Harry Ross: Versuri
Omul
Nimic nu-i mai presus decât omul
El e sămânța, el și rodul
Lumina și focul,
Geniul și crezul
El creează și tot el demolează
Pustiit de dor, își trăiește viața
în amor
Omul e cânt și poezie,
Patimă și frenezie
El urcă și coboară,
Aleargă și zboară
Nimic din ce-i omenesc
Nu-i este nefiresc
Poate fi umbră și senin
Nebunie și sublim
Pământul se-nvârte în jurul său
Visul, și fantezia
se revarsă ca un râu.
Fără omul meu,
Totul ar fi pustiu:
Vânt, nisip și piatră
Plus câinii care latră
Credința
Credința în Cel de Sus
Ne-a îndepărtat credința în Om
Cu ochii lipiți de cer,
Nu ne vedem semenul de lângă noi
Rugându-ne Domnului,
Disprețuim pe cel de alături
Frăția de altădată a pălit în fața Creatorului
învelit în ceață și fum
Lumea s-a convertit la credință,
nu din convingere,
ci de teama pedepselor divine
Trebuie să coborâm pe pământ,
să ne întoarcem la noi înșine
să ne dăruim stimei și iubirii aproapelui.
Puterea cea mare este aici,
în noi,
în voința și sentimentelor noastre
Dovadă sunt copiii care se nasc și cresc,
florile care înfloresc,
omul care cu mintea și forța brațelor
a prefăcut Terra într-un rai sublim.
Omul este unicul creator al bucuriei,
al fericirii și al iubirii între pământeni.
Aici e căminul și viitorul nostru
Aici sunt pașii care ne vor duce mereu la mai bine.
Vom cinsti dumnezeirea,
ca pe un simbol al Genezei,
dar ne vom închina cu pioșenie
în fața omului, Fratele și Domnul nostru.
Duelăm
Duelăm cu timpul
Pentru ore și secunde
Duelăm poentru viața netrăită
Și noaptea nedormită
E nedrept ca omul, suveranul acestei planete
să fie supus capriciilor vremii,
Să suporte goana nebună a anilor,
Urmele rănilor încreștate
în sufletele celor care și-au pierdut pe cei dragi.
Duelăm neostoit pentru a recupera timpul pierdut
În zilele cenușii și în orele fără somn.
Victoria va veni
Justiția timpului va muri.
Numai spirit
Fi-vom oare vreodată numai spirit
Piramide în dulcele univers al nimănui?
Veni-va ziua să reclădim lumea din temelii?
putea-vom trăi fără materie,
vom acționa liberi,
fără porunci și constrângeri de nici un fel?
Nu avem nevoie de trup, de boli și legi sufocante
De bani murdari și haine rupte
Vom trăi din idei și priviri, din plăceri și iubiri.
Mai liberi decât păsările cerului,
decât arborii pădurii,
decât apele învolburate.
Regele Spirit domina-va lumea
acompaniat de imnurile pline de grație ale îngerilor din ceruri.
Să dea Dumnezeu ca visul acesta să se împlinească
În plenitudinea sa omenească
Ochii care scriu
Cu un ochi scriu, cu altul gândesc
La ceva omenesc
Tot timpul mi-e teamă să nu greșesc.
Mai nou, mă poticnesc
În fiecare frază azi una vreau și alta scriu
Cred că turnul Babel e în capul meu
Poate n-ar trebui să mai scriu
Să tac în pustiu
Să uit de orice gând,
Să mă las dus de vânt
Ori să construiesc din nisip castele,
așa cum făceam în copillăriile mele,
când nu știam să scriu
căci alfabetul era doar în viitorul meu.
Parcă
Sunt viu și parcă nu-s
Cineva m-o fi răpus?
Ochii privesc în gol,
ciudat de nefiresc
Gândul gândește la ce?
Simt că plutsc în nori
Pe un singur picior
Nu mai înțeleg, este oare fantezie
Ori mă calcă moartea vie?
_______________
Harry Ross
Israel
Martie 2017
