Alexandru Nemoianu: Cultura delațiunii

17 Aug 2017 by admin, Comments Off on Alexandru Nemoianu: Cultura delațiunii

În ziarul bănățean  “Argument”  din 15 August, 2017 a apărut sub semnatura lui Victor Nafiru un articol intitulat , ”Vedeți că țiganul v-a dat în gât”, le-ar fi spus șeful de post localnicilor din Lapușnicu Mare”.
Articolul se referea la o situație existentă în comuna Lapușnicu-Mare din Țara Almăjului, Caraș Severin.

În comuna Lapușnicu-Mare există de mai multă vreme o stare de conflict și agitație. Această situație a dus la demisia unui primar (edil), la alegeri anticipate (în Iunie 2017) și la instalarea unui nou primar. Schimbările de administrație, foarte adesea, sunt un lucru pozitiv; este oferit prilej ca oameni noi să exprime gânduri noi și chiar să introducă soluții inovatoare. Acest lucru era așteptat și din partea noi administrații din Lapușnicu-Mare. Dar iată că articolul menționat ne prezintă o situație foarte gravă.
Conform acestui articol, și până la proba contrarie nu avem motive să credem că el nu prezintă o situație reală, în Lapușnicu-Mare s-a instalat un regim de “regulare de conturi”. Vechea administrație este acuzată de o sumedenie de rele și vechiul edil este acuzat doar de rele. Până la un punct și aceasta situație poate fi înțeleasă. De multe ori noile administrații se simt obligate să umilească vechea administrație, să îi dea peste nas și să abordeze un aer triumfalist. Este o atitudine rea, negativă și distructivă. Dar, până la un punct, poate fi înțeleasă. Oamenii au și limite și au și păcate. Dar ce nu poate fi înțeles și categoric nu poate fi acceptat este un alt lucru.
În Lăpușnicu-Mare se desfășoară o tristă campanie de “turnătorie”, o adevarată CULTURĂ A DELAȚIUNII.
Ca afirmație generală și de fapt postulatorie, ”cultura delațiunii” este apanajul celor mai decăzute sisteme și caracteristica unora dintre cei mai decăzuți și dezgustători oameni. Încă mai vârtos când delațiunea (turnatoria) se practica sub “anonimat”. (“Trebuie să ai curaj ca mine, o dăm anonimă”).
Turnătorii se aleg dintre barbații fără șira spinării și dintre “centuristele” tomnatece și acrite.
Bărbatul turnător are drept caracteristică mătreața și mirosul dezgustător al gurii și al picioarelor. Iar “turnătoarea”,  sub o îmbrăcăminte țipătoare, ascunde o lingerie intima care pute!
Puține lucruri sunt mai scârboase ca turnătoria și turnătorul. Iar acel  “cineva” care promovează și cultivă cultura turnătoriei (cultura delațiunii) în Lapușnicu-Mare ar trebui descoperit și arătat cu degetul, cu scârba pe care o merită.

———————————-

Alexandru Nemoianu

Istoric
“Centrul de Studii și Documentare al Românilor-Americani”
(Valerian D. Trifa. Romanian-American Heritage Center)
Jackson , Michigan, USA
la

15 august 2017

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii