Ivan Ivanovici Ivanov
DIMITRIE GRAMA
Dialoguri
….ma plimb adesea pe langa
o banca de piatra cenusie
intotdeauna rece si neocupata
doar astazi sta pe ea om om
ma asez si eu langa acest om
care imi pare cunoscut
parca l-am mai vazut undeva….
… tine in mana o carte si,
din cand in cand, o deschide
si scrie ceva in ea
apoi tace si priveste
inainte, in gol….
….il intreb:
ce scrii acolo?
se uita mirat la mine
si-mi raspunde
aproape suparat:
– ce nu stii?
am scris ca ne-am reintalnit!
te-ai intors fara
sa dai de veste
si nici macar buna ziua
nu mai stii sa spui!…
… imi pare rau, ai raspund,
cu toate ca imi pari
cat de cat cunoscut
nu stiu cine esti!…
vad ca se intristeaza
ca si cand un nor negru
i-ar fi cazut in ochi,
pe fata…
-sunt tatal tau!
vezi aici, in cartea asta,
cartea noastra,
ti-am scris si tie viata!
da, dar stiu ca voi,
oamenii tineri
oameni noi
nu mai aveti rabdare
sa scrieti si sa cititi
ca mine….
…. deschide cartea la o pagina
si mi-o arata.
vad scris pe ea
un singur nume
in rest pagina e goala…
-intr-adevar nu pot citi
ce-ai scris aici, ai spun
nu-mi raspunde
si cand ridic privirea
el nu mai e acolo…..
… raman singur pe banca
si incep sa rasfoiesc
cartea aceea pagina
de pagina….
acum vad ce scrie in ea
si pot si eu sa continui
sa scriu.
Dimitrie, Uppsala, 7/7 2017
MARIANA GURZA
ZBUCIUMUL MUT
Ca să mă păcălească,
Doamna cea Neagră,
s-a îmbrăcat în mireasă.
Nuntea laolaltă cu primăvara,
cu vântul cel nestăpânit,
nuntea
cu dragostea mea de viaţă.
Mi-am dat seama că nu e
ea aleasa, când i-am dat
vălul alb la o parte şi
prin fereastra sufletului ei,
a ieşit un porumbel negru,
în cioc cu şiragul meu
de lacrimi fierbinţi,
ca lava unui vulcan.
Mi-a fost teamă
atunci să nu ard cu ele
tot ce aveam mai drag.
——————————–
(Ultimul strigăt – Editura Eubeea, Timişoara, 2006)
SILENT STRUGGLE
In order to trick me,
the Black Lady
dressed as a bride.
She was getting married to spring
to the unrestrained wind,
she was getting married
to my love for life.
I realized that she was not
the one, when I pushed
her white veil to one side, and
through the window of her soul,
a black dove came out
holding in his beak a neckless
of my tears as hot as
the lava of a volcano.
That moment I was afraid
they might burn
what I loved the most.
—————————-
(The Last Shout, Eubeea Publishing House, Timişoara, 2006)
———————————–
*Translated by Valentina Teclici
DOINA BORICEANU
văgăuna lupilor
se surpă, ai zice, lumea sub viscol,
lupoaica aleargă năucă printre troiene,
în spatele-i uriaşă zăpada o răscol
puii sfârşiţi ce-i calcă pe urme…
se mai opresc să răsufle dar vânt îi mână,
lupoaica dă câte un urlet de nimeni auzit
căci o rafală se-ncolăceşte nebună,
cer în cleşti gerului, copacii-n amorţit.
totul părea mirific dar fără viaţă,
doar imense troiene cât colosală stânca,
vânt nemilos lovea lupii-n coastă, în faţă,
vreunul neputincios, lupoaica de ceafă-l căra.
singuratici, rătăciţi cum se credeau,
în faţă le răsare întâmplare adâncitură,
abia târându-se, sleiţi, puii scânceau,
acolo lupoaica încearcă să ajungă.
câte unul, cu ultime puteri, puii îşi trage
îi linge şi îi strânge să-i încălzească,
sângerând la picior, unul cum amar plânge,
lupoaica îndârjită în juru-le trupu-şi adună.
şi ninge troienit şi sus, sus la stână,
ciobanii la foc de buşteni să biruie iarna,
zăpada a potopit văile, stânca şi-n năpastă
dă să îngroape adâncă pădurea…
pe margine de adăpost, pe lângă oi,
un câine stă aprig, cam sloi, de mare pază,
priveşte trist la animalele cu ochii moi,
deodată… pe urlet de vânt… urlet răsună!
şi cheamă, cheamă nespus, în neştire,
o jale cumplită răzbate prin nins,
o jale şi-o închinare cum numai fiarele
ştiu să o ducă cerului, dar asta s-a mai scris!
se uită către-ncolo, în stânga, dreapta,
apoi în afară şi-n iarnă se strecoară.
ia urletului seama, întâmplătoare urma,
iar cerul ca făclie în ochii-i se coboară.
mergea întins, bătut de neaua îngheţată,
dădea câte un scheunat ca un semnal,
când, ce să vezi?!, i se răspunde, iată!,
un urlet sfâşiat, şi iar… şi iar…
ajuns la văgăuna aproape înzăpezită,
câinele se apucă de săpat fără răgaz, adânc,
lupoaica, puii ies cu toţii la vedere…
în ochii de sălbăticiuni, lacrimi se strâng…
pe urma câinelui plecau încrezători de-acolo
către stâna muntelui ceva mai sus, în sârg,
îşi adunau picur de forţe spre o vatră nouă,
orbiţi de viscol înteţit acum, ajung…
ciobanii privesc lupoaica, din cale-i se feresc,
puii-i înconjoară, li se lipesc de picioare,
cu ei la foc se pun, buştenii dogoresc,
lupoaica stă în prag, ochii-i ard, cade în sleire.
ciobanii nu o ceartă, nu o alungă, ce îngheţ!
iar lână ea, cam ruşinat, un oarecare câine…
lupoaica, pas după pas, păşeşte înăuntru încet,
cum o prinţesă, în sala de bal, pe parchet.
se zice că în primăvara ce-a venit
în văgăună creşteau doar vesele zambile
şi dintre crengi o cruce s-a desprins
s-a aşezat locului în frunze povestinde,
lumea adesea de crezuri pustiită să afle
şi-n dezlegarea de vorbe să ştie…
PAȘCU BALACI
Ivan Ivanovici Ivanov
Ieri am văzut áura de uraniu…
Ieri am văzut áura de uraniu
Cum strălucea pe-o cască de miner
Crezui la început că-i un mister,
Un fenomen montan, stingher şi straniu:
N-o fi un abur transpirând din craniu
Când omul iese din pământ la ger,
Sau luna plinăde acol΄ din cer
Nu se reflectă ca-n oglinzi de staniu?
Dar azi, Liudmila, când ieşea din şut,
Văzui iar pâcla aceea nefirească,
Vie şi caldă ca al tău sărut,
Ce mi l-ai dat în izba ta rusească.
Românul cobora spre Ştei, tăcut,
Făr΄ ca lumina – acea să-l părăsească.
–
Cu bucurie văd cum limba rusă…
Cu bucurie văd cum limba rusă
Se-nvaţă pe la şcolile de-aici:
Cu note de la unu pân΄ la cinci.
Cu faţa concentrată, descompusă,
Şcolari cu atitudine supusă,
Află că oamenii sunt… cialovici
Şi că… nagaikae un fel de bici
Ce nu se dă din România dusă.
Tî gavariş΄ po ruski?[6] îl întreabă
O profesoară pe-un elev ce-i place,
El e un înger, ea este o gloabă;
Cel întrebat o las΄ de-ndată-n pace
Şi nu-i răspunde barem c- o silabă.
Ia tebia liubliu![7] Dar el tot tace.
Se spune pe aici că un anume…
Se spune pe aici că un anume
Vasile Roba, moţ din Apuseni
La o serbare, chiar între săteni
A smuls, de faţă cu atâta lume,
Portretul lui Stalin plin de cunune
Şi l-a călcat pe scenă. Vai, ce vremi!
Tot auzind , începi ca să te temi
De ai lui «Dumnezeu haiduci», aşa le spune!
Deci, nu mă miră, scumpa mea Lidmila,
Un strigăt: « Ţine doamne partizanii,
Până vin americanii!». Sila
Tot creşte-n inimă-mi încet cu anii
Şi cred c-o să ne cadă-n Ştei acvila
C-aici dormim în pat cu toţi duşmanii.
Sovrom Kvarţit , născut exact la Ştei…
Sovrom Kvarţit , născut exact la Ştei,
Sovromtransport, năşit în patru΄ş΄cinci,
Fost-a şi Sovromfilm cu caterinci,
Sovrompetrol cu sonde printre miei,
Un Sovromlemn, cu brazi făcuţi scântei,
Un Sovrombank: ruble, dolari, şilingi,
Iar Sovromgaz ,să sugă de su- opinci
Sovrommetal, d-Urali la Pirinei,
Cu Sovromchim şi Sovrom în construcţii,
Sovromnaval , Sovrom de neferoase,
Sovromcărbune pentru revoluţii,
Sovromasigurare pentru oase,
Sovromtractor pentru mai mari producţii
Şi chiar Sovrom la zboruri ΄nalte- ori joase…
Aur, argint şi platină, uraniu…
Aur, argint şi platină, uraniu,
Molibden, bismut, fier, titan, iridiu,
Plumb, cobalt, mercur, crom, beriliu,
Nichel, magneziu, fosfor, tungsten, staniu
Cadmiu şi ceriu, galiu şi germaniu,
Sulf, calciu, bor, carbon, azot, paladiu,
Cupru, mangan, zinc, wolfram şi berkeliu,
Galiu, siliciu, litiu şi poloniu
Lantan, lawrenţiu, osmin şi krypton
Curiu şi fermiu, bohriu, franciu, stibiu,
Natriu şi iod, zirconiu şi neon,
Vanadiu, gadoliniu, mendeleeviu,
Stronţiu, teluriu, fermiu, flor, radon
Scandiu, potasiu, stibiu şi einsteiniu…
În mina de uraniu, ieri, văzui…
În mina de uraniu, ieri, văzui
Un cap de mort. Ce tare am urlat
Ca şi cum cineva m-ar fi-njunghiat.
Liudmila mea, la nimeni să nu spui
Această întâmplare. Când mă sui
Pe muntele Băiţei saturat
Cu atâtea elemente de furat
Mi-aduc aminte ca de un cucui,
De o legendă-n care el, Tătucul
Popoarelor, pe care-l ştim, Stalin,
Vrut-a să vadă-n taină, el, năsucul
Lui Tamerlan în copârşeul fin.
Era-ngropat în Samarkand, năucul,
Năvălitor, cu sumbrul lui destin.
Te-ntreb, Liudmila: după ce eu chipul…
Te-ntreb, Liudmila: după ce eu, chipul,
Din sarcofag de-uraniu dezgropai,
Câţi ani preascumpi de viaţă îmi mai dai ?
Ca-ntr-un deşert, mereu simt cum nisipul
Umple-al clepsidrei mele tainic şipul,
Iar eu, când praful tulbur c-un vătrai,
Îmi văd tot trupul: arde ca un pai
Şi nu mai ştiu cum aş afla tertipul
Să fug de –aici: văzui în mort blestemul
Unui atomic Timur Lenk modern.
De-aici, din Ştei-ţi trimit acum îndemnul,
Că-n caz că peste mine pulberi cern,
Să te măriţi cu altul : ăsta-i semnul
Tău de Iudită rusă, eu sunt Holofern!
Aici in Ştei, iubita mea, eu sunt..
Aici in Ştei, iubita mea, eu sunt
Un upravdomî; ştii tu, şef de bloc:
Toţi ruşii m-au ales, mi-au spus: «Noroc!».
Chiar am nevoie, după câte-nfrunt.
Le sunt duhovnic, frate, tată, sfânt,
Doctor ce pune oasele la loc,
Judecător, când între ei fac troc
Sau un hamal când beţi cad la pământ.
Le-am auzit atâtea întâmplări
Din Rusia cea mare şi de-aici;
Cerneală albastră nici din două mări
Nu mi-ar ajunge să le scriu. Ce zici?
Mereu golesc a inimii cămări
Şi plâng când şi- amintesc de-ai lor bunici…
Iubita mea, minciună păgubaşă…
Iubita mea, minciună păgubaşă
Este SOVROM-KVARŢIT. Ca denumire:
Ea este pe de-a –ntregul o scornire
Să piară adevărul chiar din faşă.
Nu-mi place nici postura noastră laşă:
Suntem ca struţul cel lovit de-orbire
Ce capul îşi îngroapă cu grăbire
Sub duna de uraniu uriaşă.
SOVROM-URANIU ar fi fost mai bine
Şi mai cinstit să botezăm frăţia;
Să nu le fie ruşilor ruşine
Că au minţit întreagă România.
Un neadevăr cădea-va de la sine
Şi va vădi întragă viclenia.
Tot muntele Băiţei e filon…
Tot muntele Băiţei e filon
De-uraniu pur, Liudmila,- a mea feerie!
Dicţionar de mineralogie,
De la argint şi aur la krypton.
΄Nalt turn de avuţii. Alt Babilon,
Cu flori de mină, nu cu limbi, ne –mbie;
Din toată carpatina bogăţie:
Noi am ales războinicul atom.
Noapte şi zi, cărăm spre Uniune
Şi ultimul bobuţ de minereu.
De sună goarna iar, spre Soare-Apune,
Am să mărşăluiesc în rând şi eu.
Înfrângerile vor să se răzbune,
Dar am învins şi vom răzbi mereu.
Frumosul Saşa e leningrădeanul…
Frumosul Saşa e leningrădeanul
Ce patimi mari stârneşte la femei;
Când iese la plimbare el prin Ştei
Muieri întind pe feţe sulimanul,
Şi vor în Rusia, la el, hatmanul,
Chiar dacă le-ar trânti într-un bordei,
Vor să îşi facă din spinări fuştei
Pe care să danseze hoţomanul.
Ce oarbă-i dragostea! Ce mare proastă!
Iar mintea la muieri, cât e de mică!
Eva-i creată dintr-o slabă coastă,
Căci ale ei urmaşe, totul strică:
La Ştei, rimez nevastă cu năpastă,
Liudmila mea, tortură bolşevică.
Sursa – https://georgeanca.blogspot.ro/2017/07/ivan-ivanovici-ivanov.html
