Monica Ilaș: Poesis

30 Sep 2017 by admin, Comments Off on Monica Ilaș: Poesis

se vor întâlni

 

 

 Un cer cu armură despică drumul

înspre stâncile gri – f ă r ă   p o r ț i .

Lacrimile erei de pe obrazul stelelor

se vor șterge odată cu

î n d o i e l i l e   n o a s t r e.

 

Nu suntem cei care vor

purta  f ă c l i i l e   s o n o r e  în mână.

Vom licări până când întrebările

se vor  î n s e n i n a  în trupuri.

 

În primul buzunar al timpului

am fost raze și fluturi printre nuferii topiți

sub genele de rouă ale mării.

 

Ne adăposteam sub zborul pescărușilor

care silabiseau zările

și ne lăsam purtați din întâmplare,

privind cum destrămarea șoaptelor

ne deslușea printre  p i c ă t u r i l e

 a l b a s t r e    d e   c e a r ă.

 

 A m   f o s t   eroarea  care…

 

 

 

întâmplare

 

 

 

Peste diminețile tainic închise,

între rafturile goale de frunze,

trotuarele cu rădăcini

și-au pliat colțurile alămite

 î n    p u s t i u .

 

Nu vrem să ni se mai folosească

numele de liliac alb,

nici chipul să ni-l pierdem

printre semnele vechi

de fiecare dată când ni se dublează

cuvântul înaripat pe umerii largi

ai scoicilor.

 

Ne abatem străvezii de la glasurile

misterelor neîndulcite cu ceaiul

după-amiaza și lăsăm dincolo de cuvinte

 b ă n c i l e   a b s e n t e.

 

Haþiturile întâmplării de fosfor

pierd punțile  p e r e c h e

în oglinzile vinovate de singurătate

și tainele nisipului pătrund

 î n   z o r i i   d e p ă r t ă r i l o r

 

Ochii pietrelor vegheză picăturile

din gândurile aburite,

iar respirația fină a bolților

câștigă printre rafturile goale

o   s t â n c ă .

 

 

 

noapte

 

 

Cu umerii goliți – noaptea

ne-a îndemnat să intrăm

prin  ușile  deschise

  a l e    p l o i i…

 

Ne-a promis că trotuarele

ne vor

însoți pașii fără pereche

spre coroana luminii

care va răsări dincolo de cuvinte.

 

Am  numărat  ochii  stelelor

ca să putem îngenunchia

de fiecare dată, când

vor cădea, din cer, ecouri absolute

p e n t r u   n o i !

 

 ——————————————————–

Monica Ilaș

Italia

30 septembrie 2017

 

 

 

 

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii