Alexandru Nemoianu: Triumful smereniei
Reintrarea în normalitate a României, în Decembrie 1989, a însemnat, între multe altele şi posibilitatea de a scrie şi publică liber. (Această libertate, în ultima vreme, începe să fie tot mai relativă. Dar asta poate va fi tema unui viitor articol).
Oricum numărul publicaţiilor a crescut exponenţial. Nu doar al publicaţiilor “clasice”, pe hârtie, dar şi a celor alternative, în spaţiul electronic: bloguri, publicaţii, site-uri, etc.
Multe publicaţii sunt de excelentă calitate, altele mai puţin iar unele poate era mai bine să nu existe. Un loc cu totul special îl au publicaţiile şi mijloacele de informare ale Bisericii Ortodoxe Române.
Pentru foarte multă vreme Biserica Ortodoxă nu s-a putut exprima. Rostirea Ortodoxă s-a putut face doar în slujbele bisericeşti şi răspândirea Cuvântului s-a făcut prin participarea la slujbe. În acest chip s-a ţinut în fiinţă Ortodoxia: prin Slujba şi prin participarea Poporului.
(Desigur au existat publicaţii bisericeşti, de eminent calitate, dar circulaţia lor era limitată.)
După 1989 această situaţie s-a schimbat.
Un mare număr de publicaţii Ortodoxe, ”clasice” şi electronice, au apărut. Calitatea lor este, în toate cazurile, excelentă. Cuvântul efectiv se revarsă şi se dovedeşte abundent.
Un rol excepţional între aceste publicaţii, după părerea mea, îl au site-ul Basilica şi gazeta “Lumina”, ale Patriarhiei Române.
Aceste două publicaţii prezintă punctul de vedere al Patriarhiei: limpede, răspicat, fără compromisuri. Site-ul Basilica are meritul special că adresează toate situaţiile care apar în timp record, aproape instantaneu. Basilica, în mai toate felurile, se dovedeşte scutul de care se frâng atacurile contra Bisericii şi Ortodoxiei. Este un rol eroic într-o vreme în care, din trufie, laşitate, spirit gregar şi prostie, mulţi se alătură modei satanice şi anticreştine. Un curent promovat tot mai agresiv de marile trupuri internaţional care alcătuiesc “imperiul sodomit”. Imperiul sodomit sau “globalismul” promoveaza o salbateca politica de eliminare a memoriei colective, a identității naționale și mai ales a Bisericilor Apostolice și tot mai răspicat, această din urmă acțiune, privește Biserica Ortodoxă. De fapt asistăm la un asalt deschis al puterilor răului asupra Bisericii Pravoslavnice. Că acest asalt va eșua nu am îndoială. Avem făgăduința solemnă a Mântuitorului că “puterile răului nu o vor putea cuprinde”. Dar în același timp este obligația fiecăruia din noi să se mărturisească unde se afla: alături de “puterile răului” sau alături de Biserica Ortodoxă. Libertatea de opțiune este a tuturor dar la fel și răspunderea și consecințele, în lumea asta și în cea care va să fie. Iar în acest context existent mijloacelor de informare ale Patriarhiei Române și Diocezelor ei sunt de mare ajutor, esențial ajutor. Să ne concentrăm asupra unui singur aspect.
Între temele prezente în cele două medii de informare amintite (Basilica şi Lumina) una îmi pare de excepţional importanță, în sine şi prin urmări.
Este vorba de prezentarea ororilor sistemului concentraționist al comunismului şi amintirea celor care i-au fost victime.
În primul rând este meritul singular al Patriarhiei Române de a rosti fără şovăială, fără teamă, adevărul că în România comunistă s-au comis crime abominabile şi care nu trebuiesc uitate. Acest adevăr este astăzi rostit doar de către Patriarhie şi de numărul, tot mai mic, al supravieţuitorilor ororilor comuniste. Cei care au puterea şi acoliţii lor prefer să tacă, o tăcere complice şi degradantă. Aceştia se mulţumesc să onoreze cauze ordonate de la Bruxelles. Cu părere de rău aceste mesaje dubioase sunt ascultate de un segment al populației care excelează prin stultiție și superficialitate. Aceștia sunt tinerei și tinerele cu totul năuciți hormonal și care în bună măsură descind din pătura rusinoasă a noilor îmbogățiți, a neo-cicoimii, adolescenți tomnateci și care umblă vandra și opozanți din temperament, într-un cuvânt penibila ceată a “imbecililor utili”.
Dar Patriarhia Română spune adevărul. Îl rosteşte calm, fără patimă, fără să incite la patimă. Rosteşte adevărul, păstrează memoria şi, încet, încet, cu profundă smerenie alcătuieşte modelul alternativ al momentului istoric. Arată care este opţiunea fiecărei persoane, opţiunea pe care o poate face fiecare persoană între bine şi rău. Pentru a fi mai clar.
Publicaţiile Patriarhale amintite prezintă suferinţele victimelor: scurtă biografie (alcătuind de fapt un portret moral), ”vina” care le-a fost aflată de către călăi şi consecinţă suferinţei.
Nimic dramatic, nimic teatral, nimic artificial. Sunt fapte şi cuvinte pe care le poate înţelege oricine. Dar suma acestor prezentări arată ceva. Arată că, în toate cazurile, ”vina” acestor oameni a fost Credinţa Ortodoxă şi solidaritatea cu identitatea naţională. Pentru aceasta au fost “condamnaţi” şi pentru aceasta au suferit şi, altfel spus, fiecare victimă poate spune: ”crezut-am şi pentru aceasta am şi grăit”.
Prezentările făcute în publicaţiile pomenite, din nou cu enormă smerenie, arată că victimele comunismului nu au suferit degeaba, că mărturisirea lor a avut rost şi încă rost veşnic.
Publicaţiile pomenite nu aleg coloratura politică pe care vor fi avut-o victimele. Victimele sunt prezentate în lumina valorilor pentru care au mărturisit.
Prezentările făcute în publicaţiile amintite sunt convingătoare dintr-un motiv simplu. Ele sunt alcătuite pe temelia trăirii în Hristos. Aceste publicaţii ştiu bine că orice prezentare, lipsită de vieţuire ortodoxă, degenerează în alcătuiri seci, pustiitoare de suflet şi finalmente plictisitoare.
Prezentările privind universul concentrationist al comunismului românesc, înfăţişate în publicaţiile amintite, sunt parte din România “profundă şi tainică”. Aceste prezentări alcătuiesc modelul alternativ al momentului istoric. Libertatea persoanei se poate manifesta fără putinţă de confuzie. Publicaţiile Patriarhiei arată că în acest moment istoric avem posibilitate să alegem între Credinţă şi identitate naţională sau confuzia “globalistă”. Putem şi avem obligaţia să alegem între bine şi rau şi că pentru această alegere vom avea de dat plată, în lumea asta și cea care va să fie. Este dovedit că Veşnicia este aceiaşi, ieri, astăzi, întotdeauna. Detaliile sunt oarecum diferite (şi în asta stă miracolul istoric). Din nou se adevereşte , ”cine va cădea pe această piatră se va sfărâma, iar pe cine va cădea îl va strivi”(Mt. 21,44).
Copleşitorul semn al veşnicului triumf al smereniei străluceşte fără obstacol.
———————————
Alexandru Nemoianu
Istoric
The Romanian American Heritage Center
31 octombrie 2017
