,,Fantoma U.S.R. – Subunitate a Partidului Comunist în România”

21 Mar 2017 by admin, Comments Off on ,,Fantoma U.S.R. – Subunitate a Partidului Comunist în România”

,,Scrisul este cea mai puternică şi cea mai importantă armă a partidului.”

Iosif Vissarionovici Stalin

Uniunea Scriitorilor din Romînia se legitimează în fața Instanțelor și în fața societății cu actul de identitate al unei fantome. Dar, până și acest act de identitate este, din păcate, unul fals. De fapt, Fantoma nu are acte, nici de viață (întrucât, bântuind, bâiguitoare, se prezintă cu un document care nu a existat niciodată – certificatul de naștere) și nici de deces, chiar dacă a delegat un mort să o reprezinte. Mortul este trecut în înscrisuri și semnează, chipurile, hârtii. Fantoma se arată, uneori, acoperită de o mantie neagră, purtând pe creștet o pălărie de fetru, țuguiată, ca în poveștile cu dizenterici, alteori apare ca o siluetă, având chipul vânăt, îmbrăcată într-o rochie lungă și gălbuie, travesti. Iese dintre scândurile sicriului, pe când bate clopotul în miezul nopții, dar și în timpul zilei, după cum o apucă, dacă dânsa are chef. Fantomă de lux – uneori, alteori – stricată de bordel, ea nu e moartă, ea doar se transformă.
Subunitate a partidului comunist, vivace și perspicace, Uniunea Scriitorilor din Romînia își cheamă, alarmată, cu trâmbița, pe toți membrii, să facă față pericolului de desființare.
Poetul Ioan Vieru a acționat în Instanță Fantoma. Ori așa, ori așa, fiindcă așa nu se mai poate. Fantomă, fantomă, dar trebuie să prezinte documente – este sau nu este? trăiește au ba? există sau numai simulează? Și dacă trăiește, să facă dovada! Și dovada? Uniunea Scriitorilor din Romînia se legitimează cu un așa zis act emis de partidul comunist în anul 1949. Doar că respectivul act nu a fost, vreodată, publicat în Monitorul Oficial. E un act inexistent.
Că o fantomă e ca aburul, că o fantomă e ca un fum, că o fantomă poate avea aburi în cap (și are), că poate avea fumuri (și are și dintr-astea, o-ho-hooo!), toate fac una, însă e alta: fantoma U.S.R. primește bani de la stat, îi cheltuie, îi toacă, și îi primește cu nemiluita, de la statul, pe care, paradoxal, nu îl recunoaște. Fiindcă Uniunea Scriitorilor din Romînia nu recunoaște schimbarea regimului social care a avut loc în 1989, nici legile date după 1989 și nu li se supune.
U.S.R. se supune doar instinctelor totalitare și represive din deceniul 5 al secolului trecut, când România era invadată și ocupată de bolșevism. Ipocrizie a fandoselii de fantomă a marxism leninismului, miștocăreală perversă de țață ajunsă secretară de partid? sau poate prostie pură în stare de perpetuă obrăznicie? sau poate ebrietate a Puterii roșii discreționare? ori letargie indusă de nostalgii bolșevice? Toate la un loc și încă, pe deasupra, bolboroseala găunoasă a cameleonilor roșii, sugative de bani publici cu ghiotura.
U.S.R. nu se supune actualei forme constituționale, pe care nu o recunoaște, deși a primit, și primește în continuare, și pretinde sume colosale din partea statului; U.S.R. se supune doar Constituției Republicii Populare Romîne, (aceasta era, în dispreț, grafia vremii) Prezidiului Marii Adunări Naționale și Ministerului Artelor din Republica Populară Romînă care au făcut-o fantomă. Comuniștii s-au ferit să înființeze o societate de drept privat, nu aveau cum, și atunci au dat din gură (ce știau ei cel mai bine – munca cu gura), fără să consemneze în Monitorul Oficial subunitatea lor, Uniunea Scriitorilor din Romînia. Au desființat Societatea Scriitorilor Români (constituită, în 1909, cu respectarea principiilor de drept privat) și au dat un decret, Decretul nr. 267/1949 emis de Prezidiul Marii Adunări Naţionale al Republicii Populare Romîne, de înființare a unei societăți de drept public, U.S.R., pe care, considerându-l, până și ei, absurd, nu l-au publicat niciodată în Monitorul Oficial. Astfel încât, din punctul de vedere al Normelor de Drept, Uniunea Scriitorilor din Romînia era, încă de la bun început, doar o Fantomă. Ea a funcționat, însă, ca subunitate a partidului comunist, cu rolul de a dirija mentalul colectiv, și de a întruni calitatea de agentură de propagandă bolșevică.
Uniunea Scriitorilor din România declară azi, senină, dar și cu neobrăzare, că ,,USR este înfiinţată prin act emis de puterea legiuitoare şi nu poate fi supusă regulilor asociaţiilor.” – în fapt, afirmând că refuză să recunoască statul de drept, supunându-se doar puterii legiuitoare comuniste.
Fantomă, fantomă, dar obraznică, întrucât joacă teatru, folosind replici pentru retardați, fiindcă iată ce mai afirmă, în încercarea sa prostească de a se legitima: ,,USR funcţionează în prezent în baza Decretului-lege nr. 27/1990 privind organizarea şi funcţionarea în condiţii de autonomie economică a organizaţiilor de scriitori, artişti plastici şi compozitori, creatori de film şi teatru. USR este o persoană juridică română de utilitate publică, și nu o asociație conform Ordonanței nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile. USR a avut acelaşi statut încă de la înfiinţare şi nu i se aplică prevederile Ordonanței nr. 26/2000”.
Numai că, articolul 9 din Decretul invocat face referire la subiectii precizați de art 1 din decret: ,,Scriitorii, artiștii plastici, ziariștii se pot asocia”. Acest decret lege nu era decât o normă juridică de reglementare cu statut de recomandare prin formula ,,se pot asocia”. U.S.R. trebuia să cunoască faptul că expresia ,,se pot asocia” nu este o sintagmă așa cum este denumirea ei. Ignoranța celor care au condus U.S.R., după 1990, este evidentă, întrucât Decretul Lege este trecut în Statut ca decret de funcționare, teză eronat însușită. Ignoranță sau rea-voință? Scriitorii trebuiau chemați să constituie societatea în cauză, în mod liber, după principiile care stau la baza Dreptului privat. Dar oare, teza a fost doar eronată? În spatele acestei ,,erori” stau lucruri urâte, foarte urâte, nu doar de sorginte ideologică, dar în primul rând cu originea în interese uriașe din punct de vedere financiar. De la atât de multe afaceri oculte și până la faptul că ANAF și-a însușit ,,eroarea” și a acordat un cod fiscal anterior înscrierii U.S.R. în registrul asociațiilor și fundațiilor (numărul de cod național 38715, în baza dosarului 158/PJ/1994, ce avea ca obiect modificări ale actelor constitutive inexistente).
Întrucât U.S.R. nu deține o Hotărâre Judecătorească de înființare și nici o sentință civilă de acordare a personalității juridice și de dispunere a înregistrării, Judecătoria Sectorului 1 cât și Ministerul Justiției au datoria legală de a îndrepta această eroare prin radierea U.S.R. din Registrul asociațiilor și fundațiilor, fiindcă U.S.R. nu are regimul juridic al unei persoane juridice române de drept privat fără scop patrimonial (așa cum sunt definite uniunile de creatori în Ordonanța nr. 26 din 2000, cu privire la asociații si fundații; și așa cum sunt definite și la art. 1 alin 2. din Legea 8/2006).
În consecință, adeverințele pentru indemnizațiile prevăzute de Legea 8/2006 sunt semnate în mod ilegal și în anul 2017 de către Nicolae Manolescu Apolzan, cu atât mai mult cu cât în Registrul de la Judecătoria Sectorului 1 reprezentant legal este declarat, de către U.S.R., scriitorul Laurențiu Ulici, mort acum 10 ani.                                         Scriitorii trebuie să știe că ,,pensiile” (indemnizațiile de pensionari) le sunt acordate în mod fraudulos. Nu va exista o continuitate și s-ar putea pune problema rambursării lor. Ce este adevăr va ieși ca uleiul la suprafață. Scriitorii membri ai U.S.R. să își aducă aminte de asta!
Scriitorii au fost mințiți, nu li s-a prezentat adevărata situație. Uniunea Scriitorilor din Romînia nu trăiește în cadru legal, este o doar o fantomă. O fantomă a trecutului negru, sângeros, din anii fărădelegii bolșevice. O fantomă care bântuie democrația de azi, fără să-i recunoască principiile, fără respect față de Noua Constituție, manifestând adorație doar față de formele ciocoismului roșu din anii terorii comuniste.
Poetul Ioan Vieru s-a adresat Instanței, cerând radierea fantomei. O radiere care se impune cu prisosință, ca o necesitate organică a societății de a se elibera de povara acestui autointitulat for, în care abuzurile, falsurile și grotescul se împletesc cu furtul banului public, cu ocultarea legii și cu impostura.
Poetul Ioan Vieru s-a avântat, cu mult curaj, într-un proces cu această Hidră. E timpul să cadă vălul de pe fața Fantomei și să o vedem pe cea a tovarășului Nicolae Manolescu, căruia îi reproduc aici incredibila chemare-tupeu la salvarea subunității:

CĂTRE JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREŞTI
DOSAR NR. 5194/299/2017
TERMEN: 26.04.2017
DOMNULE PREŞEDINTE,
                    Subsemnaţii, individualizaţi conform tabelului anexat prezentei, scriitori, membri ai UNIUNII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA („USR”),
                    în calitate de amici ai curţii (amicus curiae),
                    vă solicităm ca la soluţionarea dosarului nr. 5194/299/2017, aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1, să aveţi în vedere următoarele: (i) modul de înființare a USR – prin Decretul nr. 267/1949 emis de Prezidiul Marii Adunări Naţionale, (ii) statutul de utilitate publică a USR – dobândit încă de la înfiinţare prin act de putere publică (iii) voința exprimată de către membrii USR de a nu se modifica actuala formă de organizare a USR;
                     având în vedere următoarele considerente:
1. Cu titlu prealabil, arătăm că amici curiae în sens strict sunt de regulă persoane fizice sau grupuri de persoane ce urmăresc să influențeze jurisprudența unei instanțe pentru a profita intereselor pe care acestea le apără. Exemplele elocvente în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului sunt cauzele Pretty c. Marea Britanie şi Hatton c. Marea Britanie, în care instanţa europeană a autorizat intervenția a două organizații neguvernamentale ce au susținut teze contrare.
                    Deși această instituție procesuală nu este recunoscută expres în dreptul obiectiv autohton, având în vedere prevalența jurisprudenței convenționale asupra sistemului nostru de drept, rezultă evident că o atare intervenție este admisibilă.
                     Precizăm că subsemnaţii nu înţelegem să intervenim în prezenta cauză, scopul acestui demers fiind acela de a lămuri instanţa cu privire la unele aspecte privind statutul USR, cât și poziția membrilor acesteia cu privire la acest statut.
2. Subsemnaţii, în calitate de membri USR, arătăm că:
                     (i) USR s-a înfiinţat ca o organizație de creatori literari, recunoscută ca persoană juridică română de utilitate publică prin Decretul nr. 267/1949 emis de Prezidiul Marii Adunări Naţionale al Republicii Populare Române, conform Constituţiei din anul 1948.
USR funcţionează în prezent în baza Decretului-lege nr. 27/1990 privind organizarea şi funcţionarea în condiţii de autonomie economică a organizaţiilor de scriitori, artişti plastici şi compozitori, creatori de film şi teatru.
Conform art. 1 din Decretul-lege nr. 27/1990, „fiecare organizaţie de creatori funcţionează în temeiul statutului propriu şi are dreptul să-şi aleagă forma şi structura organizatorică pe care le consideră cele mai potrivite specificului activităţii sale”.
                    (ii)  USR este o persoană juridică română de utilitate publică, și nu o asociație conform Ordonanței nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile. 
USR a avut acelaşi statut încă de la înfiinţare şi nu i se aplică prevederile Ordonanței nr. 26/2000. De asemenea, USR nu intră sub incidența vreunui caz de nulitate care să atragă dizolvarea, respectiv radierea acesteia, aşa cum s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată formulată de dl. Vieru Ioan, fost membru al USR.
                    Spre deosebire de o asociaţie, care este înfiinţată prin acordul unor persoane particulare, USR este înfiinţată prin act emis de puterea legiuitoare şi nu poate fi supusă regulilor asociaţiilor.
                     (iii) Prin prezenta, Subsemnații ne manifestăm voința ca USR să își păstreze statutul dobândit la înființare și arătăm că ne opunem demersurilor unor foști membri ai USR care încercă abuziv şi nelegal modificarea acestui statut, solicitând totodată dizolvarea USR, pe care o consideră, în mod eronat, Asociație, deşi este o persoană juridică de utilitate publică înfiinţată prin lege.
                     Acelaşi statut au şi alte organizaţii de creatori, atât din ţară, cât şi din străinătate.
                     Precizăm că statutul actual al USR este recunoscut şi înregistrat prin încheiere definitivă de instanţă, astfel încât nu poate fi modificat decât în condiţiile stabilite de acesta.
                     Prin urmare, date fiind aceste aspecte, vă solicităm ca la soluţionarea cauzei 5194/299/2017 să aveţi în vedere faptul că USR este o persoană juridică română de utilitate publică, iar poziția Subsemnaților este în sensul menținerii acestui statut.
                      Prin urmare, vă solicităm să respingeți cererea formulată de petentul Ioan Vieru cu privire la dizolvarea și radierea USR, cât și cu privire la constatarea nulității dobândirii personalității juridice a USR.

Sursa: http://horiamuntenusblog.blogspot.ro/2017/03/fantoma-usr-subunitate-partidului.html

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii