri, se-ntâmpla să tune.

 

 

Nu, nu-i metaforă ce-am spus

În parc, la Rigoleto se-ntâmplase

Cu Goangă și Bădescu la un loc

Nu am convins-o-n brațe să se lase.

 

 

Ploua, tuna, cvartetul era-n floare

Apa curgea pe noi fără zăbavă

N-aveam ce face, ne-am apropiat

Și-am sărutat imaginea ei gravă.

 

 

Cu ce reproș ea m-a privit

Când la un fulger m-a privit în față

Atunci în sine am zâmbit

Și-am înțeles că ne-am legat pe viață.

 

 

Și a urmat frumosul cel matur

Și câte alte și mai câte

Dar mi-am propus să uit pe loc

Din unele ce-au fost ”urâte”.

 

 

Doar n-am să mă apuc să scormonesc

Arhivele cu știri pierdute!

 Frumosul meu a fost frumos

Cu restul, mă confrunt doar pe tăcute…

 octombrie 2014

 

 

Tristețea clipei…

 

Tristețea clipei ce-a trecut

Prezentă este încă

Ea prin amploare a-ntrecut

Durata ei de stâncă.

 

 

Când spui o clipă, spune tot

E-o clipă pământeană

Ea se ascunde și nu pot

S-o smulg, nu-i buruiană.

 

 

Se-ntinde peste zile, nopți

Și numeri lunile, chiar anii

Și-oricât ai vrea să uiți, nu poți

Zadarnice strădanii.

 

 

 Și cauți, și încerci mereu

O nouă clipă-n viață

Și noaptea când e și mai greu

Ți-e sufletul de gheață.

 

 

Căci n-ai un gând să-l încălzești

Prea lung e labirintul

Clipa aleargă, n-o găsești

Să-i domolești avântul.

 

 

Iar timpul trece nemilos

Chiar de-l măsori în clipe

Și-mbătrânești fără folos

Și-aștepți să prinzi aripe…

 octombrie 2014

 

 

Durerea vorbelor…

 

 

Durerea vorbelor scăpate

În graba unor lămuriri

Poate stârni furtuni ce lasă

Urme adânci în amintiri.

 

 În amintiri ce vor rămâne

Când vei privi ziua de ieri

Când întrebând, răspunsul fi-va

Ce nu poți ști, de ce să ceri?!

 

 

E-o logică-n acele vorbe?!

O răzbunare fără rost?!

Căci par fi spuse într-o doară

Făr-al gândirii adăpost.

 

 

Dar ce faci când la supărare

Gândirea e-un copil orfan?

Accepți și vorbe aruncate

Din umeri dând, c-ar fi în van?!

 

 

Depinde de la ce pornirăți

Ați fost prieteni, sau, un pic?

Din ce-am crezut că a fost mare

Se pare că n-a  fost nimic.

 

 

Atunci e clar cine-i de vină

Ești tu, naivul păcălit

Căci n-ai văzut hramul ce-l poartă

Așa-i când omul e pripit…

12 octombrie 2014

 

 

 Derută, sau decepție?…

 

 

Alt titlu, sincer, n-am găsit

Să fie vârsta-naintată?!

În lumea leată cu-a mea fată

Sunt ca străinul rătăcit.

 

 

Mai sunt câțiva ce cred că sunt

Mânat de amintiri, de vise

Că nu-nțeleg c-au fost prescrise

Că pentru ei sunt un cărunt.

 

 

 

Oi fi la păr și nu-mi stă rău

Căci sufletul și mintea-s treze

Mă-ncumet sus, pe metereze

Să-L chem la noi pe Dumnezeu.

Că nu e dreptul meu s-o fac

Nu m-au văzut făcând o cruce

Dar Crucea mea cine o duce?

Eu din pruncie-o duc și tac.

 

 

Că am și calde amintiri

Sau vise încă ne-mplinite

Chiar dacă sunt răstălmăcite

Nu-nseamnă că-s doar amăgiri.

 

 De-acolo-am tras seva în mers

Cu pași mărunți pe-aceste plaiuri

Și-am construit a mele Raiuri

Ce zac în suflet, nu-s de șters.

 

 

Că îndrăznesc să privesc sus

Că-mi ridic pleoapele spre soare

Că-n ochii mei văd doar splendoare

Că-mi place viața, am mai spus…

15 octombrie 2014

 

 

Din ciclul ”Antume-ntr-un final”

Mai și glumește omul, nu?…

 

 

Mi-ai spus…

 

 

Mi-ai spus să nu mai scriu în vânt

Să m-adresez, cui vreau, pe față

Să știe ”ea”, să știu și eu

Doar n-ai să-mi spui că-ți este greu

Să fii exemplu, o povață.

 

 

Povață cui?, m-am întrebat

 

 

Surprins de-așa curiozitate

Vrei să strig tare cine-i ”ea”?!

Nu sunt convins că i-ar plăcea

Să etalez o noutate.

 

 

Nu pare că sunt chiar în vânt

Așa cum scrii, cin’ să se simtă?

Nu sunt naivă, cred c-o știi

Cu mine sincer poți să fii

Și să nu-mi spui că e vreo sfântă.

 

Pe-acest pământ nimic nu-i sfânt

Cum poate fi o pământeană?!

 

 

 

Deci recunoști, nu e doar vis

Reține, chiar acum ai zis

Să fie oare-o africană?

 

 

Căci de nu-i sfântă,-i pe pământ

Precum femeile, de-o teapă

Doar le-am văzut cum ele sunt

Cu mlădieri, n-au păr cărunt

Ci doar priviri care înțeapă.

 

Ei, asta-i bună, chiar de-i vis

Pot să m-opresc mult mai aproape

Nu-i dor de ducă, sunt și-aici

Și-oricât ai vrea, nu poți să zici

Că nu pătrund chiar și sub pleoape.

 

 

 

 Ei, vezi, aici am vrut s-ajung

N-o mai lua pe ocolite

Măcar pe vreuna o cunosc?

Chiar, aș păutea s-o recunosc?

Să nu-mi răspunzi pe negândite!

 

 

Am și eu dreptul să nu mor

De o meteahnă feminină

Ca-n cercetare-un curios

Nu se oprește, nu-i sfios

Curiozitatea îl animă…

16 octombrie 2014

 

 

 

Cea Mică…

 

 

Maria cea Mică, aș

a am să-ți spun

Nu mai am timp să văd cum mai crești

Cu ochi-ți privind parcă-asculți din povesti povești

 

Păstra-voi imagini în ultimul drum

Cu tine în brațe-o bunică zâmbind

Cu ochi ce trădează-a iubirii parfum

Cu-n gând spre Fecioară, încet murmurând

 

 

 ”Ai grijă Prea Sfântă, de unicul prunc

S-o văd pe Maria, cum crește râzând

Cum face năzbâtii, cum noi toți iertând

Cum viața-i se umple cu numele-Ți Sfânt

Fecioară și Mamă-ntre Cer și Pământ…”

 17 octombrie 2014

 

 

Între Cer și Pământ


 

Între Cer și Pământ

E un drum de-ntrebări

La a căror răspuns

Îl găsești doar în Cer

De-unde nu se-aud voci

De prieteni plecați

Căci în lumea de-Apoi

Noi suntem cei uitați

Ce prieteni, ce frați!

Nici în vis nu apar

Să ne facă mai clar

Cum e cu acest drum

Cu tichetul ”one way”?

Chiar de nu ne-o plăcea

 

 Să n-avem un cuvânt

Să ne-ntoarcem de-om vrea

Colo jos, pe Pământ?!

Unde-i plin de minuni

Ce cu ochi le vedem

Unde visuri se nasc

Chiar de sunt utopii

Unde vrem să uităm

Chiar eșecuri, doar știm

Că nu-orice prevedem

Unde iar o pornim

Căci nimic nu-nvățăm

Și-nspre culmi de argint

Visuri noi înălțăm

Făr’ să vrem să zburăm…

18 octombrie 2014

 

 

 

Ce-ar putea?!…

 

 

Ce-ar putea să m-atragă

Când atâte-am văzut?!

Dus de dorul de ducă

Pe-unde nici n-am crezut

Am simțit cât de-ntinsă

 

 E planeta Pământ

Cât de plină-i de farmec

Un imens zăcământ

Care darnic ți-arată

Lucruri ce n-ai visat

În culori curcubee

Ce din Cer au plecat

Și apoi, varietatea

Nu sunt două la fel

Chit că-s țări, sau orașe

Sau păduri, câmpii verzi

Ape repezi, sau lacuri

Sau un munte pleșuv

Ce sfidează căldura

Unui Ecuator

Unde triburi uitate

De războinici pletoși

Se adună în cete

Să se-ncingă în joc

Sau o listă cu locuri

Unde-s altfel de flori

Unde vezi animale

Fioroase, sorbind

Cu gazele fragile

Apa dulce ce-aduce

A-nfrățire pe loc

Multe sunt încă-ascunse

Ce puțin am umblat!

 

 Ce-au lăsat vechi popoare

În vestigii ce zac

Ascunzând printre pietre

Explicații ce tac

Dar oceanele lumii

Mângâind ce-i pământ

Cu o dragoste mare

Pentru  ce este Sfânt?

Căci Pământul nu-i piatră

E lăcaș pentru om

Unde-și face el vatră

Și un Dom, pentru Domn

Ce-ar putea să m-atragă?!

Infinitul din Om

Căci și El face parte

Din acest Babilon…

18 octombrie 2014

 

Când aud…

 

 

Când aud de durere

De-orice fel fie ea

Uit de mine, de tine

Căci în jur ce se-ntâmplă

 

 Îmi arată că lumea

E mai mult decât rea.

 

Lumea, ca lume

Cea umană, din ”noi”

De făpturi ce nu văd

Ce se-ntâmplă-mprejur

Căci se-ntâmplă la ”voi”

Unde sunt și nevoi…

 

 

Doar atunci când simțim

Că dureri ne-au ajuns

De-orice fel, am mai spus

Noi privim împrejur

Și nu ținem ascuns

Ce dureri ne-au pătruns.

 

 

Atunci știm ce nu-i drept

Și-acuzăm un sistem

Pe un plan zis global

Semnalând că nu-i drept

Și că pare-un blestem

Ca și noi să avem.

 

 

Dar uităm c-avem frați

Și surori, chiar și veri

Pe-unde-au tot jefuit

Cei ce azi sunt OK

 

 Că de rău n-au păreri

C-au putut strânge-averi.

 

 

Prin Muzeele Mari

Ale lumii comori

Le-admirăm încântați

Dar uităm de-unde vin

Din milenii, sudori

Ce trezesc și-azi fiori…

21 octombrie 2014

 

 

Toamnă tristă

 

Că spectacolul de aur

Ce-l dau frunzele-n cădere

Este sursa ce mă-mpinge

La visare, am mai spus-o

Căci tristețea ce mă-ncinge

E-o tristețe creatoare

De iubire disperată

 

 

 De-o utopică visare

La ce-n jurul meu se-arată

Chit că-i soare, chit că-i umbră

Într-un joc de-a du-te, vino

Luminând sau ascunzându-ți

Chipul tău, iubită fată.

 

 

Și-atunci văd un chip de zână

Și-aleg vorbe-nflăcărate

Și-aștept zâmbetu-ți s-arate

Un răspuns la-a mea chemare

Iar de-ntârzie simt lacrimi

Care sufletul ’l-îneacă

Și o iau din nou cu vorba

Și mă leg de chipu-ți gingaș

De privirea-ți însetată

De-al tău mers plutind pe ape

Ce mă cheamă, mă îndeamnă

Să întind brațu a chemare

 

 

Să-mi răspunzi ca altădată.

Dar cu ce se-ntâmplă-afară

Când în pom frunza-i tot verde

Când nici vântul nu o smulge

Și nici ploaia n-o stârnește

Cum să guști acea tristețe

Care naște-a mea visare

Ce de dragoste-mi vorbește

 

 

Unde ruginiul toamnei

Chiar în suflet poposește

Și-n culori de curcubee

Labirintu-l luminează

Și privirea mi-o stârnește

Înspre ce n-a fost vreodată…

23 octombrie 2014

 

Azi mă-ntreb…

 

Azi mă-ntreb, ce mai am?!

Ce cusur am aflat

La ce-n jur mă apasă?

Că am fost cusurgiu

Că mai sunt, hai c-o știu

Dară azi, chiar așa

Cine, ce-a mai făcut

De m-a-ntors la ce-am fost

Să nu-mi placă nimic

Și să spun că nu-mi pasă?

Chiar să fie vreo Ea?

Poate vreuna din Ele?!

Parcă m-am lecuit

De citit printre Stele!?

Mi-am tot spus că-s la fel

 

 Că-s sătul de belele

Sunt destule-ale mele

Să mă simt surghiunit!

Dar se pare că-n fapt

Totu-i spus la beție

Cea ce-apare-ntr-un vis

Chiar utopic să fie

Când devii dependent

Doar de una din Ele

Și te-ntorci de pe-un drum

Ce-a fost cel de pe urmă

Și o iei, ca noi toți

Mulți ne iau de ne-toți

Chiar de și-Ele aleg

Doar pe unul din Turmă…

28 octombrie 2014

 

 

Toamna…

 

Toamna nici n-a început

Să-mi stârnească scrisul

Și spășită mi-a furat

Bucuria, visul

Ploaia, vântul s-au pornit

 

 Zăpada, ici-colo

Și-au smuls frunza, verde crud

Așternând cât-colo

Un covor murdar și trist

Ce-mi stă la picioare

Unde-i aurul ce-mi da

În suflet ardoare?!

Cum să scriu povești de-amor

Cu gândul la tine?!

Eu de dragoste vorbesc

Doar când fierbe-n mine

Când un galben-auriu

De-a toamnei culoare

Pârjolește-al meu gând

Cu a sa splendoare

Du-te ploaie, du-te vânt

Zăpada să plece!

Dați-mi toamna înapoi

Scrisu-mi să nu sece…

24 octombrie 2014

 

 Ciudații

 

Ciudații ce sălășluiesc în noi

Ne-apropie și-apoi ne-aruncă

Care-ncotro, pe-orbite noi

Nu-n tandem, nu în doi

Plasând regrete-n spații noi

Unde doar timpu-alunecă

Nestingherit pe unde.

 

 

Aici, pe noile orbite

Se-nvârt privindu-se mirați

De la distanță

Își fac și câte-un semn discret

Ca o chemare

Precum un vis utopic

De pe Tera.

 

 

Mai mult, se-ntreabă chiar

Dac-au ajuns pe-orbite diferite

La ce-a servit lansarea?!

Puteau rămâne și acolo

Departe, dar aproape laolaltă

Uniți prin har și nu, politici

Legați ca-n tandem, câteodată…

29 octombrie 2014

 

 

Obsesia nemulțumirii…

 

Că-s cusurgiu, nemulțumit

O știu și eu, o știi și tu

Să fie chiar un fel de-a fi?!

Să fie-un modus de-a trăi?!

Impus de anii ce-am trăit

De câte-n fapt am suferit

De multe-n care am greșit

De cât de-ușor am cucerit

De lumea care m-a vrăjit

Ce pe Pământ am întâlnit

De visul ce m-a îndârjit

Chiar de utopic încolțit

Dar niciodată obosit

Făcând abstracție de sfârșit

Iubind noțiunea Infinit

Și-un dor de ducă însușit

De mic copil asimilat

De l-al meu unchi cam apucat

De-ale lui basme fermecat

Și vorba lui ”n-a fost a fi”

Spre-a o lua de la-nceput

Visând la ce n-am mai văzut

Uitând eșecul, ca făcut…

 Să fie tot ce-am etalat

Motiv de-al meu nemulțumit?!

Sau sunt așa cum m-am născut

Cu ce-un Destin, m-a pricopsit?!…

 noiembrie 2014

 

 

It’s time…

 

 

Că vine-un timp pentru plecare

Nu-i noutate, toți o știm

E-un ”Dor de Ducă” la final

C-un drum mai lung, făr-amânare.

 

 

Cum c-a muri nu-i ceva nou

Ce bine-a spus-o-n vers Serghei

Dar hâtru-a mai adâugat

Nici c-a trăi nu e mai nou.

 

 

O definiție-n dilemă

Ar spune-o cei ce-ar sta pe loc

Dar când ești sclav al dorului de ducă

Plecarea nu e chiar problemă.

 

 Și-atunci începi ceva firesc

Și dai delite pe ce-i de șters

Dar simți un gol ștergând trecutul

Plin de frumosul pământesc.

 

 

Și-ncepi să tragi de timp, blazat

Iar pe Esenin îl așezi în rafturi

Pe vremea lui o fi fost modă

Acum îți pare deplasat…

 

 

Și-ncep să mă gândesc pripit

Dar nu spre-un infinit necunoscut

Spre-un țărm de apă nesfârșită

Pe-acest Pământ, ce-tâta l-am iubit !

 noiembrie 2014

 

 

Am cântat…

 

 

Am cântat prietenia

Cu-a ei iz de infinit

Am legat-o de iubire

Ca de-o soră cu sfârșit

Că prietenia-i sfântă

Am și scris pe-un piedestal

 

 Dar tot repetând ideea

Am simțit un gust banal

Drept, nu așteptam doar vorbe

Eu chiar o și practicam

Da-n răspunsurile multe

Recunosc, mă-mpiedicam

Mă luau drept o relicvă

Vremi pierdute-o aminteau

Mi se cam spunea în față

Dar părerea-mi, asmuțeau

Și mi-am spus la întristare

Că-s intrus în lumea lor

Că-n a mea interpretare

De ce-am fost, mi-e tare dor…

 noiembrie 2014

 

 

Azi sunt trist…

 

Azi sunt trist, pe bune

Ce s-o fi-ntâmplat?!

Vreuna din corăbii

S-o fi înecat?!

Știu c-așa se spune

Când te uiți pierdut

 

 Dar eu cat în suflet

Și-mi răspunde mut.

Nu mă-ntreb retoric

Chiar aștept răspuns

Sufletu-mi scâncește

De un dor străpuns.

Dor de ce, de cine?

Cineva mai drag?!

Se îneacă-n lacrimi

 

Se aude vag.

Nu, n-o scot la capăt

Ăsta nu-i răspuns

Și m-ascund sub pleoape

De tristeți pătruns.

Ce o fi acolo

De nu mă-nțeleg?!

Din așa tăcere

N-am ce să dezleg…

 noiembrie 2014

 

 Trecutele iubiri…

 

Trecutele iubiri

Trecute, nu tăcute

Răsună și-azi în pieptul meu

De nimenea știute.

Sunt zile-n care

Aud șoaptele stinse

Se laudă cu-a lor amor

Din amintiri nestinse.

Dar parcă n-o spun cum a fost

Orgoliu-n fiecare

E un remember nechemat

De cel în disputare.

Căci știu și singur cum a fost

Și mustăcesc în șagă

Ba chiar încep să mă-ndoiesc

De amintirea-mi vagă…

 noiembrie 2014

 

 

Surpriza…

 

 

Surpriza vine tocmai când

Mă lăudam că sunt în formă

Dar mingea s-a oprit în bară

Iar golul nu s-a-nscris în normă

Făcusem planuri să ajung

Să stăpânesc chiar a mea soartă

Și i-am promis să-i fiu toiag

Să n-o las singură s-adoarmă

Și-am fost convins că știu ce spun

Că vorba-i literă de lege

Dar când se-ntâmplă să bravezi

Nu are cine să dezlege

Și panica pătrunde în pridvor

Și bate insistent la ușă

Iar vorbele-și pierd rostul lor

Și eu rămân tăcut, pe tușă

11 noiembrie 2014

 

 Nu vă mirați…

 

Nu vă mirați că tot mai scriu

V-am spus că-s terminat, se pare

Am fost un sclav, de când mă știu

Al scrisului, și azi mă doare

Și-o fac, se pare, din impuls

Precum fac sclavii lăsați liberi

Încerc, dar nu pot de-alții să fiu smuls

Din ce-a fost har dat celor tineri

Că sunt, dar nu mă simt bătrân

E vina celor ce m-ascultă

Căci ei mă fac să tot amân

Această stare-atât de-ocultă…

13 noiembrie 2014

 

 

Iar sunt prins…

 

 

Iar sunt prins de-un dor nespus

De-a mea libertate

De-a păstra în mine-ascuns

Crezul de dreptate

Colo-n suflet stea tăcut

Nimeni să nu știe

 

 

 Căci scăpat printre scaieți

Din zbor cade-n vrie

Și scaieți-l încolțesc

Să strivească focul

Cât a stat crezu-mi ascuns

Și-a păstrat norocul

De-a fi singur cu-al său păs

Mocnind pe tăcute

Colo-n suflet întristat

Visând neștiute

Da, am spus că-mi este dor

De-a mea libertate

De a păstra de lume-ascuns

Tot ce-n suflet bate…

14 noiembrie 2014

 

Tristă Duminică…

 

Tristă Duminică

ne-așteaptă pe toți

Frați și prieteni

ne-om bate  Și-unii și alții

de ”ură” împinși

 

 Vor scrie-un cuvânt

”libertate!”

Ca-n sport invocând

greșeli de-arbitraj

Vor curge injurii

de toate

Și noaptea-n nesomn

vor face alt plan

de luptă cu-așa

”nedreptate”

Și-un nou ciclu  porni-va la drum

Revanșele-s mult

căutate

Iar chibiți isteți

Mai ieri chiar huliți

Ca Phoenix vor ști

a renaște…

15 noiembrie 2014

 

 Chiar dacă…

 

 

Chiar dacă orizontu-mi s-a oprit

Căci pași-mi nu mai vor să meargă

Eu nu disper că totul s-a sfârșit

Având în spate-a mea cometă dragă.

 

 

Și ea odat’ cu mine s-a oprit

Și-așteaptă s-o privesc prin suflet

Acolo unde-n taină ea s-a cuibărit

Păstrând cu sine un trecut, și-un urlet.

 

 

O constelație, aș spune-ntr-un cuvânt

De stele ce m-au fermecat odată

Lucind sprințar ca-n pomul de Crăciun

În care toate farmecă, nu doar o fată.

 

 

Sunt amintiri ce-n viață-mi au fost stele

Și-oricât de vagă-i strălucirea lor

Ele-mi îndreaptă gândul înspre ele

Iar eu zâmbesc, la gândul c-am să mor.

 

 

Da, orizontul static nu-i sfârșitul

E doar o nouă stare-n felul său

Coada cometei e avutul

Ce-nchide-n ea tot dorul meu…

15 noiembrie 2014

 

 Vreau…

Vreau să sting tristețea

Ce m-a copleșit

Să zâmbesc la soare

Dar nu-i de găsit

Stă mai sus de nouri

Pare supărat

Prea mahmur mi-e chipul

Sufletu-i uscat

Nu prea înțelege Nici nu-i de-nțeles

Stă ascuns și-așteaptă

Din impas să ies

Ce te-apucă frate?!

Parcă îl aud

Să-i răspund nu-mi vine

Și rămân tăcut

Știe el ce-nseamnă

Visul spulberat?!

N-a fost utopie

Vis adevărat

 

 

Vis de toamnă tristă

Noaptea l-a țesut cuibărit în suflet

Ziua s-a pierdut

 

 

Cum să-i mai dai viață

Beznă-i în priviri

Nu mai văd nici chipul

Tristei amăgiri…

17 noiembrie 2014

 

Daris Basarab alias Boris David

București

2014

 

http://www.darisbasarab.com/centru/antume.pdf

 

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi

Comments Off
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Statistici accesare

Online: 1
Vizualizari : 28802

Ultimele Comentarii