George ROCA: Iosif Demian și prima palmă pe obrazul meu de adolescent

28 Mar 2017 by admin, Comments Off on George ROCA: Iosif Demian și prima palmă pe obrazul meu de adolescent

Pe Demi, adică pe Iosif Demian*, îl ştiu de când e lumea! Suntem din acelaşi oraş, lucrase câţiva ani în acelaşi loc de muncă cu tatăl meu… Telegraful Poştei Centrale din Oradea. Prima palmă de la viaţă am luat-o tot datorită lui Demi! Greu de recunoscut dar ăsta e adevărul! În 1964 am dat examen de admintere la „regie-film”. În ziua când se făceau înscrierile mă întâlnesc în faţa Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică cu cine? Cu Iosif Demian… M-am uitat la el curios şi l-am întrebat:

– Ce faci aicea, Demi?

– Pescuiesc! mi-a răspuns veşnic pus pe glume, parafrazând un cântecel la modă al trioului Grigoriu.

– Fii serios! Ce faci aici? Aştepţi pe cineva? Nici prin gând nu îmi trecea că venise şi el să se înscrie la examenul de admitere…

– Vreau sa dau examen la secţia de Operatorie de Film!

– Tu, mă baiatule? şi m-am uitat la el ca la unul din piticii din „Albă ca zăpada”. Păi când ai avut timp să te pregăteşti? După câte ştiu aici se intră greu… Eu m-am pregătit vreo trei ani, dar de tine nu am auzit prin Oradea că vrei să dai la institut! Eşti pregătit?

– Păi nu ştiu! O să spună examinatorii!

M-am uitat la el ciudat, tot de sus… Au trecut câteva zile, au început să examenele şi… a început să se vorbească de Demi. Prima data mi-a atras atenţia Timotei Ursu, care dadea examen de admitere tot la regie film ca mine şi cu care eram vecin de pat în căminul institutului de pe strada Izvor nr.4, din Bucureşti, desigur, unde eram cazaţi pe perioada exmenelor. Apoi l-am auzit pe regizorul Iulian Mihu, pe care îl ştiam şi cu care mă pregătisem înainte de examene. Îi relata unui coleg din comisia de examinare: „Formidabil dom’le! E unu’ care dă la operatorie care face minuni şi inovaţii! Şi-a desenat lucrarea sub forma unei pelicule de film! Sunt convins c-o să intre…”. Apoi au fost afişate rezultatele. Eu am picat cu brio, iar Demi a fost primul pe listă! Atunci am primit prima palma de la viaţă! Şi au mai urmat câteva… Dar am învăţat să nu mai privesc lumea de sus! Eu am mai dat câteva examene de admitere la regie film! N-am avut noroc! No comments! Demian însă a terminat facultatea, secţia de Operatorie Film, cu lauri şi s-a apucat serios de meserie. A început să sclipească pentru prima data pe ecrane atunci când a realizat documentarul de lung-metraj „Apa ca un bivol negru” (1971).

Iosif Demian a fost unul dintre cei mai de seamă operatori cinematografici din România anilor ’70 şi ’80. A lucrat cu mulţi regizori de faimă. Mai târziu, pe la sfârşitul anilor ’70 a început să cocheteze şi cu regia de film. I-am urmărit activitatea şi  succesele… chiar dacă de fiecare dată mă mai ardea obrazul de palma primita la examenul de admitere la IATC din 1964.

Anii au zburat repede! Din 1964 până în prezent, 2016, au trecut 52 de ani! Eu împlinesc 70 de ani, iar Iosif Demian 75 de ani! Tempus Fugit! Am uitat de palmă… La mulţi ani, Demi!

———————

* Iosif DEMIAN, operator si regizor de film, născut la Oradea la 26 mai 1941. Absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică (IATC), promoţia 1968. Autor a mai multe filme documentare şi artistice de succes:

 

Regie:  –     Apa ca un bivol negru (1970)

–       Urgia (1977)

–       O lacrimă de fată (1980)

–       Baloane de curcubeu (1982)

–       Lovind o pasăre de pradă (1984)

–       Bunicul şi o biată cinste (1984)

–       Piciul (1985)

 

Operatorie:

România

–       Aşteptarea (1970)

–       Apa ca un bivol negru (1970)

–       Nunta de piatra (1972)

–       August în flăcări (1973)

–       Zidul (1974)

–       Duhul aurului (1974)

–       Buzduganul cu trei peceţi (1978)

–       O lacrimă de fată (1980)

Australia

–       City loop (2000)

–       Under (2001)

–       Sydney 2000 Olympics: Bud Greenspan’s Gold from Down Under (2001)

 

În 1982 fimul „O lacrimă de fată” a fost admis la selecţia oficială a festivalului, având la un moment dat şanse ferme de a câştiga prestigiosul trofeu «Camera d’or». Criticul american Scott Foundas în publicaţia „The Village Voice” (15 aprilie 2008) îl declară pe Iosif Demian un precursor al neo-realismului in cinema.

 

Pe la mijlocul anilor ’80 se stabileşte în Australia, la Sydney (după o scurtă şedere la Melbourne) unde îşi continuă activitatea în cea de a şaptea artă. În 1988 devine şef al catedrei de Operatorie Film din cadrul prestigioasei AFTRS (Australian Film, Television and Radio School). În 1991 este invitat de japonezi să reprezinte Australia la lansarea mondială a noului sistem High Definition TV şi devine unul dintre cei 5 membri ai Comitetului Internaţional de lansare a High Vision TV, alături de preşedinţii RAI (Radiotelevisione Italiana) – Italia, PBS (Public Broadcasting Service) – SUA, Telestat – Canada şi HB TV – SUA. În 1993 oganizează la Sydney pentru prima dată Forumul Internaţional al Operatorilor de Film  (International Cinematogrphers Forum), cel mai important eveniment de acest gen organizat vreodată în Australia şi în lume, unde are invitaţi din 15 ţări, profesionişti de renume mondial  precum: Allen Daviau, Christopher Doyle, Denis Lenoir, Geoff Burton, Peter James, Robby Muller, Sacha Vierny şi alţii. Una dintre seri a fost dedicată cinematografiei din România.

 

Şi în prezent duce o activitate intensă în industria cinematografică australiană, atât prin realizarea unor producţii de valoare cât şi în domeniul academic, predând în continuare la institute de învăţământ superior. Recent, în luna aprilie 2008, împreună cu alte personalităţi din lumea filmului românesc a fost invitat de onoare al festivalului de film românesc „Shining Through a long Dark Night: Romanian Cinema, Then and Now” („Sclipind în lunga şi neagra noapte: Cinematografia românească atunci şi acum”) organizat de către prestigioasa instituţie americană „The Film Society of Lincoln Centre” în colaborare cu Institutul Cultural Român din New York.

(GR 2008)

***

NEW YORK 2008: ROMANIAN CINEMA: THEN+NOW

Românii au început să fie din ce în ce mai cunoscuţi în lumea filmului. Chiar dacă în America încă nu am fost atât de faimoşi ca şi în Europa, recent şi acolo am început să câştigăm notorietate. Am pierdut anul acesta nominalizarea pentru un premiul Oscar a filmului „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” a regizorului Cristian Mungiu, dar sunt convins că acest fenomen-onoare se va întâmpla în anii următori.

Cinematografia română a fost mai puţin cunoscută şi apreciată peste hotare în ultimii cincizeci de ani datorită condiţiilor politice şi al „războiului rece” care au aruncat un con de umbră asupra acesteia. Totuşi câteva filme româneşti au penetrat cortina de fier şi au primit nu numai acceptul de nominalizare ci chiar au câştigat premii importante la diferite festivaluri de film european. Mă refer la producţiile dinainte de 1989. Totuşi după această dată, parcă ni s-au deschis porţile şi mai mult. Demn de menţionat este faptul că după triumful anilor ’60 a urmat un gol de participare românească la Cannes până târziu în 1982 când „O lacrimă de fată” este admis la selecţia oficială a festivalului, având la un moment dat şanse ferme de a câştiga prestigiosul trofeu «Camera d’or».

Au trebuit să treacă mai bine de douăzeci de ani pentru ca tinerii cineaşti de azi să refacă victorioşi terenul şi să-şi adjudece în sfârşit şi acest faimos trofeu (vezi Corneliu Porumboiu „A fost sau n-a fost” Cannes 2006). Noua generaţie de cineaşti români, precum Cristi Puiu, Corneliu Porumboiu, Cristian Mungiu, Cătălin Mitulescu, Cristian Nemescu, Nae Caramfil, Ruxandra Zenide, Radu Muntean şi chiar şi Florin Piersic Jr. (vezi „Eminescu versus Eminem”, sau „Fix Alert”), au continuat tradiţia vechilor „maeştri ai ecranului românesc” şi au demostrat lumii ca avem (şi în prezent) o cinematografie de calitate.

De curând la New York, prestigioasa „The Film Society of Lincoln Centre” în colaborare cu Institutul Cultural Român au organizat festivalul filmului românesc „Shining Through a long Dark Night: Romanian Cinema, Then and Now” („Sclipind în lunga şi neagra noapte: Cinematografia românească atunci şi acum”). Pentru 11 zile (în perioada 15 – 27 aprilie a.c.) la Walter Reade Theater din Manhattan, au fost oferite publicului newyorkez, o serie de opt filme româneşti realizate de cineaştii din noua generaţie, în paralel (şi comparativ!) cu  o serie de zece filme „clasice” (tot româneşti) din perioada pre-1989. Acestea din urmă au fost restaurate (re-masterate), pentru a fi prezentate publicului cinefil în condiţii artistice şi tehnice excelente şi desigur, pentru pastrarea şi conservarea lor generaţiilor viitoare.

Pentru a da mai multă greutate evenimentului au fost invitate personalităţi din lumea filmului românesc. Au răspuns invitaţiei veteranii Dan Piţa, Dan Nuţu, Manuela Cernat, Iosif Demian, Gabor Tarko, Elisabeta Bostan şi tinerii cineaşti Ruxandra Zenide şi Tudor Giurgiu. Au fost prezenţi criticii de cinema Alex Leo Şerban şi Mihai Chirilov, regizorul de teatru (stabilit în Germania) Niky Wolcz, actriţa Anda Onesa, scenografa Daniela Codarcea şi alţii. S-au organizat, de asemenea, o serie de interviuri şi conferinţe de presă la RCINY Auditorium. Richard Peña, director de program al „The Film Society of Lincoln Center” a declarat despre eveniment: „Sperăm că am putut prezenta pe viu cinematografia tradiţională românească, necenzurată, ca bază solidă pentru explozia noului curent cinematic, explozie care i-au făcut pe unii critici să declare că românii au reinventat arta cinematografică…”.

Presa americană de specialitate a notat evenimentul cu admiraţie, considerându-l oportun pentru viaţa culturală din metropola newyorkeză. Iată ce scrie exigentul critic american Scott Foundas în publicaţia „The Village Voice”: „Orcine este interesat de cinematografia internaţională, cunoşte probabil că realizatorii de filme din România au devenit cunoscuţi datorită unor premii majore obţinute la Cannes, trecând de la relativa obscuritate la gloria festivalurilor internaţionale de marcă. Dar înainte de mult lăudata tripletă formată din Cristi Puiu (Moartea domnului Lăzărescu), Corneliu Porumboiu (A fost sau n-a fost?), şi Cristian Mungiu (4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile) a existat o epocă de aur timpurie a producţiilor de fime româneşti care au triumfat la Cannes: «Scurtă Istorie» a regizorului de animaţie Ion Popescu Gopo a câştigat în 1957 Marele Premiu (Palme d’or) la secţia scurt-metraj, «Pădurea spânzuraţilor» a lui Liviu Ciulei a devenit laureat al premiului pentru regie în 1965, iar «Răscoala» lui Mircea Mureşan a fost distins cu premiul special al juriului… …Câteva din filmele anilor ’80, precum „Concurs” a lui Dan Piţa se înclină spre alegorie şi un puternic simbolism. Altele, incluzând aici producţia operatorului transformat în regizor, Iosif Demian „O lacrima de fata” – un  precursor al neo-realismului – au împlinit o paleta de genuri si expresii artistice de mare valoare”.

 

În aceeaşi publicaţie criticul Martin Tsai ne relatează: „România s-a bucurat în anii recenţi de un succes considerabil în sălile de cinema, câştigând premii majore la ultimele trei festivaluri de la Cannes… Dar cinematografia (aceasta)… nu este o senzaţie apărută peste noapte. Într-adevăr, succesul internaţional al României pe marele ecran nu este o surpriză deoarece meritele sale nu sunt doar recente sau o anomalie. O nouă serie de prezentări la Film Society of Lincoln Center «Sclipind în lunga şi neagra noapte: Cinematografia românească, atunci şi acum» oferă cineaştilor oportunitatea de a descoperi fascinanta ei evoluţie din ultimele patru decenii”.

Este păcat că presa din România nu a semnalat aproape nimic despre acest eveniment important, eveniment care duce faima cinematografiei noastre chiar acolo, în ţara, unde aceasta artă este ridicată la rang de zeu, acolo unde este greu să admiţi ca şi o altă naţie are merite recunoscute şi demne de invidiat. Şi totuşi miracolul s-a întâmplat… acolo în America, la New York, la prestigioasa Societate de Film de la Lincoln Centre! Mai multe detalii se pot afla şi de pe situl Institutului Cultural Român din New York (www.icrny.org).

———————-

G.R., mai 2008

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii