Festivalul-concurs Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor”. Ediţia a XLIX-a, Târgovişte, 3 – 4 noiembrie 2017

21 Sep 2017 by admin, Comments Off on Festivalul-concurs Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor”. Ediţia a XLIX-a, Târgovişte, 3 – 4 noiembrie 2017

Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, împreună cu Societatea Scriitorilor Târgovişteni, Biblioteca Judeţeană  „I.H.Rădulescu”,  Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” şi cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din România, desfăşoară în perioada 3-4 noiembrie 2017, a XLIX-a ediţie a Concursului Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor”, structurat pe patru secţiuni de creaţie: poezie, proză scurtă, eseu şi teatru scurt.

Festivalul – concurs Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor”, ediţia a XLIX- a este finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale.

Concursul se adresează creatorilor de literatură din toată ţara, care nu au împlinit 40 de ani, indiferent dacă sunt membri ai uniunilor de creaţie sau au publicat volume de autor.

Concursul urmăreşte să descopere, să sprijine şi să promoveze o literatură de certă valoare umanist-estetică, deschisă tuturor abordărilor, căutărilor şi inovaţiilor din interiorul oricăror experienţe ale canonului specific românesc ori universal. Concurenţii – care pot participa la una sau mai multe secţiuni – se vor prezenta la concurs cu un grupaj de maxim 10 titluri pentru secţiunea de poezie,  3 proze, însumând maximum 8 pagini la secţiunea proză scurtă, 1-2 piese (inclusiv pentru copii), pentru secţiunea teatru scurt. Se pot aborda teme la alegere. Pentru secţiunea eseu, este necesară o lucrare de circa 4–5 pagini, pe tema: „Mircea Horia Simionescu și Școala prozatorilor târgovișteni”.

Lucrările trebuie editate în word, cu fontul Times New Roman, corp 12, la un rând şi jumătate. Acestea vor avea un motto, ce se va regăsi într-un plic închis, conţinând un CV detaliat (numele concurentului, data naşterii, activitatea literară, adresa şi, obligatoriu, numărul de telefon) şi vor fi trimise prin poştă (imprimate pe hârtie şi pe un CD), până la data de 13 octombrie 2017, pe adresa: Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, str. A. I. Cuza nr.15, cod poştal 130007, Târgovişte. În cazul în care lucrările vor fi trimise prin poşta electronică (e-mail – strategiiculturale@yahoo.com), acestea vor fi însoţite de un motto, precum şi de un CV (care să cuprindă datele personale solicitate mai sus), organizatorii asigurând confidenţialitatea acestora până ce juriul va delibera şi va stabili premianţii ediţiei. Concurenţii care nu vor trimite toate datele de identificare vor fi eliminaţi din concurs.

Concurenţii care au obţinut un premiu la una dintre secţiuni, în ediţiile anterioare, se vor putea înscrie în concurs doar la o altă secţiune.

Nu vor participa la concurs lucrările care vor fi trimise după 13 octombrie 2017, data poştei.

   Premianţii vor fi invitaţi de către organizatori în zilele 3 şi 4 noiembrie 2017, la Târgovişte, la manifestările organizate în cadrul Festivalului-concurs Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor” – ediţia a XLIX-a, 2017.

Cele 18 premii, în valoare totală de cca. 5000 lei, vor fi acordate concurenţilor, în vechea Cetate de Scaun, cu ocazia festivităţii de premiere a concursului, ce va avea loc pe data de 4 noiembrie 2017. Lucrările premiate vor fi publicate într-un volum editat de Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, în colaborare cu Editura „Bibliotheca”.

Relaţii suplimentare:

Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa – telefon-0245/611184; e-mail – strategiiculturale@yahoo.com, web www.cjcd.ro (unde vor fi publicate şi rezultatele finale).

Festivalul-concurs Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor”, 3 – 4 noiembrie, la Târgovişte

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii