Alexandru Nemoianu: Despre ”Ortodoxie sau Moarte”

17 Aug 2017 by admin, Comments Off on Alexandru Nemoianu: Despre ”Ortodoxie sau Moarte”

Un număr tot mai mare de credincioși Ortodocși au început să promoveze formularea, ”Ortodoxie sau Moarte” (Orthodoxia e Tanathos”, ”Pravoslavie ili Smerti”). Fără îndoială formularea este fără menajamente și foarte răspicată. Aceasta a făcut ca unii dintre cei care au fost confruntați cu ea să fie surprinși și unii dintre ei direct revoltați. De fapt aceștia din urmă nu au înțeles menirea chemării, ”Ortodoxie sau Moarte”.
În primul rând chemarea este adresată celor care sunt Ortodocși, Dreptmăritori, Pravoslavnici. Pentru aceștia trebuie să fie limpede ca pentru ei, în afara Ortodoxie, nu este decât moartea: fizică, spirituală, duhovnicească. Pentru a fi bine înțeleși trebuie să ne amintim câteva lucruri.
În Mai 1453, după ce forțele otomane au reușit să pătrundă în Constantinopol, dupa ce eroicii apărători au căzut și după ce Împăratul Constantin al XIlea Paleologul (Dragases) fusese ucis în luptă, apărătorii s-au retras treptat și finalmente ultimii au intrat în Catedrala Sfânta Sofia. Acolo Slujitorii Altarului au continuat Sfânta Liturghie până ce păgânii, spărgând porțile, au intrat în incinta sfântă. În acel moment, tradiția spune, Slujitorii Altarului au intrat în ziduri, s-au făcut nevăzuți și continuă Liturghia până când Dumnezeu îi va arăta din nou.
La jumatatea veacului al XIX-lea, pentru a mulțumi pentru biruință asupra invaziei lui Napoleon, la Moscova se înalță măreață Catedrala “Iisus Mântuitorul”. Catedrala era o mulțumire adusă lui Dumnezeu și ea a devenit punct central al vieții ortodoxe a Rusiei. Pentru a pângări această trăire în anii douăzeci ai veacului trecut, regimul satanic bolșevic a dinamitat Catedrala și plănuia să facă în acel loc un “parc de distracții” și un pătinoar. Dar iată că doar câteva decenii mai târziu Catedrala a fost reînălțată, la fel de frumoasă, la fel de impunătoare, la fel de cercetată de credincioși.
În anii optzeci ai veacului trecut violența distructivă a unui dictator dement a distrus mare parte din Bisericile Bucureștiului. Dar iată că doar câteva decenii mai târziu în inima Bucureștiului se ridică Catedrala “Mântuirii Neamului”.
În aceste trei instanțe pomenite vedem că planul lui Dumnezeu și mântuirea oamenilor se împlinesc. Uneori mai devreme și uneori mai târziu. Vremurile și soroacele doar Dumnezeu le știe sub un plan a carei mareție copleșește orice gând. Dar de împlinit acest plan se desăvârșește întotdeauna. Iar acest plan este văzut de oameni în și sub credința ortodoxă. Căci mai mult decât orice viață Ortodoxa este o călătorie în lungul unui drum, a unei CĂI. Iar această cale nu este alta decât “calea vieții”.
Există o singură modalitate de a trăi acest adevăr, acela de a ne porni pe această cale, de a ne dărui acestui mod de viață și astfel să începem să vedem cu ochii noștri. Atâta vreme cât vom sta alături cu “calea” nu vom putea înțelege. Cu siguranță că avem nevoie de călăuza, de semne îndrumătoare și de însoțitori. Dar îndrumările și sfaturile, cât de bune ar fi, nu vor putea înlocui experiența personală. Fiecare credincios este chemat să urmeze calea, să se încredințeze personal de adevărul ei, să retrăiască Tradiția. De aceea Ortodoxia a păstrat cu strașnicie Tradiția lăsată de Mântuitorul, de Sfinții Parinți și dascăli de învățătura. Pentru Ortodocși respectul pentru Tradiția moștenită înseamnă a avea viața Duhului Sfânt în clipa de față. De aceea Ortodoxia acordă atâta importanța Martirilor, celor care și-au dat viața pentru Credința, sub Împărați Români, sub sultani otomani, sub comunism. Căci nu moartea fizică a martirilor și nici distrugerile de locașuri sfinte sunt cele lăudate. Lăudată este veșnică reaînviere, în formă și în duh. Căci jertfa celor căzuți a fost îndemn și posibilitate de reaînviere, cei căzuți au arătat ca urmând calea la capătul ei vom vedea Viața. De aceea să lăsam pe “virtuoșii” de circumstanță să strâmbe din nas, să lăsăm pe proști să se îndoiască, să nu privim altundeva decât pașii cei avem de făcut pe cale și mai ales, să nu avem îndoială ca pentru cei care cred, nu există alternativă: Ortodoxie sau Moarte.

———————————-

Alexandru Nemoianu

Istoric
“Centrul de Studii și Documentare al Românilor-Americani”
(Valerian D. Trifa. Romanian-American Heritage Center)
Jackson , Michigan, USA
la

16 august 2017

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii