Dacina Dan: Poeme

24 Sep 2016 by admin, Comments Off on Dacina Dan: Poeme

Aparent

 

cu mine însămi

la o margine de vară

lângă mare

într-un asfinţit oarecare

până aici

m-a călăuzit soarele

ca să-mi ghicească în palmă

însoţitori de vis

de un alb inegal

între nisip şi val

aparent

ne mai revedem printre poeme

în zare

toamna

deschide umbrele de nori

mă-ntrebă

 

 

Stagiatură

 

înlocuiam cuvintele cu inefabile păsări

până când stelele se-aprindeau

de gelozie – fără îndoială –

cucul

îşi tot satura numele

undeva între frunze neclare

pletele mele blonde pierdeau

inocenţa grâului copt

tu făceai foc

pentru imperceptibile zboruri eu străluceam

abstract ochii tăi reduceau pădurea din jur

la un singur punct

oraşul ne primea străin

eram cam inconştienţi

bineînţeles

aveam în braţe soare

şi-n buzunare fân

de uimire doamnele

erau să calce trenul

la barieră lângă parc

 

 

             Zbor

 

dac-aş fi cer

aş declina cu norii

mi-aş dezbrăca speranţa

în stropii de ploaie

dac-aş dansa sub lună

cu picior de izvor

aş descânta deşertul din noi

cu livezi

dac-aş răsări dimineaţa

aş avea mireasmă de tei

toamna

aş înfrunzi în ţipăt de cocori

primăvara

m-aş ofili de gând în ghiocei

dac-aş fi ghimpe

mi-aş sfâşia noaptea

cu muguri

gata să conjuge iarăşi

 

 

             Rug

 

chiar şi aici

amiaza are trup de cruce

nici rug măcar

poate un gând

incomparabil mai curat

printre atâtea frunze care cad

astenic

anotimpul se lipeşte de călcâi

vulnerabil în genele ierbii

peste ochiuri de timp

sublimat în ecou

o vreme

voi mai rătăci

prin templul subfebril

ce-n nopţile curând brumate

va rugini exuberant

inutil

 

 

                   Dacina Dan

                    Timșoara

                 Septembrie 2016

 

 

 

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii