George Anca: Posthind (6) – Dodia indianului (poeme)
NE TÂVÂLIM
ne tăvăleam deci veseli şi nerafinaţi
veveriţe săreau peste ulmi ochilor
trăiesc să mântui dam de înţeles
ce curge de departe cu ploaia-n acest şes
nimeni cu faţa spre plecarea mea
în viaţă mai sunt dascăli frenezii
tu unde te pierdeai necunoscută
de omul tânăr care te sărută
lung şirul două câte două
în rochii asurzitoare fete mute
paşi către sud cu gesturi de vocale
adio alte puncte cardinale
IUBIRE DE MUŞUROI
iubire de muşuroi prea plin
cu pene de cânepă
iubire de muşuroi prea gol
cu unghii de nicotină
femei de azot meteorii răsfiră
orfici la scaldă sar după libelule
pietre de moară scrum către fund
cap la cap urme fosforescente
sânge înmulţit întrupări
din rădăcini coroană
din ambarcaţii lumânări
păienjenii ucişi pe maluri
egalul braţelor întinse
trestie arzând precum părinţii
înghit cireşe stâjeneii
pe bărci între leşinuri
ai reînvia-o aş lua-o
îmbolnăveşte-mă de ciumă
la distanţă de om viu
în jur şi trebuie să fiu
rândunele în felul cârtiţelor
se dau jos de pe cai
fiica vântură pleavă
peste creştetul fiului
s-a dus urâtul a venit curăţia
cum se face o barcă încep cine ştie
mă poartă în pântece
mă varsă în descântece
nimicul infidelităţii noastre
numărul deţinutului Pitagora
întrebi poetic răspunzi cinstit
îmi place aluzia mălai îmi
îngrop jarul de pe soartă
crească pădurea crape
gloaba jucându-mă
de mic copil în copite
mi-e teamă de viţele
înfipte în temelie
lumina împrăştie cadavre
plec pe sub lâna oilor
nu mai aveam ce blestema
calul scurmase tot locul
închinându-se cu copita
morţii băteau limba clopotului
FARMECE CÂT CETĂŢILE
farmece cât cetăţile rase
de pe faţa pământului
ci să iei farmecul
din dor şi spor
cele ale Circei
cele ale Medeei
ale bălaiei Perimeda
Perimeda Agameda
dimostrazioni matematiche
principia mathematica
farmece vrăji desfaceri
îmblă ţările hotarele
să-mi aduci dragostile
fermecătoare diochitoare
strigoaice moroaice
rouă rouliţă să mă speli
de tăte urile şi făcăturile
nu trag cepurile
ci trag junghiurile
desfacerea de la mine
leacul de la Dumnezeu
cu brâu de cinste te-oi încinge
câinii cât sunt de câini
gadini cât gadinile
albi mieii miezului de noapte
soră-mea venise cu mine la spital
ceilalţi s-au închis în casă
şi plecase sora singură
mă aşteaptă pe după busuioc
un pas şi poate voi fi sănătos
pasăre-n vârf curtea adună
ciocul sub coaste adună curtea
pasăre-n vânt adună carne
ochiul în urmă curtea adună
râtul porcului în iadul nostru
orbeşte porcul nostru din iad
râtul porcului la noi în iad
râmă orbul iadului nostru
atunci a început cu noi să bată şi vântul
când tremură carnea să bată vântul
atunci a început noaptea vântul cu noi
când bătea carnea cum bate vântul
de uscat se usucă de fumul tutunului
suie la ceruri cu fumul tutunului
rădăcinile i se usucă de fumul tutunului
cu fumul tutunului rămâne în groapă
NU RABDĂ NIMENI
opreşte am oprit
de sare încolţită
pajiştea aleluia
mă spânzur deasupra
mortului
frunză în lumină
mişcă-mă Frusină
zările-n opaiţ
mână-le cu caii-ţi
limpede odraslă
roşie la maslă
hoaşcă-n sărăcie
leapădă leşie
gâdilă cu vârf
presăratul stârv
zăul cu măsele
dă-ţi-l în obiele
ugerul omizii
iapa moartă Zizi
te toarnă pumnale
în inime goale
mult grădinărit
creşte desfrunzit
croială de bâtă
spinare oricâtă
ouă peste ouă
nouă peste nouă
vinde că visez
pe cap de crestez
capul peste piept
barda ţi-o aştept
neagră arătare
stinsă lumânare
FUMUL S-A AŞEZAT ÎN SCAUN
fumul s-a aşezat în scaun
ca mine şi ca tine
ca domnitorii
noi mai fumăm
fumul ia loc
din ce în ce mai subţire
până nu se mai vede
încing locurile
cu fiinţa mea
ce poate face
un fum mai mult
ce poate face
mai mult un poet
nu-mi va căuta nimeni
în manuscrise în loc
de viaţă scris tristeţe
fiinţe iubite prosternându-se
în faţa celor odioase
văzduhurilor le era frig
această înecare de
pene în apă vie
trupuri amurguri
ei o pod muzical
trintrece râu fără mal
pe vale
ne aştepta
ziua liniştirii
păreai atâta de
sortită mestecenilor
mirii
preafericite locuri
cu mine la mijloc
neaşteptând
netulburând
decât o viaţă pe pământ
să pot să vă-nfăşor
ai mei v-au înviat cu moartea lor
pierdere de dealuri
e trecerea timpului
fără de viezuri
vizuini sticlind
ca ochii fiarelor
DODIA INDIANULUI
în dinţi de-ai jupui cireşi
sub coastă printre şerpi aleşi
din trupuri grase de ţigănci
cu ochi în vârful verzii lănci
rupându-te aşteaptă taică
pe buturuga cu lupoaică
solzoasă fără rădăcină
şi indianul o să vină
dinspre pădure paie sterpe-l
vor suge oasele să-l perpel
la trăznetul din norul verii
prin piatră de-o să-i urce perii
nu-i fânul verde ci se cască
o geană atârnând de mască
de sub vapoare cu turban
resteu la jugul lui Plăvan
CARROZZA MONTALE
ando da Basarab a Târgovişte
con il treno che l’aspetto
nella stazione da poco tempo
lettera del mio occhio
guarda una parola-uomo
viaggio tutto nuovo
freddo tra gli treni
non pensando a Bacovia
beve amico dimentica il vagone
imperio vivo guardi les lettres
paese viva che non esiste
ti prego accettare essere mio padre
anche del mio personaggio
con chi sta saturatore in civita
che passe incoretto nella lingua
che fa il maestro da lontano
la sera a Madrid con torrero
si scende una colomba
in ambiento di tutti questi stranieri
giovanino facia dell’aqua
spettacolo di coraggio epoca nuda
guerriero sul cavallo a vale sua
inamorati cieci perduto linguagio
nessun’ scienza nell’ carrozza Montale
