Alexandru Nemoianu: HOTARUL STRĂMOȘESC

18 May 2017 by admin, Comments Off on Alexandru Nemoianu: HOTARUL STRĂMOȘESC

Pentru Neamul nostru românesc începutul și sfârșitul au fost și sunt Satul.
Cei care nu își au originea într-un sat nici nu sunt Români.
Cei care nu mai aparțin unui sat încetează să mai fie Români.
Iar cu asta ne putem întreba: ce înseamnă să fi parte a unui sat și deci să rămâi Român?

Înseamnă să poți deschide ușa unei case căreia să îi spui “a noastră”. Nu este doar casa ta, este casa celor din care cobori, a celora al căror chip îl porți pe față, a celora care îți bântuie visele, a celor care așteaptă Învierea în mortaria de pe “cracul Bolgii”. Mai înseamnă și bucata de pământ, zabran, livagie, fâneața, în care stramoșii tăi au trudit, în care ca și copil te-ai jucat, în care ca june poate ai văzut alesul sau aleasa inimii. Este pământul care, odată mai mult și odată mai puțin, a pus pe masă bucată de coleșă sau pâine. Pentru care întotdeauna ne-am rugat și ne rugăm.
Casa strămoșească și pământul strămoșesc nu sunt ale “noastre”, celor care pentru încă o vreme scurtă mai facem umbră pământului: ele sunt ale întregului neam din care coboram: ieri, azi, întotdeauna.
Este o poruncă pe care o știm toți din prima clipă a înțelegerii: casa și pământul strămoșesc nu se vând! Niciodată, sub nici o împrejurare. Încălcarea acestei porunci te pune sub blestem în veșnicie.
Pot fi Iudee care își vând avutul strămoșesc, își vând de fapt neamul. Ei vor primi cei 30 de arginți, dar nu se vor bucura de ei!
Cu orice preț, cu orice trudă, păstrați casa și pământul strămoșesc, odată vândute nu vor mai fi niciodată ale voastre sau ale copiilor voștri. Niciodată!
Stați strânși lângă vatră unde mai pâlpâie focul. Zile mai bune vor veni. Dar dacă veți înstrăina pământul și casa strămoșească totul este pierdut pentru Neamul vostru.  Îl veți condamna la uitare și încă la uitare în rușine.
Să nu fie așa.

————————————

Alexandru Nemoianu
Istoric
“Centrul de Studii și Documentare al Românilor-Americani”
(Valerian D. Trifa. Romanian-American Heritage Center)
Jackson , Michigan, USA
la

14 mai 2017

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii