Valeriu Dulgheru: Calvarul care ne așteaptă în 2018

29 May 2017 by m.gurza, Comments Off

În alegerile din 2018 există marele pericol să se repete rezultatul din alegerile din 2001” consideră majoritatea analiștilor politici. Această îngrijorare este îndreptăţită dacă analizăm cum merg lucrurile pe eșichierul de dreapta-centru dreapta. Pentru a înțelege mai bine această comparație facem un scurt istoric. Alegerile parlamentare anticipate din 2001 au fost un mare eşec al forţelor de dreapta şi, în special, al „elitelor” partidelor politice. Conduse de lideri politici extrem de vanitoşi, miopi, partidele de dreapta centru dreapta de atunci au cunoscut un fiasco total. PCRM-ul lui Voronin, câştigând doar o jumătate de voturi ale electoratului (50.07%) până la urmă s-a mai căpătuit cu încă 21 mandate de deputaţi, primite generos pe tipsie de la partidele perdante de pe dreapta-centru dreapta din cauza prostiei liderilor lor. Eforturile unor lideri ai partidelor de dreapta precum dnii V. Muravschi (PNŢCDM), M. Rusu (PNL), liderii grupurilor Nedelciuc, desprins de la PFD, şi a lui Dolganiuc, desprins de la PPCD, care militau activ pentru coalizarea dreptei, s-au lovit de surzenia şi miopia altor lideri ai dreptei-centru dreptei: M. Snegur (PCRM, 5.79%); D. Diacov (PDM, 5.02%); V. Matei (PFD, 1.27%); O. Nantoi (PSDM, 2.47%), Serebrian (PSL); BeCD (unde era şi PR al lui M. Ghimpu), 0,67%  ş.a.

Aşa cum merg lucrurile pe segmentul de dreapta-centru dreapta există pericolul major de repetare a acestui scenariu de groază. De regulă se vorbeşte că trebuie să te înveţi pe greşelile altora dar în cazul dreptei nu se învaţă nici pe propriile greşeli, călcând de fiecare dată pe aceeaşi greblă. Această stare mărginește cu prostia. Numai prostul insistă pe propriile greşeli. Să încercăm să vedem ce avem la momentul actul pe segmentul de dreapta. Nu a mai rămas niciun partid cu şanse de câştig în electorale. Cel mai puternic partid de dreapta de altă dată, Partidul Liberal, nu mai există ca partid. Din cauza miopiei, rânzei liderului M. Ghimpu, partidul atât de promiţător în anii 2009-2010, s-a dus la fund. Primul semnal serios că nu e bine în partid a fost ieşirea celor 7 deputati din fracţiune şi formarea unui nou partidul – PLR. De menţionat că cerinţa de bază a acestui grup a fost aducerea tânărului D. Chirtoacă în fruntea Partidului, refuzată de M. Ghimpu. Apoi au urmat ieşirea dnei A. Guţu cu un grup din PLR şi formarea unui nou partid politic „Dreapta”, ieşirea lui A. Şalaru, care a încercat şi el să constituie un nou partid. Astfel, acest segment de dreapta cu un potenţial ce depăşeşte rezultatele modeste acumulate de partid pe parcursul acestor zece ani de existenţă (opţiunile de dreapta ale electoratului fiind de peste 30%, în aceşti zece ani cu patru scrutine electorale liberalii au luat între 12-15 mandate!) în mare parte din cauza monitorizării proaste a acestui potenţial. Aici se poate vorbi de un eşec al conducerii Partidului.

În ce stare a ajuns astăzi Partidul Liberal? Într-o stare foarte jalnică. Având un bun ministru la Ministerul Apărării – pe dl A. Şalaru, este sacrificat cu consimţământul preşedintelui M. Ghimpu (mai drept spus prin concursul lui). Actualmente I. Dodon este comandant suprem care însă a preluat şi funcţiile ministrului! Şi locomotiva principală a Partidului – D. Chirtoacă nu mai are aburi, fiind dat pe mâna lui Plahotniuc şi Dodon. Dacă la timpul respectiv lui D. Chirtoacă i s-ar fi permis să preia conducerea Partidului sunt sigur că Partidul nu ar fi ajuns la situaţia de astăzi. Zguduit de mai multe cataclisme politico-economice precum seria de aresturi la primărie în echipa lui D. Chirtoacă, inclusiv a Primarului, arestarea ministrului Construcţiilor şi Drumurilor dl Chirinciuc, chiar dacă s-ar admite existenţa unor anumite motive, este clar că face parte din scenariul Plahotniuc – Dodon de anihilare a PL-ului. Prin aceasta Plahotniuc practic elimină de pe segmentul politic încă un concurent (anterior a scos pe linie moartă PLDM prin arestarea liderului lui!), iar Dodon câştigă capitala pentru valetul său Ivan Ceban. Ieşirea liberalilor de la guvernare (de fapt nici nu se mai putea rămâne după ce păpuşarul ia „răsplătit” astfel pentru loialitate!) ar putea însemna venirea în fruntea ministerului reformat cu componenta Educaţie a unei persoane docile lui Dodon, care ar putea încerca punerea în aplicare a planurilor aberante ale lui Dodon de introducere a limbii moldoveneşti (în locul Limbii Române) şi a istoriei Moldovei (în locul Istoriei Românilor (nu României!)) în sistemul de educaţie.

Şi ultima „ispravă” a lui M. Ghimpu legată de circul cu colectarea semnăturilor pentru demiterea lui I. Dodon. În loc să declare, cum ar fi fost normal, că se alătură tinerilor de la ODIP, care colectează de vreo două luni prin posibilităţile modeste de care dispun (mult mai modeste decât ale partidelor care de bine de rău mai au structuri teritoriale) semnături pentru demiterea lui I. Dodon, el iese cu o declaraţie stupidă că este primul care a semnat această listă! În loc ca toţi liderii de partide să iasă cu iniţiativa de susţinere a tinerilor în colectarea semnăturilor ei se bat pentru faptul cine este primul. Un Dodon, care continuă să rămână „liderul incontestabil al socialiştilor” (declaraţia tov. Z. Greceanîi!) şi nu preşedintele tuturor (cum ar fi logic să fie), detronat, ar fi pentru binele nu numai a segmentului de dreapta – centru dreapta ci şi a întregii aşchii de popor din acest colţ de ţară atât de prost guvernat. Nu mi-a plăcut nici declaraţia Doamnei Maia Sandu făcută în acest sens, care a spus că colectarea semnăturilor nu va aduce la nimic. Chiar dacă până la urmă votarea pentru referendum se face de parlament nu va fi de neglijat dacă să admitem dl M. Ghimpu (ca lider de fracţiune parlamentară!) va ieşi în parlament cu propunerea de demitere a preşedintelui Dodon susţinută de 1 mln de semnături! Dar şi factorul de consolidare a forţelor, de mobilizare a maselor în perspectiva alegerilor parlamentare, nu este de neglijat. Să ne întrebăm de ce liderii partiduţelor de dreapta nu fac nimic pentru a ridica această dreaptă pusă în genunchi de cuplul Dodon-Plahotniuc? De ce doar Pl, care s-a trezit mult prea târziu – doar atunci când a fost îngenuncheat complet, a ieşit cu această iniţiativă de colectare a semnăturilor? De ce tac PNL, PLR, Dreapta? De ce tac PLDM, PPEM, PAS, căreia ia fost furată victoria de cuplul Dodon-Plahotniuc?

Într-un sens ar trebui salutate ultimele declaraţii ale lui A. Şalaru şi A. Guţu de unificare a partiduţelor lor. Rămâne însă un gust amar de la această unificare: prea mici vor fi forţele acestei structuri unificate, dar şi încrederea în liderul unei componente – cea a partidului „Dreapta”, este scăzută. Cunosc puţin din comportamentul dnei A. Guţu în nişte situaţii care mă face să mă îndoiesc în unionismul, românismul pe care le declară. Trei săptămâni în urmă dna A. Guţu, în calitate de prorector al ULIM şi membru al Consiliului de administraţie, a lucrat foarte activ la Adunarea Generală a AUF împotriva candidatului României la postul de preşedinte al Agenţiei, fostul rector al Universităţii de Ştiinţe Agronomice din Bucureşti dl Sorin Câmpeanu. Dar şi la Adunarea Generală a AUF din 2013 a făcut tot posibilul ca să fie ales marocanul Abdellatif Miraoui în locul dnei prof. E. Andronescu. Aceasta este oare adevăratul românism promovat de doamna A. Guţu, posesoară a Ordinului Naţional „Steaua României”?

În final consider lupta cu acest kremlinez I. Dodon (prin toate metodele posibile, inclusiv cea a referendumului!) un prim pas spre consolidarea forţelor de dreapta. Lui Dodon, lipsit de preşedinţie pe care o foloseşte doar în scopuri electorale, îi va fi mai greu să-şi realizeze planurile de acaparare a întregii puteri în 2018, iar pentru dreapta va apărea o posibilitate de coalizare în perspectiva sumbră a alegerilor parlamentare din 2018. Dacă nu vom face nici un pas în vederea coalizării forţelor de dreapta riscăm să rămânem nepregătiţi în faţa unor eventuale situaţii benefice pentru Reunire create din exterior. Să nu uităm că practic de fiecare dată conjunctura externă ne-a ajutat la unificarea Neamului. Unirea principatelor de la 1859 ar fi fost problematică dacă nu imposibilă, dacă Rusia nu pierdea Războiul din Crimeea. La 1917 nimeni dintre români nici nu visa la o Românie Mare, dar căderea bruscă, neaşteptată, a ambelor imperii – Imperiul Austro-ungar şi Imperiul Rus, a făcut posibilă revenirea acasă în 1918 a Basarabiei rusificate şi Transilvaniei maghiarizate. Evenimentele actuale din Ucraina legate de relaţiile ei cu Rusia, dar şi angajamentele Ucrainei faţă de UE, în special după liberalizarea regimului de vize, privind asigurarea unei frontiere estice sigure a UE, pot crea o astfel de situaţie favorabilă pentru Republica Moldova. Nu ar fi de neglijat nici unele informaţii care apar în presa ucraineană despre un posibil schimb de teritorii (în istorie sunt cunoscute astfel de situaţii!) între Ucraina şi Republica Moldova: cedarea sudului Basarabiei în locul Transnistriei, un schimb extrem de avantajos pentru ambele părţi: Ucraina scapă de o sulă în coaste din partea Rusiei, obţine un teritoriu dezvoltat industrial cu o infrastructură relativ bună, iar Republica Moldova aduce acasă vechiul teritoriu românesc – Basarabia de sud, chiar dacă este mult mai puţin dezvoltată, este însă cu ieşire la mare – visul de veacuri al românilor basarabeni.

Să admitem ipotetic că propunerea de schimb de teritorii vine din partea oficialităților ucrainene. Cine din oficialităţile actuale ale Republicii Moldova ar accepta acest schimb de teritorii? Dodon sau Plahotniuc??? De aceea, în eventualitatea unei astfel de situaţii este strict necesară prezenţa în parlament a unei forţe de dreapta-centru dreapta cu putere decizională. Să ne întrebăm precum se întreba marele patriot Vasile Boierescu în adunarea electivă din Bucureşti la 24 ianuarie 1859: „Pentru ce suntem împărţiţi? Oare nu suntem toţi fiii aceluiaşi mume? Care este cauza diviziunii noastre? Care este mărul discordiei dintre noi?”. Într-adevăr, care este mărul discordiei între noi în afară de rânza unor lideraşi? De ce ne lăsăm călcaţi în picioare de indivizi ca Dodon şi Plahotniuc? Să ne unim cu toţii şi să ne pregătim de alegerile din 2018, în care să fim reprezentaţi de cel mult două partide – blocuri de partide: unul pe dreapta şi altul pe centru dreapta.

Să ne lumineze minţile cel de Sus!

———————————–

Valeriu Dulgheru

Republica Moldova

Chișinău

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi

Comments Off
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Statistici accesare

Online: 0
Vizualizari : 8239

Ultimele Comentarii