Viorel Birtu Pîrâianu: Poesis
POETUL
pe țărm,
luna albește urme
în munți, turme de oi
una coboară în vale
alta urcă apoi
răzlețită pe stânci
aspre, ascuțite stânci
într-o chilie mică
ceas de rugăciune
mângâi suflete neprihănite
destinul meu de mult
e cuvântul…
trăiesc în nori
acolo dincolo de zări
în piept plânge o rană
lacrimă crudă
stau pe un ciot de timp
de uitare, de visare
de speranță tăcută
privesc la stele
un suflet se naște din ele
pe câmp maci, maci roșii
jos o stea
în mâini o pană
mâzgălită de gânduri
pe buze, surâsul luminii
GÂND
gândul s-a prelins într-un sărut
dans
în noaptea goală de păcate
mireasma ierbii crude
crini între spini
între risipiri de petale
sângerează roua
pe buze,
buze flămânde
gânduri fierbinți pe trupuri
cuvântul
lacrimă în timp
ating tăcerea și strig
POEMUL IUBIRII
nevoie acută să respir
rătăcit în pântecul cuvântului nespus
ascuțit ca lama cuțitului
am ochii înecați de gânduri
fac din palme o noapte
printre suspine și șoapte
te așez duios
în foițe diafane de dor
uneori lunec în uitare
dulce-dulce visare
aproape de cer
alături de tine
înmugurim în fiecare zi
doi tineri nebuni
pe țărmul luminii
născuți din puritatea unui vis
voi așterne sfios
pe obrăjori
doi crini
să înflorească în zori de zi
în fiecare zi
te învelesc în flori de iasomnie
luna să ne fie
naș și cunună
mă opresc
la fiecare răsărit de soare
să mă închin iubirii
——————————
Viorel Birtu Pîrâianu
Constanța
Septembrie, 2017
